Jurisprudență | Șansa unui câștig vs. riscul unei pierderi. Dovada prejudiciului

Prin sentinţa nr.(…) din 20.08.2020, Tribunalului Suceava- Secţia a II-a Civilă: a respins, ca neîntemeiată, excepţia lipsei calităţii sale procesuale pasive, invocată de pârâtă; a admis în parte cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul B., în contradictoriu cu pârâta SC A. SRL, intervenient forţat fiind C. şi a obligat pârâta la plata în favoarea reclamantului a sumei de 55.000 lei reprezentând daune materiale; a obligat pârâta la plata în favoarea reclamantului a sumei de 75.000 lei cu titlu de daune morale. În baza art. 18 din O.U.G. nr. 51/2008, a obligat pârâta la plata în favoarea statului a sumei de 3.360 lei reprezentând o parte proporţională căderii sale în pretenţii din taxa judiciară suportată ca urmare a admiterii cererii de ajutor public judiciar formulată de reclamant sub forma scutirii, conform Încheierii din data de 31.05.2019 pronunţată în dosarul nr. ../86/2019. În baza art. 19 alin. (1) din O.U.G. nr. 51/2008, restul cheltuielilor de judecată constând în taxa judiciară de timbru suportată ca urmare a admiterii cererii de ajutor public judiciar formulată de reclamant sub forma scutirii, conform Încheierii din data de 31.05.2019 pronunţată în dosarul nr. ../86/2019, rămâne în sarcina statului. A respins cererea în rest, ca neîntemeiată.

Pentru a hotărî astfel, prima instanţă a reţinut în fapt că prin Ordonanţa de clasare din data de 26.04.2017 emisă de Parchetul de pe lângă Judecătoria Suceava în dosarul penal nr. ../P/2016, organele de urmărire penală au dispus clasarea cauzei sub aspectul comiterii infracţiunii de vătămare corporală din culpă prev. de art. 196 alin. (2) C.pen. întrucât fapta nu este prevăzută de legea penală .
Astfel, prin Referatul cu propunere de clasare a cauzei penale, Inspectoratul de Poliţie Judeţean– Poliţia Municipiului– Secţia de Poliţie a constatat în esenţă că, la data de 25.04.2016, lucrătorii Secţiei de Poliţie s-au sesizat din oficiu despre faptul că, la data mai sus menţionată, în jurul orelor 19.05, numitul B., în timp ce se afla în incinta magazinului SC A. SRL, cu punct de lucru în mun. .., a fost lovit în zona membrului inferior de către un foarfece pentru curăţat pomii, ce a căzut de pe raftul unde era expus, în momentul în care a fost atins de un alt client.

În urma cercetărilor efectuate s-a stabilit faptul că în incinta magazinului A., reclamantul s-a deplasat la raionul „Grădinărit” pentru a studia cu atenţie mai multe produse ce îi prezentau interes. Produsele în cauză se aflau expuse pe un panou vertical, fiind prinse de acesta pe suporturi metalice tip cui, cu ajutorul unor coliere. În partea de jos, panoul era prevăzut cu un raft, pe care se aflau expuse mai multe pachete promoţionale, ocazie în care numitul B. s-a aplecat pentru a studia aceste produse. În timp ce reclamantul se afla în faţa panoului în poziţia ghemuit cu capul în jos, a fost lovit în zona membrului inferior drept, fiindu-i cauzată o leziune deasupra genunchiului, de către un foarfece pentru curăţat pomii, ce se afla expus deasupra sa şi care a căzut de pe suportul tip cui, în momentul în care a fost atins de un alt client.

Instanţa a avut în vedere că acest mod de producere a evenimentului prejudiciabil reiese nemijlocit din înregistrarea video realizată prin intermediul camerelor de supraveghere din magazinul A., conservată pe suport CD şi administrată în şedinţa publică din data de 23.07.2020.

La interogatoriul administrat în şedinţa publică din data de 23.07.2020, intervenientul forţat C. a arătat că erau mai multe categorii de foarfece pe raftul de sus, printre care şi cel pe care l-a atins, nesecurizat, cu două categorii de sisteme de siguranţă din care nu era pus niciunul, foarfecele era deschis. Totodată, a susţinut că nu a căzut produsul care îl interesa de pe raft, ci alt produs de lângă. Dorind să ia produsul care îl interesa de pe raft, din partea de sus, a atins foarfecele care a căzut, produsele fiind puse unul lângă altul, le atingi fără să vrei.

Potrivit menţiunilor din certificatul medico – legal nr. 359-SV/A2 din 26.04.2016 eliberat de Spitalul Judeţean de Urgenţă– Serviciul Judeţean de Medicină Legală, reclamantul B. a fost examinat la data de 26.04.2016, când a prezentat, din punct de vedere obiectiv, la nivelul membrului inferior drept, genunchi drept cadran supero-intern, o plagă înţepat – tăiată suturată 3 cm situată pe un fond tumefiat congestiv sensibil la palpare. În examinarea UPU din data de 25.04.2016 s-a consemnat diagnosticul „Plagă înţepată faţa anterioară suprapatelară dreaptă”. S-a practicat TCP, sutură, pansament steril, şi s-a recomandat piciorul decliv, gheaţă local, Rp, refacerea pansamentului la 2 – 3 zile, precum şi revenirea la nevoie.

Concluziile actului medical relevă că, la data examinării, reclamantul B. prezenta plagă profundă înţepat – tăiată suturată. Leziunea s-a putut produce prin înţepare cu corp tăietor – înţepător, la data de 25.04.2016 şi poate necesita 12 – 14 zile îngrijiri medicale cu incapacitate totală de muncă pe această perioadă.

Din concluziile raportului medico–legal de reexaminare nr. 20 din data de 17.05.2016 emis de Serviciul de Medicină Legală  rezultă că reclamantul prezenta, la data reexaminării, cicatrice post plagă tăiat – înţepată cadran supero-intern genunchi drept cu secţiune tendon cvadricipal, bursită posttraumatică, protezată prin orteză articulară de genunchi. Având în vedere starea actuală, s-a considerat necesară prelungirea timpului de zile de îngrijiri medicale la 54 – 55 zile de îngrijiri medicale, cu incapacitate totală de muncă pe această perioadă.

Potrivit buletinului de ecografie părţi moi şi musculo-scheletal întocmit de Cabinet Ecografie Dr….la data de 10.05.2016, în privinţa reclamantului B., la nivelul tendonului cvadricipital drept, se constată prezenţa ariilor de discontinuitate a straturilor (ruptură completă). Există lichid în recesul suprapatelar în bandă pe o lungime de 3,09 cm, cu aspect impur şi proliferare sinorsală secundară. La nivelul compartimentului lateral, colecţie lichidiană cu aspect inflamator pe o lungime de 3,35 cm. Concluziile prezintă diagnosticul de ruptură tendon cvadricipital şi bursită suprapatelară.

Scrisoarea medicală eliberată de Cabinetul medical din ambulatoriul de specialitate Spitalul Clinic atestă faptul că reclamantul a fost consultat de acest serviciu la data de 12.05.2016 când prezenta diagnosticul 1. Plagă tegumentară recentă suturată, cadran supero-intern genunchi drept; 2. Bursită voluminoasă posttraumatică pre şi retropatelară dreaptă.

Conform adeverinţei emise de Fundaţia ..Cabinet de Kinetoterapie, reclamantul B. s-a prezentat în data de 09.05.2016, în vederea iniţierii unui program de recuperare. În cadrul consultului de specialitate se constată la nivelul membrului inferior drept, genunchi drept, cadran supero – intern o plagă înţepat – tăiată, suturată 3 cm, cu edem local, flexie – extensie dureroase, imposibilitatea ortostatismului fără sprijin. Se recomandă: exerciţii de tonifiere a cvadripcesului; ameliorarea unghiului de flexie; întreţinerea articulaţiilor coxului; gleznei; toate acestea alternate cu repaus cu piciorul sprijinit cu extensia genunchiului; de asemenea exersarea posturii ortostatice cu transferul controlat al greutăţii corpului pe piciorul afectat. După cum se prezintă pacientul, programul de recuperare până la sprijin pe piciorul afectat se va desfăşura pe perioada de 30 de zile. Nu se recomandă în acest interval deplasarea fără cârje.

Din adeverinţa eliberată la data de 17.12.2018 de firma D., prin .., prima instanţa a constatat că firma a certificat faptul că a formulat propunerea fermă reclamantului de a colabora pentru proiectul a 4 case în construcţie, beneficiar al proiectului fiind o firmă din Germania, oraş Erlensee şi au convenit asupra unei sume de 2000 de euro pe lună (6 luni ptr suma de 12.000 euro) pentru activitatea dumnealui. Activitatea constă în restaurarea caselor cât şi aprovizionarea cu materiale pentru o perioadă de 6 luni. Au convenit asupra încheierii contractului de colaborare în condiţiile descrise mai sus şi reclamantul urma să se prezinte la locul de muncă în data de 2 mai 2016. Din cele comunicate de domnul B., din cauza unui accident suferit la nivelul genunchiului, în timp ce se afla într-un magazin A. din România, acesta a fost împiedicat să participe la executarea lucrărilor şi au fost nevoiţi să angajeze un alt lucrător, proiectul fiind finalizat la data de 30.10.2016, cu valoarea globală a lucrării efectuate de societate de 75.000 euro.

Martora E. a relatat că împreună cu soţul ei, la o săptămână după ce reclamantul a avut un accident în A., l-au vizitat şi a văzut că acesta era culcat în pat, fusese operat, nu se putea îngriji, nu putea îndoi piciorul şi avea nevoie de o persoană care să îl îngrijească.

Astfel cum rezultă din declaraţia martorului F., împreună cu martora E., soţia sa, l-au vizitat pe reclamant la o săptămână după accident şi a văzut că acesta era imobilizat la pat. Din câte cunoaşte, reclamantul a stat o perioadă lungă în recuperare, parcă până în luna decembrie a acelui an şi a trebuit să meargă de mai multe ori la .. pentru recuperare.

Martorul a confirmat că împreună cu fiul său, reclamantul şi tatăl acestuia ar fi trebuit să meargă în Germania la muncă, având o ofertă pentru renovarea unui apartament. Reclamantul nu a mai putut merge, astfel că au mers doar ei trei. Înţelegerea de la început cu angajatorul a fost în sensul ca reclamantului să îi revină 4.000 euro pe lună, respectiv câte 2000 euro pe lună. După efectuarea lucrării, au obţinut 16.000 euro la care s-a adăugat extra, undeva în jur de 23 – 24.000 euro, înţelegerea a fost ca muncitorilor calificaţi să le revină 4.000 euro fiecare şi celorlalţi un pic mai mult, în funcţie de calificări. Din câte îşi aduce aminte, înţelegerea care îl privea şi pe reclamant a fost ca la final să împartă egal sumele obţinute extra.

De asemenea, martorul a arătat că cel care i-a contractat avea o firmă de construcţii în Germania, nu cunoaşte ce înţelegere exista între angajator şi proprietarul apartamentului. Personal a lucrat fără contract, fiind vorba de o perioadă scurtă, nevrând să se complice. Nu poate răspunde dacă reclamantul ar fi lucrat în aceleaşi condiţii, fără a încheia un contract în scris. În astfel de situaţii cu munca la negru, evită să plătească taxe în mod evident, însă dacă sunt persoane care doresc să le plătească, banii se împart la fel între ei, urmând ca fiecare să achite sau nu impozitele. Singura probă ar fi declaraţia proprietarului care i-a dat direct această sumă în mână, neavând intermediari şi nesemnând un contract în formă scrisă.

