Prin plângerea contravențională înregistrată pe rolul Judecătoriei Oradea la data de 01.09.2021, petentul ####### ###### ######, în contradictoriu cu intimatul INSPECTORATUL DE POLIŢIE JUDEŢEAN BIHOR a solicitat instanţei să dispună desfiinţarea procesului verbal de contravenţie ##### #### ### ###### încheiat la data de 18.08.2021 ca nelegal şi neîntemeiat şi înlăturarea măsurilor dispuse; cu cheltuieli de judecată.
În motivare a arătat că prin procesul verbal de contravenţie contestat se reţine săvârşirea contravenţiei la ora 15:19, în data de 18.08.2021, procesul verbal se dresează la ora 15:22, iar dovada de circulaţie ##### ## ### ####### şi înştiinţarea privind suspendarea dreptului de a conduce se eliberează la ora 15. De asemenea, numele agentului constatator nu este scris integral, în sensul că pe procesul verbal apare agent ####### ######, iar pe înştiinţare apare numele agentului de poliţie ##### ######### ###### din cadrul Poliţiei Municipiului Oradea – Biroul de Ordine Publică.
A apreciat că toate aceste aspecte fac ca procesul verbal şi actele subsecvente să fie nelegale şi se impune desfiinţarea acestora.
În ceea ce privește temeinicia procesului verbal, a arătat că nu a săvârșit contravenția reținută, în sensul că ar fi trecut pe culoarea roșie a semaforului.
A menţionat că în data de 18.08.2021, fiind şofer de taxi, a preluat o clientă de la magazinul Kaufland Iosia si s-a deplasat cu aceasta pe Bdul ####### în direcția străzii ##### în Oradea. La trecerea de pietoni din dreptul Bisericii ####### de pe Bdul #######, fiind oră de trafic intens, imediat după ora 15, a circulat pe banda 3, se circula in coloana, a văzut ca semaforul era pe verde, a intrat pe trecerea de pietoni şi s-a oprit coloana de mașini. A oprit şi, în momentul în care coloana de mașini a pornit, a pornit si el, având o viteză de circa 5 km/h, în continuare circulând în coloană.
După aproximativ 2 metri de când a reînceput deplasarea în coloană, a sărit in faţa mașinii un agent de politie care se afla pe banda 2, practic in paralel cu mașina sa şi circulând in aceleași condiții de trafic. Agentul se afla într-o mașina de ridicări auto, stand pe scaunul din dreapta al șoferului acelei mașini. Agentul constatator nici nu putea să observe şi să constate ca ar fi trecut pe culoarea roșie a semaforului, semaforul fiind deja în spatele atât a mașini sale, cât şi a mașinii în care se afla agentul constatator.
A arătat că circula cu o viteză infimă, fiind în coloană, nu a săvârșit vreo contravenție, motiv pentru care procesul verbal este netemeinic. A subliniat că avea pasager in mașină, deşi în procesul verbal se arată că se afla singur în mașină.
În drept a invocat prevederile OUG nr. 195/2002.
În probaţiune a solicitat administrarea probei cu înscrisuri, pe care le-a ataşat şi proba testimonială cu martora #### #######.
Prin întâmpinare intimatul a solicitat respingerea plângerii contravenţionale ca neîntemeiată.
A arătat că procesul verbal în baza căruia a fost sancționat petentul a fost întocmit cu respectarea condițiilor de legalitate prevăzute de dispozițiile art. 16 și 17 din OG 2/2001 privind constatarea contravențiilor, iar sancțiunea a fost aplicată conform prevederilor art.21 din OG 2/2001.
A menţionat că din raportul agentului constatator aflat în data de 18.08.2021 în exercitarea atribuțiilor de serviciu împreună cu lucrătorii din cadrul Serviciului Parcări ai Primăriei Oradea, rezultă că, în jurul orei 15:19, în timp ce se aflau pe Bld. Dacia, pe direcția de deplasare spre Bld. Dacia – Calea ########, înaintea trecerii de pietoni de lângă liceul #######, a observat un autoturism marca Hyundai cu nr. de înmatriculare ######### circulând paralel pe banda nr.3. În scurt timp semaforul s-a schimbat în culoarea roșie, astfel încât atât autospeciala de ridicare ######### în care se afla polițistul, cât și autoturismul în care se afla petentul ajung să fie primele mașini la semafor. Pietonii au început să traverseze dinspre banda l, moment în care petentul se asigură și pornește pe culoarea roșie a semaforului.
