Articole incident: C. pen., art. 273
Persoana care a stabilit cu inculpatul relații asemănătoare acelora dintre soți, audiată în calitate de martor, are calitatea de subiect activ al infracţiunii de mărturie mincinoasă prevăzută în art. 273 alin. (1) C. pen., dacă – deşi organele judiciare i-au adus la cunoştinţă dreptul de a refuza să fie audiată în calitate de martor numai după audiere şi i-au dat posibilitatea de a-şi retracta declaraţia în care a făcut afirmaţii mincinoase în legătură cu faptele sau împrejurările esenţiale cu privire la care a fost întrebată – şi-a menţinut declaraţia, menţionând că i s-a adus la cunoştinţă dreptul de a refuza să fie audiată în calitate de martor şi că îşi menţine declaraţia. – I.C.C.J., Secţia penală, decizia nr. 114/RC din 7 aprilie 2020
Prin sentinţa penală nr. 1176 din 27 iunie 2019, pronunţată de Judecătoria Arad, în temeiul dispozițiilor art. 396 alin. (1) şi (4) C. proc. pen., s-a stabilit în sarcina inculpatului A. pedeapsa de 4.000 lei amendă penală, reprezentând 200 de zile-amendă, în valoare de 20 lei, pentru săvârșirea infracțiunii de lovire sau alte violențe, prevăzută în art. 193 alin. (2) C. pen.
În baza art. 396 alin. (1) şi (4) C. proc. pen., s-a stabilit în sarcina inculpatului pedeapsa de 2.400 lei amendă penală, reprezentând 120 de zile-amendă, în valoare de 20 lei, pentru săvârșirea infracțiunii de amenințare, prevăzută în art. 206 alin. (1) C. pen.
În baza art. 38 alin. (1) şi art. 39 alin. (1) lit. c) C. pen., au fost contopite pedepsele aplicate inculpatului în pedeapsa cea mai grea, de 4.000 lei, la care s-a adăugat suma de 800 lei, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa de 4.800 lei amendă penală, reprezentând 240 de zile-amendă, în cuantum de 20 lei.
În baza art. 83 alin. (1) şi (3) C. pen., a fost amânată aplicarea pedepsei amenzii pe un termen de supraveghere stabilit în condiţiile art. 84 C. pen., de 2 ani de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri.
În baza art. 85 alin. (1) C. pen., pe durata termenului de supraveghere, s-a dispus ca inculpatul să respecte următoarele măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la serviciul de probaţiune la datele fixate de acesta; b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile, precum şi întoarcerea; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă.
În baza art. 396 alin. (1) şi (2) C. proc. pen., a fost condamnată inculpata B., la o amendă penală de 4.000 lei, reprezentând 200 de zile-amendă, în cuantum de 20 lei, pentru comiterea infracţiunii de mărturie mincinoasă, prevăzută în art. 273 alin. (1) C. pen.
În baza art. 63 C. pen., s-a atras atenția inculpatei că neplata cu rea-credință a amenzii atrage înlocuirea acesteia cu închisoarea.
Prin decizia nr. 1076/A din 17 octombrie 2019, Curtea de Apel Timişoara, Secţia penală, în baza art. 421 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., a respins, ca nefondate, apelurile declarate, între alţii, de inculpaţii A. şi B. împotriva sentinţei nr. 1176 din 27 iunie 2019 a Judecătoriei Arad.
În baza art. 421 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., a admis apelul declarat de procuror, a desfiinţat, în parte, sentinţa penală apelată şi, rejudecând:
A înlăturat dispoziţiile art. 83 şi urm. C. pen. privind amânarea aplicării pedepsei de 4.800 lei amendă penală faţă de inculpatul A.
A menţinut, în rest, dispoziţiile sentinţei penale apelate.
Pe fond, s-a reţinut că, în data de 19 iulie 2017, în jurul orelor 20.20, inculpatul A., în timp ce se afla în faţa imobilului situat în comuna C., str. D., nr. 40A, a lovit-o cu pumnul în zona feţei pe persoana vătămată E., cauzându-i leziuni traumatice care au necesitat spre vindecare un număr de 25 de zile de îngrijiri medicale.
În aceeași împrejurare, inculpatul A. a amenințat-o cu acte de violenţă pe persoana vătămată F.
