A interpreta în sensul că, creditorului chirografar nu îi este opozabil contractul de credit menţionat fiind terţ faţă de acesta ar însemna să i se permită celui care a participat la negocierea/încheierea/derularea contractului acţionând ca un administrator de fapt, să se prevaleze de propria culpă.
- Tip speţă: Sentinţă civilă
- Număr speţă: 54
- Dată speţă: 09.07.2020
- Domeniu asociat: Faliment
Pe rol, pronunţarea asupra contestaţiei împotriva tabelului preliminar al creanţelor întocmit de lichidatorul judiciar al debitoarei …, în contradictoriu cu ….
Dezbaterile au avut loc în şedinţa publică din data de … fiind consemnate în încheierea de şedinţă de la acea dată, ce face parte integrantă din prezenta sentinţă şi când, pentru a da posibilitate părţilor să depună la dosar concluzii scrise, judecătorul sindic a amânat pronunţarea şi a hotărât următoarele:
Prin cererea formulată şi introdusă la această instanţă la data de … şi înregistrată sub nr. … creditoarea …, cu sediul social în …, înregistrata la Registrul Comerţului cu nr. …, având …, înscrisă în Registrul Instituţiilor de Credit sub nr. …, având capitalul social subscris şi vărsat de … lei, prin reprezentanţii săi, în temeiul dispoziţiilor contestator, în temeiul dispoziţiilor art. 111 din Legea nr. 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolventei şi de insolvenţă, a formulat contestaţie împotriva Tabelului preliminar de creanţe al debitorului … publicat de către lichidatorul judiciar …., în BPI nr… din …, în contradictoriu cu domnul … cu domiciliul în …., pentru următoarele motive:
În fapt, potrivit contractelor nr. …, cu modificările şi completările ulterioare, în valoare de .. lei …, nr. …, cu modificările şi completările ulterioare, în valoare de … lei (s..), nr. …, cu modificările şi completările ulterioare, în valoare de … lei (…), in cadrul Condiţiilor Generale, debitoarea s-a obligat prin art. 7.1.29, ca pe toata durata creditului, societatea se obliga să nu ramburseze creanţele pe care acţionarii, asociaţii, alte persoane din conducerea societăţii, alţi creditori ai împrumutatului le deţin împotriva societăţii, până la achitarea integrala a sumelor datorate în baza contractului de credit, subordonându-le astfel contractului de credit.
Prin urmare, creanţa domnului … trebuie înscrisă integral sub condiţie, întrucât, prin articolul citat a fost instituită o condiţie suspensiva, care condiţionează achitarea de către debitoare către acţionarii săi sau a altor persoane aflate in strânsa legătura cu debitoare a oricăror sume de un eveniment viitor si nesigur ca realizare, respectiv achitarea de către debitoare a împrumutului acordat de către bancă.
Prin urmare, în condiţiile în care aceasta condiţie, a achitării creditului, nu s-a împlinit, creanţa creditorului domnului …. aflat în relaţii directe cu debitoarea prin relaţia de rudenie cu acţionarii si implicit control, indiferent de natura acesteia, urmează a fi înscrisa provizoriu sub condiţie în tabelul preliminar, până la achitarea creanţei datorate subscrisei.
Având în vedere toate aceste aspecte, solicită instanţei admiterea contestaţiei formulate la tabel şi drept urmare să dispună: admiterea contestaţiei la tabelul preliminar de creanţe şi înscrierea creanţei domnul … sub condiţie pentru suma de … lei.
În drept s-au invocat dispoziţiile Legii nr. 85/2014.
S-a solicitat proba cu toate înscrisurile anexate, respectiv extrase de cont, contracte de credit, acte adiţionale la contractele de credit
În temeiul art. 223 Cod procedura civilă s-a solicitat judecarea în lipsă.
