Jurisprudență | Răspundere civilă delictuală. Neefectuarea formalităţilor de transcriere a autovehiculului la momentul transmiterii dreptului de proprietate

În cauză fapta ilicită constă în nerespectarea de către pârâţi a obligațiilor legale prevăzute de art. 11 din O.U.G. nr. 195/2002, respectiv netranscrierea transmiterii dreptului de proprietate, în termen de 30 de zile de la data dobândirii dreptului de proprietate asupra vehiculului.

Totuşi, în ceea ce priveşte cea de a patra condiţie prevăzută pentru angajarea răspunderii civile delictuale, aceasta este îndeplinită numai în ceea ce îl priveşte  pe pârâtul G., iar nu şi în ceea ce îl priveşte pe pârâtul M.. Înmatricularea permanentă este continuă, în sensul că de la admiterea în circulaţie în România şi până la scoaterea definitivă din circulaţie a unui vehicul, acesta este înscris permanent în registrul naţional al vehiculelor înmatriculate, pe numele proprietarului sau, după caz, al proprietarilor succesivi. Astfel, în caz de înstrăinare a vehiculului nu se impune numai radierea vehiculului de către vânzător, ci se impune respectarea caracterului continuu al înmatriculării permanente, prin consemnarea în registrul naţional al vehiculelor înmatriculate a proprietarilor succesivi, prin transcrierea transmiterii dreptului de proprietate de pe numele vânzătorului, pe numele cumpărătorului.

Astfel, nerespectarea de către pârâtul G., primul cumpărător al autovehiculului cu numărul de înmatriculare IF0, a obligaţiilor prevăzute de art. 11 alin. 4 din OUG nr. 195/2002, a atras faţă de caracterul continuu al înmatriculării permanente imposibilitatea respectării de către pârâtul M. a propriilor obligaţii, astfel că în sarcina acestuia din urmă nu se poate reţine o culpă în cauzarea prejudiciului suferit de reclamantă.

Prin plângerea contravențională înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de …2020, sub nr. ../300/2020, reclamanta COMPANIA NAŢIONALĂ DE ADMINISTRARE A INFRASTRUCTURII RUTIERE S.A. în contradictoriu cu pârâtul G., a solicitat obligarea pârâtului la plata sumei de 1057,57 lei, cu titlu de despăgubire, compusă din 520 lei cheltuieli de judecată (fond) în dosarul nr. ../94/2017, 500 lei cheltuieli de judecată (apel) în dosarul nr. ../94/2017 şi 37,57 taxe poștale efectuate în vederea achitării cheltuielilor de judecată în dosarul nr. ../94/2017, actualizată la data plății cu indicele de inflație şi a dobânzii legale penalizatoare de la data de 16.11.2018, până la data plății efective a debitului, cu mențiunea că până la data formulării acţiunii, respectiv 14.10.2020 a estimat că dobânda legală penalizatoare este în cuantum de 126.85 lei. De asemenea, a solicitat instanţei şi obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată.

În motivarea cererii, reclamanta a arătat că în urma soluționării definitive a dosarului înregistrat pe rolul Judecătoriei Buftea sub nr. ../94/2017, reclamanta a fost obligată la plata către petenta N. S.R.L. a cheltuielilor de judecată efectuate în fond și apel, în cuantum de 1020 lei. În acest sens, a arătat că prin plângerea contravențională ce a format obiectul dosarului nr. ../94/2017, petenta N. S.R.L. a solicitat anularea procesului verbal seria R17 nr.  …/07.02.2017, întocmit de C.N.A.I.R. S.A. – CESTRIN, iar prin sentința civilă nr. ..0/22.06.2017, pronunțată de Judecătoria Buftea în dosarul nr. ../94/2017, instanța a reținut faptul că petentei N. S.R.L. îi lipsește calitatea de proprietar al vehiculului la data constatării faptei, iar răspunderea contravențională nu îi incumbă, motiv pentru care N. S.R.L nu poate avea calitatea de subiect activ al contravenției, motiv pentru care instanța a admis plângerea formulată şi a anulat procesul verbal contestat.

De asemenea, prin hotărârea nr. ../19.10.2017 instanța a admis cererea de completare formulată de petentă și a dispus completarea dispozitivului sentinței civile nr. ..0/22.06.2017, în sensul că obliga pârâta la 520 lei cheltuieli de judecată. Prin decizia civilă nr. ../14.09.2018, pronunțată de Tribunalul Ilfov, în dosarul nr. ../94/2017, instanța a respins apelurile formulate de C.N.A.I.R. S.A. – CESTRIN împotriva sentinței civile nr. ..0/22.06.2017 și a hotărârii nr. ../19.10.2017, obligând apelanta la plata către intimat a sumei de 500 lei, cu titlu de cheltuieli parțiale de judecată.

A mai precizat reclamanta că procesul verbal seria R17 nr. …/07.02.2017 a fost întocmit pe numele petentului N. S.R.L, întrucât la data săvârșiri faptei sancționate, acesta figura în calitate de utilizator în baza de date a Direcției Regim Permise De Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor (D.R.P.C.I.V.), iar potrivit art. 9 alin. (4) din O.G. nr. 15/2002, agentul constatator este obligat să încheie procesul verbal numai în baza datelor privind utilizatorul vehiculului, furnizate de Ministerul Afacerilor Interne – Direcția Regim Permise de Conducere Înmatriculare a Vehiculelor. Prin urmare, chiar dacă vânzătorul realizează formalitățile de radiere a vehiculului de la organele fiscale, reclamanta nu poate încheia procesul verbal pe numele cumpărătorului, întrucât, ca urmare a culpei acestuia din urmă, noul proprietar nu figurează ca utilizator în baza de date a D.R.P.C.I.V., iar subscrisa nu este abilitată să preia informații din alte baze de date.

Astfel, la momentul întocmirii procesului verbal reclamanta nu are posibilitatea materială și legală de a afla dacă privitor la vehiculul surprins că a circulat fără a deține rovinietă valabilă a operat transferul de proprietate, dacă noul proprietar nu efectuează demersurile de înscriere a dreptului său în evidentele D.R.P.CI.V. În acest context, potrivit art. 1 din Ordinul M.A.I. nr. 1501/2006 privind procedura înmatriculării, cu modificările completările ulterioare, autoritatea competentă pentru coordonarea înmatriculării radierii autovehiculelor remorcilor, autorizarea provizorie sau pentru probe este Direcția regim permise de conducere înmatriculare a vehiculelor (D.R.P.C.I.V.) din cadrul Ministerului Administrației și Internelor.