Cu privire la excepția lipsei calităţii procesuale a pârâtei SC A. SRL, prima instanţa a reţinut că potrivit art. 36 C. pr.civ., Calitatea procesuală rezultă din identitatea dintre părți și subiectele raportului juridic litigios, astfel cum acesta este dedus judecății. Existența sau inexistența drepturilor și a obligațiilor afirmate constituie o chestiune de fond.

Conform art. 8 din Legea nr. 296/2004 privind Codul consumului Operatorii economici sunt obligaţi să pună pe piaţă numai produse sau servicii sigure, care corespund caracteristicilor prescrise sau declarate, să se comporte în mod corect în relaţiile cu consumatorii şi să nu folosească practici comerciale abuzive.

Art. 20 prevede că Ambalajele produselor trebuie să asigure integritatea şi protecţia calităţii acestora, fiind, totodată, conforme prevederilor legale referitoare la protecţia muncii, mediului şi a securităţii consumatorilor. În plus, potrivit art. 36 din acelaşi act normativ (1) Orice operator economic este obligat să introducă pe piaţă numai produse sigure pentru viaţa, sănătatea şi securitatea consumatorilor. (2) Orice comerciant trebuie să se asigure că produsele oferite spre comercializare sunt sigure şi să informeze consumatorii asupra factorilor de risc în utilizarea şi/sau consumul acestora.

Nu mai puţin, conform art. 37 din Codul Este interzisă comercializarea produselor care nu sunt sigure, cât şi a produselor neînsoţite de documentaţia obligatorie prevăzută de lege, prin care să se ateste că ele au fost testate şi/sau certificate, după caz.

În speță, reclamantul a solicitat, pe calea cererii de chemare în judecată, obligarea pârâtei SC A. SRL la plata sumei de 100.000 lei cu titlu de daune materiale şi a sumei de 250.000 lei reprezentând daune morale, pentru repararea prejudiciilor cauzate prin fapta ilicită a acesteia constând în neluarea măsurilor de protecţie prevăzute de lege menite a asigura securitatea sa, în calitate de consumator, în incinta magazinului A. Suceava. În concret, reclamantul pretinde că nerespectarea normelor şi dispoziţiilor legale, prin înghesuirea unor obiecte ascuţite şi tăioase în partea de sus a panoului, şi prin comercializarea lor fără teaca de plastic prevăzută special, fiind expuse fără a fi măcar asigurate pe poziţia închis, atrage direct răspunderea societăţii pârâte pentru incidentul produs, când un foarfec a căzut în piciorul său în urma atingerii de un alt client, cauzându-i leziuni fizice şi psihice.

Astfel, prima instanța a reţinut că reclamantul invocă, în sarcina reclamantei, calitatea de operator economic având ca obiect de activitate comercializarea de produse de tip foarfecă de curăţat pomii, marca Fiskars, prin urmare, responsabilă pentru securitatea clienţilor şi, astfel, îi reproşează săvârşirea unei fapte proprii, diferită de acţiunea directă şi materială a intervenientului forţat de atingere a obiectului care a căzut în piciorul său.

Astfel cum prevede art. 1.370 C.civ. Dacă prejudiciul a fost cauzat prin acţiunea simultană sau succesivă a mai multor persoane, fără să se poată stabili că a fost cauzat sau, după caz, că nu putea fi cauzat prin fapta vreuneia dintre ele, toate aceste persoane vor răspunde solidar faţă de victimă, iar potrivit art. 1.382 C.civ. Cei care răspund pentru o faptă prejudiciabilă sunt ţinuţi solidar la reparaţie faţă de cel prejudiciat.

Chiar dacă pârâta a susţinut că exclusiv răspunzător de producerea accidentului ar fi intervenientul forţat C., prin manevrarea efectivă a obiectului înţepător – tăietor, instanţa a fost învestită să examineze dacă, în calitate de operator economic, a luat măsurile de protecţie necesare pentru a garanta securitatea reclamantului, prin aşezarea corespunzătoare a bunului pe raft şi comercializarea prin ambalarea lui astfel încât să fie îndeplinite condiţiile de siguranţă, ca faptă distinctă de cea a intervenientului forţat, şi care, în măsura nerespectării, i-ar antrena răspunderea civilă delictuală proprie faţă de reclamant pentru repararea întregului prejudiciu.

Or, în limitele cadrului obiectiv şi subiectiv stabilite de reclamant, prin prisma motivelor de fapt şi de drept ale cererii, pârâta justifică legitimarea procesuală pasivă, fiind operatorul economic care răspunde pentru siguranţa obiectelor comercializate în magazinul A. Suceava, urmând ca apărarea sa vizând culpa exclusivă a unui terţ în producerea prejudiciului, prin modul de manevrare, să fie examinată ca o apărare de fond – cauză exoneratoare de răspundere, în contextul analizei condiţiilor răspunderii civile delictuale.

Prin urmare, prima instanța a respins, ca neîntemeiată, excepția lipsei calității procesuale pasive, invocată de pârâta A. SRL

Pe fondul cauzei, au fost reţinute disp. art. 1357 alin.1, art.1358, art. 1381, art. 1385, art. 1386, art. 1387 alin. (1) C. civ., şi faptul că reclamantul a probat întrunirea acestor condiții legale.

Prin prisma elementelor probatorii administrate, constând în înregistrarea video privind modul de producere a evenimentului prejudiciabil, planşele foto ce fixează împrejurările de fapt esenţiale pentru derularea faptelor, interogatoriile administrate reclamantului şi intervenientului forţat, înscrisurile medicale şi declaraţiile martorilor E. şi F., prima instanţă a constatat că, în data de 25.04.2016, în timp ce se afla la raionul „Grădinărit” din magazinul A., reclamantul B., aflat în poziţia ghemuit pentru a studia produsele de care era interesat aflate în partea de jos, a fost lovit în zona membrului inferior drept, deasupra genunchiului, de o foarfecă pentru curăţat pomii, în condiţiile în care bunul a căzut din partea de sus în momentul atingerii lui de către intervenientul forţat C.
Reprezintă o circumstanţă contestată de pârâtă, însă confirmată în plan probator de modul concret de cauzare a leziunii în piciorul reclamantului, aceea că foarfeca nu era ambalată într-un material de protecţie şi, astfel cum recunoaşte prin întâmpinare, a căzut din partea de sus a secţiunii de prezentare cu partea ascuţită, generând rănirea acestuia. Imediat după ce obiectul ascuţit – tăietor i-a provocat reclamantului leziunea fizică în picior, un angajat al pârâtei a intervenit pentru a-i acorda asistenţa medicală de prim ajutor, în vederea opririi sângerării şi a anunţat reprezentantul legal care l-a dus cu o maşină la spital.

Deşi a susţinut că acest tip de obiect comercializat este un produs sigur, fiind prevăzut cu o teacă de protecţie, fapt ce ar rezulta din fişa tehnică, pârâta nu a furnizat vreo probă utilă şi concludentă în sensul că aceasta a fost starea în care obiectul se afla când a căzut. Or, prin interogatoriile administrate, atât reclamantul cât şi intervenientul forţat au arătat că, deşi foarfeca în cauză era prevăzută cu teacă din plastic pentru partea ascuţită, aceasta nu era montată la momentul consumării faptului prejudiciabil pentru integritatea fizică în modul descris, fiind prinsă doar de colierul metalic de care era agăţat produsul pe raft. Astfel, foarfeca era prezentată de pârâtă pe un suport tip cui în partea superioară a secţiunii, fără a avea montată o protecţie pe lama de tăiere şi fără a fi blocată pe poziţia închis, ceea ce a determinat înfigerea directă în piciorul victimei.

În consecinţă, prima instanţa a constatat că, anterior atingerii produsului de către intervenientul forţat C., produsul nu îndeplinea cerinţele legale de ambalare pentru a fi considerat sigur, din moment ce protecţia prevăzută în acest scop nu se găsea montată, fără ca pârâta să probeze că a luat măsuri pentru a constata şi îndepărta această stare de prezentare către consumatori şi, astfel, a remedia defectul de ambalare efectivă. Pe de altă parte, prima instanţă a observat că intervenientul forţat nu a manevrat produsul în cauză, în sensul de a-l lua în mâini şi a-i modifica ambalajul, ci doar l-a atins, determinând căderea în forma în care se găsea, adică fără protecţie.

Ca atare, prima instanţa a constatat că omisiunea pârâtei de a prezenta produsul spre comercializare într-o manieră corespunzătoare asigurării securităţii fizice a reclamantului, în calitate de consumator, constituie o faptă ilicită deoarece reprezintă o încălcare a normelor legale în domeniul protecţiei consumatorilor, prin lipsa de conformitate a ambalajului ţinând cont de gradul de risc exhibat prin natura lui de obiect înţepător–tăietor, prevăzut cu lamă ascuţită. Pe de o parte, produsul nu avea pusă teaca din plastic pe partea ascuţită, aceasta fiind prinsă de un colier metalic şi, se asemenea, nu era blocată într-o poziţie de închidere, ci a căzut la simpla atingere din partea altui client. Nu mai puţin, pârâta nu a probat existenţa unor semne vizibile de avertizare cu privire la modul de manevrare a produsului sau de poziţionare a clienţilor în acea secţiune şi nici nu a probat existenţa personalului calificat la locul faptei pentru a acorda asistenţă în favoarea reclamantului şi intervenientului forţat cu privire la aceste aspecte.

În ce priveşte vinovăţia pârâtei, prima instanţă a observat culpa sa exclusivă pentru neluarea măsurilor de protecţie a reclamantului, conduită contrară Legii nr. 264/2004 privind Codul Consumului, cerinţă care se analizează distinct de acţiunea intervenientului forţat de atingere a obiectului tăietor – înţepător. Alegaţiile pârâtei în sensul atribuirii culpei pentru săvârşirea acestei fapte omisive proprii în sarcina intervenientului forţat sunt neîntemeiate, cât timp unicul responsabil pentru modul de comercializare a produsului vătămător – prezentare şi ambalare precum şi de indicaţiile date consumatorilor privind modul de utilizare în timpul efectuării de cumpărături, în spaţiul destinat desfăşurării activităţii, este operatorul economic. Acţiunea intervenientului forţat de atingere a obiectului în cauză nu a întrerupt nexul cauzal direct dintre fapta ilicită a pârâtei şi paguba adusă sănătăţii reclamantului, din moment ce acesta nu a intervenit asupra modalităţii de ambalare şi prezentare a produsului anterior căderii, nu l-a manevrat, ci doar prin atingere i-a determinat desprinderea din locul unde se găsea sub supravegherea exclusivă a pârâtei.

În aceste condiţii, prima instanţă a reţinut că există o legătură de cauzalitate directă între fapta ilicită omisivă proprie şi vătămarea suferită de reclamant, în timp ce acţiunea intervenientului forţat nu înlătură vinovăţia pârâtei, în calitate de operator economic. De altfel, instanţa a fost învestită de reclamant doar cu examinarea răspunderii civile delictuale a pârâtei, limită ce se impune faţă de principiul disponibilităţii prevăzut de art. 9 C.pr.civ.

Referitor la prejudiciul material suportat de reclamant, prima instanţă a avut în vedere că acesta a reclamat o despăgubire pentru faptul că nu a putut desfăşura activitatea lucrativă în construcţii şi a pierdut câteva contracte convenabile financiar.

