Jurisprudență | Judecătoria Marghita – Conducător auto, condamnat pentru că a șofat având o alcoolemie ”extraordinar de mare”, de 5,20 la mie

În actul de sesizare s-a reţinut, în esenţă, că, în data de 17.06.2019, în jurul orelor 21.18, organele de poliție au fost sesizate de către numitul ########-##### că, pe strada Eroilor din localitatea ########, #### #####, s-a produs un eveniment rutier în care a fost implicată o autoutilitară marca Peugeot, înmatriculată în Slovacia.

Deplasându-se la fața locului, organele de poliţie rutieră au procedat la identificarea conducătorului auto, în persoana inculpatului ###### ######## Întrucât inculpatul ###### ######## emana halenă alcoolică, organele de poliţie rutieră au procedat la testarea acestuia cu aparatul alcooltest marca Drager, rezultând o concentrație alcoolică de 1,91 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Inculpatul ###### ######## a fost condus la Spitalul Municipal „Dr. ### ######” din ########, unde i-au fost recoltate două probe biologice de sânge, în vederea stabilirii alcoolemiei. Conform buletinului de analiză toxicologică nr. (…)/A1/690-691 din 20.06.2019, inculpatul ###### ######## a avut o alcoolemie de 4,91 gr. la mie, la proba de sânge recoltată la ora 21.50, respectiv o alcoolemie de 5,20 gr. la mie la a doua probă recoltată la ora 22.50.

Pentru a reţine această situaţie de fapt, instanţa a avut în vedere probele administrate în faza de urmărire penală și declarația inculpatului de la primul termen de judecată prin care a arătat că recunoaşte în totalitate a faptei aşa cum a fost reţinută în rechizitoriu şi că este de acord să presteze muncă în folosul comunităţii în cazul în care instanţa consideră necesară instituirea acestei obligaţii.

În ceea ce priveşte elementul material al infracţiunii, instanţa reţine că acesta este caracterizat de acţiunea inculpatului de a se urca la volanul autoutilitarei marca Peugeot, înmatriculată în Slovacia şi de a circula pe drumurile publice, după ce anterior consumase băuturi alcoolice într-o cantitate ce a determinat depăşirea, în urma recoltării probelor biologice, nivelului de 0,80 g/l alcool pur în sânge.

Urmarea imediată a acestei fapte este reprezentată de crearea unei stări de pericol atât pentru inculpat însuşi cât şi pentru ceilalţi participanţi la trafic. Infracţiunea reţinută în sarcina inculpatului fiind una de pericol, nu este susceptibilă prin natura sa de a produce daune materiale, iar legătura de cauzalitate dintre fapta săvârşită şi rezultatul socialmente periculos-punerea în pericol a siguranţei circulaţiei pe drumurile publice – rezultă din însăşi săvârşirea faptei şi din starea în care se găsea inculpatul la acea dată.

Sub aspectul laturii subiective, instanţa reţine că poziţia subiectivă a inculpatului faţă de infracţiunea săvârşită şi rezultatul socialmente periculos al acesteia se caracterizează prin intenţie indirectă, forma de vinovăţie fiind prevăzută de art. 16 alin. 3 lit. b C.pen. Astfel, conducând un autoturism pe drumurile publice, în timp ce avea în sânge o îmbibaţie alcoolică ce depăşea limita legală, inculpatul a prevăzut şi, deşi nu a urmărit, a acceptat posibilitatea ca prin fapta sa infracţională să pună în pericol siguranţa circulaţiei pe drumurile publice.

Având în vedere că sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 396 alin.2 C.pr.pen., respectiv fapta dedusă judecăţii există, constituie infracţiune şi a fost săvârşită de către inculpat cu forma de vinovăţie prevăzută de lege, în cauză urmează să opereze răspunderea penală a inculpatului pentru infracţiunea comisă.

Sancţiunile de drept penal nu pot acţiona eficient decât în măsura în care ele corespund principiilor fundamentale ale politicii penale şi ale dreptului penal şi dacă sunt guvernate de acestea. Mai mult, combaterea efectivă a criminalităţii nu se poate realiza decât printr-o îmbinare echilibrată a intimidării, prin constrângere, cu reeducarea inculpatului.