Mai mult, reclamanta nu poate întocmi procesele verbale cu încălcarea prevederilor legale, în acest sens fiind concludente considerentele 203 și 204 din Decizia CCR nr. 26/2019, conform cărora, în esență, instanțele de judecata nu pot, decât încălcând legea și Constituția, să impună unei autorități administrative asimilate, precum C.N.A.I.R. S.A. în materia aplicării regimului sancționator contravențional rezultat din dispozițiile O.G. nr. 15/2002, să încheie protocoale sau să efectueze demersuri în afara cadrului legal în vigoare.

De asemenea, faţă de dispozițiile art. 6 din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, autoritățile și instituțiile administrației publice, precum și personalul acestora au obligația de a acționa cu respectarea prevederilor legale în vigoare și a tratatelor și a convențiilor internaționale la care România este parte. Astfel, a solicitat instanţei că tocmai fapta pârâtului de a nu înmatricula autovehiculul respectiv a determinat nașterea prejudiciului, deoarece pentru reclamantă nu există temei legal pentru întocmirea procesului verbal pe numele noului cumpărător daca acesta nu a efectuat transcrierea autovehiculului în baza de date a D.R.P.C.I.V., iar emiterea unui proces verbal cu încălcarea prevederilor legale – O.G.nr.15/2002- ar însemna nesocotirea legii, cât timp art. 1 alin. (5) din Constituție consacra principiul supremației Constituției și al respectării legilor, cu derivatele acestuia – previzibilitatea, claritatea, precizia și accesibilitatea legii, așa cum a statuat Curtea în jurisprudența sa in aceasta chestiune (Deciziile nr. 189/2006; 647/2006; 1/2012; 494/2012; 196/2013; 430/2013, 473/2013 s.a.).

A mai arătat reclamanta că dacă nu ar respecta prevederile art. 9 alin. 4 din O.G. nr. 15/2002, ar încalcă grav principiul legalității actelor administrative și principiul legalității răspunderii contravenționale, având în vedere că astfel de informații, altele în afara celor din baza de date D.R.P.C.I.V, obținute în afara cadrului normativ în vigoare, nu ar avea caracter legal prin prisma modului de obținere, deci ar încalcă principiul legalității ca principiu general de drept. Faţă de acestea, a arătat că legiuitorul a înțeles să consolideze principiul legalității actelor administrative odată cu adoptarea O.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ publicata în M.O. nr. 555/05.07.2019, act normativ care codifică numeroase dispoziții normative regăsite în legi și ordonanțe de Guvern adoptate de-a lungul timpului in materie administrativa, în privința funcționării administrației publice, a serviciilor publice, precum și a răspunderii administrative, inclusiv a celei contravenționale.

De altfel, potrivit art. 1l alin. (4) din O.U.G. nr. 195/2002, obligația de a solicita autorității competente înscrierea în certificatul de înmatriculare a oricărei modificări a datelor de identificare ale vehiculului sau după caz ale proprietarului, revine proprietarului vehiculului, obligația urmând a fi îndeplinită în termen de 30 de zile de la data la care a intervenit modificarea. Cu alte cuvinte, anularea procesului verbal, cu consecința cauzării unui prejudiciu, constând în cheltuielile de judecată la care reclamanta a fost obligată, pe care le-a achitat, a fost determinată de neîndeplinirea de către noul proprietar, pârâtul în prezenta cauză a obligației legale privind solicitarea de a transcrie transmiterea dreptului de proprietate, astfel cum impun dispozițiile art. 11 alin. (4) din O.U.G nr. 195/2002 coroborate cu dispozițiile art. 2 alin. (2) din Ordinul M.A.I. nr. 1501/2016, potrivit cărora în cazul transmiterii dreptului de proprietate asupra unui vehicul, datele noului proprietar se înscriu în evidențele autorităților competente simultan cu menționarea încetării calității de titular al înmatriculării a fostului proprietar; iar pentru realizarea acestei operațiuni emiterea unui nou certificat de înmatriculare, noul proprietar este obligat să solicite autorității competente transcrierea transmiterii dreptului de proprietate, în termen de 30 de zile de la data dobândirii dreptului de proprietate asupra vehiculului.

A mai arătat reclamanta că din punct de vedere cronologic se poate observa că la data de 05.11.2014, a fost emisă factura nr. 406 de vânzare-cumpărare, prin care N. S.R.L. a transmis către G. proprietatea asupra vehiculului cu numărul de înmatriculare IF0…, iar în termen de 30 de zile de la data emiterii facturii de vânzare – cumpărare, conform art. 11 alin. (4) din O.U.G. nr. 195/2002, pârâtul G. era obligat să solicite autorității competente (D.R.P.CI.V.) transcrierea transmiterii dreptului de proprietate, cu consecința emiterii unui nou certificat de înmatriculare.

Astfel, întrucât la data de 07.09.2016 (data săvârșirii contravenției), vânzătorul N. S.R.L. (deci la mai mult de 30 de zile de la data transmiterii dreptului de proprietate) figura, în continuare, ca proprietar al vehiculului cu numărul de înmatriculare IF0…, ca urmare a faptei ilicite a cumpărătorului G., care nu și-a îndeplinit obligația legală de a solicita transcrierea transmiterii dreptului de proprietate, fiind constatată săvârșirea faptei de a circula fără a deține rovinietă valabilă, a fost întocmit procesul verbal seria R17 nr. .. pe numele vânzătorului N. S.R.L. La data de 14.09.2018, instanța a dispus, definitiv, în cadrul dosarului nr. ../94/2017, anulând procesul verbal de constatarea contravenției, întrucât datele privind proprietarul vehiculului nu erau conforme cu realitatea, ca urmare a neîndeplinirii de către cumpărătorul G. a obligațiilor legale prevăzute la art. 1l din O.U.G. nr. 195/2002, însă pronunțarea sentinței civile și a deciziei civile în cadrul dosarului nr. ../94/2017 a cauzat un prejudiciului subscrisei, întrucât reclamanta a fost obligată la plata către N. S.R.L. a sumei de 1020 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată.

