Jurisprudență | Neanalizarea unui motiv de recurs inadmisibil. Contestaţie în anulare. Consecinţe

Omisiunea de a analiza un motiv de recurs, care oricum nu putea primi o examinare din partea instanţei de control judiciar, întrucât nu îndeplinea cerinţele art. 488 C. pr. civ., nu poate justifica admiterea contestaţiei în anulare întemeiată pe prevederile art. 503 alin. (2) pct. 3 C. pr. civ., deoarece instanţele de recurs sunt datoare a examina numai motivele şi criticile care se subsumează exigenţelor legale şi care pot duce la schimbarea soluţiei din apel, iar nu şi a motivelor inadmisibile invocate de părţi.

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Motru sub nr. […]/263/2018, reclamanţii  A… şi B… au chemat în judecată pe pârâta  Banca C… S.A. (S.C.D… S.A.), solicitând instanţei:
– să constate nulitatea absolută a clauzelor înscrise la art. 5 lit. a), b), d) şi art. 3 lit. d) din Condiţiile speciale ale Convenţiei de credit nr.[…] din 14.08.2007, a art.8.1 lit. c) şi d) şi art. 10.2 din Condiţiile Generale ale Convenţiei de credit nr.[…] din 14.08.2007, ca fiind abuzive;
– obligarea pârâtelor la restituirea sumei achitată cu titlu de comision de risc/administrare echivalent în lei la cursul BNR din ziua plăţii cu dobânda legală, suma achitata în perioada 07/01/2008 şi până la data rămâneri definitive a hotărâri pronunţate/data plăţii, precum şi obligarea la plata a 35 EURO reprezentând comision de analiza dosar şi a sumei de 100 EURO comision de gestiune sume percepute şi încasate ilegal;
– să constate nulitatea absolută a clauzelor înscrise la art. 6 lit. b) din convenţia de credit nr. […] din 14/08/2007 („rambursarea ratelor de credit se va face lunar, în anuităţi în valoare de EURO 166,57…..”) şi a clauzei de la secţiunea 4) plăţi punctul 4.1 („orice plata se va face în moneda creditului..,.”) condiţii generale ale convenţiei de credit nr. […] din 14/08/2007 – ca fiind clauze abuzive;
– să constate caracterul abuziv al clauzei de risc valutar inserata în contractul de credit şi eliminarea acesteia;
– să stabilizeze (îngheţe) cursul de schimb EURO – LEU, la cursul existent în momentul semnării contractului, curs care se calculează la toată perioada contractului, în virtutea constatării ca abuzive a clauzelor înscrise la art. 6 lit. b) convenţia de credit şi secţiunea 4) plăti punctul 4.l condiții generale din contractul criticat şi  obligarea pârâtei la returnarea sumelor încasate, în urma fluctuaţiei cursului valutar (deci sume provenite din diferenţa de curs valutar), ca diferenţă de la cursul de schimb de la semnarea contractului şi până în prezent, actualizate la data plăţii, cu rata inflaţiei şi dobânda legală aferentă;
– să oblige pârâta la cheltuieli de judecată.

Prin Sentința civilă nr. (…)/13.12.2018 pronunțată de Judecătoria Motru în dosarul nr. […]/263/2018 s-a admis excepţia  necompetenţei teritoriale a Judecătoriei Motru invocată de intimată, s-a declinat competenţa de soluţionare a cauzei civile formulată de reclamanţii A… şi B…, în contradictoriu cu pârâta Banca C… SA (S.C. D… S.A.), la Judecătoria Timişoara.

Prin Sentinţa civilă nr. (…)/18.04.2019 pronunţată de Judecătoria Timișoara în dosarul nr. […]/263/2018:
– s-a respins excepţia lipsei calităţii procesuale active, excepţia lipsei calităţii procesuale pasive şi excepţia lipsei de interes, invocate de pârâtă prin întâmpinare;
– s-a admis în parte acţiunea formulată de reclamanţii A… şi B…, în contradictoriu cu pârâta Banca C… S.A.;
– s-a constatat caracterul abuziv şi, pe cale de consecinţă, nulitatea absolută a următoarelor clauze din convenţia de credit nr. […]/14.08.2007:
– clauza prevăzută de art. 5 lit. a) din Condiţiile speciale ale Convenţiei de credit;
– clauza prevăzută de art. 3 lit. d) din Condiţiile speciale ale Convenţiei de credit; clauza prevăzută la art. 10.2 din Condiţiile generale ale Convenţiei de credit;
– a fost obligată pârâta să restituie reclamanţilor sumele de bani percepute cu titlu de comision de risc, în echivalent lei la cursul BNR de la data plăţii, începând cu data de 07.01.2008, astfel cum au solicitat reclamanţii, la zi, plus dobânda legală aferentă de la data fiecărei plăţi şi până la data restituirii sumelor de bani;
– s-a respins, în rest, cererea reclamanţilor.

