Sechestru asigurător instituit prin ordonanță a procurorului. Hotărâre penală de achitare. Nesoluționarea laturii civile. Cerere având ca obiect constatarea încetării de drept a măsurilor asigurătorii. Conflict negativ de competență
Articolele incidente: C.proc.civ., art. 954, art. 956 – 958 | C.proc.pen., art. 25, art. 397
Pentru a garanta protecţia drepturilor părţilor civile, legiuitorul a prevăzut în art. 397 alin. (5) Cod procedură penală, dispoziţia de menţinere a măsurilor asiguratorii pentru o perioadă de timp limitată de 30 de zile, timp în care partea civilă să aibă posibilitatea sesizării unei instanţe civile cu analizarea pretenţiilor civile. Dacă partea civilă nu ia măsuri pentru sesizarea instanţei civile în termenul dat, acelaşi text legal prevede că măsura sechestrului asigurator încetează de drept.
Încetarea de drept a sechestrului asigurator, însă, nu duce la radierea de către Oficiul de Cadastru şi Publicitate Imobiliară a menţiunilor din cartea funciară. Astfel că, proprietarii bunurilor supuse sechestrului asigurător trebuie să sesizeze instanţa de judecată cu o cerere pentru constatarea încetării de drept a măsurii.
Privitor la competenţa funcţională de soluţionare a unei astfel de cereri, ca manieră de distribuire a cauzelor în funcţie de specializarea judecătorilor în anumite materii sau domenii ale dreptului, adresate instanţelor de judecată ca urmare a pronunţării unei soluţii de achitare în procesul penal şi de lăsare, ca nesoluţionată, a acţiunii civile, aceasta aparţine instanţelor civile de drept comun, având în vedere că instanţele penale s-au instanţa dezînvestit prin pronunţarea soluţiei de achitare.
De altfel, prorogarea în favoarea instanţei penale cu privire la soluţionarea acţiunii civile, alăturate acţiunii penale, este una limitată, operând numai atâta timp cât instanţa este investită cu latura penală (exceptând situaţia de disjungere şi judecare separată a laturii civile), sau atunci când instanţa penală este ţinută de anumite norme de procedură penală care limitează măsurile concrete pe cale le poate lua pe latură civilă.
Conform prevederilor art. 954 alin. (1) din Codul de procedură civilă, instituirea sechestrului asigurator revine instanţei competente să analizeze, în primă instanţă, cererea prin care se tinde la obţinerea titlului executor, iar dispoziţiile art. 956-957 Cod procedură civilă, prevăd că instanţa competentă a dispune instituirea, este competentă a constata şi desfiinţarea de drept, respectiv a dispune ridicarea sechestrului asigurator. – I.C.C.J., Secția I civilă, decizia nr. 640 din 4 martie 2020
Prin contestaţia la executare, înregistrată iniţial pe rolul Judecătoriei Oradea la data de 21.02.2019, şi transmisă, pe cale administrativă, Tribunalului Cluj unde a fost înregistrată la data de 26.02.2019, reclamantul A., în contradictoriu cu intimata S.C. B. S.A., a solicitat instanţei să se constate încetarea, de drept, în baza dispoziţiilor art. 397 alin. 1 pct. 5 Cod procedură penală, a măsurilor privind sechestrul asigurător dispuse prin ordonanţa procurorului nr. 25/P/2005, în dosarul nr. x/117/2009 al Tribunalului Cluj, asupra bunurilor sale, aşa cum sunt enumerate în sentinţa penală nr. 242/2015 a Tribunalului Cluj, raportat la prevederile deciziei penale nr. 197/2017, pronunţată în dosarul nr. x/33/2015 al Curţii de Apel Cluj, şi să se dispună ridicarea măsurilor privind sechestrul asupra imobilului, casă şi teren, situate în Oradea, c.f. x3 Oradea nr. top. x1/4 – c.f. vechi x5 Oradea şi radierea înscrierii acestei măsuri de sub B.2, ridicarea măsurii sechestrului asigurător asupra imobilului teren în suprafaţa de 1500 mp, înscris în c.f x8 Oradea nr. vechi x3, cad. x9 înscris sub B. 2, ridicarea măsurii sechestrului asigurător asupra autoturismelor proprietatea contestatorului cu următoarele date de identificare: Autoturismul marca X. an de fabricaţie 1995, autoturismul marca Y., an de fabricaţie 2003 şi autoturismul marca Z., an de fabricaţie 2002, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea cererii, reclamantul a arătat că, prin sentinţa penală nr. 242/2015, pronunţată în dosarul nr. x/117/2009 de Tribunalul Cluj, s-a dispus menţinerea sechestrului asigurător asupra bunurilor proprietatea sa, astfel cum au fost individualizate şi indicate mai sus, sechestru care viza recuperarea prejudiciului cauzat părţii civile S.C. B. S.A.