Totodată, în data de 2 octombrie 2017, între orele 10.00-13.40, în timp ce era audiată de organele de cercetare penală în calitate de martor în dosarul penal nr. X., având ca obiect săvârșirea infracțiunilor de lovire sau alte violenţe, faptă prevăzută în art. 193 alin. (2) C. pen., respectiv ameninţare, faptă prevăzută în art. 206 alin. (1) C. pen., cu aplicarea dispoziţiilor art. 38 alin. (1) C. pen., de către suspectul A., pentru a evita tragerea la răspundere penală a acestuia, inculpata B. a declarat mincinos că, în data de 19 iulie 2017, în jurul orelor 20.00-20.30, se afla în faţa imobilelor cu nr. 40A şi 40B de pe str. D. din comuna C., când, în urma unor discuţii, numitul E. s-a îndreptat amenințător spre ea, cu intenţia de a o lovi, iar prietenul ei, A., l-a oprit cu mâinile, fără a-l împinge sau a-l lovi, precum şi că numita F. nu se afla la faţa locului pe parcursul derulării evenimentelor.
S-a constatat că împrejurările în privința cărora inculpata a declarat mincinos erau esențiale în cauză, vizând tocmai comiterea infracțiunii de lovire, respectiv amenințare de care era acuzat concubinul său.
Împotriva hotărârii instanţei de apel a declarat recurs în casaţie, între alţii, inculpata B., invocând cazul de casare prevăzut în art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen.
În motivarea recursului în casaţie, în esenţă, inculpata B. a susţinut că fapta pentru care a fost condamnată nu întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de mărturie mincinoasă, prevăzută în art. 273 alin. (1) C. pen., prin raportare la Decizia Curţii Constituţionale nr. 562 din 19 septembrie 2017, intervenită în cursul procesului penal, dat fiind faptul că este concubina inculpatului A.
Prin încheierea nr. 30/RC din 28 ianuarie 2020, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a admis în principiu cererea de recurs în casaţie formulată de inculpata B. împotriva deciziei nr. 1076/A din 17 octombrie 2019, pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, Secţia penală.
Examinând, pe fond, recursul în casaţie declarat de inculpata B., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată, în principal, următoarele:
Fiind reglementat ca o cale extraordinară de atac, menită să asigure echilibrul între principiul legalităţii şi cel al respectării autorităţii de lucru judecat, recursul în casaţie vizează exclusiv elemente de legalitate, prin raportare la cazurile de casare prevăzute de lege. Controlul judiciar nu poate fi extins cu privire la alte motive de nelegalitate echivalente celor limitativ enumerate în cuprinsul art. 438 alin. (1) C. proc. pen.
Se constată că inculpata B. şi-a întemeiat recursul în casaţie pe cazul de casare prevăzut în art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., conform căruia o hotărâre este supusă casării în situaţia în care „inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală.”
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie reţine că inculpata B. a fost condamnată pentru săvârşirea infracţiunii de mărturie mincinoasă, prevăzută în art. 273 alin. (1) C. pen.
Totodată, observă că fapta concretă reţinută în sarcina inculpatei constă în aceea că, în data de 2 octombrie 2017, între orele 10.00-13.40, în timp ce era audiată de organele de cercetare penală în calitate de martor în dosarul penal nr. X., având ca obiect săvârșirea infracțiunilor de lovire sau alte violenţe, faptă prevăzută în art. 193 alin. (2) C. pen., respectiv ameninţare, faptă prevăzută în art. 206 alin. (1) C. pen., cu aplicarea dispoziţiilor art. 38 alin. (1) C. pen., de către suspectul A., pentru a evita tragerea la răspundere penală a acestuia, inculpata B. a declarat mincinos că, în data de 19 iulie 2017, în jurul orelor 20.00-20.30, se afla în faţa imobilelor cu nr. 40A şi 40B de pe str. D. din comuna C., când, în urma unor discuţii, numitul E. s-a îndreptat amenințător spre ea, cu intenţia de a o lovi, iar prietenul ei, A., l-a oprit cu mâinile, fără a-l împinge sau a-l lovi, precum şi că numita F. nu se afla la faţa locului pe parcursul derulării evenimentelor.
Totodată, constată că instanţa de apel a reţinut că împrejurările în privința cărora inculpata a declarat mincinos erau esențiale în cauză, vizând tocmai comiterea infracțiunii de lovire, respectiv amenințare de care era acuzat concubinul său.
În motivarea recursului în casaţie, în esență, inculpata B. a susţinut că nu are calitatea cerută subiectului activ al infracțiunii de mărturie mincinoasă, dat fiind faptul că, în timpul procesului în care a fost audiată în calitate de martor cu privire la faptele concubinului său, A., fără a i se aduce la cunoștință de către organele de urmărire penală că are dreptul să refuze a fi audiată în această calitate, a fost pronunțată Decizia nr. 562/2017 a Curţii Constituţionale, care nu era publicată în Monitorul Oficial al României la data audierii sale și care, potrivit jurisprudenţei Curţii Constituţionale, produce efecte pe tot parcursul procesului penal în cauzele care se află în curs de judecată, până la rămânerea definitivă a hotărârii.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că art. 273 alin. (1) C. pen. incriminează fapta martorului care, într-o cauză penală, civilă sau în orice altă procedură în care se ascultă martori, face afirmații mincinoase ori nu spune tot ce știe în legătură cu faptele sau împrejurările esențiale cu privire la care este întrebat.