Intimata …., cu sediul în …., înmatriculată la U.N.P.I.R. sub nr. …, în calitate dc lichidator judiciar al …. cu sediul social în …, număr de ordine în Registrul Comerţului: …., Cod unic dc înregistrare …., conform încheierii de şedinţa din data de …., pronunţată de către Tribunalul Călăraşi, în dosar nr. …, în contradictoriu cu …, cu sediu social in …, înregistrată la Registrul Comerţului cu nr. … având CUI .., înscrisă în Registrul Instituţiilor de Credit sub nr. …, având capital social subscris şi vărsat de … lei, …în calitate de „Contestator”, mai departe „Banca” şi …., domiciliat in …., …. în creditor, în temeiul art. 205 și urm. din Noul Cod de Procedură civilă, a formulat întâmpinare față de contestaţia formulată de …., împotriva Tabelului preliminar de creanţe al debitoarei …, publicat in BPI nr. …, în ceea cc priveşte creanţa creditorului …., prin care se solicită „admiterea contestaţiei la tabelul, preliminar de creanţe şi înscrierea creanţei domnului … sub condiţie pentru suma de … lei”
Prin întâmpinarea formulată solicită judecătorului sindic ca prin hotărârea pe care o va pronunţa să dispună:
– În principal: Admiterea contestaţiei formulate de …., împotriva Tabelului preliminar de creanţe al debitoarei …., publicat in .. nr, …, ca fondata si întemeiata;
– În subsidiar: Modificarea Tabelului de creanţe cu nr. .., publicat în BPI nr. .. în sensul înscrierii creanţei creditorului .., sub condiţie, pentru suma de .. lei.
Pentru a dispune în sensul solicitat, vă rugăm să aveţi în vedere următoarele motive:
A. CONSIDERAŢII INTRODUCTIVE:
În fapt, prin încheierea de sedinţă din data de .., pronunţată în cadrul dosarului nr. … de pe rolul Tribunalului Călăraşi, judecătorul sindic, a admis cererea debitoarei … SRL, iar pe cale de consecinţă a dispus deschiderea procedurii simplificate de insolvenţă împotriva acesteia.
Prin aceeaşi încheiere, judecătorul sindic a constatat dizolvarea societăţii, a dispus ridicarea dreptului de administrare, iar in temeiul art. 73 din Legea nr.85/2014. a numit lichidator judiciar al debitoarei practicianul în insolvenţă …..
Întru respectarea dispoziţiilor trasate de instanţă prin încheierea de deschidere a procedurii, precum şi raportat la dispoziţiile art. 64 din Legea nr. 85/2014, lichidatorul judiciar … a notificat deschiderea procedurii de faliment în forma simplificată. Aceasta a fost publicată în buletinul Procedurilor de Insolvenţă nr. ….
Ulterior, având în vedere termenele de procedură dispuse de judecătorul sindic, precum şi declaraţiile de creanţă regăsite la dosarul cauzei, lichidatorul judiciar a întocmit Tabelul preliminar al creanţelor … SRL. nr. …, tabel ce a fost publicat in Buletinul Procedurilor de Insolvenţă nr. …, si cate face obiectul prezentei contestaţii.
În conformitate cu acesta, masa credală a debitoarei însumează totalul de … lei şi este compusă din creanţe garantate, creanţe bugetare şi creanţe chirografare.
B. MOTIVE ÎN VEDEREA ADMITERII CONTESTAŢIEI
Prin Contestaţia formulată, …. S.A. apreciază că tabelul preliminar de creanţe a) debitoarei … SRL, nr. …, publicat in BPI nr. … este întocmit eronat, respectiv în ceea ce priveşte – creanţa creditorului …, în cuantum de … lei, aceasta fiind înscrisă ca şi creanţă pură şi simplă.
Astfel, cum se arată în cuprinsul contestaţiei, potrivit contractelor dc credit nr. …, în valoare de … lei, nr. …, în valoare de … Iei si nr. …, în valoare de … lei, în cadrul Condiţiilor Generale, debitoarea s-a obligat, ca pe toata durata creditului, sa nu ramburseze creanţele pe care acţionarii, asociaţii, sau alte persoane din conducerea societăţii, alţi creditori ai debitoarei o deţin împotriva societăţii, până la achitarea integrală a sumelor datorate în baza contractului de credit.
Se mai apreciază ca, odată instituita aceasta condiţie suspensivă, care condiţionează achitarea de debitoare a unor creanţe menţionate expres (către acţionari, asociaţi, persoane aflate in strânsa legătura cu debitoarea) de achitarea împrumutului acordat de banca, acestea se subordonează creanţelor provenite din contractele de împrumut.
