Articol incident: C. proc. pen., 438 alin. (1) pct. 1
Cazul de recurs în casaţie prevăzut în art. 438 alin. (1) pct. 1 C. proc. pen. nu este incident în ipoteza în care, ca efect al modificării competenţei după calitatea persoanei prin intrarea în vigoare a Codului de procedură penală, judecătorul de cameră preliminară de la curtea de apel, învestit conform art. 6 din Legea nr. 255/2013, şi-a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea judecătoriei, constatând că noile dispoziţii privind competenţa curţii de apel după calitatea persoanei nu sunt incidente. În această ipoteză, pierderea calităţii inculpatului care determina competenţa curţii de apel sub imperiul reglementării anterioare nu prezintă relevanţă pentru stabilirea competenţei şi nu atrage aplicabilitatea art. 48 alin. (1) C. proc. pen., întrucât declinarea competenţei de soluţionare a cauzei operează în temeiul noilor dispoziţii privind competenţa curţii de apel după calitatea persoanei, ca efect al modificărilor legislative, iar nu ca efect al pierderii calităţii inculpatului. – I.C.C.J., Secţia penală, decizia nr. 71/RC din 21 februarie 2020
Prin sentinţa penală nr. 35 din 6 februarie 2018, pronunțată de Judecătoria Cornetu, printre altele, s-au hotărât următoarele:
În temeiul art. 211 alin. (1) C. pen. anterior, cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen. anterior, a fost condamnat inculpatul A. pentru săvârşirea infracţiunii de tâlhărie.
În temeiul art. 211 alin. (1) şi (21) lit. a) C. pen. anterior, cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen. anterior, a fost condamnat inculpatul A. pentru săvârşirea infracţiunii de tâlhărie.
În temeiul art. 189 alin. (1) și (2) C. pen. anterior, cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen. anterior, a fost condamnat inculpatul A. pentru săvârşirea a cinci infracţiuni de lipsire de libertate în mod ilegal (persoane vătămate B., C., D., E. şi F.).
În temeiul art. 289 alin. (1) C. pen. anterior, cu aplicarea art. 41 alin. (2) și art. 33 lit. a) C. pen. anterior, a fost condamnat inculpatul A. pentru săvârşirea infracţiunii de fals intelectual în formă continuată.
În temeiul art. 291 alin. (1) C. pen. anterior, cu aplicarea art. 41 alin. (2) și art. 33 lit. a) C. pen. anterior, a fost condamnat inculpatul A. pentru săvârşirea infracţiunii de uz de fals în formă continuată.
S-a făcut aplicarea art. 34 alin. (1) lit. b) C. pen. anterior, coroborat cu art. 33 lit. a) C. pen. anterior.
Prin decizia nr. 941/A din 22 iunie 2018, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, Secţia I penală, printre altele, s-au admis apelurile declarate de procuror și de inculpatul A. cu privire la individualizarea pedepsei.
Împotriva deciziei nr. 941/A din 22 iunie 2018 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, Secţia I penală, în termen legal, printre alţii, a formulat recurs în casaţie inculpatul A.
Prin încheierea nr. 376/RC din 11 octombrie 2019, constatând că cererea de recurs în casaţie formulată de inculpatul A. a fost introdusă în termenul prevăzut de lege şi respectă condiţiile prevăzute în art. 434, art. 436, iar pe cele prevăzute în art. 437 şi art. 438 C. proc. pen., numai sub aspectul criticilor vizând necompetenţa după calitatea persoanei a instanţei de fond invocate în cadrul cazului de recurs în casaţie prevăzut în art. 438 alin. (1) pct. 1 C. proc. pen., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, judecătorul de filtru, a admis-o în principiu, în limitele menţionate.
În acest context, redând în continuare criticile formulate de recurentul inculpat A. în sfera cazului de recurs în casaţie prevăzut în art. 438 alin. (1) pct. 1 C. proc. pen., în raport de care s-a dispus soluţia parţială de admitere în principiu a cererii de recurs în casaţie, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că acestea vizează necompetenţa după calitatea persoanei a instanţei de fond, recurentul susţinând că trecerea dosarului, la data de 6 februarie 2014, ulterior intrării în vigoare a noilor dispoziţii penale şi procesual penale, din competenţa de judecare a Curţii de Apel Bucureşti, în competenţa Judecătoriei Cornetu, unde s-a desfăşurat procedura de cameră preliminară şi judecata în fond a cauzei, conform dispoziţiilor noului Cod de procedură penală, s-a făcut cu încălcarea prevederilor art. 48 alin. (1) lit. a) şi b) C. proc. pen., în condiţiile în care faptele de care este acuzat au legătură cu atribuţiile exercitate în calitatea pe care a deţinut-o, de comisar de poliţie, iar învestirea Judecătoriei Cornetu s-a făcut după citirea actului de sesizare a instanţei.
