Jurisprudența ÎCCJ | Recurs în casaţie. Cazul de casare prevăzută de art. 438 alin. (1) pct.7 C. proc. pen. Delapidare. Subiect activ calificat

Calitatea de subiect activ calificat a infracţiunii de delapidare implică o dublă condiţionare a acestuia, şi anume aceea de funcţionar/funcţionar public, respectiv aceea de administrator/gestionar de drept sau de fapt.

Calitatea de gestionar de drept derivă nemijlocit din principalele atribuții de serviciu ale funcționarului, fiind dobândită în cadrul raportului juridic de muncă și conferă titularului său drepturi și obligații pe care le exercită în contextul contactului nemijlocit și material cu bunurile.

Împrejurarea că inculpatul nu a participat la efectuarea inventarului bunurilor societăţii, nu înlătură calitatea sa de gestionar de fapt, inculpatul fiind persoana care administra în fapt parcul auto al societăţii. 

Prin sentinţa penală nr. 200 din 27.03.2020, pronunţată de Judecătoria Roman,  în baza art. 295 alin. (1) C. pen.  raportat la art. 308 alin. (1) C. pen., a fost condamnat inculpatul G.M. la pedeapsa de 2 (doi) ani închisoare în condiţiile art.396 alin. 1, 2 Cod procedură penală, pentru săvârşirea infracţiunii de delapidare comisă de alte persoane în dauna persoanei vătămate A.R. S.R.L. 

Potrivit art. 67 alin. (2) C. pen.  raportat la art. 295 alin. (1) C. pen.  raportat la art.308 alin.(1) C. pen., s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară constând în interzicerea exerciţiului drepturilor enunţate de art. 66 alin. 1 lit. a), b) C. pen.  (respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat) pe o durată de 2 (doi) ani.

În temeiul art. 404 alin. (5) C. proc. pen. s-a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie prevăzută de art. 65 alin.(1) C. pen., constând în interzicerea exerciţiului drepturilor enunţate de art.66 alin.(1) lit.a), b) C. pen. (respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat) din momentul rămânerii definitive a hotărârii de condamnare şi până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei privative de libertate.

În baza art. 93 alin. (2) lit. b), d) C. pen.  s-a  impus inculpatului obligaţia să frecventeze un program de reintegrare socială derulat de către serviciul de probaţiune sau organizat în colaborare cu instituţii din comunitate.

În temeiul art.93 alin. (3) C. pen.  pe parcursul termenului de supraveghere inculpatul  urma a presta o muncă neremunerată în folosul comunităţii în cadrul Primăriei comuna H., ori a Primăriei mun. R., jud. N. sau a unităţilor din subordine pe o perioadă de 60 de zile lucrătoare, afară de cazul în care, din cauza stării de sănătate nu poate presta această muncă..

S-a pus în vedere inculpatului dispoziţiile art.96 C. pen., referitoare la revocarea măsurii suspendării executării pedepsei sub supraveghere în cazul nerespectării cu rea credinţă a măsurilor de supraveghere sau a neexecutării obligaţiilor impuse de instanţă.       

S-a atras atenţia inculpatului că săvârşirea unei infracţiuni în termenul de supraveghere conduce la revocarea măsurii suspendării executării pedepsei sub supraveghere.

În baza prevăzută art. 48 alin. (1) C. pen.  raportat la art. 295 alin. (1) C. pen.  raportat la art. 308 alin. (1) C. pen. a fost condamnat inculpatul B., la pedeapsa de 1 (un) an şi 8 (opt) luni închisoare în condiţiile art. 396 alin. 1, 2 Cod procedură penală, pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la delapidare comisă de alte persoane în dauna persoanei vătămate A.R. S.R.L.

Potrivit art. 67 alin. (2) C. pen.  raportat la art. 295 alin. (1) C. pen.  raportat la art. 308 alin. (1) C. pen., s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară constând în interzicerea exerciţiului drepturilor enunţate de art. 66 alin. (1) lit. a), b) C. pen. (respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat) pe o durată de 2 (doi) ani.

În temeiul art. 404 alin. (5) C.proc.pen. s-a  aplicat  inculpatului pedeapsa accesorie prevăzută de art. 65 alin. (1) C. pen., constând în interzicerea exerciţiului drepturilor enunţate de art. 66 alin. (1) lit. a), b) NCP (respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat) din momentul rămânerii definitive a hotărârii de condamnare şi până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei privative de libertate.

 În temeiul art.91 C. pen.  s-a dispus suspendarea executării pedepsei principale sub supraveghere şi  s-a stabilit  un termen de supraveghere de 2 (doi) ani, conform prevederilor art. 92 C. pen. .

S-a constatat că pe durata termenului de supraveghere nu se execută pedeapsa accesorie.

În baza art. 93 alin. (2) lit. b), d) C. pen.  s-a impus inculpatului obligaţia să frecventeze un program de reintegrare socială derulat de către serviciul de probaţiune sau organizat în colaborare cu instituţii din comunitate.