În concluzie, se solicită admiterea contestaţiei şi dispunerea înscrierii creanţei d-lui, … în sumă de … lei, sub condiţie.
Astfel cum va arăta, solicită judecătorului sindic să constate că într-adevăr creanţa în suma de …. lei a creditorului …. nu are caracterul unei creanţe pure şi simplă, fiind afectată de condiţie – ca modalitate a obligaţiilor juridice civile.
Creanţa….
La data de …., a fost înregistrată prin Serviciul Registratură al Tribunalului Călăraşi, cererea de admitere a creanţei/ deschidere a procedurii insolventei, formulată de către …S.A., împotriva debitoarei …SRL. Ulterior având în vedere admiterea cererii de deschidere a procedurii de insolvenţă formulată de debitoare, aceasta a fost calificata drept declaraţie de creanţă.
Cererea de deschidere a procedurii dc insolvenţei/declaraţie de creanţă formulată de … SA. a fost timbrată în cuantumul prevăzut de lege.
Conform acesteia, debitoarea … SRL a contractat de la creditoare trei credite astfel:
– Un credit de refinanţare, conform contractului de credit nr. …, în
valoare de … lei;
– Un credit pentru dezvoltare, conform contractului de credit nr. …, în
valoare de … lei;
– Un credit pentru dezvoltare, conform contractului nr, …, în valoare de … lei.
În ceea ce priveşte condiţiile în care debitoarea a contractat creditele menţionate, arătă că, potrivit Condiţiilor Generale asumate pentru fiecare credit contractat, aceasta – împrumutatul din cadrul contractelor dc credit – s-a obligat, prin prevederile art. 7.1.29 „să nu rambursez creanţele pe care acţionarii, asociaţii, alte persoane din conducerea societăţii, alţi creditori ai împrumutatului, le deţin împotriva societăţii până la achitarea integralii a sumelor datorate, în baza contractului de credit, subordonându-le astfel contractului de credit, exceptând cazul în care aceste sume simt utilizate pentru majorarea capitalului social, cu acordul prealabil scris al Băncii”.
Condiţiile generale menţionate mai sus, au caracter obligatoriu, aşa cum se arată prin Dispoziţiile finale – art. XI – instituite în cadrul fiecărui contract de credit „Condiţiile generale anexate fac parte integrantă din prezentul contract de credit.”
Raportat la prezenta speţă, faţă de aspectele menţionate, se constata că debitoarea, a instituit – prin asumarea creditelor contractate – o prioritate la plata împrumuturilor către Banca, fata de achitarea altor creanţe menţionate expres, sub ordonâdu-le astfel creanţelor provenite din creditele bancare.
Dispoziţiile art. 1270 C. Civil dispun în ceea ce priveşte forţa obligatorie a contractelor de credit încheiate de debitoare că: „(1) Contractul valabil încheiat are putere de lege între părţile contractante. (2) Contractul se modifică sau încetează numai prin acordul părţilor ori din calice autoritate de lege.”, prin urmare, fără modificarea cu acordul părţilor, sau din cauze autorizate de lege, se constată că debitoarea este ţinută de respectarea prevederilor contractuale.
Cererea de admitere a creanţei formulată de creditorul … a fost depusă în termenul prevăzut prin încheierea de deschidere a procedurii de faliment în formă simplificată şi de asemenea a fost timbrară în cuantumul prevăzut de lege.
Conform acesteia, d-l … deţine împotriva debitoarei o creanţă în suma de … lei, provenită în cea mai mare parte din ereditari către societate şi contracte de împrumut, creanţa ce a fost înscrisă în tabelul preliminar al creanţelor debitoarei la rangul de preferinţă statuat de dispoziţiile art. 161 pct. 9 din Legea nr. 85/2014.
Mai arată instanţei că lichidatorul judiciar nu s-a aflat în posesia „Condiţiilor Generale”- anexe la contractele dc credit încă de la ridicarea declaraţiei de creanţă formulate de Banca, pentru ca analiza creanţelor societăţii să se realizeze şi încrucişat cu creanţa garantată ci acestea au ajuns în posesia lichidatorului judiciar odată cu contestaţia formulată de aceasta.
