Jurisprudență | Restituirea cauzei la parchet pentru neregularitatea actului de sesizare, ca urmare a nerespectării dreptului la apărare al inculpatului şi anulării parţiale a actelor de urmărire penale

În esenţă, judecătorul de cameră preliminară a apreciat că desfăşurarea aproape în integralitate a urmăririi penale în etapa in rem o lungă perioadă de timp, deşi despre inculpat se făcuse menţiune în chiar cuprinsul ordonanţei de începere a urmăririi penale cu privire la faptă, coroborat cu aspectul că majoritatea mijloacelor de probă fuseseră administrate la circa două săptămâni de la data comiterii infracţiunii, fără a se fi formulat o acuzaţie oficială, în sensul de a se fi dispus cel puţin efectuarea în continuare a urmăririi penale (pentru atribuirea calităţii de suspect), în contextul în care existau suficiente indicii pentru a proceda în acest mod, constituie o încălcare a dreptului la apărare, componentă a dreptului la un proces echitabil (art. 6 paragraful 1 CEDO) drept care trebuie garantat inclusiv în faza de urmărire penală.

De asemenea, pentru a reţine încălcarea dreptului la apărare, judecătorul de cameră preliminară a avut în vedere şi faptul că de la momentul începerii urmăririi penale in rem au trecut aproximativ 6 luni, iar de la data dobândirii calităţii de suspect şi până la întocmirea rechizitoriului au trecut aproximativ 2 săptămâni, timp în care inculpatului i-au fost respinse cererile de readministrare a unor mijloace de probă, în contextul în care, între timp, la acest dosar de urmărire penală fusese conexată şi plângerea sa, pentru agresiunile la care, la rândul său, a fost supus.

Hotărârea nr. (…) a Tribunalului Ialomița din 19 iulie 2019

Prin încheierea din data de 12.06.2019, definitivă prin respingerea contestaţiei, judecătorul de cameră preliminară a admis excepţia invocată de inculpatul (…) privind nerespectarea dreptului la apărare a inculpatului numai în raport de actele de urmărire penală efectuate ulterior datei de 14.02.2019, când inculpatului i-a fost adusă la cunoştinţă calitatea de suspect (procesul-verbal de aducere la cunoştinţă a calităţii de suspect din data de  14.02.2019) şi în raport de art. 282 C. proc. pen., cu referire la art. 6 par. 3 CEDO, a dispus anularea actelor de urmărire penală efectuate ulterior datei de 14.02.2019.

Prin urmare, a constatat neregularitatea întocmirii rechizitoriului ca urmare a anulării ordonanţei de punere în mişcare a acţiunii penale faţă de inculpatul (…).

Totodată, a respins ca neîntemeiate celelalte cereri şi excepţii invocate de către inculpat, iar în conformitate cu dispoziţiile art. 345 alin. 2 C. proc. pen. încheierea motivată se va comunica procurorului în vedere înlăturării neregularităţilor constatate în termen de 5 zile de la comunicare, urmând ca acesta să înştiinţeze judecătorul de cameră preliminară dacă menţine dispoziţia de trimitere în judecată sau solicită restituirea cauzei.

Potrivit dispoziţiilor art. 342 C. proc. pen., obiectul procedurii camerei preliminare îl constituie verificarea, după trimiterea în judecată, a competenţei şi legalităţii sesizării instanţei, precum şi verificarea legalităţii administrării probelor şi a efectuării actelor de către organele de urmărire penală.

Verificarea legalităţii și regularității sesizării instanţei presupune ca judecătorul de cameră preliminară să verifice dacă rechizitoriul a fost întocmit de un procuror din cadrul parchetului competent, dacă actul de sesizare cuprinde menţiunile prevăzute de art. 328 Cod de procedură penală, dacă sunt descrise toate faptele pentru care s-a dispus trimiterea în judecată,  dacă procurorul a dispus cu privire la toate faptele şi la toţi inculpaţii şi dacă rechizitoriul a fost verificat sub aspectul legalităţii şi temeiniciei.