Reiese, aşadar, contrar apărărilor pârâtei, faptul că pretenţiile pecuniare ale reclamantului în acest demers procesual vizează exclusiv pierderile din munca pe care ar fi putut-o desfăşura în lipsa accidentării sale, iar nu cheltuieli medicale. Sub acest aspect, prima instanţa a examinat prejudiciul din forma pură resimţită de reclamant, respectiv plaga profundă înţepat – tăiată suturată, produsă ca urmare a înfigerii obiectului comercializat de pârâtă în picior, deasupra genunchiului, fapt ce i-a cauzat o incapacitate totală de muncă pe o perioadă iniţială de 12 – 14 zile de îngrijiri medicale pentru vindecare, reevaluată la 54 – 55 zile de îngrijiri medicale, conform certificatelor medico – legale întocmite de S.M.L. În continuare, prima instanţa a reţinut că leziunea a fost profundă şi a presupus o perioadă de recuperare îndelungată (apreciată la peste 3 luni conform scrisorii medicale eliberate de Spitalul Clinic Judeţean .. la data de 12.05.2016), timp în care s-a recomandat atât tratament medicamentos cât şi purtarea unei orteze articulate pe genunchi sau a unei genunchere elastice timp de 2 – 3 luni, deplasarea cu ajutorul cârjei, efectuarea de tratamente kinetoterapeutice.

De asemenea, potrivit adeverinţei emise de Cabinetul de Kinetoterapie …, în urma examinării reclamantului la data de 09.05.2016, tratamentele recomandate au fost următoarele: exerciţii de tonifiere a cvadricepsului, ameliorarea unghiului de flexie, întreţinerea articulaţiilor coxului, gleznei, toate acestea alternate cu repaus cu piciorul sprijinit cu extensia genunchiului şi exersarea posturii ortostatice cu transferul controlat al greutăţii corpului pe piciorul afectat.

Ansamblul probator administrat întemeiază susţinerile reclamantului vizând pierderea capacităţii de muncă pe o perioadă îndelungată (25.04.2016 – 12.05.2016 şi încă cel puţin 3 luni de la această din urmă dată, potrivit scrisorii medicale de la fila 26).

Or, din adeverinţa eliberată de D. la data de 17.12.2018, prima instanţa a reţinut că între părţi au existat negocieri concrete în vederea încheierii unui contract de colaborare, pentru o perioadă de 6 luni, începând cu data de 02.05.2016, prin încheierea căruia reclamantul urma să se deplaseze în Germania pentru a executa lucrări în construcţie în schimbul remuneraţiei de 12.000 euro sau 2000 euro pe lună. Accidentul din magazinul A. a împiedicat încheierea contractului de colaborare şi asumarea obligaţiilor de muncă din partea reclamantului, astfel cum rezultă şi din declaraţiile martorului F.

Prima instanţa a înlăturat, ca neîntemeiate, argumentele pârâtei privind inexistenţa unei şanse reale şi serioase ca reclamantul să presteze activităţi de muncitor specializat în construcţii, cât timp pe de o parte, potenţialul angajator a relevat obiectul convenţiei precum şi remuneraţia agreată de părţi, evaluând implicit capacitatea acestuia de a-şi îndeplini sarcinile ca lucrător în construcţii, şi, de asemenea, având în vedere că declaraţiile martorului F. subliniază executarea acestuia, dar fără participarea reclamantului.

Sub aspect probator, şansa reală şi serioasă nu presupune doar administrarea probei cu înscrisuri şi nici nu priveşte consecinţele de ordin fiscal ale executării muncii, ci se bazează pe aprecierea gradului de certitudine de a realiza un câştig de această natură prin coroborarea tuturor elementelor probatorii din cauză. În plus, şansa reală şi serioasă are în considerare contextul care ar fi trebuit să se întâmple, conform celor prefigurate prin convenţia cu promitentul – angajator, iar nu cel care s-a realizat faţă de martorul F., din moment ce condiţiile de muncă erau stabilite în funcţie de calificarea fiecăruia. Totodată, nu se poate presupune încălcarea de către reclamant a dispoziţiilor legale privind încheierea contractului de colaborare, cât timp operaţiunea juridică nu s-a mai realizat.

Prin urmare, prima instanţa a observat că, din cauza accidentării în magazinul A., starea de sănătate nu a permis reclamantului să presteze munca planificată în construcţii, astfel cum a fost convenită cu firma D., fiind într-o situaţie obiectivă de incapacitate lucrativă. În consecinţă, perioada de recuperare a însemnat pierderea unei şanse reale şi serioase de a încasa sume de bani din muncă, într-un cuantum dovedit însă doar până la concurenţa unei sume pe care prima instanţa a apreciat-o proporţional la 55.000 lei, în raport de data producerii faptei şi dinamica evoluţiei prejudiciului, prin urmările asupra sănătăţii reclamantului produse într-o perioadă de câteva luni de zile.

Din această perspectivă, susţinerile pârâtei privind întinderea prejudiciului material sunt întemeiate, deoarece reclamantul nu a probat pretenţiile excedentare acestei sume. În această măsură, instanţa a respins cererea sa ca neîntemeiată.

În ceea ce privește prejudiciul moral pretins de reclamant, în cuantum de 250.000 lei, prima instanţă a reţinut că prejudiciile nepatrimoniale cauzate reclamantului prin fapta ilicită, săvârșită cu vinovăție de pârâtă, se decantează din două perspective, una a suferințelor de natură fizică (disconfort fizic, recuperare îndelungată, supunerea la investigaţii medicale şi tratamente, precum şi privarea de mişcare) și psihice, determinate atât de trauma de a fi victima unui accident în condiţiile intempestive descrise, imposibilitatea de a mai realiza lucruri firești existenței cotidiene precum deplasarea la muncă, realizarea igienei corporale, ajutorul acordat membrilor familiei, soţiei şi celor doi copii, corelativ cu nevoia proprie de îngrijire din partea soţiei.

Concludente pentru determinarea prejudiciilor fizice și psihice sunt probele testimoniale administrate în cauză, provenind de la persoane care au avut un contact direct cu reclamantul pe durata recuperării, respectiv martorii E. şi F. Astfel, ambii martori au confirmat că recuperarea reclamantului a fost de durată, timp în care a avut nevoie de îngrijire din partea soţiei şi a suferit pentru imposibilitatea de a-şi aduce aportul la treburile casnice şi de a munci şi faţă de intenţia plecării la muncă în Germania, şansă pierdută.

Prima instanţă a remarcat, prin prisma înscrisurilor şi mărturiilor administrate, că anterior evenimentului prejudiciabil din data de 25.04.2016, reclamantul era o persoană activă atât din perspectiva integrării în muncă (potrivit înscrisurilor de la dosar, a lucrat în străinătate şi a fost remunerat pentru activităţile prestate sezonier în perioada 2008 – 2014) cât și în cadrul familiei sale, iar după accident a fost lipsit de putinţa de a se deplasa, de a munci şi de a se bucura de viaţă în deplinătatea sănătăţii sale.

Totuşi, prima instanța a apreciat că suma de 75.000 lei acoperă pecuniar prejudiciile de natură nepatrimonială suferite de reclamant ca urmare a faptei ilicite, săvârșite cu vinovăție de către pârâtă, diferenţa solicitată până la 250.000 lei fiind disproporţionată faţă de circumstanţele cauzei. În acest sens, prima instanţa a avut în vedere că daunele morale constituie o modalitate de reparare a prejudiciilor de natură nepatrimonială, iar nu un mijloc de sancţionare a autorului faptei ilicite.
Pe de altă parte, suma de 3000 euro propusă de pârâtă prin întâmpinare ar fi prea mică prin raportare la perioada lungă de manifestare a consecinţelor negative ale faptului prejudiciabil.
În baza art. 18 din O.U.G. nr. 51/2008 şi art. 453 alin. (1) C.pr.civ., fiind în culpă procesuală predominantă, prima instanţa a obligat pârâta la plata în favoarea statului a sumei de 3.360 lei reprezentând o parte proporţională căderii sale în pretenţii din taxa judiciară suportată ca urmare a admiterii cererii de ajutor public judiciar formulată de reclamant sub forma scutirii, conform Încheierii din data de 31.05.2019 pronunţată în dosarul nr. 860/86/2019.

În baza art. 19 alin. (1) din O.U.G. nr. 51/2008, restul cheltuielilor de judecată constând în taxa judiciară de timbru suportată ca urmare a admiterii cererii de ajutor public judiciar formulată de reclamant sub forma scutirii, conform Încheierii din data de 31.05.2019 pronunţată în dosarul nr. 860/86/2019, va rămâne în sarcina statului.

Împotriva acestei sentinţe, au declarat apel reclamantul B. şi pârâta SC A. S.R.L

Prin apelul declarat, reclamantul B. a solicitat admiterea apelului, schimbarea în parte a sentinţei, în sensul admiterii în integralitate a cererii de chemare în judecată şi acordarea unei despăgubiri în cuantum de 100.000 lei reprezentând daune de agrement şi câştig nerealizat, ca urmare a restrângerii capacităţilor de integritatea fizică, precum şi daune morale în cuantum de 250.000 lei.
Apreciază că se justifică majorarea cuantumului compensaţiei ce va fi stabilită de către instanţă în privinţa prejudiciului moral şi pentru compensarea câştigului nerealizat, prin reţinerea că a fost restrâns în posibilitatea de a munci şi de a se mişca în deplinătatea facultăţilor sale fizice în perioada cuprinsă între lunile aprilie -decembrie 2016.

În motivarea hotărârii apelate, tribunalul a reţinut că s-a aflat în incapacitate de muncă în lunile aprilie-iulie 2016, deşi în realitate a fost în incapacitate de muncă pentru o perioadă mai lungă de timp, respectiv din luna aprilie 2016 şi până în luna decembrie a anului 2016 inclusiv, aspect demonstrat cu martorii E. şi F., care au arătat că numitul B. a stat o perioadă de timp îndelungată la pat, de aproximativ 2-3 luni, ulterior s-a deplasat cu ajutor cârjei ajutătoare prin gospodărie până în luna decembrie a anului 2016, din cauza faptului că leziunile corporale de la nivelul genunchiului nu-i permiteau să meargă.

De asemenea, declaraţia martorei E. mai reliefează şi faptul că pe toată perioada cât a fost în proces de recuperare, a fost îngrijit de soţia sa, fiindcă nu era în stare să meargă prin gospodărie, acesta fiind şi motivul pentru care avea o stare morală generală negativă, fiind deprins cu un stil de viaţă activ şi dorind să fie folositor familiei în treburile casnice şi să poată munci pentru a-şi întreţine familia compusă din 4 membri.

Având în vedere faptul că prima instanţă s-a raportat la această perioadă ca limita de timp în raport de care a stabilit întinderea despăgubirilor materiale şi morale, este temeinic a considera că în considerarea întregii perioade în care a fost restrâns în activitatea sa fizică de procesul de recuperare se justifică majorarea despăgubirilor pentru prejudiciul moral şi material suportat.

Consideră că din declaraţiile acestor martori rezultă atât temeinicia daunelor morale, cât şi a câştigului nerealizat solicitate, în integralitate. Aceşti martori l-au vizitat în perioada de recuperare, la aproximativ o săptămână după incident, deci au perceput în mod direct situaţia în care se afla, stând întins în pat, fusese operat, nu se putea îngriji singur, soţia lui era cea care avea grijă atât de el, cât şi de copii şi de gospodărie.