În acord cu menţiunile din acestea, creanţa chirografară a creditorului … face parte din categoria creanţelor subrogate creanţei garantate a Băncii, aşa cum se menţionează expres, fiind un creditor aflat în strânsă legătură de rudenie cu asociaţii debitoarei, fiul asociatului unic şi administratorului debitoarei, d- na, ….
Astfel, deşi iniţial a fost înscrisă de lichidatorul judiciar în tabelul preliminar ca o obligaţie pură şi simpla, in realitate, creanţa chirografara în sumă de … lei este afectată dc condiţia suspensivă a achitării creanţei Băncii. Astfel, naşterea dreptului creditorului … de a pretinde recuperarea creanţei trebuie să preceadă achitării creanţei garantate a Băncii.
Prin urmare, se impune ca, creanţa in suma de … lei, sa fie înscrisă în tabelul de creanţe, ca şi creanţa chirografară, având rangul stabilit de art. 161 pct. 9 din Legea nr. 85/2014, dar integral sub condiţie.
În acest sens, apreciază aplicabile în speţă si dispoziţiile art. 102 din Legea 85/2014, care stabilesc care este procedura dc verificare şi admitere a creanţelor la masa credală a societarii falite: „(4) Creanţele nescadente sau sub condiţie la data deschiderii procedurii vor fi admise la masa credală şi vor fi îndreptăţite să participe la distribuiri de sume în măsura îngăduită de prezentul titlu, (5) Dreptul de vot şi dreptul de distribuţie ale titularilor creanţelor sub condiţie suspensivă la data descinderii procedurii, inclusiv ale titularilor creanţelor a căror valorificare este condiţionată de executarea în prealabil a debitorului principal, se nasc numai după îndeplinirea condiţiei respective.”
C. CONCLUZII
Având in vedere argumentele arătate, solicită judecătorului sindic, ca prin hotărârea pe care o va pronunţa să dispună:
– În principal „Admiterea contestaţiei formulate de … S.A., împotriva Tabelului preliminar de creanţe al debitoarei … SRL, publicat în BPI nr. …., ca fondată şi întemeiată;
– În, subsidiar, modificarea Tabelului de creanţe cu nr. …, publicat în BPI nr. …, în sensul înscrierii creanţei creditorului …, sub condiţie, pentru suma dc … lei.
În drept, s-au invocat prevederilor legale ale art. 205 şi urm. NCPC, art. 1270 C. Civ, Legea insolventei nr. 85/2014, precum şi oricare alte dispoziţii legale au fost invocate prin întâmpinare.
În probaţiune, solicită încuviinţarea probei cu înscrisuri, sens în care anexează „Condiţii Generale” anexa la contractele de credit şi Tabelul preliminar al creanţelor publicat în B.P.I nr. ….
Intimatul creditor …., cu CNP nr. .., domiciliat in …. în calitate de intimat în dosarul …, în baza prevederilor art. 205 din Legea nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, a formulat întâmpinare faţă de Contestaţia formulată de …S.A. împotriva Tabelului preliminar de creanţe al debitorului … S.R.L.
Ca urmare a faptului că … S.A. (numită în cele ce urmează şi „Banca” sau „creditoarea”) a depus contestaţia sa la dosarul cauzei în data de 22.05.2020, înţelegem să invocăm excepţia TARDIVITĂŢII, pentru următoarele motive:
Prin hotărârea de deschidere a procedurii pronunţată în data de …, judecătorul sindic a hotărât printre altele că, citez: „Fixează termenul de 7 zile de la publicarea în Buletinul procedurilor de insolvenţă a tabelului preliminar, pentru depunerea eventualelor contestaţii”.
Tabelul preliminar care face obiectul contestaţiei a fost publicat în data de … în BPI nr. … aşa cum se precizează chiar în contestaţia depusă la dosar după 22 de zile de la data publicării tabelului.
În aceste condiţii, rezultă în mod evident că termenul limită pentru depunerea contestaţiei (stabilit de instanţă ca fiind 7 zile de Ia data publicării tabelului în BPI), a fost depăşit, fapt pentru care solicităm admiterea excepţiei tardivităţii şi pe cale de consecinţă respingerea contestaţiei ca tardiv formulată.