Potrivit art. 328 C. proc. pen.: (1) Rechizitoriul se limitează la fapta şi persoana pentru care s-a efectuat urmărirea penală şi cuprinde în mod corespunzător menţiunile prevăzute la art. 286 alin. (2), datele privitoare la fapta reţinută în sarcina inculpatului şi încadrarea juridică a acesteia, probele şi mijloacele de probă, cheltuielile judiciare, menţiunile prevăzute la art. 330 şi 331, dispoziţia de trimitere în judecată, precum şi alte menţiuni necesare pentru soluţionarea cauzei. Rechizitoriul este verificat sub aspectul legalităţii şi temeiniciei de prim-procurorul parchetului sau, după caz, de procurorul general al parchetului de pe lângă curtea de apel, iar când a fost întocmit de acesta, verificarea se face de procurorul ierarhic superior. Când a fost întocmit de un procuror de la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, rechizitoriul este verificat de procurorul-şef de secţie, iar când a fost întocmit de acesta, verificarea se face de către procurorul general al acestui parchet. În cauzele cu arestaţi, verificarea se face de urgenţă şi înainte de expirarea duratei arestării preventive.  (2) În rechizitoriu se arată numele şi prenumele persoanelor care trebuie citate în instanţă, cu indicarea calităţii lor în proces, şi locul unde urmează a fi citate. (3) Procurorul întocmeşte un singur rechizitoriu chiar dacă lucrările urmăririi penale privesc mai multe fapte ori mai mulţi suspecţi şi inculpaţi şi chiar dacă se dau acestora rezolvări diferite, potrivit art. 327.

Din această perspectivă, în opinia judecătorului de cameră preliminară, regularitatea actului de sesizare vizează în primul rând o descriere a faptelor clară și completă, prin indicarea datei sau a unor elemente apte să determine intervalul de săvârșire al activității presupus infracționale, a locului și a celorlalte împrejurări concrete în care aceasta a fost comisă, a acțiunii sau inacțiunii reținute în sarcina inculpatului, inclusiv prin configurarea participației sale penale, aspecte care sunt necesare în vederea determinării obiectului și limitelor judecății, dar care trebuie să-i permită și celui trimis în judecată să se informeze asupra acuzațiilor ce-i sunt aduse, în vederea pregătirii apărării sale. În plus, prezentarea împrejurărilor faptice trebuie să se realizeze de o asemenea manieră încât să existe suficiente elemente care să își găsească corespondent în norma de incriminare, fără ca prin aceasta să se înțeleagă că în etapa camerei preliminare se pot aduce critici cu privire la încadrarea juridică dată faptelor și care poate fi corectată doar în cursul judecății, sau în legătură cu lipsa cerințelor de tipicitate a infracțiunii reținute în sarcina inculpatului, aspecte care țin exclusiv de fondul cauzei, analizarea lor urmând a fi făcută în etapa ulterioară a procesului penal.

Cerința indicării probelor și a mijloacelor de probă ce susțin teza acuzării este realizată atunci când rechizitoriul cuprinde trimiteri explicite la elementele faptice care au fundamentat concluzia procurorului sub aspectul existenței unei fapte prevăzute de legea penală, comisă cu vinovăția cerută de lege, de către persoana inculpată și la mijloacele de probă prin intermediul cărora au fost obținute aceste elemente. Întinderea acestor trimiteri sau explicații depinde de particularitățile cauzei. Fără a fi necesar ca orice afirmație a organului judiciar să fie însoțită de precizarea elementelor de probă care au fundamentat-o, este însă esențial ca rechizitoriul să indice de o manieră rezonabilă suportul probator – direct ori indirect – al elementelor esențiale, obiective și subiective, circumscrise conținutului legal al infracțiunii, astfel încât acuzatul să înțeleagă baza probatorie a acuzației și, eventual, să îi poate contesta temeinicia în faza judecății.

Se mai verifică în cadrul procedurii camerei preliminare și îndeplinirea unor condiții formale, cum ar fi: existența semnăturii procurorului care a emis rechizitoriul, verificarea acestuia sub aspectul legalității și temeiniciei de către procurorul ierarhic superior, includerea în conținutul rechizitoriului a dispozițiilor privitoare la persoanele care urmează a fi citate și calitatea acestora, sau a precizărilor referitoare la măsurile preventive, asigurătorii sau la cheltuielile judiciare.