S-a procedat la oprirea acestuia în trafic pentru a i se aduce Ia cunoștință abaterea săvârșită și faptul că va fi sancționat contravențional, moment în care petentul l-a rugat pe polițist să îl ierte de data aceasta, deoarece nu a știut că el se afla în mașina de ridicări auto și că nu va mai putea lucra dacă îi va suspenda dreptul de a conduce având în vedere că este taximetrist. A menționat faptul că petentul a afișat ulterior un comportament recalcitrant, după ce a văzut că i se va reține permisul de conducere.
Intimatul a menţionat că fapta reținută de agentul constatator a fost constatată în mod direct de către acesta, prin observare directă. Procesul-verbal se bucură de prezumțiile de legalitate și temeinicie, prezumții ce nu pot fi înlăturate decât în situația în care petentul face dovada contrară. Petentul nu a probat în niciun fel faptul că evenimentele s-ar fi desfășurat altfel decât a constatat agentul de poliție prin procesul verbal. Simplele afirmații ale reclamantului nu sunt de natură a răsturna aceste prezumții.
Intimatul a apreciat că sancţiunea aplicată este proporţională cu gradul de pericol social al faptei.
În drept a invocat prevederile OUG nr. 195/2002, OG nr. 2/2001.
În probaţiune a depus raportul agentului constatator şi a solicitat audierea martorului ######### #######.
În cauză a fost administrată proba cu înscrisuri, planşele foto şi proba testimonială, fiind audiaţi martorii #### #######, propusă de petent şi ######### #######, propus de intimat.
Analizând actele şi lucrările dosarului, instanţa reţine următoarele:
Prin procesul verbal de contravenție ##### #### ### ###### încheiat la data de 18.08.2021, petentul a fost sancționat contravențional cu amendă în sumă de 580 lei (4 puncte amendă) și suspendarea dreptului de a conduce pe o perioadă de 30 de zile, reținându-se în sarcina sa faptul că, în data de 18.08.2021, ora 15:19, în #### ######, pe Bdul. #######, a condus autoturismul marca Hyundai cu nr. de înmatriculare ## ## ### şi în dreptul Liceului ####### nu a oprit la culoarea roşie a semaforului. S-a menţionat că acesta a fost singur în autoturism.
Fapta astfel descrisă s-a consemnat că este prevăzută de art. 52 alin. 1 din OUG nr. 195/2002 şi sancţionată de dispoziţiile art. 100 alin. 3 lit. d) din acelaşi act normativ.
În acord cu dispoziţiile art. 34 alin. 1 din O.G. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor, instanţa verifică legalitatea şi temeinicia procesului verbal de contravenţie, pronunţându-se, de asemenea, şi cu privire la sancţiunea aplicată de către agentul constatator prin acesta.
În ceea ce priveşte legalitatea procesului-verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiei contestat, instanţa reţine că acesta întruneşte cerinţele prevăzute de art. 17 din O.G. nr.2/2001, referitoare la menţiunile obligatorii prevăzute sub sancţiunea nulităţii absolute, cuprinzând numele şi prenumele agentului constatator şi al petentului, fapta săvârşită şi data comiterii acesteia, semnătura agentului constatator, neexistând cazuri de nulitate absolută ale procesului verbal de contravenţie contestat.
Instanţa constată ca fiind neîntemeiate susţinerile petentului privind nelegalitatea procesului verbal de contravenţie ca urmare a neconcordanţei dintre ora săvârşirii faptei şi numele agentului constatator, indicate în cuprinsul său şi datele menţionate în dovada ##### ## ### ####### eliberată la data de 18.08.2021 şi înştiinţarea eliberată la aceeaşi dată.