Pe fondul cauzei, face următoarele precizări:
Lichidatorul judiciar (autor al tabelului preliminar contestat) a apreciat în mod corect calitatea sa de creditor chirografar, atestată de înscrisurile aflate la dosar şi în mod justificat a înscris creanţa certă, lichidă şi exigibilă deţinută în categoria „alte creanţe chirografare” prevăzută la art. 161 pct. 9 din Legea nr. 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenţei şi de insolvenţă.
Precizează că susţinerile contestatoarei cu privire la calitatea sa de acţionar sau asociat al societăţii debitoare sunt nejustificate şi nedovedite, fapt pentru care apreciază că NU poate fi admisă solicitarea creditoarei – contestatoare de schimbare a categoriei creanţei deţinute, fapt pentru care, pe fondul cauzei, solicită judecătorului sindic respingerea contestaţiei ca nefondată.
Pentru situaţia în care va fi în imposibilitate de prezentare, în temeiul prevederilor art. 223 alin. (3) din C.pr. civ., a solicitat judecarea cauzei în lipsa sa.
A ataşat întâmpinării copia plicului pe care este menţionată data poştei, ….
Contestatoarea creditoare … SA., cu sediul social …, înregistrată ia Registrul Comerţului cu nr. …, având CUI …, înscrisă în Registrul Instituţiilor de Credit sub nr. …, având capitalul social subscris şi vărsat de … lei, prin reprezentanţii săi, a formulat răspuns la întâmpinarea intimatului creditor …, prin care solicită respingerea excepţiei tardivităţii invocate de acesta, şi pe fond, admiterea contestaţiei formulate.
Astfel, solicită judecătorului sindic să observe că în perioada în care se presupunea că curge termenul pentru contestaţia la tabel era incidentă o situaţie excepţională instituită prin Decret Prezidenţial. Conform Decretului nr. 240/2020 privind prelungirea stării de urgenţă pe teritoriul României, se menţionează Ia art. 63 alin. (12) ca termenele prevăzute de lege pentru efectuarea actelor de procedură sau pentru exercitarea plângerilor, contestaţiilor şi căilor de atac de orice fel în cauzele prevăzute la alin. (11), aflate în curs la data prelungirii stării de urgenţă, se întrerup, urmând a curge noi termene, de aceeaşi durată, de la data încetării stării de urgenţă.
De asemenea, art. 62 impunea ca – Prescripţiile, uzucapiunile si termenele de decădere de orice fel, altele decât cele prevăzute la art. 63 alin. (12). nu încep să curgă.
Coroborând aceste articole, rezultă că. termenul invocat de domnul … nu a început să curgă la momentul publicării tabelului în B.P.I, respectiv data de ….
Acest termen a început să curgă abia după data expirării stării de urgenţă, respectiv după data de ….
Creditoarea a formulat în termenul legai de 7 zile contestaţie împotriva tabelului, din data de …, şi deci, excepţia tardivităţii este neîntemeiată.
Pe fondul contestaţiei, solicită să se observe că contestatoarea creditoare nu a afirmat că domnul … este acţionar, chiar dacă are strânse legături cu debitoarea fiind în fapt cel care controla comerţul conform adreselor de email utilizate de acesta în cadrul relaţiilor profesionale.
Contestatoarea creditoare a arătat că potrivit contractului de credit nr. … semnat cu debitoarea, în cadrul Condiţiilor Generale, debitoarea s-a obligat prin art. 7.1.29, că pe toată durata creditului, societatea se obligă să nu ramburseze creanţele pe care acţionarii, asociaţi alte persoane din conducerea societăţii, al creditori ai împrumutatului le deţin împotriva societăţii, până la achitarea integrală a sumelor datorate în baza contractului de credit, subordonându-le astfel contractului de credit.
Pentru aceste motive, solicită judecătorului sindic admiterea contestaţiei astfel cum a fost formulată şi să dispună înscrierea creanţei domnului … sub condiţie.