A mai arătat că prin E-mandatul poștal nr.. din 15.11.2018 reclamanta a dispus achitarea către N. S.R.L. a sumei de 1020 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, la care se adaugă suma de 37,57 lei reprezentând taxe poștale efectuate în vederea achitării cheltuielilor de judecată prin mandat poștal. A mai precizat reclamanta că nimănui nu-i este îngăduit ca prin conduita sa să încalce sau să nesocotească drepturile interesele altei persoane, rolul normelor de conduită fiind acela ca orice raport să se desfășoare într-o asemenea manieră încât nicio persoană să nu fie prejudiciată, iar în măsura în care aceste norme de conduită nu sunt respectate, fiind vătămate interesele altor persoane, este firesc ca persoana răspunzătoare să repare prejudiciul cauzat prin fapta sa ilicită.

În acest sens, Codul civil a definit răspunderea civilă delictuală ca fiind obligația prevăzută de lege în sarcina unei persoane de a repara prejudiciul injust suferit de o altă persoană, căreia i-au fost încălcate drepturile sau interesele legitime. A mai arătat reclamanta că sunt întrunite condiţiile răspunderii civile delictuale, în sensul că prejudiciul constă în cheltuielile de judecată în cuantum de 1057,57 lei, la care reclamanta a fost obligată și pe care le-a achitat în dosarul civil nr. ../94/2017. De asemenea, fapta ilicită constă în nerespectarea de către pârât a obligațiilor legale prevăzute de art. 11 din O.U.G. nr. 195/2002, respectiv netranscrierea transmiterii dreptului de proprietate, în termen de 30 de zile de la data dobândirii dreptului de proprietate asupra vehiculului, astfel că raportul de cauzalitate între fapta ilicită și prejudiciu este evident. Astfel, în măsura în care pârâtul și-ar fi îndeplinit obligația legală ar fi transcris transmiterea dreptului de proprietate în termenul de 30 de zile de la data dobândirii acestuia, reclamanta nu ar mai fi ajuns în situația să aibă o reprezentare greșită asupra proprietarului real al vehiculului cu numărul de înmatriculare IF0… și nu s-ar mai fi născut litigiul între vechiul proprietar şi reclamantă în urma căruia a fost generat prejudiciul în cuantum de 1057,57 lei. Cum însă, prin fapta sa ilicită, constând în neîndeplinirea obligațiilor legale în termenul imperativ de 30 de zile, pârâta a determinat falsa reprezentare privind proprietarul vehiculului, reclamanta a fost angajată, independent de orice culpă, într-un litigiu, fiindu-i provocat, astfel, prejudiciul în cuantum de 1057,57 lei. de asemenea, este dovedită şi vinovăţia constând în nerespectarea de către pârâtă a obligațiilor legale prevăzute de art. 1l din O.U.G. nr. 195/2002, respectiv netranscrierea transmiterii dreptului de proprietate, în termen de 30 de zile de la data dobândirii dreptului de proprietate asupra vehiculului, îi este imputabilă pârâtului.

Astfel, deși pârâtul a avut posibilitatea să aleagă între două conduite, acesta a ales-o pe cea antisocială, deși trebuia și putea să adopte o conduită compatibilă cu ordinea socială, cu drepturile interesele legitime ale reclamantei, astfel că pârâtul a prevăzut rezultatul faptei sale deși nu l-a urmărit, a acceptat riscul sau posibilitate producerii acestuia.

În ceea ce privește plata penalizatoare pentru debitul de 1057,57 lei, a solicitat ca aceasta să fie calculată de la data de 16.11.2018, data la care suma a fost achitată petentei N. S.R.L. și până la data la care pârâtul G. va plăti efectiv debitul. A mai arătat instanţei că asigurarea caracterului unitar al practicii judecătoreşti este impus şi de principiul constituţional al egalităţii cetăţenilor în faţa legii şi implicit a autorităţii judecătoreşti, or aceste principii ar fi grav afectate dacă soluţiile instanţelor judecătoreşti, în cauze similare, ar fi diferite şi chiar contradictorii. A mai arătat că practica neunitară, este sancţionată explicit prin dispozitivul cauzei BEJAN contra României, astfel jurisprudenţa divergentă, are ca și consecinţă afectarea principiului siguranţei juridice, definit ca unul dintre elementele fundamentale ale statului de drept.

În drept, cererea a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 1357 CC.

În probațiune, a solicitat încuviințarea probei cu înscrisuri.

Cererea a fost legal timbrată cu taxa judiciară de timbru în cuantum de 99,02 lei, potrivit dispozițiilor art. 19 şi art. 9lit.c din O.U.G. nr.80/2013 (f.90,91).

La data de 17.12.2020, pârâtul a depus la dosar întâmpinare şi cerere de chemare în garanţie, prin care a solicitat introducerea în cauza, în calitate de intervenient a numitului M., a solicitat pe cale de excepţie să se constate prescris dreptul reclamatei de a formula cererea în raport de data de 07.09.2016 (data săvârşirii contravenţiei-data faptei ilicite), obligarea intervenientului M. la plata sumei 1.057,57 lei către reclamanta, obligarea intervenientului M. la plata dobânzii legale penalizatoare către reclamantă şi obligarea intervenientului M. la plata cheltuielilor de judecată.

În motivare, pârâtul a arătat că la data de 05.11.2014 a cumpărat de la S.C. N. S.R.L. autoutilitara marca Ford Transit Connect, înmatriculată sub nr. IF0 şi în termen legal a înregistrat autoutilitara în evidenţa fiscala din cadrul Serviciul de Taxe şi Impozite Locale a Sectorului 2, la rolul său fiscal. După aproximativ o lună, respectiv în data de 14.12.2014, a înstrăinat autoutilitara către numitul M., conform contractului de vânzare-cumpărare din aceeaşi data şi a fişei de înmatriculare ce poarta viza Serviciului de Taxe şi Impozite Locale a Sectorului 2. A mai arătat pârâtul că la momentul vânzării a predat toate documentele de proprietate a autoutilitarei către cumpărătorul M., certificatul fiscal necesar înmatriculării autovehiculului fiind trimis a doua zi, respectiv în data de 15.12.2015 prin curier, noului proprietar. Astfel obligaţia legală de a transcrie în cartea de identitate a autovehiculului a dreptului de proprietate, conform ari. 11 alin. 4 din O.U.G 195/2002, revine cumpărătorului M., fapt ce nu s-a realizat,
acesta utilizând şi în prezent autovehiculul fără transcrierea dreptului de proprietate pe numele său în baza de date a D.R.P.C.I.V.