Prin decizia penală nr. 197/2017, pronunţată în dosarul nr. x/33/2015, s-a dispus lăsarea, ca nesoluţionată, a acţiunii civile formulate de partea civilă, în baza dispoziţiilor art. 397 alin. 1, raportat la art. 25 alin. 5 Cod procedură penală. Decizia penală nr. 197/2017 a rămas definitivă la data de 13.02.2017 şi, având în vedere că în termenul legal nu s-a înaintat spre judecată vreo cerere de soluţionare a pretenţiilor civile, în cauză sunt incidente dispoziţiile art. 397 pct. 5 Cod procedură civilă, potrivit cărora dacă în termen de 30 de zile persoana vătămată nu introduce acţiune în faţa instanţei civile, măsurile asigurătorii încetează de drept.
Prin sentinţa penală nr. 73 din 21 martie 2019, Tribunalul Cluj, Secţia Penală a admis excepţia necompetenţei materiale şi funcţionale, invocată de către reprezentanta Ministerului Public – Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Direcţia Naţională Anticorupţie – Serviciul Teritorial Cluj, şi, în temeiul dispoziţiilor art. 50, raportat la art. 600 Cod de procedură penală, a dispus declinarea competenţei de soluţionare a contestaţiei la executare formulată de către contestatorul A., în favoarea Judecătoriei Oradea – Secţia civilă.
Pentru a pronunţa această soluţie, această instanţă a reţinut, în ceea ce priveşte competenţa funcţională a instanţei, că în conformitate cu art. 397 alin. 5 Cod de Procedură Penală, în cazul în care, potrivit dispoziţiilor art. 25 alin. (5), instanţa lasă nesoluţionată acţiunea civilă, măsurile asigurătorii se menţin. Aceste măsuri încetează de drept dacă persoana vătămată nu introduce acţiune în faţa instanţei civile în termen de 30 de zile de la rămânerea definitivă a hotărârii. De asemenea, conform art. 600 alin. 1-3 Cod de procedură penală, contestaţia privind executarea dispoziţiilor civile ale hotărârii se face, în cazurile prevăzute la art. 598 alin. (1) lit. a) şi b), la instanţa de executare prevăzută la art. 597, iar în cazul prevăzut la art. 598 alin. (1) lit. c), la instanţa care a pronunţat hotărârea ce se execută, dispoziţiile art. 598 alin. (2) teza a II-a şi cele ale art. 597 al. 1-5 Cod de procedură penală, aplicându-se în mod corespunzător. Contestaţia împotriva actelor de executare se soluţionează de către instanţa civilă, potrivit legii civile.
Întrucât prevederile art. 600 Cod de procedură penală se raportează la cele ale art. 598 al. 1 lit. a-c din acelaşi act normativ, instanţei penale, fie celei de executare, fie celei care a pronunţat hotărârea ce trebuie lămurită, îi revine competenţa materială de a soluţiona contestaţia la executare cu privire la dispoziţiile civile din hotărârea penală, doar în cazurile în care s-a pus în executare o hotărâre care nu era definitivă (art. 598 al. 1 lit. a Cod de procedură penală), executarea este îndreptată împotriva altei persoane decât cea prevăzută în hotărârea de condamnare (art. 598 al. 1 lit. b Cod de procedură penală) sau dacă se iveşte vreo nelămurire cu privire la hotărârea care se execută sau vreo împiedicare la executare (art. 598 al. 1 lit. c Cod de procedură penală).
În cauză, nu se invocă niciunul din aceste temeiuri, ci interesul justificat de către contestator este reprezentat de ridicarea măsurilor asiguratorii şi ca efect direct, radierea notării sechestrului asigurator în cartea funciară în care este înscris imobilul sechestrat ori încetarea sechestrului asigurator instituit asupra unui bun mobil. Pentru ridicarea măsurilor asiguratorii instituite de instanţa penală, Codul de procedură penală nu cuprinde o procedură specială de rezolvare a cererilor având un astfel de obiect, sediul materiei fiind Codul de procedură civilă, competenţa instanţei penale fiind stabilită pentru cazurile şi situaţiile, precum şi cu procedura expres reglementate de art. 597 şi 598 Codul de procedură penală.