Prin Decizia civilă nr. (…)/14.10.2020, pronunţată de Curtea de Apel Timişoara în dosar nr. […]/263/2018 a fost respinsă excepţia tardivităţii formulării recursului şi a fost respins recursul declarat de pârâta Banca C… SA, împotriva Deciziei civile nr. (…)/03.12.2019 pronunţată de Tribunalul Timiş în dosarul nr. […]/263/2018, în contradictoriu cu intimaţii reclamanţi A… şi B….

Împotriva acestei decizii a declarat contestaţie în anulare contestatoarea Banca C… SA prin care a solicitat anularea deciziei atacate şi rejudecând, admiterea recursului împotriva Deciziei civile nr. (…)/03.12.2019 pronunţată de Tribunalul Timiş, în dosar nr. […]/263/2018, iar ca urmare a rejudecării procesului în fond respingerea în totalitate a cererii de chemare în judecată ca introdusă de o persoana fără calitate procesuală activă, împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă, lipsită de interes, lipsită de obiect, inadmisibilă, iar în subsidiar pe fond ca neîntemeiată cu obligarea intimaţilor la plata cheltuielilor de judecată reprezentând taxe judiciare plătite de contestatoare în apel şi recurs total 613,64 lei plus cheltuieli de judecată reprezentând taxa judiciara de timbru şi orice alte cheltuieli pe care le va efectua cu prezenta contestaţie în anulare.

În motivare, a arătat că dezlegarea data recursului este rezultatul este unei erori materiale – art. 503 alin. (2) pct. 2 şi, totodată, instanţa de recurs a omis să cerceteze unul dintre motivele de casare invocate de contestatoarea recurenta în termen – art. 503 alin. (2) pct. 3.

În acest sens, a arătat că instanţa de recurs, nu numai că a omis sa cerceteze unul din motivele de recurs invocate de contestatoare şi anume acela ca a fost restituit comisionul de risc la 18.09.2015 prin diminuare de sold, iar ulterior reclamanţii au rambursat anticipat creditul dar, Curtea de Apel Timişoara este în eroare şi cu privire la părţile litigiului, aşa cum se poate se observa la pag. 39 alin. (2) din Decizia atacată unde se face vorbire despre intimata „Societatea E… S.aR.L”.

Astfel, a arătat că reclamanţii la data de 07.08.2015 au fost notificaţi de către D… cu privire la diminuarea datoriei totale aferente creditului cu comisionul de risc în suma de 1798,22 EUR, iar diminuarea soldului s-a operat în sistem la data de 18.09.2015, aşa cum rezultă din documentele depuse la dosarul cauzei (notificarea […] /07.08.2015 cu anexa). Faţă de aceste motive, neluate în considerare de către instanţa de recurs, a susţinut că aceasta decizie aduce prejudicii contestatoarei şi ar duce la îmbogăţirea fără justă cauză a reclamanţilor, drept pentru care această decizie se impune a fi anulată.

În drept, a invocat dispoziţiile art. 503 alin. (2) pct. 2 şi 3 Cod procedură civilă şi articolele enumerate în cererea de recurs.

Prin întâmpinarea formulată intimaţii A… şi B… au solicitat respingerea contestaţiei în anulare, în principal, ca fiind tardiv formulată, iar în subsidiar, ca neîntemeiată şi nefondată.

Cu privire la eroare materială, intimaţii arată că societatea bancară trebuia să formuleze o cerere în baza dispoziţiilor art. 442 sau art. 444 Cod procedură civilă, în situaţia în care a apreciat că instanţa a omis să se pronunţe pe un capăt de cerere, astfel încât, solicitarea sa prin contestaţia în anulare este inadmisibilă.

Intimaţii au mai considerat că în mod corect prima instanţă şi cea de apel au concluzionat că stipulaţiile contractuale analizate prezintă un caracter abuziv în sensul art. 4 alin. (1) din Legea nr. 193/2000. Relativ la restituirea sumelor de bani percepute în baza clauzelor declarate abuziv, şi în ceea ce priveşte capătul de cerere privind plata dobânzii legale aferentă sumelor încasate în baza clauzelor declarate abuzive, tribunalul a reţinut că este important de subliniat că sumele achitate de către consumator în temeiul unei clauze contractuale abuzive apare ca fiind o plată nedatorată, ceea ce atrage aplicabilitatea art. 994 din vechiul Cod civil pentru sumele plătite anterior datei de 01.10.2011 şi art. 1344 coroborat cu art. 1645 alin. (2) noul Cod civil pentru sumele achitate ulterior datei de 01.10.2011.