A mai arătat faptul că din probatoriul administrat, rezultă că a pierdut de două ori şansa de a presta activităţi de muncă remunerate, în calitate de muncitor specializat în construcţii, aspect care rezultă din declaraţiile martorilor E. şi F. (în ceea ce priveşte prima ofertă de muncă) dar şi din adeverinţa emisă de D. ceea ce priveşte a doua ofertă de muncă). Ambele oferte au fost ratate din cauza stării de sănătate, care nu îi permitea să lucreze.

Din declaraţiile martorilor E. şi F. mai rezultă şi faptul că nu a putut valorifica o ofertă de lucru în străinătate (mai exact în Germania), unde ar fi fost plătit cu aproximativ 10.000 de Euro. Având în vedere faptul că lucrează în construcţii, o asemenea declaraţie este cel puţin verosimilă, fiind de notorietate şi faptul că în acest domeniu grupuri de muncitori primesc deseori oferte de muncă avantajoase în străinătate, iar pe caz concret martorul F. chiar a dat curs ofertei pe care el nu a mai putut-o onora din pricina accidentării.

Pe de altă parte, trebuie avute în vedere şi înscrisurile depuse la dosarul cauzei, care susţin argumentele expuse anterior.

Arătă că s-a făcut dovada cu înscrisuri a faptului că mai avea o ofertă de muncă, tot în Germania, pe lângă cea în care trebuia să lucreze cu martorul F., respectiv pentru un alt proiect la un alt angajator. În acest sens, a depus la dosarul cauzei adeverinţa emisă în data de 17.12.2018 de către firma D. reprezentată prin … în calitate de reprezentant legal, care atestă faptul că această societate a formulat o propunerea fermă de a colabora pentru proiectul a 4 case în construcţie, convenindu-se o sumă de 2000 de euro/lună, respectiv suma totală de 12000 de euro pentru 6 luni. Tot conform acestei adeverinţe se atestă faptul că urma să se prezinte la locul de muncă în data de 2 mai 2016, însă ca urmare a accidentării sale, au fost nevoiţi să angajeze pe altcineva în locul său.

Tot la dosarul cauzei s-au depus înscrisuri care dovedesc faptul că a mai avut în trecut oferte de muncă în străinătate similare cu cele 2 pe care le-a pierdut din pricina accidentării sale, mijloace de probă care se coroborează cu celelalte administrate în cauză şi care susţin afirmaţiile sale.

De asemenea, din certificatului medico-legal nr. 359-SV/A2 din 26.04.2016 rezultă că a prezentat plagă profund înţepat-tăiată suturată, iar leziunea s-a putut produce prin înţepare cu corp tăietor-înţepător, la data de 25.04.2016. Tot în certificat se arată că este posibil ca leziunea să necesite 12-14 zile îngrijiri medicale, cu incapacitate totală de muncă pe această perioadă.

Prin actul de reexaminare nr. 20 din 16.05.2016 emis de Spitalul Judeţean de Urgenţă, Serviciul Judeţean de Medicină Legală, s-a constatat faptul că prezintă cicatrice post plagă tăiat-înţepată cadran supero-intern genunchi drept cu secţiune tendon cvadricipal, bursită posttraumatică, protezată prin orteză articulară de genunchi. Având în vedere starea de la acel moment s-a considerat necesară prelungirea timpului de zile de îngrijiri medicale la 54-55, cu incapacitate totală de muncă pe această perioadă.

La baza actului de reexaminare sus-menţionat a stat şi Scrisoarea medicală emisă de Spitalul Clinic Jud. .., Dr. .., în care se detaliază diagnosticul precum şi tratamentul recomandat, precizând că perioada de recuperare va fi lungă, respectiv de peste 3 luni de zile.

Nu în ultimul rând, tot în cadrul înscrisurilor medicale se află Buletinul de ecografic emis de Cabinetul de ecografie Dr. .., unde se precizează în cadrul concluziilor: ruptură tendon cvadricipital, bursita suprapatelară.

Aceste documente medicale conţin recomandarea medicului de efectuare a unor proceduri de kinetoterapie, tratament pe care l-a urmat. Prin adeverinţa emisă de cabinetul de Kinetoterapie, Fundaţia .., se arată că s-a prezentat la acest cabinet în data de 09.05.16, în vederea iniţierii unui program de recuperare. În cadrul consultului de specialitate s-a constatat la nivelul membrului inferior drept, genunchi drept, cadran supero-intern o plagă înţepat-tăiată, suturată 3 cm, cu edem local, flexie-extensie dureroase. Imposibilitatea ortostatismului fără sprijin. Nu se recomandă în acest interval deplasarea fără cârje. Perioada stabilită iniţial pentru aceste proceduri a fost de 30 de zile, prelungindu-se succesiv ulterior, până la sfârşitul anii lui.

Referitor la daunele morale, arătă că incidentul produs i-a cauzat un disconfort psihologic şi fizic prelungit şi o stare de nemulţumire şi indignare faţă de faptul că societatea pârâtă nu a înţeles să îşi asuma culpa pentru cele întâmplate şi să dea dovadă de o atitudine proactivă în remedierea urmărilor produse.

Apreciază că un asemenea mod de comportament este indezirabil, având în vedere faptul că în calitate de comerciant profesionist, societatea pârâtă trebuia să evite producerea unor asemenea accidente, sau, în cazul în care totuşi asemenea accidente se produc, să încerce să despăgubească pe cale amiabilă persoanele care au suferit prejudicii, or, la notificarea trimisă în acest sens, nu a primit nici un răspuns.

Ba mai mult decât atât, societatea pârâtă a încercat descurajarea sa în a pretinde despăgubiri pe cale judecătorească, spunându-i că nu are nicio probă în favoarea sa, iar demersul său va fi inutil.

Pe de altă parte, ca urmare a faptului că a suferit aceste atingeri aduse sănătăţii şi integrităţii fizice, au fost restrânse posibilităţile de a avea un mod activ de viaţă fiindcă are în continuare sechele la nivelul piciorului accidentat cu foarfecă de grădinărit şi nici până în prezent nu şi-a revenit complet, motiv pentru care acuză dureri în cazul activităţilor fizice intense.

Pe cale de consecinţă, solicită ca în aplicarea art. 1391 alin. 1 C. civ., coroborat cu art. 72 C. civ., să oblige pârâta şi la repararea prejudiciului moral suferit, cât şi la acoperirea daunelor de agrement, deoarece fiind tânăr, nu va mai putea face atât de uşor mişcare şi va fi nevoit să se priveze de unele tipuri de activităţi pe care le practica anterior, deoarece din cauza accidentării care a lăsat sechele, pe viitor va avea o mobilitate scăzută a piciorului şi acesta va fi supus riscului unor alte fracturări şi va crea incomodităţi la deplasare.

În concluzie, solicită admiterea apelului şi schimbarea hotărârii apelate, în sensul admiterii în integralitate a acţiunii formulate.

Prin apelul declarat, pârâta SC A. SRL a solicitat, în principal, admiterea apelului, schimbarea în tot a hotărârii apelate prin admiterea excepţiei lipsei capacităţii sale procesuale pasive, iar în subsidiar, schimbarea în parte a hotărârii apelate cu privire la cuantumul daunelor materiale prin respingerea acestora ca neîntemeiate şi nelegale; cuantumul daunelor morale acordate prin diminuarea acestora de la suma de 75.000 lei la suma de 3.000-3.500 euro (echivalent în lei); înlăturarea considerentelor instanţei de fond care au stat la baza pronunţării soluţiei referitoare la daunele materiale, în special cele referitoare la comercializarea de produse nesigure, corelativ cu modificarea cuantumului daunelor materiale şi morale, recalcularea taxei de timbru ce ar trebui suportată.

Aşa cum a susţinut în întâmpinarea de la judecata în prima instanţă, respectiv prin concluziile scrise, consideră că nu poate fi antrenată răspunderea sa civilă delictuală atât timp cât evenimentul s-a produs prin acţiunea unei alte persoane.

Proba video relevă faptul că, până la apariţia intervenientului nu a existat niciun risc şi nu a căzut nici un obiect.

În mod eronat instanţa a respins excepţia, susţinând că nu există o semnalizare cu privire la posibile riscuri ori personal de deservire a clienţilor. Din imaginile video reiese că în proximitate erau doi angajaţi care ar fi putut să ofere ajutor, dacă li s-ar fi cerut acest lucru.

În evaluarea răspunderii civile, consideră că trebuie avute în vedere şi obligaţia legală a fiecărei persoane de a lua toate măsurile pentru a preveni cauzarea de prejudicii (inclusiv clienţi/ consumatori), precum şi faptul că întreaga legislaţie a protecţiei consumatorului are în vedere un consumator mediu avizat.

Din declaraţiile reclamantului şi ale intervenientului, rezultă faptul că aceştia au experienţă în domeniul construcţiilor şi cu privire la cumpărăturile din magazine de tip DY1 (Do It Yourself), încadrându-se în definiţia consumatorului mediu – ca fiind considerat ca fiind rezonabil informat, atent şi precaut, ţinând seama de facturii sociali, culturali şi lingvistici.

Nici un comerciant nu poate acoperi toate situaţiile posibile care pot apărea într-un spaţiu comercial. Inclusiv din relatările celor două părţi, rezultă faptul că un singur produs era depozitat fără teaca de protecţie, ceea ce, poate fi rezultatul acţiunii unui altui client şi nu poate fi asimilat comercializării de produse nesigure.

Cu privire la soluţia instanţei de fond cu privire la acordarea daunelor materiale, solicită a se observa faptul că, din probatoriul administrat rezultă că reclamantul nu a probat efectuarea vreunei cheltuieli de natura medicală (investigaţii, tratament, recuperare). Reclamantul nu a depus niciun document fiscal în acest sens (chitanţe, facturi, bonuri fiscale), astfel că nu se pot acorda daune materiale pentru cheltuieli medicale. De altfel, în considerentele sentinţei, instanţa de fond a reţinut că „pretenţiile pecuniare ale reclamantului în acest demers procesual vizează exclusiv pierderile din munca pe care ar fi putut-o desfăşura în lipsa accidentării sale, iar nu cheltuieli medicale.”

În ceea ce priveşte daunele materiale avute în vedere de instanţa de fond, apreciază că, aceasta în mod nelegal şi netemeinic a admis parţial capătul de cerere referitor la acordarea de daune materiale, indiferent de forma, denumirea în care au fost solicitate de către reclamant.

Astfel, prin sentinţa apelata, instanţa de fond a acordat daune materiale în cuantum de 55.000 lei.
Considerentele avute în vedere de instanţa pentru a pronunţa aceasta soluţie cu privire la daune materiale, s-au bazat exclusiv pe o adeverinţă depusă la dosarul cauzei de către reclamant.

Cu privire la acest înscris, consideră că instanţa de fond nu a efectuat un minim de verificări şi corelaţii, cu privire la următoarele aspecte relevante: dacă firma emitentă există şi este înregistrată conform dispoziţiilor legale; ce calitate are semnatarul adeverinţei în cadrul firmei respective; care este obiectul de activitate al firmei emitente a adeverinţei; dacă proiectul menţionat în adeverinţă a fost realizat în realitate; data la care a fost emisa adeverinţa, raportat la data producerii evenimentului.