Intimatul lichidator judiciar …., cu sediul în … înmatriculată la U.N.P.I.R. sub nr. …CUI …, în calitate dc lichidator judiciar al SC … S.R.L.. cu sediul social în …, număr de ordine în Registrul Comerţului: …, Cod unic dc înregistrare …, conform încheierii de şedinţa din data de … pronunţată de către Tribunalul Călăraşi, în dosar nr. …, … S.A., cu sediu social in Municipiul …., înregistrată la Registrul Comerţului cu nr. …, având CUI …, înscrisă în Registrul Instituţiilor de Credit sub nr. …., având capital social subscris şi vărsat de … lei, în calitate de „Contestator”, mai departe „Banca” şi …, domiciliat in …în calitate de creditor, în temeiul art. în temeiul art. 201 alin. 2. din Noul Cod de Procedura civila, a formulat răspuns la întâmpinarea formulată de către creditorul …, faţă de contestaţia formulată de … S.A. împotriva Tabelului preliminar de creanţe al debitoarei … SRL, publicat in BPI nr. …, prin care se solicita pe cale de excepţii, respingerea contestaţiei formulată de către creditoarea …ca fiind tardiv formulată, iar pe fondul cauzei, respingerea contestaţiei ca nefondată.”
Prin prezentul răspuns la întâmpinare, solicită judecătorului sindic ca prin hotărârea pe care o va pronunţa să dispună:
– Pe cale de excepţie: Respingerea excepţiei tardivităţii invocate de către creditorul
…., prin raportare ia dispoziţiile art. 62 din Decretul nr. 240/2020 privind prelungirea stării de urgenta pe teritoriul României.
– Pe fondul cauzei:
– În principal; Respingerea solicitărilor formulate de către creditorul … prin întâmpinarea depusă, si admiterea contestaţiei formulata de către …. SA împotriva Tabelului preliminar de creanţe al debitoarei … SRL, publicat în B.P.I nr. … ca fondată şi întemeiată;
În subsidiar, solicită modificarea Tabelului de creanţe cu nr. …, publicat în B.P.I nr. …, în sensul înscrierii creanţei creditorului …, sub condiţie, pentru suma de … lei.
Pentru a dispune în sensul solicitat, solicită judecătorului sindic să aibă în vedere următoarele motive:
A. FAȚĂ DE EXCEPŢIA INVOCATĂ
În fapt, prin încheierea de şedinţă din data de …, pronunţată în cadrul dosarului nr. … de pe rolul Tribunalului Călăraşi, judecătorul sindic, a admis cererea debitoarei … SRL, iar pe calc de consecinţă a dispus deschiderea procedurii simplificate de insolventa împotriva acesteia. Prin aceeaşi încheiere, judecătorul sindic a fixat si termenele de depunere a declaraţiilor de creanţă, de întocmire şi publicare în BPI a tabelului de creanţe, de contestare a tabelului întocmit, cat şi definitivarea masei credale.
Conform încheierii de şedinţă, termenul de contestare a tabelului preliminar de creanţe a fost de 7 zile de la publicarea în Buletinul procedurilor de insolventa a tabelului preliminar. Lichidatorul judiciar a întocmit Tabelul preliminar al creanţelor … SRL, nr. …, acesta fiind publicat B.P.I nr. ….
În raport de dispoziţiile art. 111 din Legea nr. 85/2014, debitorul, creditorii si orice altă persoană interesată pot formula contestaţie cu privire la creanţele si drepturile trecute sau netrecute de administratorul judiciar în tabel in termen de 7 zile de la publicarea in BP1 a tabelului preliminar, astfel ca, in speţa, ultima zi pentru depunerea valabilă a unei contestaţii a fost data de ….
În contextul situaţiei epidemiologice naţionale, determinate de răspândirea coronavirusului SARS-CoV-2, solicită să se constate că în cauză, este incidentă situaţia excepţionale instituită prin Decret Prezidenţial, cu privire la curgerea termenului pentru formularea căilor de atac.