Având în vedere că banca în calitate de accipiens a fost de rea-credinţă, cunoscând caracterul abuziv al clauzelor stipulate în contractul de credit preredactat de ea, neputând invoca în sprijinul său necunoaşterea Legii nr. 193/2000, în mod evident consumatorul este îndreptăţit la restituirea, atât a sumelor achitate în baza clauzelor abuzive, cât şi a fructelor produse de sumele respective cu începere din ziua plăţii lor, adică pentru fiecare sumă achitată lunar, în plus, în mod nedatorat. Intimaţii consideră că indiferent de data la care au fost plătite sumele corespunzătoare clauzelor înlăturate ulterior plăţii ca fiind abuzive, plăţile apar ca fiind nedatorate.

Astfel, la data efectuării plăţii, suma apărea ca fiind datorată, deoarece, pe fondul prezumţiei de validitate a clauzei, prezumţie (încă) nerăsturnată la data plăţii, achitarea ei se evidenţia ca o executare a unei veritabile obligaţii contractuale. În consecinţă, consumatorul, ca plătitor, s-a comportat ca un solvens, având credinţa că, atunci când plăteşte, o face spre a se elibera de obligaţie.

Ajungând la dobânda legală aferentă acestor sume, în opinia intimaţilor, este important de stabilit dacă instituţia de credit apare ca un accipiens de bună-credinţă ori de rea-credinţă, în cel de-al doilea caz ea fiind de drept în întârziere în privinţa obligaţiei de restituire şi, prin aceasta, expus dobânzii legale calculate de la data încasării fiecărei plăţi nedatorate. Or, cauza de ineficacitate a clauzelor declarate abuzive este, prin excelenţă, imputabilă accipiensului, astfel încât dobânda legală curge împotriva sa de la momentul fiecărei perceperi de sumă nedatorată în parte.

Pentru aceste motive, intimaţii solicită respingerea contestaţiei în anulare, ca fiind nefondată şi menţinerea soluţiilor pronunţate, ca fiind temeinice şi legale, cu cheltuieli de judecată.

Examinând contestaţia în anulare promovată din perspectiva motivelor invocate în susţinerea acesteia şi a temeiurilor prev. de art. 503 alin. (2) pct. 2 şi 3 C. pr. civ., indicate ca fiind incidente în cauză, Curtea constată că susţinerile şi motivele contestatoarei nu se încadrează în niciunul din cazurile arătate în susţinerea contestaţiei.

Nu poate fi primită susţinerea contestatoarei referitoare la faptul că instanţa de recurs a fost în eroare în ceea ce priveşte părţile din litigiu. Este adevărat că în cuprinsul deciziei atacate, la un moment dat, se face referire la o persoană juridică – Societatea E… S.a.R.L. – care nu figurează ca parte în prezentul litigiu, însă această inadvertenţă este doar o simplă eroare materială în sensul art. 442 C. pr. civ., eroare care nu a influenţat raţionamentul şi soluţia instanţei de recurs, putând fi remediată printr-o simplă cerere de îndreptare a erorilor materiale strecurate în cuprinsul hotărârii judecătoreşti, cerere care poate fi formulată oricând, în măsura eroarea nu va fi remediată din oficiu de către instanţă.

Din perspectiva „erorii materiale” – temei al contestaţiei în anulare, la care se referă art. 503 alin. (2) pct. 2 C. pr. civ., Curtea subliniază că, deşi legea nu defineşte conţinutul semantic al aceste sintagme, cu siguranţă este vorba despre un alt gen de eroare decât cea la care se referă art. 442 C. pr. civ. Acest din urmă text reglementează procedura de îndreptare a erorilor de redactare a actelor de procedură, în special a hotărârilor judecătoreşti, erori ce pot privi numele sau calitatea părţilor, calculul sau modul de scriere a unor sume ori cifre în cuprinsul actului de procedură.

În schimb, ceea ce este definitoriu pentru „eroarea materială” la care se referă art. 503 alin. (2) pct. 2 C. pr. civ. este că ea influenţează decisiv soluţia pronunţată de instanţa de control judiciar, aspect ce rezultă din expresia „dezlegarea dată recursului (după caz, apelului), este rezultatul unei erori materiale”. Aşadar „eroarea materială” la care se referă art. 503 alin. (2) pct. 2 C. pr. civ. reprezintă o percepţie greşită şi involuntară a realităţii, a unei stări de fapt, necontestată de părţile litigante, percepţie greşită de la care instanţa pleacă în construirea raţionamentului juridic şi care, în mod fatal, influenţează decisiv soluţia astfel pronunţată.    