Analizând recursul în casaţie formulat de inculpatul A. în limitele admiterii lui în principiu, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie apreciază că acesta este nefondat, pentru următoarele considerente:
Cu titlu prealabil, constată că, fiind reglementat ca o cale extraordinară de atac, menită să asigure echilibrul între principiul legalităţii şi cel al respectării autorităţii de lucru judecat, recursul în casaţie vizează exclusiv legalitatea anumitor categorii de hotărâri definitive şi numai pentru motive expres şi limitativ prevăzute de lege.
Dispoziţiile art. 433 C. proc. pen. reglementează explicit scopul căii de atac analizate, statuând, în acest sens, că ea urmărește să supună Înaltei Curți de Casaţie şi Justiţie judecarea, în condiţiile legii, a conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile. Analiza de legalitate a instanţei de recurs nu este una exhaustivă, ci limitată la încălcări ale legii apreciate grave de către legiuitor şi reglementate ca atare, în mod expres și limitativ, în cuprinsul art. 438 alin. (1) C. proc. pen.
În cauza de faţă, recurentul inculpat A. a invocat cazul de recurs în casaţie prevăzut în art. 438 alin. (1) pct. 1 C. proc. pen., potrivit căruia hotărârile sunt supuse casării atunci când „în cursul judecăţii nu au fost respectate dispoziţiile privind competenţa după materie sau după calitatea persoanei, atunci când judecata a fost efectuată de o instanţă inferioară celei legal competente.”
Jurisprudenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie a statuat că acest caz de recurs în casaţie este incident atunci când judecata a fost făcută de o instanţă inferioară celei legal competente, după materie sau după calitatea persoanei, nerespectarea dispoziţiilor privind competenţa intervenind în cursul judecăţii.
În sfera acestui caz de recurs în casaţie, recurentul inculpat A. invocă necompetenţa după calitatea persoanei a instanţei de fond (Judecătoria Cornetu), susţinând că învestirea acesteia cu judecarea cauzei, ulterior intrării în vigoare a noilor dispoziţii penale şi procesual penale, ca urmare a soluţiei de declinare a competenţei dispusă de Curtea de Apel Bucureşti, s-a făcut cu încălcarea prevederilor art. 48 alin. (1) lit. a) şi b) C. proc. pen., în condiţiile în care faptele de care este acuzat au legătură cu atribuţiile exercitate în calitatea pe care a deţinut-o, aceea de comisar de poliţie, iar învestirea judecătoriei s-a făcut după citirea actului de sesizare a instanţei.
Susţinerile recurentului inculpat sunt neîntemeiate, având în vedere următoarele argumente:
La data de 16 ianuarie 2014, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Secţia de urmărire penală şi criminalistică, a înaintat Curţii de Apel Bucureşti, în temeiul art. 264 alin. (4) C. proc. pen. anterior, rechizitoriul din 21 noiembrie 2013 prin care a dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, printre alţii, a inculpatului A., pentru săvârşirea infracţiunilor ce au făcut obiectul cercetărilor în prezenta cauză.
Dosarul a fost înregistrat pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, Secţia a II-a penală, cu termen fixat pentru data de 13 februarie 2014. Urmare a intrării în vigoare, la data de 1 februarie 2014, a noilor dispoziţii procesual penale, care au instituit procedura camerei preliminare, ca etapă prealabilă soluţionării pe fond a dosarelor cu rechizitoriu, prin rezoluţia din data de 3 februarie 2014, judecătorul de cameră preliminară învestit cu soluţionarea cauzei a dispus luarea măsurilor premergătoare prevăzute în art. 344 C. proc. pen.
În consecinţă, la termenul fixat în cauză, 13 februarie 2014, în prezenţa tuturor inculpaţilor trimişi în judecată, instanţa învestită a adus la cunoştinţa acestora faptul că, întrucât, începând cu data de 1 februarie 2014, a intrat în vigoare noul Cod de procedură penală, în cauză s-a dispus efectuarea procedurii de cameră preliminară, prevăzută în art. 342 şi urm. C. proc. pen.
Luând act de acest fapt, recurentul inculpat A. a formulat cereri şi excepţii în cauză, atât prin apărător ales, cât şi personal.
În acest context, prin încheierea din 1 aprilie 2014, în procedura prevăzută în art. 345 alin. (1) C. proc. pen. (în varianta în vigoare la momentul de referinţă, respectiv în cameră de consiliu, fără participarea procurorului şi a inculpaţilor), evaluându-şi, prioritar, propria competenţă, judecătorul de cameră preliminară de la Curtea de Apel Bucureşti a constatat că începând cu data de 1 februarie 2014 nu mai este competent să judece cauza.