În ceea ce priveşte competenţa teritorială, a reţinut că, în condiţiile în care sechestrul asigurator are ca obiect material un imobil situat în municipiul Oradea, în raport de dispoziţiile art. 117 alin. 1 şi art. 819 Cod de procedură civilă, competenţa revine Judecătoriei Oradea.
Prin încheierea din data de 10 aprilie 2019, Judecătoria Oradea, Secţia penală, constatând că, din eroare, cauza a fost înregistrată pe rolul Secţiei penale, a dispus scoaterea cauzei de pe rol şi repartizarea aleatorie a acesteia la unul dintre completurile aflate în Secţia civilă a Judecătoriei Oradea.
Judecătoria Oradea, Secţia civilă, prin sentinţa civilă nr. 2973 din 16 mai 2019, a admis excepţia necompetenţei materiale a acestei instanţe, excepție invocată din oficiu, şi a declinat, în favoarea Tribunalului Bihor – Secţia I Civilă, competenţa soluţionării cererii de ridicare sechestru formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâții S.C. B. S.A., și Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Direcţia Naţională Anticorupţie.
Pentru a pronunţa această soluţie, Judecătoria Oradea, Secţia civilă a reţinut următoarele:
În cauză, instanța este sesizată cu o acțiune patrimonială, valoarea obiectului cererii fiind primordială pentru stabilirea instanței competente din punct de vedere material.
Potrivit certificatului de atestare fiscală nr. 170375/08.05.2019, emis de Municipiul Oradea – Direcția Economică, unul dintre imobilele pentru care se solicită ridicarea sechestrului, are valoarea impozabilă de 659.041,00 RON.
Pe de altă parte, după cum reiese din cuprinsul Ordonanței procurorului șef al Serviciului Teritorial Cluj din cadrul Direcției Naționale Anticorupție, pronunțată în dosarul penal nr. x/P/2005, dar și din înscrierile de carte funciară, sechestrul asigurător a fost înființat până la concurența sumei de 50.003.894.802 ROL.
Prin urmare, oricare dintre criteriile în funcție de care se stabilește valoarea obiectului acțiunii (criteriul valoric al bunurilor asupra cărora s-a înființat sechestrul sau criteriul valoric al sumei până la concurența căreia s-a înființat sechestrul), această valoare se situează peste pragul de 200.000 lei.
În temeiul dispoziţiilor art. 129 alin. 2 pct. 2 Cod procedură civilă, coroborate cu prevederile art. 130 alin. 2 din Codul de procedură civilă, faţă de valoarea obiectului litigiului, instanţa competentă material şi teritorial să soluţioneze pricina este Tribunalul Bihor.
Învestit prin declinare, Tribunalul Bihor, prin sentinţa civilă nr. 154 din 21 octombrie 2019, a admis excepţia necompetenţei teritoriale de soluţionare a cererii formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâții S.C. B. S.A., și Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Direcţia Naţională Anticorupţie şi a declinat competenta de soluţionare a cauzei în favoarea Secţiei civile a Tribunalului Cluj.
Pentru a pronunţa această soluţie, Tribunalul Bihor a reţinut că instanţa competentă să analizeze cererea în primă instanţă a fost Tribunalul Cluj, care a fost învestit cu soluţionarea laturii civile în care creditorul (partea civilă) urmărea obţinerea titlului executoriu.
Prorogarea legală încetând, soarta măsurilor asiguratorii se analizează, conform normelor de procedură civilă, de aceeaşi instanţă competentă să analizeze cererea în primă instanţă, adică Tribunalul Cluj, însă de această dată de secţia civilă, competentă material şi teritorial să se pronunţe cu privire la ridicarea sechestrului asigurator.
Tribunalul Cluj, Secţia civilă, prin sentinţa civilă nr. 17 din 15 ianuarie 2020, a admis excepţia necompetentei materiale si teritoriale şi a declinat competenţa de soluţionare a cererii formulată de reclamantul A. în favoarea Judecătoriei Oradea – Secţia civilă şi, constatând ivit conflict negativ de competentă, a dispus suspendarea din oficiu a judecăţii cauzei şi trimiterea dosarului Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în vederea soluţionării conflictului de competenţă.