Astfel, susţine pârâtul că este evident că în data de 07.09.2016, nu mai deţinea posesia autoutilitarei, implicit nu avea obligaţia de a achita tariful de utilizarea a infrastructurii rutiere, aşa cum se statuează şi prin Decizia nr. 4/2018 a I.C.C.J., privind examinata sesizării formulate de Colegiul de conducere al Curţii de Apel Cluj cu privire la “interpretarea si aplicarea unitară a dispoziţiilor art. 8 alin. (1), raportate la cele ale art. 1 alin. (1) lit. b) din Ordonanţa Guvernului nr. 15/2002 privind aplicarea tarifului de utilizare şi a tarifului de trecere pe reţeaua de drumuri naţionale din România, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 424/2002, cu modificările şi completările ulterioare, în sensul stabilirii subiectului activ al contravenţiei ce constă în fapta de a circula fără rovinietă valabilă, în cazul în care se face dovada, cu un înscris înregistrat cu dată certă la o instituţie publică, că vehiculul a fost înstrăinat anterior datei constatării contravenţiei”

La data de 12.01.2021 pârâtul a depus la dosar dovada achitării taxei judiciare de timbru în cuantum de 99,02 lei aferentă cererii de chemare în garanţie.

La data de 12.01.2021 reclamanta a depus la dosar cerere de modificare a cererii de chemare în judecată şi răspuns la întâmpinare.

Prin cererea de modificare a cererii de chemare în judecată reclamanta a solicitat chemarea în judecată și a numitului M. în calitate de pârât. De asemenea, având în vedere cererea de chemare în garanţie formulată de pârâtul G., a solicitat respingerea acesteia ca nefondată arătând că din cele prezentate de pârâtul G., prin întâmpinare, rezultă că aceasta a înstrăinat la rândul său autovehiculul cu numărul de înmatriculare IF0… la data 14.12.2014, numitului M. , situație despre care reclamanta nu avea cunoștință și despre care a aflat doar din întâmpinarea formulată de pârât, motiv pentru care se impune introducerea în cauză a acestuia în calitate de pârât.

Astfel, a solicitat instanţei introducerea în cauză în calitate de pârât a numitului M. şi obligarea pârâţilor la plata în solidar a sumei de 1057,57, despăgubire, actualizată la data plății cu indicele de inflație, reprezentând cheltuieli de judecată dispuse în sarcina reclamantei în urma soluţionării dosarului nr. ../94/2017; obligarea pârâţilor la plata dobânzii legale penalizatoare calculată de la data de 16.11.2018 – dată la care reclamanta a efectuat plata cheltuielilor de judecată dispuse în dosarul nr. ../94/2017, până la data plății efective a debitului, cu mențiunea că până la data formulării cererii, respectiv 14.10.2020, estimase că dobânda legală penalizatoare era în cuantum de 126.85 lei; cu obligarea pârâţilor la plata cheltuielilor de judecată.

A arătat instanţei că pârâtul G. arată în mod cu totul eronat raportul litigios generator de drepturi si obligații care formează obiectul judecății, interpretarea făcută de acesta cu privire la inexistenţa faptei civile delictuale în prezenta cauză, nu poate fi decât una tendențioasă și bineînțeles, eronată, de natură să inducă instanța în eroare, susţinerile acestuia nefiind întemeiate în drept. A precizat instanţei că potrivit art. 11 alin. 2 din O.U.G. nr. 195/2002 republicată, înmatricularea este continuă şi presupune înscrierea în evidențele autorităților competente, potrivit legii, a dobândirii dreptului de proprietate asupra unui vehicul de către primul proprietar şi transcrierea în evidențele autorităților competente, potrivit legii, a tuturor transmiterilor ulterioare ale dreptului de proprietate asupra unui vehicul. De asemenea, potrivit art. 11 alin. 10 si art. 101 alin 1 punct 4 din OUG nr. 195/2002 republicată privind circulația pe drumurile publice, daca proprietarul sau deţinătorul mandatat al unui vehicul nu solicita autorităţii competente înscrierea în certificatul de înmatriculare sau de înregistrare a oricărei modificări a datelor de identificare a vehiculului respectiv sau, după caz, ale proprietarului, în termen de 30 de zile de la data la care a intervenit modificarea, fapta constituie contravenție și se sancționează cu amenda prevazută în clasa a III-a de sancțiuni. Practic, în cazul în care cumpăratorul circulă cu autoturismul după expirarea termenului de 30 de zile, acesta este pasibil de o amendă civilă constând în 6-8 puncte de amendă. Astfel, chiar dacă pârâtul G. a transmis la data de 14.12.2014 dreptul de proprietate asupra vehiculului cu nr. de înmatriculare IF0…, fapta ilicită a acestuia subzistă, aceasta neîndeplinindu-și propria obligație de a-și transcrie dreptul de proprietate, conform art. 11 alin. 2 lit. b din O.U.G. nr. 195/2002. De asemenea, fiind întreruptă continuitatea înmatriculării, reclamanta nu a putut lua la cunoștință de datele privind proprietarul vehiculului din momentul săvârșirii faptei de a circula fără a deține rovinietă valabilă decât în urma întâmpinării formulate de pârâtul G..

De asemenea, în ipoteza în care și chematul în garanție, în speță M. , ar face dovada că a înstrăinat la rândul său autovehiculul cu numărul de înmatriculare IF0…, se poate pune serios întrebarea cine este de fapt în culpă pentru prejudiciul suferit de reclamantă în urma soluționării definitive a dosarului nr. ../94/2017. Arată instanţei că în opinia sa este aceea că, indiferent de numărul reînstrăinărilor succesive ale autovehiculului respectiv, culpa este în egală măsură a tuturor proprietarilor succesivi, întrucât niciunul nu a procedat la transcrierea dreptului de proprietate în evidenţele D.R.P.C.I.V, conform obligației exprese impuse de art. 11 alin. 2 din O.U.G. nr. 195/2002, retransmițând astfel, dreptul de proprietate asupra autovehiculului fără să-l fi înmatriculat.