În acest sens a reţinut că, deşi la momentul sesizării instanţei cu rechizitoriu, 16 ianuarie 2014, calitatea de comisar cu atribuţii de poliţie judiciară a inculpatului A. atrăgea competenţa personală a Curţii de Apel Bucureşti, în condiţiile art. 281 pct. 1 lit. d) C. proc. pen. anterior, potrivit cărora „curtea de apel: 1. judecă în primă instanţă: (…) d) alte infracţiuni date prin lege în competenţa sa”, raportat la art. 27 alin. (3) lit. b) din Legea nr. 218/2002, conform cărora „infracţiunile săvârşite de poliţiştii care au calitatea de organe ale poliţiei judiciare se judecă în primă instanţă de către: (…) b) curtea de apel, în cazul poliţiştilor prevăzuţi în art. 14 alin. (2) pct. I lit. e)-j) din Legea nr. 360/2002”, începând cu data de 1 februarie 2014, când a intrat în vigoare noul Cod de procedură penală şi când, ca efect al dispoziţiilor art. 52 pct. 3 şi art. 104 din Legea nr. 255/2013, au fost abrogate prevederile art. 27 alin. (3) lit. b) din Legea nr. 218/2002, această calitate a inculpatului nu mai are acelaşi efect în planul competenţei personale a curţii de apel, întrucât, potrivit dispoziţiilor art. 38 alin. (1) lit. g) teza finală din noul Cod de procedură penală, „curtea de apel judecă în primă instanţă: (…) g) (…) infracţiunile săvârşite de chestori.”
Ca urmare, în aplicarea dispoziţiilor art. 6 din Legea nr. 255/2013, potrivit cărora: „(1) Cauzele aflate în curs de judecată în primă instanţă la data intrării în vigoare a legii noi în care nu s-a început cercetarea judecătorească se soluţionează de către instanţa competentă conform legii noi, potrivit regulilor prevăzute de aceeaşi lege.
(2) În situaţia prevăzută la alin. (1), instanţa pe rolul căreia se află cauza o trimite judecătorului de cameră preliminară, pentru a proceda potrivit art. 342-348 din Codul de procedură penală, ori, după caz, o declină în favoarea instanţei competente”, a art. 35 şi a art. 41 alin. (1) lit. a) şi alin. (3) C. proc. pen., judecătorul de cameră preliminară de la Curtea de Apel Bucureşti a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Cornetu.
Recurând această hotărâre, recurentul inculpat A. susţine în cadrul prezentei căi extraordinare de atac că declinarea cauzei la Judecătoria Cornetu s-a făcut cu încălcarea prevederilor art. 48 alin. (1) lit. a) şi b) C. proc. pen., în condiţiile în care faptele de care este acuzat au legătură cu atribuţiile exercitate în calitatea pe care a deţinut-o, de comisar de poliţie, iar învestirea Judecătoriei Cornetu s-a făcut după citirea actului de sesizare a instanţei.
Susţinerile recurentului sunt, în mod evident, neîntemeiate, întrucât, pe de o parte, judecătorul de cameră preliminară de la Curtea de Apel Bucureşti a dispus declinarea competenţei de soluţionare a cauzei în favoarea judecătoriei ca urmare a modificărilor legislative în materia competenţei personale a curţilor de apel, în cazul infracţiunilor săvârşite de poliţişti, intervenite pe fondul intrării în vigoare a noilor dispoziţii procesual penale, deci avându-se în vederea calitatea inculpatului de comisar de poliţie, iar nu aspectul factual al pierderii acestei calităţi, situaţie în care ar fi devenit incidente dispoziţiile invocate de acesta.
Pe de altă parte, declinarea de competenţă s-a făcut în procedura de cameră preliminară, deci anterior citirii rechizitoriului şi a începerii cercetării judecătoreşti, motiv pentru care pierderea calităţii de comisar de poliţie a recurentului inculpat nu putea avea relevanţă asupra competenţei personale a curţii de apel, în condiţiile art. 48 alin. (1) lit. b) C. proc. pen.
Practic, constatând că, începând cu data de 1 februarie 2014, în cauzele penale vizând inculpaţi poliţişti, curtea de apel este competentă, după calitatea persoanei, numai în cazul infracţiunilor săvârşite de chestori, în toate celelalte cazuri operând competenţa generală a judecătoriei, în cadrul examenului prevăzut în art. 342 C. proc. pen., judecătorul de cameră preliminară al Curţii de Apel Bucureşti s-a constatat necompetent, motiv pentru care, în temeiul art. 346 alin. (6) raportat la art. 50 C. proc. pen., a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea judecătoriei în a cărei rază teritorială s-au săvârşit faptele.
Procedând în acest fel, judecătorul de cameră preliminară al Curţii de Apel Bucureşti a pronunţat o soluţie în deplină conformitate cu dispoziţiile legale în materie, astfel că susţinerile recurentului inculpat privind judecarea cauzei în fond de către o instanţă necompetentă după calitatea persoanei sunt neîntemeiate.
Pentru considerentele prezentate, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în temeiul dispoziţiilor art. 448 alin. (1) pct. 1 C. proc. pen., a respins, ca nefondat, recursul în casaţie declarat de inculpatul A. împotriva deciziei nr. 941/A din 22 iunie 2018, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, Secţia I penală.
Această speță este cuprinsă în Buletinul Jurisprudenței Înaltei Curți de Casație și Justiție – culegere de decizii pe anul 2020.