Or, simpla strecurare la pag. 39 din decizia atacată a denumirii greşite a unei părţi din dosar, este irelevantă din perspectiva raţionamentului juridic al instanţei, nu a influenţat soluţia atacată astfel că nu se circumscrie înţelesului semantic de „eroare materială” în sensul art. 503 alin. (2) pct. 2 C.  pr. civ.

Nu poate fi primită nici critica referitoare la omisiunea instanţei de recurs de a analiza vreunul din motivele de casare invocate.

Este adevărat că recurenta a indicat, în chiar partea introductivă a cererii de recurs, sub titulatura de „chestiune prealabilă”, o împrejurare de fapt constând în rambursarea către reclamanţi a sumei de 1798,22 de euro, apreciind că soluţia instanţei de apel este consecinţa unei greşite aplicări a normelor de drept material, privite generic, fără însă a indica în concret norma de drept material presupus a fi fost înfrântă de către instanţa de apel, pentru a se putea conchide că respectiva  alegaţie constituie un veritabil motiv de recurs.

În plus, Curtea mai observă că, potrivit art. 488 alin. (2) C. pr. civ., motivele de recurs prevăzute la art. 488 alin. (1) nu pot fi primite decât dacă ele nu au putut fi invocate pe calea apelului sau în cursul judecării apelului ori, deşi au fost invocate în termen, au fost respinse sau instanţa a omis să se pronunţe asupra lor.

Din această perspectivă, Curtea constată că recurenta nu a invocat acest aspect prin apelul declarat în cauză, deşi susţinerile sale subsumate criticii privind rambursarea voluntară a sumelor percepute trebuiau să fie direcţionate împotriva sentinţei primei instanţe, de vreme ce acesta a soluţionat pe fond capătul de cerere dispunând obligarea pârâtei la restituirea acestor sume către reclamanţi.

Este adevărat că, în cursul soluţionării apelului, pârâta Banca Transilvania a depus o întâmpinare la apelul declarat de reclamanţi prin care a învederat acest aspect – al rambursării comisionului de risc perceput anterior declanşării acestui litigiu. Această apărare nu avea însă nicio legătură cu apelul declarat de către reclamanţi şi nici nu putea fi valorificată de instanţa de apel ca un motiv de apel al pârâtei, de vreme ce el nu a fost indicat prin însăşi motivele de apel ale acesteia. Aceasta, întrucât, aşa cum rezultă din interpretarea logică a prevederilor art. 478 alin. (2) C. pr. civ. apelantul nu se va putea folosi înaintea instanţei de apel de alte motive, mijloace de apărare şi dovezi decât cele invocate la prima instanţă sau arătate în motivarea apelului, în timp ce intimatul nu se va putea folosi înaintea instanţei de apel de alte motive, mijloace de apărare şi dovezi decât cele invocate la prima instanţă sau arătate în întâmpinarea depusă în apel.

Prin urmare, Curtea constată că prin prezenta contestaţie, contestatoarea invocă neanalizarea de către instanţa de recurs a unui motiv pe care, de altfel, nici nu putea să îl examineze, de vreme ce el nu a fost invocat în termen în faţa instanţei de apel şi, prin urmare, nu mai putea fi valorificat valabil nici prin cererea de recurs.

În atare ipoteză, Curtea conchide că omisiunea de a analiza un motiv de recurs, care oricum nu putea primi o examinare, din partea instanţei de control judiciar, nefiind îndeplinite cumulativ cerinţele art. 488 C. pr. civ. nu este de natură configura întrunirea motivului contestaţie în anulare invocat, deoarece instanţele de recurs sunt datoare a examina numai motivele şi criticile care se subsumează exigenţelor legale şi care pot duce la schimbarea soluţiei din apel, iar nu şi a motivelor inadmisibile invocate de părţi, care oricum nu vor putea fi analizate din acest motiv. 

Având în vedere aceste considerente şi apreciind că eventuala problemă a rambursării deja a sumelor încasate cu titlu de comision de risc va putea fi tranşată chiar şi în faza de executare a hotărârii deoarece creditorul nu este niciodată îndreptăţit să obţină o dublă executare şi o dublă satisfacere a dreptului său de creanţă, în temeiul art. 503 C. pr. civ. Curtea a respins contestaţia în anulare formulată de contestatoarea Banca C… SA, în contradictoriu cu intimaţii A… şi B…, împotriva deciziei civile nr. (…)/14.10.2020, pronunţată de Curtea de Apel Timişoara în dosar nr. […]/263/2018, având ca obiect constatare clauze abuzive şi pretenţii.