A mai arătat reclamanta că obligaţia de transcriere a dreptului de proprietate se naşte din prima zi în care s-a transmis/înregistrat vânzarea autoturismului, obligaţie ce trebuie îndeplinită în maximum 30 de zile, solicitând instanţei să se ia act că există sancţiune civilă şi, implicit răspundere civilă delictuală pentru fapta proprie, în cazul neîndeplinirii obligaţiei de transcriere a dreptului de proprietate atunci când există un prejudiciu, cu atât mai mult tinând cont de faptul că, de la data de 05.11.2014, data achiziţionării autovehiculului de la primul vânzător și ultimul al cărui drept de proprietate a fost înscris în registrul D.R.P.C.I.V. – S.C. N. S.R.L. şi până la data de 07.09.2016 (data săvârșirii contravenției) au trecut aproximativ doi ani, timp în care cumpărătorii succesivi au stat în pasivitate și au ignorat obligaţiile legale care le reveneau. Mai mult, cei doi cumpărători au prevăzut şi acceptat urmările faptelor lor omisive, asumându-şi ca altă persoană (vânzătorul) va putea fi trasă la răspundere pentru neplata tarifului, în contextul netranscrierii transferului de proprietate în evidenţele D.R.P.C.I.V., şi că acesta va fi obligat să suporte anumite costuri pentru apărarea drepturilor sale, sub forma cheltuielilor de judecată pe care în cele din urma trebuie să le suporte persoana care, cu vinovăţie, a încălcat în realitate legea cu scopul de sustrage de la plata unor anumite taxe prevăzute expres de lege. A mai arătat că în primul rând, obligația acestora era una legală, iar nimeni nu se poate prevala de necunoașterea legii, fiind de notorietate în rândul populației generale și, cu atât mai mult, în rândul persoanelor deținătoare de permis de conducere, că, odată dobândit un autoturism, acesta trebuie înmatriculat pe numele proprietarului.

Prin urmare, având în vedere că niciunul dintre ei nu a dovedit incidența unei cauze exoneratoare de răspundere, se poate concluziona că fapta acestora a fost săvârșită cu vinovăție, astfel că se poate concluziona că şi dosarul de plângere contravenţională nr. ../94/2017, precum şi prezenta cauză sunt generate de culpa comună a acestora. Astfel, indiferent de scopul achiziţionării autovehiculului sau de durata proprietății, pârâtul G. avea obligaţia legală prevăzută de art. 11 alin. 4 din O.U.G. nr. 195/2002, respectiv, transcrierea transmiterii dreptului de proprietate asupra vehiculului în Registrul naţional de evidenţă a permiselor de conducere şi a vehiculelor înmatriculate constituit de Direcţia Regim Permise de Conducere şi Înmatriculare a Vehiculelor anterior reînstrăinării, nu durata proprietăţii având relevanţă pentru obligaţia de transcriere, ci dobândirea proprietăţii.

De asemenea, nici momentul revânzării nu are relevanţă asupra obligaţiei de transcriere deoarece, confom art.11 al. 2 din O.U.G. nr.195/2002, înmatricularea este continuă şi presupune atât înscrierea în evidenţele autorităţilor competente, potrivit legii, a dobândirii dreptului de proprietate asupra unui vehicul de către primul proprietar, cât şi transcrierea în evidenţele autorităţilor competente, potrivit legii, a tuturor transmiterilor ulterioare ale dreptului de proprietate asupra unui vehicul.

Mai arată instanţei că aşa cum reiese din întâmpinare, pârâtul G. a retransmis dreptul de proprietate asupra autovehiculului fără să-l fi înmatriculat, ori acest aspect, dincolo de faptul că excede cadrului legal contravențional, a creat reclamantei indirect, prejudiciul arătat prin cererea introductivă şi precizat prin cererea de chemare în judecată, motiv pentru care, potrivit art. 1349 alin. (1) si (2) CC, cel care, având discernământ, încalcă îndatoririle prevăzute de lege, răspunde de toate prejudiciile cauzate, fiind obligat să le repare integral.

Pe fondul cauzei a arătat instanţei că pentru că pârâtul a prezentat şi dovedit o situație în fapt despre care reclamanta nu avea cunoștința și de care nu ar fi aflat dacă nu s-ar fi judecat prezenta cauză, adică faptul că pârâtul G. a retransmis dreptul de proprietate asupra autovehiculului înmatriculat cu nr. de înmatriculare IF0… către numitul M., a înțeles pe de o parte, să solicite introducerea în cauză, în calitate de pârât şi a celui de al doilea cumpărător şi pe de altă parte, să facă precizări. Astfel, a înţeles să precizeze acțiunea introductivă, în sensul că, reclamanta în principal, și-a întemeiat acțiunea în temeiul răspunderii civile delictuale pentru fapta proprie, invocarea acțiunii în regres, fiind amintită strict din perspectiva răspunderii/culpei pârâtului şi nimic mai mult. Astfel, după cum sunt detaliate motivele de admisibilitate ale acțiunii, a solicitat respectuos să ia act de faptul că reclamanta a formulat acțiunea ce face obiectul prezentei cauze, în temeiul răspunderii civile delictuale pentru fapta proprie și anume nerespectarea obligaţiei legale prevăzute de art. 11 alin. 4 din O.U.G. nr. 195/2002, nu a faptei de a circula pe reţeaua de drumuri publice fără a deţine rovinietă valabilă, aceasta fiind o contravenţie separată ce poate fi considerată chiar o circumstanţă agravantă a primei fapte ilicite puse în discuţie.

Astfel, a reiterat reclamanta faptul că pârâtul G., a obținut proprietatea autoturismului cu număr de înmatriculare IF0… la data de 05.11.2014 potrivit contractului de vânzare-cumpărare încheiat la aceeaşi dată, iar fapta contravențională fost săvârșită la data de 07.09.2016, deci după aproximativ doi ani de la momentul achiziționării, respectiv a nașterii obligației de transcriere a dreptului de proprietate. Chiar şi în cazul noii situații prezentate de pârât, respectiv revânzarea autovehiculului în cauză către numitul M., la data revânzării, respectiv data 14.12.2014, acesta nu-şi îndeplinise obligația de transcriere a dreptului de proprietate, retransmițând astfel, dreptul de proprietate asupra autovehiculului fără să-l fi înmatriculat.

Mai mult decât atât nici cel de al doilea cumpărător, numitul M., nu şi-a îndeplinit aceasta obligație, iar dovada o face faptul că, de la data 14.12.2014, când a dobândit dreptul de proprietate asupra autovehiculului înmatriculat cu nr. de înmatriculare IF0… şi până la data de 07.09.2016, când fapta contravențională a fost săvârșită, deci timp de 2 ani, dreptul de proprietate asupra autovehiculului în discuție nu a fost transcris în D.R.P.C.I.V. de către niciunul dintre cumpărătorilor succesivi.