Apoi, instanţa de fond a ignorat sau nu a coroborat data evenimentului – 25.04.2016- cu data menţionată pentru începerea activităţii de către reclamant – 02.05.2016 – respectiv cu data emiterii adeverinţei – 17.12.2018. După cum se poate observa, documentul este emis după un an şi jumătate de la data producerii evenimentului, adică la data de 17.12.2018, în timp ce intre eveniment şi presupusa dată de începerea activităţii sunt 7 zile calendaristice, fapt ce ridică suspiciuni rezonabile cu privire la veridicitatea ofertei de colaborare.

De asemenea, instanţa de fond a ignorat faptul că, adeverinţa emisa de firma D. nu precizează care ar fi fost funcţia pentru care l-ar fi încadrat pe reclamant, daca era vorba de un contract individual de munca ori de un contract de prestări servicii cu o firma la care reclamantul ar fi fost încadrat cu forme legale. Nu se precizează dacă suma de 2.000 de euro era un venit net sau brut. Din probatoriu administrat rezultă inexistenta vreunui document scris şi înregistrat legal anterior producerii evenimentului cu privire la aceasta “colaborare” deşi între eveniment şi presupusa dată de începere a activităţii sunt 7 zile calendaristice. Aceasta în condiţiile în care, reclamantul nu a făcut dovada vreunei calificări profesionale (cu atestate profesionale) care să fie corelata cu aşa zisa oferta de angajare.

În legătură cu semnarea unui potenţial contract de munca, instanţa de fond retine că: “Accidentul din magazinul A. a împiedicat încheierea contractului de colaborare şi asumarea obligaţiilor de munca din partea reclamantului, astfel cum rezulta şi din declaraţiile martorului F.” Aceasta în condiţiile în care martorul menţionat de instanţa de judecata a declarat că el personal a lucrat pentru o persoana (nu pentru o firma) care ar fi putut avea contract cu alta firma (dar nu ştie exact), că a lucrat fără contract de muncă şi nici nu poate face dovada sumelor primite pentru munca prestată. Acelaşi martor a declarat ca nu poate spune dacă reclamantul ar fi urmat să presteze munca în baza unui contract de muncă sau ar fi lucrat fără forme legale.

Mai mult, instanţa de fond în ciuda declaraţiilor martorului F., îi atribuie şi acestuia colaborarea cu firma D. la proiectul în cauză. Astfel, fără nicio proba ori temei legal, instanţa de fond ajunge la concluzia că atât reclamantul, cât şi martorul au fost angrenaţi în aşa-zisul proiect al firmei D.

În continuare, instanţa de fond vorbeşte despre certitudinea unei convenţii intre angajator (firma D.) şi reclamant, în condiţiile în care nu există un asemenea document depus la dosarul cauzei.
Practic, instanţa de fond, îşi bazează decizia pe un document postfactum, în condiţiile în care o oferta de angajare/colaborare ar fi trebuit să fie anterioară produc

rii evenimentului pentru a putea fi considerată relevantă în stabilirea prejudiciului material.
Reiterează faptul că, potrivit adeverinţei emise la data de 17.12. 2018 de către firma D., lucrările ar fi trebuit să înceapă la data de 02.05.2016, iar evenimentul a avut loc cu doar 7 zile mai devreme la data de 25.04.2016.

În analiza motivelor de apel, solicită a se avea în vedere faptul că în aceasta materie – a ratării unei şanse – doctrina a statuat constant faptul că: “Pentru a avea dreptul de a cere şi obţine reparaţia trebuie să fie întrunite cumulativ două condiţii: şansa pierdută să fi fost reală, şi în acelaşi timp, serioasă; dacă aceste condiţii nu sunt îndeplinite, prejudiciul este şi rămâne cu totul eventual sau ipotetic şi bineînţeles incert şi nereparabil” (L.Pop şi alţii-Tratat elementar de drept civil, Obligaţii, Universul Juridic, 2012, p.564).

Din cuprinsul cererii de chemare în judecată, a documentelor ataşate şi a restului de probatoriu administrat în cauza dedusă judecăţii, nu rezultă îndeplinirea cumulativă acelor două condiţii de mai sus: şansa pierdută să fi fost reală, şi în acelaşi timp serioasă. Pentru a fi fost reală, reclamantul ar fi trebuit să depună documente încheiate şi înregistrare anterior producerii evenimentului, proba ce nu a putut fi furnizată de către reclamant. Cu alte cuvinte, nu există certitudinea, dincolo de orice îndoiala că părţile ar fi încheiat o convenţie de munca ce nu a putu fi executată datorită producerii vătămării corporale a reclamantului.

Din probele administrate în cauză, nu rezultă că reclamantul ar fi avut venituri legale, declarate şi impozabile în perioada 2015-2016. Consideră că, lipsa unui contract de muncă încheiat în mod legal ori a unor venituri legale, rămân în sarcina reclamantului, asumându-şi consecinţele negative ale muncii la negru, inclusiv imposibilitatea obţinerii unor despăgubiri raportate la venituri.

Cu privire la acordarea daunelor morale, consideră că, în aplicarea celor statuate de doctrina şi jurisprundenţa în materie, cuantumul daunelor morale trebuie să aibă la baza criterii care să conducă la o evaluare judicioasa şi care să preîntâmpine o îmbogăţire fără just temei: stabilirea unei proporţionalităţi între suferinţa provocată care, deşi nu poate fi cuantificată, este cel puţin estimată, vârsta victimei, evitarea unei sarcini disproporţionate şi excesive ce i-ar reveni făptuitorului în raport cu traumele suportate de victimă, numărul zilelor de îngrijiri medicale, vârsta şi preocupările specifice vârstei victimei.

Instanţa trebuie să stabilească un anumit echilibru între prejudiciul moral suferit şi despăgubirile acordate, în măsura să permită celui prejudiciat anumite avantaje care sa atenueze suferinţele morale, fără a se ajunge însă în situaţia îmbogăţirii fără just temei. Principiul ce se degaja din jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului în materia daunelor morale, pe care instanţele naţionale sunt obligate să îl aplice, este acela al statuarii în echitate asupra despăgubirii acordate victimei, în raport de circumstanţele particulare ale fiecărui caz în parte. De asemenea, conform aceleiaşi jurisprudenţe, despăgubirile acordate trebuie să păstreze un raport rezonabil de proporţionalitate cu dauna suferită, sens în care a fost consacrat principiul proporţionalităţii daunei cu despăgubirea acordată. Suma de bani acordata cu titlu de daune morale nu trebuie să devină o sursa de îmbogăţire pentru victima, dar nici să aibă numai un caracter pur simbolic, ci trebuie să reprezinte doar atât cât este necesar pentru a-i uşura ori compensa, în măsura posibilă, suferinţele pe care le-a îndurat sau eventual mai trebuie să le îndure.

Consideră că, în linie cu practica Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, cuantumul daunelor morale trebuie raportat şi la nivelul de trai din România.

Consideră că se impune revizuirea cuantumului daunelor morale acordate, în sensul reducerii acestora. Chiar şi practica judecătoreasca la nivelul Curţii de Apel Suceava este în acest sens. Reclamantul, prin apărător ales a depus hotărârile judecătoreşti pronunţate de către Tribunalul şi Curtea de Apel Suceava care au acordat daune morale în cuantum de 10.000 euro pentru cea 140 zile de îngrijiri medicale faţă de pretenţiile reclamantei (în cauza respectiva) în suma de 150.000 euro.
Întrucât numărul de îngrijiri medicale din prezenta cauză reprezintă o treime din cele menţionate în practica judiciara a Curţii de Apel Suceava, consideră că ar fi echitabilă acordarea de daune morale in acelaşi raport (o treime) adică 3.000-3.500 euro.

 Doctrina şi jurisprudenţa, statuează unanim faptul că „stabilirea compensaţiei băneşti se face de judecător în funcţie de cele doua criterii: felul prejudiciului şi gravitatea lui. La aceste criterii însă, mai trebuie alăturat şi criteriul echităţii, cu valoare orientativă, cu grija necesară ca sumele care se acorda cu titlu de compensaţii, să fie juste şi echilibrate, astfel încât să nu transforme în adevărate amenzi excesive pentru persoanele răspunzătoare şi nici în venituri nejustificate pentru victimele prejudiciate moral”.

În ceea ce priveşte susţinerea faptului că vătămarea corporală a fost produsă datorita comercializării de produse nesigure pentru integritatea fizica a consumatorilor, aceasta este netemeinică întrucât:
– reclamantul şi intervenientul forţat au afirmat la interogatoriu că doar un produs era fără siguranţă; per a contrario celelalte produse similare erau în stare corespunzătoare de comercializare;
-competenta de stabilire a situaţiei invocate revine ANPC şi nu a există vreo sancţiune aplicată companiei A. în legătura cu produsul în cauză. În opinia sa, cel mai probabil, produsul a rămas desfăcut datorita unui alt client care după ce l-a probat, l-a pus la loc fără să-l asigure.

Raportat la dispoziţiile legale în materie, consideră că se impune înlăturarea considerentelor instanţei de fond care au stat la baza pronunţării soluţiei referitoare la daunele materiale.

Având în vedere cele de mai sus, solicită ca instanţa de apel să verifice atât legalitatea sentinţei, în ce măsura prima instanţa a aplicat şi interpretat corect norma de drept material aplicabilă spetei, cât şi temeinicia acesteia, respectiv dacă situaţia de fapt stabilita prin hotărâre corespunde probelor administrate.

Prin întâmpinarea depusă la dosar, pârâta SC A. SA a arătat, în ce priveşte solicitarea apelantului de majorare a cuantumului daunelor materiale acordate de către instanţa de fond, că din probatoriul administrat în faţa instanţei de fond, rezulta că apelantul nu a probat efectuarea vreunei cheltuieli de natura medicala (investigaţii, tratament, recuperare). Apelantul nu a depus niciun document fiscal în acest sens (chitanţe, facturi, bonuri fiscale), astfel că, în mod legal nu se pot acorda daune materiale pentru cheltuieli medicale. De altfel, în considerentele sentinţei, instanţa de fond a reţinut ca pretenţiile pecuniare ale reclamantului în acest demers procesual vizează exclusiv pierderile din munca pe care ar fi putut-o desfăşura in lipsa accidentării sale, iar nu cheltuieli medicale.

Prin cererea de apel, se invoca imposibilitatea de a lucra a apelantului în perioada aprilie 2016-decembrie 2016, având drept temei declaraţiile martorilor şi calitatea de unic întreţinător al familiei.
În primul rând, declaraţiile martorilor nu pot ţine loc de documente justificative medicale cu privire la starea de sănătate a apelantului. Apelantul nu a depus nici un document medical care să confirme faptul că timp de 8 luni de zile nu a putut să presteze vreo activitate care să-i aducă venituri.

onsideră că, orice cauza care ar fi condus la o inaptitudine fizica care l-ar fi împiedicat temporar pe apelant să lucreze, putea fi confirmată doar de un medic sau comisie de specialitate prin examinare şi emiterea unui document în acest sens. În documentele depuse la dosarul cauzei se menţionează un termen de 2-3 luni de zile. Conform dispoziţiilor legale în materie, angajaţii cu forme legate, nu-şi pot întrerupe activitate pe motive medicale fără o examinare efectuată de un medic sau comisie de specialitate şi emiterea unui document în acest sens. Daca un angajat, ar lipsi de la serviciu fără a prezenta un astfel de document legal care să justifice suspendarea raporturilor de munca, atunci ar fi concediat de către angajator pentru absente nemotivate.