Astfel, numele ####### ######, indicat în procesul verbal este numele petentului şi nu al agentului constatator, acesta din urmă fiind agent de poliţie ##### ######### ######, menţionat în toate actele mai sus indicate.
În ceea ce priveşte ora săvârşirii contravenţiei, petentul nu a susţinut că aceasta ar fi fost menţionată eronat în procesul verbal, însă, chiar şi în această ipoteză, indicarea eronată a minutului săvârşirii contravenţiei sau faptul că în actele emise ulterior s-a menţionat o altă oră decât cea corectă, nu atrag nulitatea procesului procesului verbal contestat. Această eventuală eroare nu este de natură să-i producă petentului vreo vătămare, iar pe de altă parte nulitatea procesului verbal poate fi atrasă doar în cazul existenţei unor neregularităţi în cuprinsul acestuia şi nu în alte acte subsecvente.
Pentru considerentele arătate în cele ce preced, instanţa reţine că procesul-verbal de contravenţie a fost legal întocmit.
Cu privire la temeinicia procesului-verbal, instanţa reţine că, potrivit art. 52 din HG nr. 1391/2006, „(1) Semnalul de culoare roşie interzice trecerea.
(2) La semnalul de culoare roşie vehiculul trebuie oprit înaintea marcajului pentru oprire sau, după caz, pentru trecerea pietonilor, iar în lipsa acestuia, în dreptul semaforului. Dacă semaforul este instalat deasupra ori de cealaltă parte a intersecţiei, în lipsa marcajului pentru oprire sau pentru trecerea pietonilor, vehiculul trebuie oprit înainte de marginea părţii carosabile a drumului ce urmează a fi intersectat.
(3) Atunci când semnalul de culoare roşie funcţionează concomitent cu cel de culoare galbenă, acesta anunţă apariţia semnalului de culoare verde.”
Conform art. 100 alin. 3 din OUG nr. 195/2002, „Constituie contravenţie şi se sancţionează cu amenda prevăzută în clasa a II-a de sancţiuni şi cu aplicarea sancţiunii contravenţionale complementare a suspendării exercitării dreptului de a conduce pentru o perioadă de 30 de zile săvârşirea de către conducătorul de autovehicul, tractor agricol sau forestier ori tramvai a următoarelor fapte: d) nerespectarea semnificaţiei culorii roşii a semaforului”.
De asemenea, potrivit Regulamentului de aplicare a O.U.G. nr. 195/2002, constatarea săvârşirii unei contravenţii se face fie direct (art. 180), fie cu ajutorul unor mijloace tehnice certificate sau omologate şi verificate metrologic (art. 181).
În cazul de față, fapta a fost consemnată pe baza celor constatate în mod direct de către agentul constatator, neexistând o înregistrare a faptei efectuată cu un mijloc tehnic.
În vederea analizării temeiniciei procesului verbal de contravenţie contestat, instanţa a administrat proba testimonială cu martorii propuşi de cele două părţi.
Astfel, la solicitarea petentului a fost audiată martora #### #######, care la data şi ora reţinerii contravenţiei era pasager în autoturismul condus de petent, acesta desfăşurând activitatea de taximetrie. Faptul că martora se afla în autoturism, contrar celor menţionate în procesul verbal, este dovedit şi prin planşele foto depuse la dosar (filele 26 – 27).
Martora #### ####### a declarat că se afla în autoturism în spatele şoferului, era o zi foarte aglomerată şi se circula în coloană pe toate cele trei benzi. În momentul în care petentul a ajuns în dreptul semaforului amplasat în faţa Bisericii #######, a trecut pe verde, a ajuns pe trecerea de pietoni, moment în care coloana s-a oprit din nou pe toate cele trei benzi. După o perioadă scurtă de timp, coloana a pornit din nou, a pornit şi petentul cam doi metri, cât să iasă de pe trecerea de pietoni, după care s-a oprit din nou. La această deplasare nu avea percepţia culorii semaforului care era în spate, iar viteza de deplasare era de aproximativ 4 – 5 km/h.