Astfel, retransmiterea succesivă a dreptului de proprietate a autovehicului fără ca acesta să fie înmatriculat pe numele celui care înstrăinează, dincolo de faptul că excede cadrului legal contravențional aşa cum a precizat, a creat reclamantei, indirect, prejudiciul arătat prin cererea introductivă şi precizat prin prezenta, prin prisma faptului că, fiind întreruptă continuitatea înmatriculării, reclamanta nu a avut posibilitatea materială și legală de a afla dacă privitor la vehiculul surprins a circula fără a deține rovinietă valabilă a operat transferul de proprietate, întrucât niciunul dintre noii proprietari nu a efectuat demersurile de înscriere a dreptului său în evidentele D.R.P.CI.V.

A mai solicitat reclamanta ca pentru aceste motive şi faţă de dispoziţiile art. 1349 alin. (1) si (2) CC, potrivit cu care cel care, având discernământ, încalcă îndatoririle prevăzute de lege, răspunde de toate prejudiciile cauzate, fiind obligat să le repare integral, astfel fiind evidentă culpa solidară a celor doi pârâți G. și M.. A mai solicitat instanţei să se ia act de faptul că pârâtul G. recunoaște expres pasivitatea sa în a transcrie dreptul de proprietate asupra autovehiculului până la momentul revânzării, dând totodată o interpretare eronată normelor legislative în vigoare cu privire la obligaţia înmatriculării autovehiculelor.

În drept, cererea a fost întemeiată pe disp. art. 1357 şi urm. C.Civ., art.204 şi 451 C.P.C.

Sub aspectul probatoriului, reclamanta a solicitat încuviinţarea probei cu înscrisuri.

La data de 31.03.2021, instanţa a admis în principiu cererea de chemare în garanţie formulată de pârâtul G. în contradictoriu cu M.. Chematul în garanţie nu a depus întâmpinare şi nu s-a prezentat la dosarul cauzei la termenele de judecată acordate.

La termenul din data de 26.05.2021, intanţa a unit cu fondul excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune.

Sub aspectul probatoriului, instanța a încuviințat proba cu înscrisurile depuse la dosarul cauzei.

Analizând cu prioritate excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune, instanţa reţine următoarele:

Potrivit dispoziţiilor cuprinse de art. 2500 C.Civ., prescriptia extinctivă este o sancţiune civilă ce intervine pentru a sancţiona pasivitatea titularului unui drept, care, într-un anumit termen, nu apelează la forţa coercitivă a statului pentru executarea obligaţiei corelative. Drepturile la acţiune având un obiect patrimonial sunt supuse prescripţiei extinctive, afară de cazul în care prin lege s-ar dispune altfel, iar potrivit art.2517 C.Civ., termenul de prescripţie este de 3 ani dacă legea nu prevede un alt termen.

Instanţa reţine că susţinerile pârâtului referitoare la cursul termenului de prescripţie sunt neîntemeiate prin raportare la prevederile art. 2528 alin. 1 C.Civ., aplicabile în cauză. Potrivit art. 2528 alin. 1 C.Civ., prescripţia dreptului la acţiune în repararea unei pagube care a fost cauzată printr-o faptă ilicită începe să curgă de la data când păgubitul a cunoscut sau trebuia să cunoască atât paguba, cât şi pe cel care răspunde de ea. Astfel, instanţa reţine că termenul de prescripţie în ceea ce priveşte dreptul la acţiune al reclamantei faţă de fapta ilicită imputată pârâţilor a început să curgă la data de 14.09.2018, data la care a fost stabilit în mod definitiv cuantumul total al prejudiciului cauzat şi persoana care răspunde, respectiv data pronunţării deciziei nr. ../A/14.09.2018 în dosarul nr…/94/2017.

Dat fiind că acţiunea a fost introdusă la data de 22.10.2020, instanţa reţine că aceasta a fost introdusă înainte de împlinirea termenului de prescripţie a dreptului material la acţiune, astfel instanţa va respinge ca neîntemeiată excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune invocată de pârât prin întâmpinare.

Analizând cererea şi apărările formulate prin raportare la probele administrate, reține următoarele:

În fapt, prin sentinţa civilă nr. ..0/22.06.2017 pronunţată de Judecătoria Buftea în dosarul nr. ../94/2017, completată de sentinţa civilă nr. ../19.10.2017 şi rămasă definitivă prin respingerea apelului prin decizia civilă nr. ../A/14.09.2018 pronunţată de Tribunalul Ilfov în dosarul nr…/94/2017, s-a dispus anularea procesului verbal de contravenţie seria R17 nr…./07.02.2017 întocmit de către reclamanta din prezenta cauză cu privire la petenta N. SRL, fiind stabilite cheltuieli de judecată în cuantum total de 1020 lei fond şi apel. La data de 15.11.2018, reclamanta a procedat la achitarea către N. SRL a cheltuielilor de judecată stabilite în dosarul nr…/94/2017, fiind angajate cheltuieli în vederea achitării acestei sume în cuantum de 37,57 lei. Astfel, cum rezultă din cuprinsul hotărârilor judecătoreşti menţionate anterior, precum şi din mărturisirea pârâtului expusă în întâmpinare, la data de 05.11.2014, N. SRL a vândut autovehiculul cu numărul de înmatriculare nr. IF0…, însă nu au fost efectuate formalităţile de înscriere în baza de date a DRCPIV.

Instanţa reţine că la data de 14.12.2014, pârâtul a înstrăinat autoturismul menţionat, care a fost suprins circulând pe drumurile publice fără a deţine rovinietă valabilă, pârâtului şi chematului în garanţie M., fiind făcute menţiunile sub acest aspect pe certificatul de înmatriculare al autovehiculului, însă este necontestat că la data de 07.09.2016, în baza de date a DRCPIV figura ca proprietar al autovehiculului N. SRL.

În drept, potrivit art. 1349 alin. (1) C.civ., orice persoană are îndatorirea să respecte regulile de conduită pe care legea sau obiceiul locului le impune și să nu aducă atingere, prin acțiunile ori inacțiunile sale, drepturilor sau intereselor legitime ale altor persoane.