Totodată, reţine că, pentru a exista infracţiunea de mărturie mincinoasă, subiectul activ al infracțiunii trebuie să aibă calitatea de martor. Conform art. 115 alin. (1) coroborat cu art. 114 alin. (1) C. proc. pen., poate fi audiată în calitate de martor orice persoană care are cunoștință despre fapte sau împrejurări de fapt care constituie probă în cauza penală, cu excepția părților și a subiecților procesuali principali.
Potrivit art. 117 alin. (1) C. proc. pen., au dreptul de a refuza să fie audiate în calitate de martor următoarele persoane: soțul, ascendenții și descendenții în linie directă, frații și surorile suspectului sau inculpatului, precum și persoanele care au avut calitatea de soț al suspectului sau al inculpatului.
Prin Decizia Curții Constituționale nr. 562 din 19 septembrie 2017, publicată în M. Of. nr. 837 din 23 octombrie 2017, s-a statuat că au dreptul de a refuza să fie audiate în calitate de martor și persoanele care au stabilit cu inculpatul relații asemănătoare acelora dintre soți.
Dacă soțul, ascendenții și descendenții în linie directă, frații și surorile suspectului sau inculpatului, persoanele care au avut calitatea de soț al suspectului sau al inculpatului sau cele care au stabilit cu inculpatul relații asemănătoare acelora dintre soți sunt de acord să dea declarații, după ce organele judiciare le comunică dreptul de a nu da declarații în calitate de martor, acestea dobândesc calitatea de martor și le sunt aplicabile dispozițiile privitoare la drepturile și obligațiile martorilor, inclusiv obligația de a da declarații conforme cu realitatea (art. 117 alin. 2 și 3 C. proc. pen.). Prin urmare, persoanele care au stabilit cu inculpatul relații asemănătoare acelora dintre soți pot fi audiate în calitate de martor, cu condiția de a li se aduce la cunoștință dreptul de a refuza să dea declarații.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie reține că recurenta inculpată B. a fost audiată în prezența apărătorului ales la data de 2 octombrie 2017, după pronunțarea Deciziei Curții Constituționale nr. 562 din 19 septembrie 2017, dar înainte de publicarea acesteia în Monitorul Oficial al României (la 23 octombrie 2017), ocazie cu care nu s-a prevalat de dreptul de a refuza să fie audiată, nici personal, nici prin intermediul avocatului său.
Totodată, constată că, deși înaintea audierii inculpatei nu i s-a adus la cunoștință că are dreptul de a refuza să fie audiată în calitate de martor, susținerea acesteia că nu s-a putut prevala de dispozițiile art. 117 alin. (1) C. proc. pen. nu este reală, întrucât, în aceeași zi, la scurt timp după semnarea declarației, organele judiciare au remediat această omisiune și i-au dat inculpatei posibilitatea de a-și retracta declarația dată în această calitate. Astfel, cu privire la această împrejurare, la finalul declarației date la 2 octombrie 2017, aceasta arată: „În continuarea declarației, azi, data de 2 octombrie 2017, orele 13.30, menționez faptul că mi s-a adus la cunoștință faptul că am dreptul să refuz să dau vreo declarație de martor, respectiv cu privire la evenimentul din data de 19 iulie 2017, în jurul orelor 20.00. Arăt faptul că îmi mențin, în totalitate, declarația dată anterior în cursul zilei, între orele 10.00 – 11.05, în calitate de martor și nu mai am nimic de adăugat.”
Prin urmare, recurenta inculpată B. a ratificat declarația din data de 2 octombrie 2017, context în care are calitatea de martor în cauza în care a fost audiată, cerută subiectului activ al infracțiunii de mărturie mincinoasă, prevăzută în art. 273 alin. (1) C. pen.
De altfel, este de remarcat că organele de urmărire penală au înțeles să aplice dispozițiile Deciziei Curții Constituționale nr. 562 din 19 septembrie 2017, deși aceasta nu era încă publicată în Monitorul Oficial al României și că recurenta inculpată nu a invocat încălcarea dreptului său de a refuza să fie audiată ca martor în cursul judecății în primă instanță și în apel.
Faţă de aceste considerente, în baza art. 448 alin. (1) pct. 1 C. proc. pen., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a respins, ca nefondat, recursul în casaţie declarat de inculpata B. împotriva deciziei nr. 1076/A din 17 octombrie 2019, pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, Secţia penală.
Această speță este cuprinsă în Buletinul Jurisprudenței Înaltei Curți de Casație și Justiție – culegere de decizii pe anul 2020.