În al doilea rând, invocarea argumentului că apelantul este singurul întreţinător al familiei, nu reprezintă un temei legal de despăgubire care să înlăture obligaţia corelativa de a dovedi provenienţa licită a veniturilor. Consideră că, lipsa unui contract de muncă încheiat în mod legal ori a unor venituri legale, rămân în sarcina apelantului, asumându-şi consecinţele negative ale muncii la negru, inclusiv imposibilitatea obţinerii unor despăgubiri raportate la venituri. De altfel, propriul martor învederează faptul că lucrau la negru, fără forme legale.

În concluzie, acest capăt de cerere este nefondat atât prin perioada de timp invocată, cât şi prin lipsa documentelor medicale şi a dovezii formelor legale de angajare/prestare a unor servicii.

Prin cererea de apel, se invoca pierderea de două ori a şansei de a lucra. Cu privire la acest capăt de cerere, solicită a se observa că reprezintă o veritabilă modificare a cererii de chemare în judecată, fapt inadmisibil în apel.

Apelantul invocă atât situaţia menţionată de martorul F., cât şi cea menţionată în adeverinţa emisă de către firma D. ca fiind două situaţii distincte. Din analiza temporala a celor doua situaţii se poate observa ca ambele se circumscriu perioadei imediat următoare accidentării, practic suprapunându-se aceleaşi perioade. Adeverinţa D. menţionează ca şi data de începere a activităţii ziua de 02.05.2016, accidentul având loc în data de 25.04.2016.

Din punct de vedere procedural, nu se regăseşte această motivarea în cererea de chemare în judecată, astfel că, acest capăt de cerere al apelului, reprezintă o simplă speculaţie a apelantului care încalcă principiile judecăţii în apel- art. 478 Cod pr. civilă.

În ceea ce priveşte, adeverinţa emisa de către D., solicită a se observa că aceasta nu demonstrează faptul că la momentul producerii accidentului exista certitudinea desfăşurării unor raporturi de munca/prestării servicii între aceasta şi apelant. Cu privire la acest înscris, consideră că instanţa de fond conform principiului procesual al aflării adevărului- ar fi trebuit să efectueze (sau să pună în sarcina apelantului să demonstreze) un minim de verificări şi corelaţii, cu privire la următoarele aspecte relevante: dacă firma emitentă există şi este înregistrată conform dispoziţiilor legale; ce calitate are semnatarul adeverinţei în cadrul firmei respective; care este obiectul de activitate al firmei emitente a adeverinţei; dacă proiectul menţionat în adeverinţă a fost realizat în realitate; data la care a fost emisă adeverinţa, raportat la data producerii evenimentului.

Apoi, trebuie coroborate datele calendaristice: data evenimentului- 25.04.2016, data menţionată pentru începerea activităţii de către reclamant – 02.05.2016, respectiv data emiterii adeverinţei – 17.12.2018. După cum se poate observa, documentul este emis după un an şi jumătate de la data producerii evenimentului, adică la data de17.12.2018, în timp ce între eveniment şi presupusa data de începere a activităţii sunt 7 zile calendaristice, fapt ce ridica suspiciuni rezonabile cu privire la veridicitatea ofertei de colaborare.

De asemenea, adeverinţa emisă de firma D. nu precizează care ar fi fost funcţia pentru care l-ar fi încadrat pe apelant, dacă era vorba de un contract individual de muncă ori de un contract de prestări servicii cu o firmă la care apelantul ar fi fost încadrat cu forme legale. Nu se precizează dacă suma de 2.000 de euro era un venit net sau brut. Din probatoriu administrat rezultă inexistenta vreunui document scris şi înregistrat legal anterior producerii evenimentului cu privire la aceasta “colaborare”, deşi între eveniment şi presupusa data de începere a activităţii sunt doar 7 zile calendaristice. Aceasta în condiţiile în care, apelantul nu a făcut dovada vreunei calificări profesionale (cu atestate profesionale) care să fie corelată cu aşa zisa oferta de angajare.

Referitor la cuantumul potenţialelor venituri invocate de către apelant, solicită a se observa faptul că martorul F. a declarat ca el personal a lucrat pentru o persoana (nu pentru o firma) care ar fi putut avea contract cu alta firma (dar nu ştie exact), că a lucrat fără contract de munca şi nici nu poate face dovada sumelor primite pentru munca prestata chiar dacă a invocat venituri de ordinul zecilor de mii de euro. Tot în cadrul acestui capăt de cerere, apelantul invocă recomandările din adeverinţa emisa de cabinetul de kinetoterapie Fundaţia .. Este adevărat ca aceasta adeverinţă conţine recomandări cu privire la efectuarea de proceduri de recuperare, însă la dosarul cauzei nu există niciun document medical care să ateste dacă s-au efectuat astfel de proceduri, în ce au constat, cât au durat, etc. Practic, nu exista nicio dovada în acest sens.

În analiza motivelor de apel, solicită a fi avut în vedere faptul că în aceasta materie – a ratării unei şanse -doctrina a statuat constant faptul că: “pentru a avea dreptul de cere şi obţine reparaţia trebuie să fie întrunite cumulativ doua condiţii: şansa pierduta să fi fost reală, şi în acelaşi timp, serioasă. Dacă aceste condiţii nu sunt îndeplinite, prejudiciul este şi rămâne cu totul eventual sau ipotetic şi bineînteles incert şi nereparabil”.

Din cuprinsul cererii de chemare în judecată, a documentelor ataşate, a cererii de apel şi a restului de probatoriu administrat în cauză, nu rezultă îndeplinirea cumulativă a celor două condiţii de mai sus: şansa pierdută să fi fost reală, şi în acelaşi timp, serioasă. Pentru a fi fost reală, apelantul ar fi trebuit să depună documente încheiate şi înregistrate anterior producerii evenimentului, proba ce nu a putut fi furnizată de către acesta. Cu alte cuvinte, nu exista certitudinea, dincolo de orice îndoială ca părţile ar fi încheiat o convenţie de munca ce nu a putut fi executată datorita producerii vătămării corporale a reclamantului.

Însăşi depoziţia martorului F. demonstrează că pretenţiile materiale reprezintă doar o dorinţă subiectiva a apelantului, reprezentând cel mult un prejudiciu eventual care este situat la nivel de simpla expectativă, ipotetic, incert, deci nesupus reparaţiei.

Din probele administrate în cauză, nu rezultă că apelantul ar fi avut venituri legale, declarate şi impozabile în perioada 2015-2016. Consideră că, lipsa unui contract de muncă încheiat în mod legal ori a unor venituri legale, rămân în sarcina apelantului, asumându-şi consecinţele negative ale muncii la negru, inclusiv imposibilitatea obţinerii unor despăgubiri raportate la venituri.

Cu privire la solicitarea apelantului de majorare a cuantumului daunelor morale acordate de către instanţa de fond, arată că în ceea ce priveşte suferinţa apelantului, şi-a manifestat compasiunea şi interesul de a acorda o compensaţie ca gest comercial. Însă, discuţiile în cauză au fost sistate de către reprezentanţii convenţionali ai apelantului în momentul în care a solicitat documente justificative pentru prejudiciul material suferit – aşa cum prevede Codul Civil în materie.

Consideră că, în aplicarea celor statuate de doctrina şi jurisprundenţa în materie, cuantumul daunelor morale trebuie să aibă la baza criterii care să conducă la o evaluare judicioasă şi care să preîntâmpine o îmbogăţire fără just temei: stabilirea unei proporţionalităţi între suferinţa provocată care, deşi nu poate fi cuantificată, este cel puţin estimată, vârsta victimei, evitarea unei sarcini disproporţionate şi excesive ce i-ar reveni făptuitorului în raport cu traumele suportate de victimă, numărul zilelor de îngrijiri medicale, vârsta şi preocupările specifice vârstei victimei.

Consideră că, în linie cu practica Înaltei Curţi de Casaţie si Justiţie, cuantumul daunelor morale trebuie raportat şi la nivelul de trai din România.

Astfel că se impune revizuirea cuantumului daunelor morale acordate, în sensul reducerii acestora. Chiar şi practica judecătoreasca la nivelul Curţii de Apel Suceava este în acest sens. Apelantul, prin apărător ales a depus hotărârile judecătoreşti pronunţate de către Tribunalul şi Curtea de Apel Suceava care au acordat daune morale în cuantum de 10.000 euro pentru cca. 140 zile de îngrijiri medicale faţă de pretenţiile reclamantei (în cauza respectivă) în suma de 150.000 euro.

Întrucât numărul de îngrijiri medicale din prezenta cauza reprezintă o treime din cele menţionate în practica judiciara a Curţii de Apel Suceava, consideră că ar fi echitabilă acordarea de daune morale în acelaşi raport (o treime) adică 3.000-3.500 euro.

Doctrina şi jurisprudenţa, statuează unanim faptul că “stabilirea compensaţiei băneşti se face de judecător în funcţie de cele doua criterii: felul prejudiciului şi gravitatea lui. La aceste criterii însă, mai trebuie alăturat şi criteriul echităţii, cu valoare orientativa, cu grija necesara ca sumele care se acorda cu titlu de compensaţii, să fie juste şi echilibrate, astfel încât să nu se transforme în adevărate amenzi excesive pentru persoanele răspunzătoare şi nici în venituri nejustificate pentru victimele prejudiciate moral”.

Apelantul nu a depus niciun document medical care să dovedească efectuarea de proceduri de recuperare ori vreun document medical care să ateste o eventuală infirmitate temporară ori permanentă datorata vătămării în cauză. În concluzie, şi acest capăt de cerere este nefondat.

Conform art.249 C.Pr.Civ, sarcina probei revine reclamantului, care nu a reuşit să dovedească pretenţiile sale de natura materială şi morală. De asemenea, orice manifestare a drepturilor procesuale nu poate fi interpretată ca fiind “un comportament indezirabil”, aşa cum afirmă apelantul prin reprezentanţii săi convenţionali. În procesul civil părţilor le este garantată exercitarea drepturilor procesuale, în mod egal şi fără discriminări (art.8 C.Pr. Civ), inclusiv persoanelor juridice.

În concluzie, solicită respingerea în tot a apelului ca netemeinic şi nefondat, iar pe cale de consecinţa, obligarea apelantului-reclamant la plata cheltuielilor de judecată. De asemenea, solicită reducerea onorariului avocatului apelantului.

Examinând legalitatea şi temeinicia sentinţei apelate, prin prisma actelor şi lucrărilor dosarului şi a motivelor de apel invocate, Curtea reţine următoarele:

Ambele părți au formulat critici în apel vis a vis de îndeplinirea condițiilor pentru acordarea daunelor materiale și morale cât și a cuantumului acestora, critici care vor fi analizate împreună, iar deosebit de acestea apelanta pârâtă a reiterat excepția lipsei calității procesuale pasive și a criticat considerentele din sentința apelată ce vizează comercializarea de produse nesigure în magazinele proprietatea sa.

Analizând critica referitoare la excepția lipsei calității procesuale pasive, invocată de pârâtă, Curtea reține că potrivit art. 36 C. pr.civ. “Calitatea procesuală rezultă din identitatea dintre părți și subiectele raportului juridic litigios, astfel cum acesta este dedus judecății. Existența sau inexistența drepturilor și a obligațiilor afirmate constituie o chestiune de fond. “

Prin urmare, stabilirea identității dintre părți și subiectele raportului juridic litigios este indisolubil legată de cadrul procesual initial, așa cum acesta a fost trasat de reclamant căruia îi revine, în virtutea principiului disponibilității, sarcina de a indica între altele, părţile din proces, pretenţia dedusă judecăţii, motivarea în fapt şi în drept.