Adaptarea pedepsei implică luarea în considerare, sub multiplele ei aspecte a personalităţii infractorului, pentru a avea ca rezultat dorit transformarea efectivă a proceselor psihice şi a conduitei acestuia. Astfel, inculpatul este cunoscut fără antecedente penale, însă trebuie avut în vedere că acţiunea sa a nu poate fi considerată ca fiind una de pericol redus în contextul în care alcoolemia acestuia a fost una extraordinar de mare,  de 4,91 gr. la mie, la proba de sânge recoltată la ora 21.50, respectiv o alcoolemie de 5,20 gr. la mie, la a doua probă recoltată la ora 22.50.

Având în vedere aceste aspecte, instanţa urmează a se orienta dintre pedepsele alternative prevăzute de norma de incriminare către pedeapsa închisorii, considerând că stabilirea unei astfel de pedepse satisface scopul pedepsei prevăzut de art. 3 din Legea nr. 254/2013 privind executarea pedepselor şi a măsurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal, precum şi principiului proporţionalităţii pedepsei cu gravitatea infracţiunii săvârşite.

Totodată, în considerarea dispoziţiilor art. 396 alin. 10 C.pr.pen. aplicabile în speţă ca urmare a recunoaşterii necondiţionate a faptei pe baza probatorului administrat în faza de urmărire penală, instanţa va stabili o pedeapsă cu închisoarea ce se va situa în limite cuprinse între un minim de 8 luni şi un maxim de 3 ani şi 4 luni. Având în vedere alcoolemia extrem de mare a inculpatului și faptul că a produs un incident rutier care s-ar fi putut solda cu victime, instanța va orienta pedeapsa către mijlocul intervalului arătat.

Pentru aceste motive, în baza art. 396 alin. (1), (2), (10) C.pr.pen., instanţa va stabili pentru inculpat o pedeapsă de un an și 6 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de conducere a unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe, prevăzută de art. 336 alin. 1 C.pen., cuantum suficient în opinia instanţei pentru atingerea scopului şi îndeplinirea funcţiilor de constrângere, de reeducare şi de exemplaritate ale pedepsei. Instanța va aplica această pedeapsă inculpatului, apreciind că alcoolemia record a inculpatului denotă o lipsă de respect aproape totală a inculpatului față de valorile sociale apărate prin legea penală, astfel că amânarea aplicării pedepsei nu ar fi o soluție oportună în raport de art. 83 alin. 1 lit. d C. pen.

Cu privire la individualizarea judiciară a executării pedepsei, instanţa reţine dispoziţiile art. 91 C.pen., conform cărora se poate dispune suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei pe o anumită durată cu îndeplinirea cumulativă a următoarelor condiţii: pedeapsa aplicată, inclusiv în caz de concurs de infracţiuni, este închisoarea de cel mult 3 ani, infractorul nu a mai fost condamnat anterior la pedeapsa închisorii mai mare de un an, cu excepţia cazurilor prevăzute în art. 42 sau pentru care a intervenit reabilitarea ori s-a împlinit termenul de reabilitare, infractorul şi-a manifestat acordul de a presta o muncă neremunerată în folosul comunităţii, în raport de persoana infractorului, de conduita avută anterior săvârşirii infracţiunii, de eforturile depuse de acesta pentru înlăturarea sau diminuarea consecinţelor infracţiunii, precum şi de posibilităţile sale de îndreptare, instanţa apreciază că aplicarea pedepsei este suficientă şi, chiar fără executarea acesteia, condamnatul nu va mai comite alte infracţiuni, însă este necesară supravegherea conduitei sale pentru o perioadă determinată.

Instanţa consideră că în prezenta cauză sunt îndeplinite cerinţele prevăzute de legiuitor, condamnarea prin prezenta sentinţă fiind de sub 2 ani închisoare iar din fişa de cazier a acestuia rezultă că inculpatul nu a mai fost condamnat anterior la pedeapsa închisorii mai mare de un an, nu s-a sustras de la urmărire penală ori judecată, nu a încercat zădărnicirea aflării adevărului ori a identificării şi tragerii la răspundere penală a autorului sau a participanţilor astfel încât instanţa are convingerea că scopul pedepsei poate fi atins şi fără executarea de către acesta a pedepsei aplicate.

Hotărârea integrală, în format anonimizat, este disponibilă pe portalul Rejust.