Verificarea legalității sesizării instanței nu se poate realiza din perspectiva îndeplinirii condițiilor necesare pentru emiterea rechizitoriului, prevăzute la art. 327 alin.1 lit. a) C. proc. pen., respectiv nu poate viza caracterul complet sau incomplet al urmăririi penale și nici existența probelor necesare trimiterii în judecată. Judecătorul de cameră preliminară nu poate examina temeinicia acuzației, substanța probelor sau numărul lor și nici încadrarea în drept a faptelor ce formează obiectul trimiterii în judecată, toate acestea reprezentând chestiuni ce țin exclusiv de fondul cauzei și care urmează a fi analizate în etapa ulterioară a procesului penal. Ca atare, în analiza efectuată prin prisma dispozițiilor art. 342 C. proc. pen., judecătorul de cameră preliminară nu poate verifica aparența de temeinicie a probelor, suficiența acestora sau aptitudinea lor de a dovedi săvârșirea faptelor ce formează obiectul acuzației penale, această examinare constituind atributul exclusiv al instanței de fond, după dispunerea începerii judecății, în cadrul efectuării cercetării judecătorești în cauză.

Analizând, în concret, regularitatea actului de sesizare prin prisma cererilor şi excepţiilor formulate de către inculpatul (…) prin avocatul său ales, judecătorul de cameră preliminară apreciază că instanţa nu a fost legal sesizată, deoarece nu a fost respectat dreptul la apărare al inculpatului, ulterior aducerii la cunoştinţa a acuzaţiei, în contextul în care acest drept trebuie să fie unul efectiv şi nu teoretic şi iluzoriu.

Aşadar, judecătorul de cameră preliminară va analiza cu prioritate excepţia invocată la punctul al doilea din cererea inculpatului, apreciind că este şi singura excepţie întemeiată urmând ca celelalte să fie respinse pentru motivele ce vor fi arătate cu ocazia examinării acestora din urmă.

Revenind la critica referitoare la nerespectare dreptului la apărare, judecătorul de cameră preliminară constată şi faptul că inculpatul a solicitat anularea întregii urmăriri penale, urmând însă a se constata că acest drept nu a fost respectat, în mod efectiv, numai de la momentul aducerii la cunoştinţă a acuzaţiei, respectiv la data de 14.02.2019. Cu toate acestea, în mod necesar, la efectuarea analizei respectării acestui drept, judecătorul de cameră preliminară apreciază că se impune a se face o raportare şi la perioada anterioră, respectiv de la data începerii urmăririi penale in rem şi până la dispunerea efectuării în continuare a urmării penale faţă de inculpatul (…), respectiv aducerea la cunoştinţa acestuia a acuzaţiei în materie penală.

În fapt, judecătorul de cameră preliminară reţine că la data de 15 august 2018 s-a dispus începerea urmăririi penale in rem  sub aspectul comiterii infracţiunii de tentativă la omor calificat prev. de art. 32 rap. la art. 188 alin. 1 C. pen., rap. şi la art. 189 alin. 1 lit. a C. pen., reţinându-se că la data de 15.08.2018, în jurul orelor 20:45, numitul (…) din comuna Traian, jud. Ialomiţa a sesizat prin SNUAU 112 faptul că nepotul său (…) Valentin a fost înjunghiat în abdomen cu un cuţit de către (…), consătean, la stâna pe care persoana care a făcut sesizarea o deţine în zona islazului comunal.

Aşadar, deşi la data de 15.08.2018 nu existau încă administrate mijloace de probă, totuşi inculpatul (…) era indicat ca fiind autorul faptei, iar procurorul de caz a făcut referire la acesta în ordonanţa de începere a urmăririi penale in rem.