Astfel, conform art. 62 din Decretul nr. 240/2020 privind prelungirea stării de urgenta pe teritoriul României „Prescripţiile, uzucapiunile şi termenele de decădere de orice fel, altele decât ceh prevăzute ta art. 63 alin. (12). nu încep să curgă, iar, dacă au început să curgă, se suspenda pe toată durata stării de urgenta, dispoziţiile art. 2.532 pct. 9 teza a II-a din Legea nr. 287/2009 privind Codul civil sau alte dispoziţii legale contrare nefiind aplicabile”. Mai mult decât atât, art. 63 alin. (12) din acelaşi Decret, menţionează: „(12) Termenele prevăzute de lege pentru efectuarea actelor de procedură -pentru exercitarea plângerilor, contestaţiilor şi căilor de atac de orice fel în cauzele .prevăzute la alin. (11), aflate în curs la data prelungirii stării de urgentă, se întrerup, urmând a curge noi termene, de aceeaşi durată, de la data încetării situaţiei de urgentă.”
După cum se ştie, starea de urgenta a încetat la data de …, prin urmare, termenul de contestare a tabelului preliminar a început sa curgă din ziua imediat următoare, respectiv … şi nu de la data publicării in Buletinul Procedurilor de insolvenţă, ultima zi de contestare fiind …
Contestaţia formulata de către … S.A. a fost introdusa la data de …,, aşadar, faţă de argumentele formulate mai sus, solicită să se constate că a fost depusă în termenul legal.
Pe cale de consecinţă, pentru motivele invocate anterior, solicită respingerea excepţia tardivităţii invocata de către creditorul …, şi să procedeze la soluţionarea acesteia pe fond.
B. PE FONDUL CAUZEI
Pe fondul cauzei, prin întâmpinarea depusa, creditorul …, precizează, în ceea ce priveşte întocmirea tabelului preliminar de creanţe, că „lichidatorul judiciar a apreciat în mod corect calitatea mea de creditor chirografar, atestată de înscrisurile aflate la dosar şi în mod justificat a înscris creanţă certa, lichidă şi exigibilă delimită de ţinută de mine în categoria alte creanţe chirografare prevăzute la art. 161 pct. 9 din Legea 85/2014, privind procedurile de prevenire a insolvenţei şi de insolvenţă”.
Contrar susţinerilor creditorului …, arătă că lichidatorul judiciar a apreciat corect calitatea acestuia de creditor chirografar, înscris conform dispoziţiilor art. 161 pct. 9 din Legea Insolvenţei nr. 85/2014, însă, neavând toate documentele justificative ale …. S.A. pentru a putea analiza si încrucişat, a înscris creanţa acestuia ca pură deşi asupra acesteia activează condiţia suspensivă a achitării cu prioritate a debitelor provenite din creditele contractate fără debitele pe care le are debitoarea de achitat către „acţionarii, asociaţii alte persoane din conducerea societăţii, alţi creditori ai împrumutatului”.
Aşa cum a arătat şi în întâmpinarea formulata de lichidator, în ceea ce priveşte condiţiile în care debitoarea a contractat creditele menţionate, arătă faptul ca, potrivit Condiţiilor Generale asumate pentru fiecare credit contractat, aceasta – împrumutatul din cadrul contractelor de credit – s-a obligat, prin prevederile art. 7.1.29 „să nu ramburseze creanţele pe care acţionarii, asociaţii, alte persoane din conducerea societăţii, alţi creditori ai împrumutatului, le deţin împotriva societăţii până la achitarea integrala a sumelor datorate în baza contractului de credit, subordonându-le astfel contractului de credit, exceptând cazul în care aceste sume sunt utilizate pentru majorarea capitalului social, cu acordul prealabil scris al Băncii.
Faţă de solicitarea intimatului creditor …., de respingere a susţinerilor contestatoarei privind calitatea acestuia de acţionar/asociat al debitoarei, arătă că acestea sunt justificate astfel cum arată în cele ce urmează:
În acord cu menţiunile înscrise în „Condiţiile generale” anexate la contractele de credit, creanţa chirografară a creditorului … face parte din categoria creanţelor subrogate creanţelor garantate a Băncii, aşa cum se menţionează expres, acesta fiind un creditor aflat în strânsă legătură de rudenie cu asociaţii debitoarei, fiul asociatului unic şi administratorului debitoarei, d-na …, aşa cum a arătat prin întâmpinarea formulată.