Or, prin cererea de chemare în judecată reclamantul a solicitat obligarea pârâtei A. S.R.L, în calitate de operator economic, responsabilă pentru securitatea clienţilor în incinta spațiului comercial proprietatea sa, la plata sumei de 100.000 lei cu titlu de daune materiale şi a sumei de 250.000 lei reprezentând daune morale, pentru repararea prejudiciilor cauzate prin fapta ilicită a acesteia, constând în neluarea măsurilor de protecţie prevăzute de lege menite a asigura securitatea consumatorilor în incinta magazinului, fapt ce a determinat accidentarea sa. Reclamantul pretinde că nerespectarea normelor şi dispoziţiilor legale privind comercializarea obiectelor ascuțite și tăioase, depozitarea lor pe rafturi fără ambalajele protectoare speciale și fără a fi asigurate pe poziția închis (în speță fiind vorba despre un foarfece de grădinărit) atrage direct răspunderea societăţii pârâte pentru incidentul produs .

Prin urmare, prin cererea de chemare în judecată se impută pârâtei A. o faptă ilicită proprie, constând în neluarea măsurilor de protecţie prevăzute de lege menite a asigura securitatea consumatorilor, în incinta magazinului A., distinctă de acțiunea concretă a intervenientului forțat ,C., de manevrare a produselor de pe raft. Or, față de aceste limitele ale investirii instanței, stabilite de reclamant, prin prisma motivelor de fapt şi de drept ale cererii, legal și temeinic a reținut instanța de fond că pârâta justifică legitimarea procesuală pasivă, iar susținerile privind culpa unui terţ în producerea prejudiciului, prin modul de manevrare, au fost examinate ca apărari de fond.

Pe fondul apelului, cu referire la criticile vis a vis de cuantumul daunelor materiale respectiv al daunelor morale, cu titlu preliminar se va reține că, raportat la probatoriul administrat în cauză repectiv înregistrarea video privind modul de producere a evenimentului prejudiciabil, planşele foto ce fixează împrejurările de fapt esenţiale pentru derularea faptelor, interogatoriile administrate reclamantului şi intervenientului forţat, înscrisurile medicale şi declaraţiile martorilor, situația de fapt stabilită de instanța de fond este cea corectă, Curtea urmând a și-o însuși ca atare.

Astfel, în data de 25.04.2016, în timp ce se afla la raionul „Grădinărit” din magazinul A. Suceava, reclamantul B., aflat în poziţia ghemuit pentru a studia produsele de care era interesat, aflate în partea de jos a raftului, a fost lovit în zona membrului inferior drept, deasupra genunchiului, de o foarfecă pentru curăţat pomii, care a căzut din partea de sus a raftului, în momentul atingerii lui de către o terță persoană , respectiv intervenientul forţat C. și nu prezenta ambalajul special de protecție, respectiv teaca din plastic pentru partea ascuțită și nici nu era blocată pe poziţia închis .

Deşi a susţinut că acest tip de obiect comercializat este un produs sigur , pârâta nu a făcut dovada că anterior atingerii lui de către intervenientul forțat C., produsul îndeplinea cerinţele legale de ambalare pentru a fi considerat sigur, neavând, așa cum rezultă din probatoriul administrat și din dinamica producerii accidentului, teaca de protecție specială și nefiind blocat pe poziția închis, iar pe de altă parte nu a făcut dovada existenței unor semne de avertizare a consumatorilor cu privire la modul de manevrare a produselor sau de poziţionare a clienţilor în acea secţiune sau a existenţei personalului calificat la locul faptei pentru a acorda asistenţă în favoarea reclamantului şi intervenientului forţat cu privire la aceste aspecte.

Potrivit art. 8 din Legea nr. 296/2004 privind Codul Consumului “Operatorii economici sunt obligați să pună pe piață numai produse sau servicii sigure, care corespund caracteristicilor prescrise sau declarate, să se comporte în mod corect în relațiile cu consumatorii și să nu folosească practice comerciale abuzive”. Art. 20 din același act normativ prevede că „Ambalajele trebuie să asigure integritatea și protecția calității acestora, fiind totodată, conforme prevederilor legale referitoare la protecția muncii, mediului și a securității consumatorilor.” , iar art. 36 arată că „Orice operator economic este obligat să introducă pe piață numai produse sigure pentru viața, sănătatea și securitatea consumatorilor. Orice comerciant trebuie să se asigure că produsele oferite spre comercializare sunt sigure și să informeze consumatorii asupra factorilor de risc în utilizarea și / sau consumul acestora.”

Prin urmare, raportat la aceste dispoziţii legale, în mod corect a reținut instanța de fond că omisiunea pârâtei de a prezenta produsul spre comercializare într-o manieră corespunzătoare asigurării securităţii fizice a reclamantului, în calitate de consumator, constituie o faptă ilicită deoarece reprezintă o încălcare a normelor legale în domeniul protecţiei consumatorilor, prin lipsa de conformitate a ambalajului, ţinând cont de gradul de risc exhibat prin natura lui de obiect înţepător – tăietor, prevăzut cu lamă ascuţită. Unicul responsabil pentru modul de comercializare a produsului vătămător, fără a fi ambalat corespunzător şi fără a se oferi consumatorilor indicații privind modul de utilizare în timpul efectuării de cumpărături, în spaţiul destinat desfăşurării activităţii, este operatorul economic iar faptul desprinderii obiectului vătămător ca urmare a atingerii de către un alt cumpărător nu poate nicidecum înlătura răspunderea operatorului economic pentru paguba adusă sănătăţii reclamantului, din moment ce terțul nu a intervenit asupra modalităţii de ambalare şi prezentare a produsului anterior căderii, nu l-a manevrat, ci doar prin atingere i-a determinat desprinderea din locul unde se găsea sub supravegherea exclusivă a pârâtei.

Față de această situație de fapt, legătura de cauzalitate dintre fapta omisivă a pârâtei și vătămarea suferită de către reclamant este una directă iar împrejurarea că foarfeca s-a desprins ca urmare a atingerii de un alt consumator nu este de natură a înlătura răspunderea pârâtei, vinovăția acesteia pentru pentru neîndeplinirea obligațiilor ce îi revin în calitate de operator economic fiind evidentă.
Pe cale de consecință, corect s-a concluzionat la judecata în fond, îndeplinirea condițiilor răspunderii civile delictuale în persoana pârâtei, care este astfel chemată a acoperi prejudicial suferit de reclamant.

În acest context, fiind fără putință de tăgadă faptul că vătămarea corporală a reclamantului a fost cauzată de fapta ilicită a pârâtei de a comercializa produsul “foarfecă “ fără ambalajul protector corespunzător și fără a fi blocat pe poziția închis, aceste aspecte rezultând fără dubiu din probatoriul administrat, considerentele în acest sens ale instanței de fond sunt temeinice și legale ,ele constituind practic fundamentul răspunderii pârâtei în prezenta cauză. Pe de altă parte, se cuvine a se observa că analiza instanței s-a limitat la cazul particular de față și nu s-a concluzionat în sensul comercializării de către pârâtă în general a unor produse nesigure, astfel că încât criticile apelantei pârâte împotriva considerentelor privind comercializarea de produse nesigure, apar neîntemeiate și nu pot fi primite.

Analizând criticile din apelul pârâtei privind prejudiciul material, Curtea reține mai întâi că prin cererea introductivă de instanță reclamantul a solicitat a fi despăgubit pentru faptul că nu a putut desfăşura activitate lucrativă în construcţii şi a pierdut câteva contracte convenabile financiar, prin urmare pretențiile sale vizează exclusiv pierderile din munca pe care ar fi putut-o desfăşura dacă nu ar fi suferit accidentul din magazinul A. , iar nu cheltuieli medicale, astfel că susținerile din apel ale pârâtei privind imposibilitatea acordării acestui tip de cheltuieli în lipsa oricăror probe, nu se impune a fi analizată, câtă vreme o astfel de cerere nu a fost formulată la judecata în fond și pe cale de consecință pââta nu a fost obligată la plata unor despăgubiri materiale cu acest titlu.

Sediul materiei cât privește despăgubirile pentru pierderea unei șanse, îl constituie dispozițiile art. 1387 al. 1 C.Civ. „În caz de vătămare a integrităţii corporale sau a sănătăţii unei persoane, despăgubirea trebuie să cuprindă, în condiţiile art. 1.388 şi 1.389, după caz, echivalentul câştigului din muncă de care cel păgubit a fost lipsit sau pe care este împiedicat să îl dobândească, prin efectul pierderii sau reducerii capacităţii sale de muncă. În afară de aceasta, despăgubirea trebuie să acopere cheltuielile de îngrijire medicală şi, dacă va fi cazul, cheltuielile determinate de sporirea nevoilor de viaţă ale celui păgubit, precum şi orice alte prejudicii materiale”.

Cu referire la acest tip de prejudiciu, reține Curtea mai întâi că, accidentul i-a cauzat reclamantului o incapacitate totală de muncă pe o perioadă iniţială de 12 – 14 zile de îngrijiri medicale pentru vindecare, reevaluată ulterior la 54 – 55 zile, conform certificatelor medico – legale întocmite de S.M.L. Deasemeni, se reţine că leziunea a fost profundă şi a presupus o perioadă de recuperare îndelungată (apreciată la peste 3 luni conform scrisorii medicale eliberate de Spitalul Clinic Judeţean la data de 12.05.2016), timp în care s-a recomandat atât tratament medicamentos cât şi purtarea unei orteze articulate pe genunchi sau a unei genunchere elastice timp de 2-3 luni, deplasarea cu ajutorul cârjei, efectuarea de tratamente kinetoterapeutice.

Reclamantul solicită acoperirea prejudiului rezultat din pierderile din muncă, respectiv venitul ce nu l-a putut realiza ca urmare a pierderii unor oferte de muncă, în perioada imediat următoare producerii accidentului. Acest tip de prejudiciu privește acele urmări negative cauzate de o faptă ilicită, care constau în ratarea posibilității reale și serioase privind producerea unui eveniment favorabil pentru viața victimei, care i-ar fi putut aduce împliniri în viața personală sau în plan economic prin realizarea unor proiecte.

Pentru a putea obține compensarea prejudiciului, victima va trebui să demonstreze faptul că a fost ratată o șansă reală și serioasă, fiind aproape o certitudine că obiectivele propuse s-ar fi îndeplinit dacă nu ar fi intervenit evenimentul care a condus la ratarea șansei.

Cu privire la caracterul real al șansei, doctrina a apreciat că o șansă este reală atunci când la momentul intervenției faptei ilicite, victima prejudiciului a fost în cursul exercitării sau realizării șansei sale ori în măsură să profite de acea șansă, după caz, pe punctul de a profita de acea șansă. Prin urmare, reperul esențial în analiza caracterului real al șansei este cel al momentului în care intervine fapta ilicită care blochează realizarea șansei, altfel spus posibilitatea evenimentului favorabil trebuie să fie mai mult decât o simplă dorinţă subiectivă a victimei. Așadar, această condiție lipsește atunci când între momentul săvârșirii faptei și momentul la care victima intenționa să-și fructifice șansa este o întindere temporală suficient de mare încât să indice că nu exista un interes real de a urmări materializarea șansei.

Condiția caracterului serios al șansei se va aprecia raportat la probabilitatea obținerii avantajului. Șansa pierdută este considerată serioasă dacă există suficiente date pentru a se putea afirma că era probabil ca evenimentul să se fi realizat în mod favorabil pentru victimă. Șansa întâmplării trebuie să aibă un minim temei, care să permită a se concluziona că victima ar fi putut obține avantajul dorit sau evita paguba în lipsa delictului civil, care a determinat ratarea evenimentului favorabil.