În continuare, se reţine că până la data de 30.08.2018 au fost audiaţi/reaudiaţi în cauză toţi martorii, după caz de către organele de cercetare penală ori de către procurorul de caz. De asemenea, au fost administrate şi celelalte mijloace de probă sau s-a dispus şi efectuarea celorlalte procedee probatorii. Cel mai probabil, după această dată s-a aşteptat eliberarea raportului de primă expertiză medico – legală (eliberat la data de 24.10.2018 conform menţiunii înscrise pe raport). În afară de aceste mijloace de probă, exceptând declaraţiile luate lui (…) în calitate de suspect şi de inculpat, niciun alt mijloc de probă nu a mai fost administrat sau readministrat, în raport de presupusa faptă de tentativă de omor, chiar dacă inculpatul a formulat noi cereri probatorii.

Pe de altă parte, la data de 07.11.2018, prin ordonanţa Parchetului de pe lângă Judecătoria Slobozia nr. (…)/P/2018 s-a dispus declinarea cauzei având ca obiect infracţiunea de loviri sau alte violenţe prev. de art. 193 alin. 1 C. pen., presupus a fi comisă de (…) şi (…) împotriva lui (…), către Parchetul de pe lângă Tribunalul Ialomiţa, în vederea reunirii la dosarul nr. (…)/P/2018. Pe rolul Parchetului de pe lângă Tribunalul Ialomiţa a fost înregistrată la data de 13.11.2018 sub nr. (…)/P/2018, fiind ulterior reunită la dosarul nr. (…)/P/2018 prin ordonanţa din data de 10.01.2019.

Analizând cuprinsul acestor ordonanţe nu rezultă că acestea ar fi fost comunicate inculpatului (…), ori că acestuia i-a fost comunicată această măsură, astfel încât să se poată susţine că, începând cel mai devreme cu data de 13.11.2018, ar fi avut acces la dosar, deoarece are calitatea de persoană vătămată în raport de infracţiunea de lovire sau alte violenţe (ulterior vătămare corporală) pentru care a făcut plângere faţă de persoanele de mai sus. Ba, chiar mai mult decât atât, această dublă calitate în acest dosar este dobândită, în opinia judecătorului de cameră preliminară, de la data la care s-a emis ordonanţa de reunire a cauzelor, respectiv 10.01.2019.

Revenind la inculparea numitului (…), judecătorul de cameră preliminară reţine că la data de 11.02.2019, prin ordonanţa nr. (…)/P/2018 s-a dispus efectuarea în continuare a urmării penale faţă de acesta, iar prin ordonanţa din data de 19.02.2019 s-a dispus punerea în mişcare a acţiunii penale împotriva sa, sub aspectul comiterii infracţiunii de tentativă la omor calificat prev. de art. 32 rap. la art. 188 alin. 1 şi art. 189 alin. 1 lit. a C. pen. Totodată, se reţine că, în mod oficial, acuzaţia i-a fost adusă la cunoştinţă la data de 14.02.2019 (când i s-a comunicat că are calitatea de suspect), iar la data de 21.02.2019 i-a fost adusă la cunoştinţă calitatea de inculpat. Ulterior, la data de 28.02.2019 a fost întocmit rechizitoriul, iar la data de 04.03.2019 acesta a fost înaintat instanţei.

Între timp, după ce i-a fost adusă la cunoştinţă acuzaţia, inculpatul, prin avocat ales, a formulat mai multe cereri, respectiv de schimbare a încadrării juridice şi alte două prin care a solicitat readministrarea unor mijloace de probă ori administrarea altor probe noi. Toate aceste solicitări au fost respinse de procurolul de caz, deşi aproape toate celelalte mijloace de probă au fost administrate în cursul etapei in rem  a urmăririi penale.

În drept, conform capitolelor III – VI din Titlul al III-lea al Părţii generale a Codului de procedură penală sunt părţi sau subiecţi procesuali principali în procesul penal şi beneficiază de drepturile expres prevăzute numai suspectul, persoana vătămată, inculpatul, partea civilă şi partea responsabilă civilmente. În schimb, făptuitorul nu are nicio calitate în cadrul procesului penal şi pe cale de consecinţă nu beneficiază de drepturile suspectului sau inculpatului.

Conform art. 83 C. proc. pen., printre altele, inculpatul/suspectul are următoarele drepturi: dreptul de a fi informat cu privire la fapta pentru care este cercetat şi încadrarea juridică a acesteia, dreptul de a consulta dosarul, dreptul de a propune administrarea de probe în condiţiile legii, de a ridica excepţii şi de a pune concluzii ori dreptul de a formula orice alte cereri ce ţin de soluţionarea laturii penale şi civile a cauzei.