În temeiul art. 93 alin. (3) C. pen.  pe parcursul termenului de supraveghere inculpatul  urma a presta o muncă neremunerată în folosul comunităţii în cadrul Primăriei com. H., . ori a Primăriei mun. R., jud. N. sau a unităţilor din subordine pe o perioadă de 60 de zile lucrătoare, afară de cazul în care, din cauza stării de sănătate nu poate presta această muncă.

S-a pus în vedere inculpatului dispoziţiile art. 96 C. pen., referitoare la revocarea măsurii suspendării executării pedepsei sub supraveghere în cazul nerespectării cu rea credinţă a măsurilor de supraveghere sau a neexecutării obligaţiilor impuse de instanţă.       

Conform instrucțiunilor primite, la data de 09.01.2015, inculpatul B. s-a deplasat cu un utilaj „Wolla” model L34 aparţinând persoanei vătămate A.R. S.A. inscripţionat cu numărul „0176” în partea stângă a caroseriei şi cu numele „GABI” în dreptul portierei la baza de recoltare din com. S., jud. N. În timpul exploatării, în jurul orelor 16.00, utilajul s-a defectat, astfel că a fost lăsat de inculpat la faţa locului, după care acesta s-a deplasat din nou la sediul societăţii de unde a revenit cu un alt utilaj  marca „Kaeble” cu care şi-a continuat activitatea. După finalizarea lucrării, inculpatul B. a revenit la sediul societăţii doar cu utilajul marca „Kaeble”. În schimb, în ziua următoare, acesta a deplasat utilajul „Wolla” model L34 care se defectase în incinta societăţii T. S.R.L. cu intenţia de a-l depozita pe o perioadă de timp până la efectuarea reparaţiei. Acesta a avut acordul martorului M.V., administratorul societăţii  amintite.

Inculpatul G.M. a cunoscut faptul că vehiculul rămăsese la sediul societăţii  T. S.R.L.  şi a luat decizia de a şi-l însuşi profitând de aceea că nu exista o evidenţă strictă a mijloacelor de lucru şi nu se sesiza lipsa utilajului. În acest sens, inculpatul G.M. a luat legătura cu martorul X., cu care se afla în relaţii de prietenie şi chiar afinitate, stabilind ca utilajul să fie transportat la locuinţa numitei Y., având în vedere că aceasta era soacra unui angajat al martorului.

 Deplasarea între sediul T. S.R.L. şi domiciliul martorei Y. s-a făcut în vara anului 2015 cu un autocamion de tractare aparţinând T. S.R.L. condus de către martorul Z. însoţit de martorul W. De asemenea, au însoţit transportul şi inculpatul B., care a şi manevrat wolla, dar şi martorul Q. Plata transportului a fost efectuată de martorul X la solicitarea inculpatului G.M.. 

Prin decizia penală nr.126 din data de 10 februarie 2021, pronunţată de Curtea de Apel B., Secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, în baza art.421 pct.(1) lit.b) C. proc. pen., au fost respinse, ca nefondate, apelurile declarate de inculpatul G.M.  şi persoana vătămată S.C. A.R. S.R.L. împotriva sentinţei penale nr.200/27.03.2020,  pronunţată de Judecătoria R.

În baza art. 275 alin.(2), (4) C. proc. pen., au fost obligaţi pe fiecare dintre apelanţi la plata sumei de câte 600 lei, reprezentând cheltuieli judiciare către stat.

Împotriva deciziei penale nr.126 din data de 10 februarie 2021, pronunţată de Curtea de Apel B., Secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, au declarat recurs în casaţie inculpatul G.M., la data de 12 februarie 2021 şi inculpatul B., la data de 17 februarie 2021.

Prin Încheierea din data de 16 iunie 2021, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Secţia Penală, a fost admis, în principiu, recursul în casaţie formulat de inculpatul G.M.  împotriva deciziei penale  nr.126 din data de 10 februarie 2021, pronunţată de Curtea de Apel B., Secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie.

Analizând actele şi lucrările din dosar Înalta Curte constată că în anul 2015, inculpatul G.M.  era angajat al persoanei vătămate A.R. S.A., în calitate de şef atelier transporturi şi, prin urmare, avea gestiunea de fapt a bunurilor aparţinând S.C. A.S.R.L., inclusiv a wollei ce reprezintă obiectul material al infracţiunii de delapidare.

Conform fişei postului inculpatului G.M., acceptată, însuşita  şi semnată de  acesta la data de 20.03.2012, avea ca şi responsabilităţi: „întregistrează toate datelelor pentru a avea un istoric al fiecarui utilaj, răspunde de utilizarea cu maxima eficienta a capacităţilor de transport, mecanizarea proceselor încărcare şi descărcare, reducerea continua a consumului de carburanţi şi lubrifianţi, întocmeşte acte de constatare pentru defecţiuni pe cauze şi vinovaţi, urmăreşte gospodărirea judicioasă a tuturor mijloacelor fixe şi a obiectelor de inventor din sector, urmăreşte comportarea utilajelor în timpul funcţionării prin personalul din subordine.”