Or, din adeverinţa eliberată D. la data de 17.12.2018, rezultă că între părţi au existat negocieri concrete în vederea încheierii unui contract de colaborare, pentru o perioadă de 6 luni, începând cu data de 02.05.2016, prin încheierea căruia reclamantul urma să se deplaseze în Germania pentru a executa lucrări în construcţie în schimbul remuneraţiei de 12.000 euro sau 2000 euro pe lună, contract care nu a mai putut fi onorat ca urmare a accidentului suferit de reclamat în magazinul A. și care s-a desfășurat, așa după cum rezultă din declarația martorului F, fără participarea reclamantului.
Corect a reținut instanța de fond că probatoriul administrat, respectiv adeverința depusă de către reclamant coroborată cu declarațiile martorilor audiați, este apt a forma convingerea instanței asupra existenței unei șanse reale ca reclamantul să presteze activităţi de muncitor specializat în construcţii, fiind dovedit totodată că și anterior producerii accidentului reclamantul presta astfel de activități, astfel că susținerile în sens contrar ale apelatei pârâte apar neîntemeiate.

Caracterul real al șansei reclamantului de desfășura activități în construcție în cadrul proiectului descris în adeverința depusă, poate fi apreciat și prin raportare întinderea temporală redusă între data producerii accidentului , 25.04.2016 și data demarării proiectului, 2.05.2016. Faptul eliberării adeverinței mult mai tîrziu, respectiv la data de 17.12.2018, nu demonstrează nicidecum că oferta de muncă nu a fost una reală și nu poate conduce la aprecierea caracterului nereal al șansei reclamantului de a desfășura activitate în construcții .

Deasemeni, Curtea apreciază că susținerile apelantei pârâte în sensul că adeverința depusă de reclamant nu poate face dovada existenței unei șanse reale a reclamantului de a desfășura activitate în construcții, în lipsa unor verificări privind existența și înregistrarea legală a firmei ce a eliberat adeverința, calitatea persoanei care a semnat adeverința, obiectul de activitate al firmei și daca proiectul a fost într-adevăr realizat , nu pot fi primite, pe de o parte pentru că situația de fapt descrisă de acest înscris se coroborează cu declarațiile martorilor audiați în cauză iar pe de altă parte pentru că, respectarea condițiilor de înființare și funcționare a societății sau îndeplinirea obligațiilor fiscale nu au nici o relevanță cât privește stabilirea existenței unei șanse reale , efectuarea unor astfel de verificări, dincolo de faptul că nu este cerută de lege, apare ca o cerință excesiv de formalistă. Deasemeni trebuie observat faptul că reclamantul a fost ținut a proba pierderea unei șanse și nu o activitate prestată efectiv pentru a se impune dovedirea existenței unui contract de muncă și plata obligațiilor fiscale, fiind evident că reclamantul nu a fost în măsură a încheia un contract de muncă câtă vreme nu a fost în măsură a onora oferta.

Cea de a doua condiție, caracterul serios al șansei, deasemeni corect a fost apreciat ca fiind îndeplinit, martorii audiați confirmând desfășurarea proiectului la care reclamantul nu a putut participa, datorită accidentului a cărui victimă a fost în incinta magazinului A.

Prin urmare, întrucât datorită accidentului suferit în magazinul A., urmat de o perioadă suficient de lungă de recuperare, starea de sănătate nu a permis reclamantului să presteze munca planificată în construcţii, astfel cum a fost convenită cu firma D., în mod legal și temeinic instanța de fond a reținut pierderea unei șanse reale și serioase de a realiza venituri din muncă și a admis cererea reclamantului obligând pârâta la plata către reclamant a unor daune materiale echivalente cu câștigul ce l-ar fi putut realiza dacă ar fi fost în măsură a onora oferta în discuție.

Cu referire la prejudiciul material, reclamantul arată în motivele de apel că în fapt perioada de incapacitate de muncă ar fi fost mai mare, respectiv până în luna decembrie 2016 și că în acest interval de timp ar fi pierdut de două ori șansa de a presta activități de muncă remunerate, în construcții, în calitate de muncitor specializat, respectiv prima dată împreună cu martorul F. iar cea de a doua oară în cadrul ofertei firmei D.

Or, aceste susțineri ale reclamantului nu sunt confirmate de materialul probator administrat în cauză, din care nu rezultă nici prelungirea incapacității de muncă peste intervalul de 3 luni după data accidentului, declarațiile martorilor în acest sens nefiind completate cu acte medicale care să confirme această stare a reclamantului și nici existența unei alte oferte de muncă decât cea dovedită cu adeverința firmei D.

Afirmațiile martorului F., dealtfel singurul mijloc de probă pe care reclamantul își întemeiază pretențiile materiale vizând o altă șansă de a presta activități remunerate, Curtea le apreciază ca fiind ambigue și fără a avea puterea de a forma convingerea instanței în sensul dorit de reclamant. Astfel, martorul arată că “În perioada aceea, reclamantul și tatăl lui și eu împreună cu fiul meu trebuia să mergem la muncă în Germania, având o ofertă pentru renovarea unui apartament….”, fără a rezulta în mod exact perioada de timp căreia se circumscrie această ofertă pentru a se stabili dacă se suprapune sau nu cu cea rezultând din adeverința eliberată de SC T& B BAU, cu atât mai mult cu cât aceasta din urmă viza o perioadă de 6 luni cu începere din data de 2.05.2016, moment foarte apropiat de data accidentului. Pe de altă parte, această declarație nu se coroborează cu nici un alt mijloc de probă administrat în cauză, astfel că în mod corect instanța de fond a reținut ca nefiind întemeiate pretențiile reclamantului vis a vis de această pretinsă ofertă de muncă.

Cât privește despăgubirile morale, reține Curtea că, ambele părți au criticat cuantumul daunelor, reclamantul în sensul că sunt subevaluate raportat la prejudiciul moral suferit, in timp ce pârâta a arătat contrariul, respectiv că suma acordată cu acest titlu este disproporționat de mare în raport cu prejudiciul moral efectiv suferit de reclamant cât și cu practica instanțelor judecătorești în cazuri similare.

Cu titlu preliminar Curtea reține că, în materia daunelor morale, dată fiind natura prejudiciului care le generează, practica judiciară și literatura de specialitate au subliniat că nu există criterii precise pentru cuantificarea lor, respectiv că problema stabilirii despăgubirilor morale nu trebuie privită ca o cuantificare economică a unor drepturi și valori nepatrimoniale (cum ar fi demnitatea, onoarea, ori suferința fizică sau psihică încercată de cel ce le pretinde), ci ca o evaluare complexă a aspectelor în care vătămările produse se exteriorizează, supusă puterii de apreciere a instanțelor de judecată.

Deși stabilirea cuantumului despăgubirilor echivalente unui prejudiciu nepatrimonial include o doză de aproximare, instanța trebuie să aibă în vedere o serie de criterii, cum ar fi: consecințele negative suferite de cel în cauză pe plan fizic și psihic, importanța valorilor morale lezate, măsura în care au fost lezate aceste valori și intensitatea cu care au fost percepute consecințele vătămării, măsura în care i-a fost afectată situația familială, profesională și socială.

Totodată, instanța trebuie să stabilească un anumit echilibru între prejudiciul moral suferit și despăgubirile acordate, în măsură să permită celui prejudiciat anumite avantaje care să atenueze suferințele morale, fără a se ajunge însă în situația îmbogățirii fără just temei.

Principiul ce se degajă din jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului în materia daunelor morale, pe care instanțele naționale sunt obligate să îl aplice, este acela al statuării în echitate asupra despăgubirii acordate victimei, în raport de circumstanțele particulare ale fiecărui caz în parte. De asemenea, conform aceleiași jurisprudențe, despăgubirile acordate trebuie să păstreze un raport rezonabil de proporționalitate cu dauna suferită, sens în care a fost consacrat principiul proporționalității daunei cu despăgubirea acordată.

Suma de bani acordată cu titlu de daune morale nu trebuie să devină o sursă de îmbogățire pentru victimă, dar nici să aibă numai un caracter pur simbolic, ci ea trebuie să reprezinte doar atât cât este necesar pentru a-i ușura ori compensa, în măsura posibilă, suferințele pe care le-a îndurat sau eventual mai trebuie să le îndure.

Despăgubirea bănească pentru repararea unui prejudiciu nepatrimonial fiind, prin însăși destinația ei – aceea de a ușura situația persoanei lezate, de a-i acorda o satisfacție – o categorie juridică cu caracter special, ea trebuie să fie rezultatul unei analize atente a împrejurărilor concrete ale cauzei, deci a unor elemente obiective, care înlătură posibilitatea ca despăgubirea bănească acordată să constituie un mijloc imoral de îmbogățire a victimei.

Pentru a-și păstra caracterul de „satisfacție echitabilă”, daunele morale trebuie acordate într-un cuantum care să nu le deturneze de la scopul și finalitatea prevăzute de lege, spre a nu deveni astfel un folos material injust, fără justificare cauzală în prejudiciul suferit și consecințele acestuia. Ca atare, despăgubirile acordate trebuie să păstreze un raport rezonabil de proporționalitate cu dauna suferită, în scopul asigurării unei juste compensații a suferințelor pe care le-au îndurat sau eventual mai trebuie să le îndure în viitor persoanele păgubite.

Din acest punct de vedere, Curtea apreciază derizorie suma de 3000- 5000 euro propusă de către pârâtă cu titlu de daune morale în timp ce suma de 75 000 lei acordată de către instanță cu acest titlu apare ca fiind supraevaluată în raport cu situația concretă din speță . Astfel, fără a pierde din vedere necesitatea unui număr de 54-55 zile de îngrijiri medicale pentru vindecare precum și în general a unei perioade mai lungi pentru recuperarea efectivă a reclamantului, în care a avut nevoie de îngrijirea familiei și în acest context a suferinței pentru imposibilitatea de a-și aduce aportul la treburile casnice, și totodată ținând cont de personalitatea reclamantului care, potrivit declarațiilor martorilor, era o persoană activă și care a fost privat de posibilitatea de a munci și a realiza venituri pentru familia sa precum și de a lua parte la viața socială, Curtea consideră că suma de 50 000 lei este suficientă pentru a aduce o reparație echitabilă pentru prejudiciul de natură nepatrimonială suferit de reclamant, fără a se constitui în același timp într-un venit nejustificat.

Apreciind întemeiate criticile din apelul pârâtei referitoare la daunele morale și în același timp pentru aceleași argumente, neîntemeiate susținerile reclamantului privind majorarea cuantumului daunelor morale, în baza art.480 C.Proc.Civ. Curtea va admite apelul pârâtei și va schimba în parte sentinţa apelată în sensul că, va obliga pârâta la plata sumei de 50.000 lei cu tilu de daune moale către reclamant, în loc de 75 000 lei.

În baza art. 480 C.Proc.Civ., pentru consideretele expuse anterior, Curtea va respinge ca nefondat apelul reclamantului.

Totodată se vor menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei apelate care nu contravin prezentei.
În temeiul art. 453 Cod pr. civilă, instanţa va obliga pe reclamant să plătească pârâtei suma de 617,6 lei cheltuieli de judecată din apel reprezentând parte din taxa judiciară de timbru, proporțional cu pretențiile admise în apel.