Potrivit art. 10 C. proc. pen.: (1) Părţile şi subiecţii procesuali principali au dreptul de a se apăra ei înşişi sau de a fi asistaţi de avocat. (2) Părţile, subiecţii procesuali principali şi avocatul au dreptul să beneficieze de timpul şi înlesnirile necesare pregătirii apărării. […] (5) Organele judiciare au obligaţia de a asigura exercitarea deplină şi efectivă a dreptului la apărare de către părţi şi subiecţii procesuali principali în tot cursul procesului penal.

Analizând dispoziţiile alin. 5 rezultă că dreptul la apărare trebuie garantat în tot cursul urmăririi penale, deci inclusiv în cursul urmăririi penale şi raportat la actele îndeplinite de organele judiciare în această fază procesuală. Mai mult decât atât, contrar opiniei exprimate de către parchet în răspunsul formulat la cererile şi excepţiile inculpatului, în opinia judecătorului de cameră preliminară, este inadmisibil a se pleca de la ideea că nu contează dacă este respectat dreptul la apărare al inculpatului (mai ales din perspectiva probelor încuviinţate sau a modului de administrare a acestora) cât timp în fazele ulterioare instanţele ar putea corecta acest aspect în faza judecăţii prin readministrarea probelor ori prin încuviinţarea de noi mijloace de probă. Dimpotrivă chiar, reţinând existenţa unei încălcări a dreptului la apărare, în condiţiile art. 282  şi urm. C. proc. pen., judecătorul de cameră preliminară trebuie să dea efect sancţiunii nulităţii relative a actelor efectuate cu încălcarea acestui drept.

Conform art. 282 C. proc. pen.: (1) Încălcarea oricăror dispoziţii legale în afara celor prevăzute la art. 281 determină nulitatea actului atunci când prin nerespectarea cerinţei legale s-a adus o vătămare drepturilor părţilor ori ale subiecţilor procesuali principali, care nu poate fi înlăturată altfel decât prin desfiinţarea actului. […] (4) Încălcarea dispoziţiilor legale prev. la alin. 1 poate fi invocată: a) până la închiderea procedurii de cameră preliminară, dacă încălcarea a intervenit în cursul urmăririi penale sau în această procedură; […].

De asemenea, potrivit art. 280 C. proc. pen.: (1) Încălcarea dispoziţiilor legale care reglementează desfăşurarea procesului penal atrage nulitatea actului în condiţiile prevăzute expres de prezentul cod. (2) Actele îndeplinite ulterior actului care a fost declarat nul sunt la rândul lor lovite de nulitate, atunci când există o legătură directă între acestea şi actul declarat nul. (3) Atunci când constată nulitatea unui act, organul judiciar dispune, când este necesar şi dacă este posibil, refacerea acelui act cu respectarea dispoziţiilor legale.

Analizând aceste dispoziţii legale şi având în vedere motivele invocate de către pârât, judecătorul de cameră preliminară va analiza motivul invocat din perspectiva incidenţei unei nulităţi relative, urmând a fi îndeplinite condiţiile referitoare la aceasta, deoarece cazul invocat nu se găseşte printre cele enumerate expres de art. 281 C. proc. pen.

Aşadar, judecătorul de cameră preliminară trebuie să verifice dacă: există o încălcare a unei dispoziţii legale referitoare la desfăşurarea procedurilor penale fie prin acţiunea, fie prin inacţiunea organului judiciar; s-a produs o vătămare prin actul nelegal (respectiv dacă s-a adus atingere bunei desfăşurări a procesului penal, echitabilităţii procedurilor ori drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale părţilor sau a subiecţilor procesuali principali) şi dacă vătămarea nu poate fi înlăturată în alt mod decât prin anularea actului.