Conform art. 1357 C.civ., cel care cauzează altuia un prejudiciu printr-o faptă ilicită, săvârșită cu vinovăție, este obligat să îl repare, iar autorul prejudiciului răspunde pentru cea mai ușoară culpă. Angajarea răspunderii pentru fapta proprie, presupune existența cumulativă a patru condiții: faptă ilicită săvârşită de autor, prejudiciu, raportul de cauzalitate între fapta ilicită și prejudiciu, culpa autorului faptei ilicite. Proba existenţei acestor patru condiţii cumulative revine reclamantei, în temeiul art. 249 C.P.C

În ceea ce privește prima condiție, se reține că fapta ilicită, reprezintă acțiunea sau inacțiunea contrară legii care are ca rezultat încălcarea drepturilor subiective sau intereselor legitime ale unei persoane. În anumite situații persoanele au obligația prevăzută de lege să săvârșească o anumită activitate, iar abținerea de la îndeplinirea acelei activități sau acțiuni prevăzute de normele juridice onerative constituie o faptă ilicită. Or, în cauză fapta ilicită constă în nerespectarea de către pârâţi a obligațiilor legale prevăzute de art. 11 din O.U.G. nr. 195/2002, respectiv netranscrierea transmiterii dreptului de proprietate, în termen de 30 de zile de la data dobândirii dreptului de proprietate asupra vehiculului.

Referitor la condiția existenței unei prejudiciu, instanța apreciază ca îndeplinită această cerință prin raportare la situația de fapt, prin prejudiciu se înțelegându-se rezultatele dăunătoare de natură patrimonială sau morală pe care le-a resimțit reclamanta. Pentru a putea fi acordat, prejudiciul trebuie să fie cert, atât în privința existenței sale cât și a posibilității de evaluare. Este cert prejudiciul actual, cât și prejudiciul viitor, în măsura în care este sigur că se va produce. De asemenea, este necesar ca prejudiciul să nu fi fost reparat. Instanța constată că reclamanta a suferit un prejudiciu cert, în cuantum de 1057,57 lei, cuantum necontestat de către niciunul dintre pârâţi, prejudiciu ce nu a fost reparat până la data formulării cererii de chemare în judecată, ce reprezintă cuantumul cheltuielilor de judecată pe care a fost obligată să le achite petentei N. SRL în dosarul nr…/94/2017.

În ceea ce priveşte condiţia raportului de cauzalitate instanţa reţine că prejudiciul produs reclamantei este consecinţa directă şi imediată a faptei ilicite de neîndeplinire a obligaţiei prevăzute de art. 11 din O.U.G. nr. 195/2002, respectiv netranscrierea transmiterii dreptului de proprietate, în termen de 30 de zile de la data dobândirii dreptului de proprietate asupra vehiculului, ce a atras emiterea unui proces verbal de contravenţie cu nerespectarea OG. nr. 15/2002 de către reclamantă, ca urmare a menţiunilor necorespunzătoare existente în baza de date a DRCPIV.

Totuşi, în ceea ce priveşte cea de a patra condiţie prevăzută pentru angajarea răspunderii civile delictuale, aceasta este îndeplinită numai în ceea ce îl priveşte pe pârâtul G., iar nu şi în ceea ce îl priveşte pe pârâtul M.. Înmatricularea permanentă este continuă, în sensul că de la admiterea în circulaţie în România şi până la scoaterea definitivă din circulaţie a unui vehicul, acesta este înscris permanent în registrul naţional al vehiculelor înmatriculate, pe numele proprietarului sau, după caz, al proprietarilor succesivi. Astfel, în caz de înstrăinare a vehiculului nu se impune numai radierea vehiculului de către vânzător, ci se impune respectarea caracterului continuu al înmatriculării permanente, prin consemnarea în registrul naţional al vehiculelor înmatriculate a proprietarilor succesivi, prin transcrierea transmiterii dreptului de proprietate de pe numele vânzătorului, pe numele cumpărătorului.

Potrivit art. 8 din Ordinul MAI nr. 1501/2006 (forma în vigoare la data de 05.11.2014 şi 14.12.2014), privind procedura înmatriculării, înregistrării, radierii şi eliberarea autorizaţiei de circulaţie provizorie sau pentru probe a vehiculelor, transcrierea transmiterii dreptului de proprietate asupra unui vehicul se efectuează în baza următoarelor documente: a) cererea noului proprietar (…).

Potrivit art. 11 alin. 4 din OUG nr. 195/2002, în cazul transmiterii dreptului de proprietate asupra unui vehicul, datele noului proprietar se înscriu în evidenţele autorităţilor competente simultan cu menţionarea încetării calităţii de titular al înmatriculării a fostului proprietar. Pentru realizarea acestei operaţiuni şi emiterea unui nou certificat de înmatriculare, noul proprietar este obligat să solicite autorităţii competente transcrierea transmiterii dreptului de proprietate, în termen de 30 de zile de la data dobândirii dreptului de proprietate asupra vehiculului.

Instanţa constată că menţionarea încetării calităţii de titular al înmatriculării a fostului proprietar nu s-ar fi putut realiza fără ca noul proprietar, să solicite în prealabil înscrierea datelor sale în evidenţele autorităţilor competente, precum şi eliberarea unui nou certificat de înmatriculare. Astfel, efectuarea propriu-zisă a operaţiunii de radiere a autovehiculului, în termen de 30 zile de la data trecerii vehiculului înregistrat în proprietatea altei persoane, faţă de Direcţia Regim Permise de Conducere şi Înmatriculare a Vehiculelor din cadrul Ministerului Administraţiei şi Internelor, este condiţionată de îndeplinirea de către cumpărătorul pârât a propriei obligaţii referitoare la transcrierea dreptului.

De asemenea, potrivit art. 11 alin. 1 şi 2 lit. b) din O.U.G. nr. 195/2002, proprietarii de vehicule sau deţinătorii mandataţi ai acestora sunt obligaţi să le înmatriculeze sau să le înregistreze, după caz, înainte de a le pune în circulaţie, conform prevederilor legale. Înmatricularea vehiculelor este continuă, de la admiterea în circulaţie până la scoaterea definitivă din circulaţie a unui vehicul din categoria celor supuse acestei condiţii, potrivit prevederilor prezentei ordonanţe de urgenţă, şi presupune următoarele operaţiuni: transcrierea în evidenţele autorităţilor competente, potrivit legii, a tuturor transmiterilor ulterioare ale dreptului de proprietate asupra unui vehicul.

Astfel, nerespectarea de către pârâtul G., primul cumpărător al autovehiculului cu numărul de înmatriculare IF0, a obligaţiilor prevăzute de art. 11 alin. 4 din OUG nr. 195/2002, a atras faţă de caracterul continuu al înmatriculării permanente imposibilitatea respectării de către pârâtul M. a propriilor obligaţii, astfel că în sarcina acestuia din urmă nu se poate reţine o culpă în cauzarea prejudiciului suferit de reclamantă.