Martorul ######### #######, propus de intimat, a declarat că în data de 18.08.2021 se afla în calitate de şofer pe maşina de tractări şi la data respectivă pe Bulevardul ####### era aglomeraţie în trafic. A mai arătat că maşina de tractări se afla pe banda doi şi s-a oprit la semaforul din dreptul Bisericii #######, iar pe banda trei se afla un taxi care s-a oprit la semafor, după care a pornit din nou în timp ce era încă roşu la semafor. A mai arătat că petentul putea să vadă culoarea roşie a semaforului, însă cu toate acestea a pornit.
Instanţa constată că, în mod evident, declaraţiile celor doi martori sunt contradictorii, martora #### ####### menţionând că petentul a trecut pe culoarea verde a semaforului şi ulterior a rămas blocat în trafic, iar martorul ######### ####### a declarat că a trecut pe culoarea roşie. Ambii martori au menţionat, însă, că traficul era aglomerat, se circula în coloană şi maşinile se opreau frecvent din acest motiv.
Raportat la cele două declaraţii, instanţa va da întâietate declaraţiei martorei propusă de petent, aceasta fiind nu doar un martor imparţial, obiectiv, dar se afla chiar în autovehiculul condus de petent, astfel că a avut o mai bună percepţie asupra momentului în care petentul a trecut prin dreptul semaforului şi a culorii care era afişată în acel moment.
Astfel, din moment ce, potrivit declaraţiei martorei #### #######, petentul a trecut pe culoarea verde a semaforului, fapta reţinută în sarcina sa nu există.
Chiar dacă s-ar trece, însă, peste considerentele expuse şi s-ar avea în vedere în egală măsură cele două declaraţii date de martori, în acest caz există un dubiu cu privirea la săvârşirea contravenţiei reţinute în sarcina petentului, dubiu care îi profită acestuia având în vedere jurisprudenţa CEDO.
Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat în cauza Ozturk contra Germaniei, prin hotarârea din 21.02.1984 că: „distincţia dintre contravenții si infracțiuni existentă în legislația interna a unora dintre statele semnatare ale convenției, nu poate avea ca efect scoaterea unei categorii de fapte din sfera de aplicare a garanţiilor oferite de art. 6 din Conventie, a acuzațiilor în materie penala”, iar în cauza ###### contra României s-a reținut că: ”acuzaţia adusă petentului este o acuzație penala în sensul convenției, iar acesta beneficiază şi în procedura contravențională de prezumția de nevinovăţie (…)”.
Pentru considerentele mai sus redate, instanţa va reţine netemeinicia procesului verbal de contravenţie şi, în consecinţă, va admite plângerea contravenţională formulată şi va dispune anularea procesului verbal de contravenţie ##### #### ### ###### încheiat la data de 18.08.2021.
În temeiul art. 453 alin.1 Cod proc. civilă, instanţa va obliga intimatul să achite petentului cheltuieli de judecată în sumă de 20 lei, reprezentând taxă judiciară de timbru.
PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII, HOTĂRĂŞTE
Admite plângerea contravenţională formulată de petentul (…) cu domiciliul în Oradea, în contradictoriu cu intimatul INSPECTORATUL DE POLIŢIE JUDEŢEAN BIHOR, cu sediul în Oradea,
Anulează procesul verbal de contravenţie ##### #### ### ###### încheiat la data de 18.08.2021. Obligă intimatul să achite petentului cheltuieli de judecată în sumă de 20 lei, reprezentând taxă judiciară de timbru.
Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare la Tribunalul Bihor.
Cererea de apel se va depune la Judecătoria Oradea.
Pronunțată prin punerea soluției la dispoziția părților prin grefa instanței, azi, 03.02.2022.
Hotărârea Judecătoriei Oradea a fost publicată pe portalul Rejust.
CITIȚI din categoria #jurisprudență:
- Asistenţă juridică obligatorie. Imposibilitatea inculpatului de a-şi face singur apărarea
- Cererea de investigare a unei conduite infracţionale nu se circumscrie sferei contenciosului administrativ şi astfel nu poate fi cenzurat răspunsul/lipsa de răspuns a autorităţilor pe această cale
- Prescripția dreptului de a obține executarea silită a ratelor din cadrul contractului de împrumut