Aşa cum s-a arătat şi mai sus, în opinia judecătorului de cameră preliminară, prin modalitatea în care a fost efectuată urmărirea penală a fost încălcat dreptul la apărare al inculpatului prev. de art. 10 C. proc. pen., drept care, aşa cum prevăd şi dispoziţiile acestui text de lege trebuie să poată fi exercitat deplin şi efectiv şi nu trebuie să fie doar iluzoriu, ca în cauza de faţă. Or, procedând în maniera descrisă mai sus, este evident că a fost încălcat acest drept atât timp cât cea mai mare parte a urmăririi penale a fost efectuată in rem, deşi făptuitorul fusese indicat încă de la început, iar mijloacele de probă pe care s-a bazat formularea oficială a acuzaţiei fuseseră administrate încă de la debutul urmăririi penale. Totodată, dreptul la apărare al inculpatului a fost unul iluzoriu, chiar şi după naşterea acestui drept, de la momentul dobândirii calităţii de suspect, moment după care i-au fost respinse toate cererile sale probatorii, fiindu-i admisă doar cererea de studiere a dosarului.

Prin urmare, văzând durata scurtă de timp de la data formulării unei acuzaţii oficiale faţă de inculpat şi până la trimiterea acestuia în judecată, raportat la faptul că anterior urmărirea penală a fost efectuată in rem pentru o lungă perioadă de timp, (deşi mijloacele de probă care au stat la baza emiterii ordonanţei de efectuare în continuare a urmăririi penale faţă de suspect au fost administrate la scurt  timp de la data comiterii faptei), judecătorul de cameră preliminară apreciază că a fost încălcat dreptul la apărare, în contextul în care ulterior dobândirii calităţii de suspect nu s-a mai administrat nicio probă (cu excepţia audierilor inculpatului), iar inculpatului i-au fost respinse toate cererile de administare a unor probe noi ori de readministrare a celor din etapa cercetărilor in rem.

De asemenea, judecătorul de cameră preliminară reţine că această încălcare a persistat şi se referă la întreaga perioadă de după momentul aducerii la cunoştinţă a calităţii de suspect, respectiv 14.02.2019 şi până la momentul întocmirii rechizitoriului, astfel încât toate actele procedurale efectuate în acest interval de timp sunt lovite de nulitate, inclusiv ordonanţa de punere în mişcare a acţiunii penale, ceea ce, conform art. 280 alin. 2 C. proc. pen., atrage şi nulitatea rechizitoriului, punerea în mişcare a acţiunii penale fiind o condiţie prealabilă şi necesară pentru trimiterea în judecată.

În ceea ce priveşte condiţia ca vătămarea să nu poată fi înlăturată altfel decât prin desfiinţarea actelor, judecătorul de cameră preliminară revine asupra aspectelor menţionate anterior, arătând că, în opinia sa respectarea dreptului la apărare trebuie să se raporteze nu doar global la întregul proces penal, ci şi la fiecare fază în parte, astfel încât exercitarea dreptului la apărare să fie deplină şi efectivă în orice fază/etapă şi să nu se plece de la premisa că oricum instanţa, ulterior, poate să îndrepte acest aspect prin readministrarea mijloacelor de probă ori prin completarea probatoriului.De altfel, un proces penal nu trebuie să parcurgă, în mod obligatoriu, toate fazele şi etapele, iar prin garantarea dreptului la apărare al oricărei persoane acuzate de comiterea unei fapte penale, trebuie să se dea posibilitatea acelei persoane de a se apăra încă din faza de urmărire penală, tocmai pentru a se evita o eventuală trimitere în judecată în cazul în care aceasta dovedeşte netemeinicia acuzaţiilor care planau la un moment dat. Aşadar, într-o astfel de situaţie, judecătorul de cameră preliminară apreciază că nu poate complini lipsa posibilităţii inculpatului de a-şi fi exercitat dreptul la apărare în faza urmăririi penale, astfel încât se impune anularea actelor menţionate, realizate cu încălcarea acestui drept.

În legătură cu criticile referitoare la neregularitatea actului de sesizare, deşi judecătorul de cameră preliminară constată că acestea sunt neîntemeiate, fiind îndeplinite toate condiţiile de formă şi de fond prevăzute de lege, se reţine, totuşi, că acestea au rămas fără obiect, având în vedere că urmare anulării ordonanţei de punere în mişcare a acţiunii penale, urmează a se constata neregularitate acestui, dar din cu totul alte motive decât cele invocate de către inculpat.