Pentru a pronunţa această soluţie, aceasta instanţă a reţinut că, raportat la obiectul cererii, reprezentat de constatarea încetării sechestrului asigurător şi radierea, din cartea funciară a acestuia, în lipsa altor dispozitii legale speciale care să stabilească competenţa de soluţionare, raportat la prevederile art. 956 Cod procedură civilă, aceasta aparţine, în primă instanţă, judecătoriei, iar raportat la dispoziţiile art. 117 Cod procedură civilă, raportat la locul situării imobilului, respectiv localitatea Oradea, judeţul Bihor, competenţa teritorială aparţine Judecătoriei Oradea.
Înalta Curte, competentă să soluţioneze conflictul conform art. 133 pct. 2 raportat la art. 135 alin, 1 Cod procedură civilă, va stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Cluj, Secţia civilă, pentru următoarele considerente:
Prin cererea înregistrată, iniţial, pe rolul Judecătoriei Oradea la data de 21.02.2019 şi transmisă, ulterior, pe cale administrativă, Tribunalului Cluj, reclamantul A. a solicitat ridicarea sechestrului asigurător care afectează bunurile mobile şi imobile, proprietatea sa, reprezentate de imobilul casă şi teren, situate în Oradea, c.f. x3 Oradea nr. top. x1/4 – c.f. vechi x5 Oradea, imobilul teren în suprafaţa de 1500 mp, înscris în c.f x8 Oradea nr. vechi x3, cad. x9 înscris sub B. 2, şi autoturismele, cu următoarele date de identificare: autoturismul marca X., an de fabricaţie 1995 si autoturismul marca Y., an de fabricaţie 2003 şi autoturismul marca Z., an de fabricaţie 2002.
Din înscrisurile aflate la dosarul cauzei, reiese că reclamantul a învestit instanţa de judecată cu o cerere prin care a solicitat constatarea încetării de drept a măsurilor asiguratorii instituite într-un dosar penal în faza de urmărire penală, dispuse prin ordonanţă de către procuror, cu scopul recuperării prejudiciului cauzat persoanei vătămate, constituie parte civilă în procesul penal.
Prin hotărârea penală definitivă (decizia penală nr. 197 din 13 februarie 2017 a Curţii de Apel Cluj), s-a pronunţat o soluţie de achitare pe latură penală a reclamantului A., astfel că potrivit legii penale române, instanţa penală nu mai putea soluţiona latura civilă, ci a fost obligată a o „lăsa nesoluţionată”.
Potrivit art. 25 alin. 5 din Codul de procedură penală, „În caz de achitare a inculpatului sau de încetare a procesului penal, în baza art. 16 alin. (1) lit. b) teza întâi, lit. e), f) – cu excepţia prescripţiei, i) şi j), în caz de încetare a procesului penal ca urmare a retragerii plângerii prealabile, precum şi în cazul prevăzut de art. 486 alin. (2), instanţa lasă nesoluţionată acţiunea civilă.”.
De asemenea, conform dispoziţiilor art. 397 alin. 5 din Codul de procedură penală „În cazul în care, potrivit dispoziţiilor art. 25 alin. (5), instanţa lasă nesoluţionată acţiunea civilă, măsurile asigurătorii se menţin. Aceste măsuri încetează de drept dacă persoana vătămată nu introduce acţiune în faţa instanţei civile în termen de 30 de zile de la rămânerea definitivă a hotărârii.“
Pentru a garanta protecţia drepturilor părţilor civile, legiuitorul a prevăzut în art. 397 alin. 5 Cod procedură penală, dispoziţia de menţinere a măsurilor asiguratorii pentru o perioadă de timp limitată de 30 de zile, timp în care partea civilă să aibă posibilitatea sesizării unei instanţe civile cu analizarea pretenţiilor civile. Dacă partea civilă nu ia măsuri pentru sesizarea instanţei civile în termenul dat, acelaşi text legal prevede că măsura sechestrului asigurator încetează de drept.
Încetarea de drept a sechestrului asigurator însă nu duce la radierea de către Oficiul de Cadastru şi Publicitate Imobiliară a menţiunilor din cartea funciară. Astfel că, proprietarii bunurilor supuse sechestrului asigurător trebuie să sesizeze instanţa de judecată cu o astfel de cerere pentru constatarea încetării de drept a măsurii, cum este cazul în speţă.