Instanţa reţine faţă de considerentele expuse că în ceea ce îl priveşte pe pârâtul G. sunt îndeplinite toate condiţiile cumulative ale răspunderii civile delictuale pentru fapta proprie prevăzute de art.1349 şi 1357 C.Civ., însă în ceea ce îl priveşte pe pârâtul M., nu se poate reţine că acesta a săvârşit fapta ilicită cu vinovăţie.

Astfel, instanţa îl va obliga pe pârâtul G. la plata către reclamantă a sumei de 1057,57 lei, reprezentând despăgubiri, sumă ce se va actualiza cu rata inflaţiei la data plăţii. Se reţine că actualizarea debitului cu rata inflaţiei nu este o sancţiune, ci urmăreşte exclusiv asigurarea unui echilibru valoric în condiţiile de instabilitate a monedei, actualizarea impunându-se şi prin raportare la principiul reparării integrale a prejudiciului.

În ceea ce privește capătul de cerere accesoriu constând în obligarea pârâtului la plata dobânzii legale aferente debitului principal, instanța reține incidența art. 1381 alin. 1 şi 2 C.civ., care stabilește că orice prejudiciu dă dreptul la reparație, iar dreptul la reparație se naște din ziua cauzării prejudiciului, chiar dacă acest drept nu poate fi valorificat imediat. De asemenea, se reţine şi incidența dispozițiilor art. 1535 C.civ., aplicabile cauzei în temeiul art. 1381 alin. 3 C.civ. și care prevăd că în cazul în care o sumă de bani nu este plătită la scadență, creditorul are dreptul la daune moratorii, de la scadență până în momentul plății, în cuantumul convenit de părți sau, în lipsă, în cel prevăzut de lege, fără a trebui să dovedească vreun prejudiciu. În acest caz, debitorul nu are dreptul să facă dovada că prejudiciul suferit de creditor ca urmare a întârzierii plății ar fi mai mic.

Având în vedere faptul că pârâtul se află de drept în întârziere conform art. 1523 alin. 2 lit. e C.Civ., precum şi că potrivit art. 2 din O.G. nr. 13/2011, în cazul în care, potrivit dispozițiilor legale sau prevederilor contractuale, obligația este purtătoare de dobânzi penalizatoare și în absența stipulației exprese a nivelului acestora de către părți, se plătește dobânda legală aferentă fiecăreia dintre acestea, instanța reține că cererea reclamantei sub acest aspect este întemeiată şi va dispune obligarea pârâtului la plata dobânzii legale penalizatoare calculată de la data de 16.11.2018, când reclamanta a achitat debitul principal către petenta N. SRL şi până la data achitării efective a debitului datorat.

Astfel că instanţa va admite în parte acţiunea reclamantei, astfel cum a fost precizată şi va obliga pârâtul G. la plata către reclamantă a sumei de 1057,57 lei, reprezentând despăgubire, actualizată la data plăţii cu indicele de inflaţie, precum şi la plata dobânzii legale penalizatoare aferente debitului principal, calculată de la data de 16.11.2018 şi până la data plăţii efective.

În ceea ce priveşte cererea de chemare în judecată formulată de reclamantă în contradictoriu cu pârâtul M., instanţa o va respinge ca neîntemeiată.

În ceea ce priveşte solicitarea de obligare a pârâtului G. la plata cheltuielilor de judecată, în temeiul art. 453 C.P.C., instanţa va admite cererea în raport de dovezile administrate sub acest aspect şi va dispune obligarea pârâtului la plata sumei de 99,02 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând taxa judiciară de timbru achitată în cauză.

Analizând cererea de chemare în garanţie formulată de pârâtul G. în contradictoriu cu chematul în garanţie M., instanţa reţine următoarele:

Având în vedere cele expuse anterior, în ceea ce priveşte cererea de chemare în garanţie, instanţa constată că aceasta este neîntemeiată, avându-se în vedere dispoziţiile art. 1349 şi 1357 C.Civ., respectiv ale art. 72 C.P.C.. Instanţa reţine că deşi chematul în garanţie M. nu a respectat obligaţiile prevăzute de art. 11 din O.U.G. nr. 195/2002, transcrierea transmiterii dreptului de proprietate, în termen de 30 de zile de la data dobândirii dreptului de proprietate asupra vehiculului, aceasta nerespectare nu îi este imputabilă acestuia întrucât faţă de caracterul continuu al înmatriculării, astfel cum s-a evidenţiat anterior, chiar dacă acesta deţinea toate actele autovehicului, precum cartea de identitate a autovehicului şi certificatul de înmatriculare, acesta nu putea proceda la transcrierea dreptului de proprietate cât timp vânzătorul, în speţă pârâtul G., nu a procedat anterior la îndeplinirea formalităţilor de înmatriculare.

Astfel, instanţa reţine că nu s-ar putea efectua potrivit dispoziţiilor menţionate transcrierea proprietăţii direct de pe numele N. SRL, pe numele chematului în garanţie, astfel cum susţine pârâtul, fiind obligatorie transcrierea în evidenţele autorităţilor competente, potrivit legii, a tuturor transmiterilor dreptului de proprietate asupra unui vehicul. Instanţa reţine ca irelevant argumentul adus de pârât potrivit căruia a deţinut autovehiculul numai o lună după care l-a înstrăinat, deoarece obligaţia de transcriere a dreptului de proprietate îi revenea potrivit legii indiferent de durata deţinerii acestui drept.

Astfel, instanţa constată că prejudiciul reprezentat de suma de bani faţă de care a fost obligat în raport de reclamanta COMPANIA NAŢIONALĂ DE ADMINISTRARE A INFRASTRUCTURII RUTIERE – S.A. – CENTRUL DE STUDII TEHNICE RUTIERE ŞI INFORMATICĂ – CESTRIN ca urmare a admiterii acţiunii principale, este imputabil exclusiv pârâtului G., care prin nerespectarea legii, a atras imposibilitatea de respectare a legii atât a reclamantei din perspectiva aplicării corecte a OG nr. 15/2002, cât şi a chematului în garanţie din prezenta cauză, care nu putea să îşi respecte propriile obligaţii prevăzute de art. 11 din OUG nr. 195/2002.

Prin urmare, nefiind îndeplinite condiţiile pentru atragerea răspunderii chematului în garanţie, instanţa va respinge cererea de chemare în garanţie formulată de pârâtul G. în contradictoriu cu chematul în garanţie M., ca neîntemeiată.