În ceea ce priveşte caracterul complet al urmăririi penale, aşa cum s-a arătat mai sus, acest aspect nu poate face obietul camerei preliminare, având în vedere că inclusiv procurorul are o marjă de apreciere şi are posibilitatea de a aprecia cu privire la temeinicia probelor, suficienţa sau insuficienţa acestora, încadrarea juridică etc.

În legătură cu criticile referitoare la nelegalitatea unora dintre probele administrate şi solicitarea de excludere a tuturor declaraţiilor de martor, a proceselor – verbal de investigaţii şi a procesului – verbal de ascultare a inculpatului, judecătorul de cameră preliminară are în vedere următoarele.

În opinia judecătorului de cameră preliminară, dispoziţiile art.102 C. proc., pen. sunt foarte clare în cee ace priveşte analiza legalităţii administrării probelor în procesul penal, subsumând sancţiunii excluderii, doar situaţiile în care este incidentă nulitatea relativă sau absolută a actului procesual de dispoziţie cu privire la probă ori a actului procedural de obţinere în mod efectiv, de administrare a acestei probe (Probele obţinute prin tortură, precum şi probele derivate din acestea nu pot fi folosite în cadrul procesului penal. Probele obţinute în mod nelegal nu pot fi folosite în procesul penal. Nulitatea actului prin care s-a dispus sau autoritzat administrarea unei probe ori princ are aceasta a fost administrate determină excluderea probei. Probele derivate se exclude dacă au fost obţinute în mod direct din probele obţinute în mod nelegal şi nu puteau fi obţinute în alt mod).

Principiul loialităţii, component a legalităţii administrării probelor în procesul penal este instituit în mod expres prin prevederile art. 101 C. proc. pen., după cum urmează: Este oprit a se întrebuinţa violenţe, ameninţări ori alte mijloace de constrângere, precum şi promisiuni sau îndemnuri în scopul de a se obţine probe. Nu pot fi folosite metode sau tehnici de ascultare care afectează capacitatea persoanei de a-şi aminti şi de a relata în mod conştient şi voluntary faptele care constituie obiectul probei. Interdicţia se aplică chiar dacă persoana ascultată îşi dă consimţământul la utilizarea unei asemenea metode sau tehnici de ascultare. Este interzis organelor judiciare penale sau altor persoane care acţionează pentru acestea să provoace o persoană să săvârşescă ori să continue săvârşirea unei fapte penale, în scopul obţinerii unei probe.

Prin urmare, atât prin raportare la criticile inculpatului cât şi din oficiu, judecătorul de camera preliminară nu a putut identifica incidenţa vreunuia dintre cazurile ce determină nulitatea absolute, expres prevăzute la art. 281 C. proc. pen. şi nici a vreunei încălcări a unei dispoziţii legale în afara acestora, care să producă o vătămare ce nu poate fi înlăturată altfel decât prin desfiinţarea actului (nulitate relativă). De asemenea, în cauză nu a fost identificată vreo situaţie de admnistrare neloială a probelor în faza de urmărire penală şi care să fie valorificată în cadrul procedurii de camera preliminară, aşa cum se va arăta în continuare.

Astfel, în ceea ce priveşte declaraţiile martorilor, judecătorul de cameră preliminară reţine că în conformitate cu dispoziţiile art. 123 C. proc. pen., audierea martorului se înregistrează cu mijloace tehnice audio – veideo numai dacă organul judiciar consideră necesar sau dacă martorul solicită în mod expres, nefiind obligatorie ca în cazul inculpatului. Prin urmare, nu se poate reţine existenţa unei nelegalităţi.

De asemenea, judecătorul de cameră preliminară nu poate reţine nici existenţa unor motive de nelegalitate a proceselor – verbale indicate, astfel încât acestea nu vor fi anulate, urmând ca, în cazul în care se va ajunge în etapa judecăţii, instanţa să aprecieze cu privire la valoarea probatorie a acestora, în contextul celorlalte mijloace de probă administrate.