Calitatea  de angajat la S.C. A.R. S.A., i-a conferit inculpatul G.M.  atributul de funcţionar în sensul arătat de art. 308 alin. (1) C. pen., potrivit cu care: „Dispoziţiile art. 289 – 292, 295, 297 – 301 şi 304 privitoare la funcţionarii publici se aplică în mod corespunzător şi faptelor săvârşite de către sau în legătură cu persoanele care exercită, permanent ori temporar, cu sau fără o remuneraţie, o însărcinare de orice natură în serviciul unei persoane fizice dintre cele prevăzute la art. 175 alin. (2) ori în cadrul oricărei persoane juridice.”

Infracţiunea de delapidare este prevăzută de art. 295 C. pen. şi constă  în: „însuşirea, folosirea sau traficarea de către un funcţionar public, în interesul său ori pentru altul, de bani, valori sau alte bunuri pe care le gestionează sau le administrează”.

Este gestionar, conform art. 1 alin. (1) din Legea nr. 22/1969 modificată prin Legea nr. 54/1994 şi republicată, acel angajat al unei persoane juridice care are ca atribuţii principale de serviciu primirea, păstrarea şi eliberarea de bunuri aflate în administrarea, folosinţa sau deţinerea, chiar temporară, a acesteia. Gestionar de fapt este persoana care îndeplinește activitățile specifice gestionarului de drept. În sensul dispoziţiilor legale menţionate, funcţia de gestionar de drept derivă nemijlocit din principalele atribuţii de serviciu ale funcţionarului, fiind dobândită în cadrul raportului juridic de muncă și conferă titularului ei drepturi și obligaţii pe care acesta le exercită în contactul nemijlocit și material pe care îl are cu bunurile.

Înalta Curte constată că sunt considerate bunuri, potrivit art. 1 alin. (2) din Legea nr. 22/1969 modificată şi republicată, şi jurisprudenţei, bunurile materiale, mijloacele băneşti sau orice alte valori. Bunurile gestionate trebuie să aparţină unei persoane juridice sau bugetului de stat.

Subiectul activ al infracţiunii de delapidare nu poate fi decât un funcţionar sau funcţionar public, care ,,gestionează sau administrează” bunurile unei unităţi publice sau private.

Aşadar, din conţinutul incriminării prevăzute la art. 295 C. pen.  rezultă că autorul infracţiunii este de două ori calificat, fiind necesară,  pe de o parte, a fi îndeplinită calitatea de funcţionar, iar pe de altă parte, calitatea de administrator sau gestionar de bunuri care aparţin unei persoane juridice, calităţi ce trebuie a fi întrunite cumulativ.

Norma penală, prin modalitatea în care este formulată, impune o dublă condiţionare a subiectului activ calificat, anume aceea de funcţionar/funcţionar public, respectiv aceea de administrator/gestionar de drept sau de fapt.

 Este evident că inculpatul G.M.  avea atribuţii de  primire, păstrare în bune condiţii  tehnice şi de funcţionare a utilajelor, şi de eliberare a  acestor bunuri către muncitori, inclusiv către wolişti, bunuri aflate în administrarea, folosinţa sau deţinerea A.R. S.A., ceea ce a rezultat şi din coroborarea declaraţiilor martorilor, aceştia arătând în mod clar că inculpatul se ocupa faptic de echipamentul din sectorul său şi dirija toată activitatea în ce priveşte wolele.

Calitatea de gestionar de  drept  derivă  nemijlocit din principalele  atribuții de serviciu ale funcționarului, fiind dobândită în cadrul raportului juridic de muncă și conferă titularului său drepturi și obligații pe care le exercită în contextul contactului nemijlocit și material cu bunurile.

Împrejurarea că inculpatul X. nu a participat la efectuarea inventarului bunurilor societăţii, nu înlătură calitatea sa de gestionar de fapt, inculpatul fiind persoana care administra în fapt parcul auto al SC A. SRL. 

Prin urmare, Înalta Curte constată că s-a făcut dovada certă că inculpatul G.M. avea atâta calitatea de funcţionar, cât şi pe aceea de gestionar de fapt al utilajelor ce făceau parte din parcul auto al SC A.R.  SRL, motiv pentru care  acesta a fost condamnat pentru o  faptă care este prevăzută de legea penală, fapta întrunind elementele de tipicitate prevăzute de normele de incriminare, realizându-se o corespondenţă deplină între fapta săvârşită şi configurarea legală a tipului respectiv de infracţiune.

Fiind reglementat ca o cale extraordinară de atac ce trebuie să asigure echilibrul între principiul legalității și principiul respectării autorității de lucru judecat, recursul în casație vizează numai legalitatea anumitor hotărâri definitive indicate de lege și numai anumite motive expres și limitativ prevăzute de lege.

Cu atât mai mult, recursul în casație nu are în vedere elementele de fapt ce au fost stabilite cu autoritate de lucru judecat, așa încât Înalta Curte de Casație și Justiție nu poate să reevalueze materialul probator și să stabilească o situație de fapt diferită de cea menționată în hotărârile atacate.

Pentru considerentele expuse, potrivit art.448 alin.1 pct.1 Cod procedură penală, Înalta Curte a respins ca nefondat recursul în casaţie formulat.