Este adevărat că potrivit dispoziţiilor art. 25 alin.1 din Codul de procedură penală, instanţa se pronunţă prin aceeaşi hotărâre atât asupra acţiunii penale, cât şi asupra acţiunii civile. Însă, aşa cum s-a reţinut şi mai sus, există situaţii în care instanţa penală lasă nesoluţionată latura civilă, urmând ca prejudiciile să fie recuperate, separat, pe calea unei acţiuni adresată instanţelor civile.
În cauza de faţă, se constată că instanţa penală, ca urmare a pronunţării unei soluţii de achitare a inculpatului, prin decizia penală nr. 197/2017, pronunţată de Curtea de Apel Cluj, în dosarul nr. x/33/2015, a dispus lăsarea, ca nesoluţionată, a acţiunii civile formulată de partea civilă, în baza dispoziţiilor art. 397 alin. 1 raportat la art. 25 alin. 5 Cod procedură penală, ceea ce a determinat ca inculpatul, reclamantul din prezenta cauză, să se adreseze cu o cerere distinctă instanţelor judecătoreşti pentru constatarea încetării de drept a măsurii sechestrului asigurator.
Privitor la competenţa funcţională de soluţionare a acestei cereri, ca manieră de distribuire a cauzelor în funcţie de specializarea judecătorilor în anumite materii sau domenii ale dreptului, adresate instanţelor de judecată ca urmare a pronunţării unei soluţii de achitare în procesul penal şi de lăsare, ca nesoluţionată, a acţiunii civile, Înalta Curte apreciază că aceasta aparţine instanţelor civile de drept comun, având în vedere că instanţele penale s-au instanţa dezînvestit prin pronunţarea soluţiei de achitare.
De altfel, prorogarea în favoarea instanţei penale cu privire la soluţionarea acţiunii civile, alăturate acţiunii penale, este una limitată, operând numai atâta timp cât instanţa este investită cu latura penală (exceptând situaţia de disjungere şi judecare separată a laturii civile), sau atunci când instanţa penală este ţinută de anumite norme de procedură penală care limitează măsurile concrete pe cale le poate lua pe latură civilă.
Conform prevederilor art. 954 alin. 1 din Codul de procedură civilă, „Cererea de sechestru asigurător se adresează instanţei care este competentă să judece procesul în prima instanţă “.
Reiese, aşadar, că, regula în materie civilă este că instituirea sechestrului asigurator revine instanţei competente să analizeze, în primă instanţă, cererea prin care se tinde la obţinerea titlului executor.
De asemenea, dispoziţiile art. 956-957 Cod procedură civilă, prevăd că instanţa competentă a dispune instituirea, este competentă a constata şi desfiinţarea de drept, respectiv a dispune ridicarea sechestrului asigurator.
Cum în speţă, instanţa competentă material şi teritorial să judece, în primă instanţă pricina, a fost Tribunalul Cluj, Secţia penală, care a pronunţat soluţia de achitare şi de lăsare, ca nesoluţionată, a acţiunii civile, în aplicarea prevederilor legale mai sus arătate, reiese că Secţia civilă a Tribunalului Cluj este competentă material, teritorial şi funcţional să soluţioneze cauza pendinte.
Prin urmare, în aplicarea prevederilor legale ale art. 954 alin. 1 din Codul de procedură civilă, coroborate cu prevederile art. 956-958 din acelaşi cod, competentă material şi teritorial să soluţioneze cererea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu intimata S.C. B. S.A., privind constatarea încetării, de drept, a măsurilor privind sechestrul asigurător dispuse prin 577
ordonanţa procurorului nr. x/P/2005 în dosarul nr. x/117/2009 al Tribunalului Cluj, asupra bunurilor sale, şi ridicarea măsurilor privind sechestrul asupra imobilului casa şi teren situate în Oradea, c.f. x3 Oradea nr. top. x1/4 – c.f. vechi x5 Oradea şi radierea înscrierii acestei măsuri de sub B.2, ridicarea măsurii sechestrului asigurător asupra imobilului teren în suprafaţa de 1500 mp, înscris în c.f x8 Oradea nr. vechi x3, cad. x9 înscris sub B. 2, ridicarea măsurii sechestrului asigurător asupra autoturismelor proprietatea contestatorului cu următoarele date de identificare: Autoturismul marca X., an de fabricaţie 1995 si autoturismul marca Y., an de fabricaţie 2003 şi autoturismul marca Z., an de fabricaţie 2002, este Tribunalul Cluj, Secţia civilă.
Această speță este cuprinsă în Buletinul Jurisprudenței Înaltei Curți de Casație și Justiție – culegere de decizii pe anul 2020.