Pe lângă faptul ca acesta este fiul asociatului unic şi administratorului debitoarei, lichidatorul judiciar arată faptul că acesta a deţinut calitatea de DIRECTOR GENERAL în cadrul societarii … SRL, intrând în categoria „alte persoane din conducerea societăţii”, dovada stând contractele încheiate de către debitoare cu diverşi furnizori, dar şi adresele formulate de debitoarea … SRL.
Mai mult decât atât, contractele de credit cu … au fost semnate de către debitoarea … SRL prin mandatar ….
Prin urmare, creditorul … avea cunoştinţă despre prevederile înscrise în Condiţiile generale referitoare la prioritatea la plata a debitelor provenite din contractele de credit, faţă de achitarea altor creanţe menţionate expres „creanţele pe care acţionarii, asociaţii alte persoane din conducerea societăţii ai împrumutului, le deţin împotriva societăţii până la achitarea integrala a sumelor datorate în baza contractului”.
Astfel, deşi iniţial a fost înscrisă de lichidatorul judiciar în tabelul preliminar ca o obligaţie pură şi simplă, în realitate, creanţa chirografară în sumă de … lei este afectată de condiţia suspensiva a achitării creanţei Băncii.
Astfel, naşterea dreptului creditorului … de a pretinde recuperarea creanţei trebuie să preceadă achitării creanţe garantate a Băncii.
Prin urmare, se impune ca, creanţa în suma de … lei, să fie înscrisă în tabelul de creanţe, ca şi creanţă chirografară, având rangul stabilit de art. 161 pct. 9 din Legea nr. 85/2014, dar integral sub condiţie.
C. CONCLUZII
Având în vedere argumentele arătate, solicită judecătorului sindic ca prin hotărârea pe care o va pronunţa să dispună:
Pe cale de excepţie: Respingerea excepţiei tardivităţii invocate de către creditorul …, prin raportare la dispoziţiile art. 62 din Decretul nr. 240/2020 privind prelungirea stării de urgenta pe teritoriul României.
Pe fondul cauzei: În principal: Respingerea solicitărilor formulate de către creditorul … prin întâmpinarea depusă şi admiterea contestaţiei formulata de către … S.A., împotriva Tabelului preliminar de creanţe al debitoarei … SRL, publicat în Buletinul Procedurilor de Insolventa nr. …, ca fondată şi întemeiată;
În subsidiar: Modificarea Tabelului de creanţe cu nr. …, publicat în Buletinul Procedurilor de Insolvenţă nr. …, în sensul înscrierii creanţei creditorului …, sub condiţie, pentru suma de … lei.
In drept, îşi întemeiază răspuns la întâmpinare pe baza prevederilor legale ale art. 201 CPC, Legea insolventei nr. 85/2014, precum şi oricare alte dispoziţii legale au fost invocate prin răspunsul la întâmpinare
În probaţiane, solicită încuviinţarea probei cu înscrisuri, sens în care înţelege să anexeze documente ce atestă calitatea creditorului …, de persoana din conducerea societăţii, adresa formulată de către … SRL, transmisa …; Contract de licenţiere şi utilizare încheiat cu …. şi Contract de închiriere bunuri mobile încheiat cu … SRL.
Analizând contestatia formulată, judecătorul sindic reţine următoarele:
Creditoarea …. S.A. a fost înscrisă în tabelul preliminar contestat în baza:
* contractului de credit nr…. ( credit de refinanţare) în valoare de … lei încheiat între societatea … S.R.L., CUI …., nr. ordine în Registrul Comerţului de pe lângă Tribunalul Călăraşi prin reprezentant legal … în calitate de împuternicit şi … S.A., astfel cum a fost modificat prin actul adiţional nr…., fideiusori fiind …, şi actul adiţional nr…. ( încheiat între …. S.A. şi societatea … S.R.L. reprezentată legal prin …. în calitate de împuternicit).
* contractului de credit nr…. ( credit pentru dezvoltare), în valoare de .. lei încheiat între societatea … S.R.L., CUI …, nr. ordine în Registrul Comerţului de pe lângă Tribunalul Călăraşi prin reprezentant legal … în calitate de împuternicit şi …. S.A., fideiusori … şi …, astfel cum a fost modificat prin acte adiţionale succesive.
* contractul de credit nr…. ( credit pentru dezvoltare) în valoare de … lei încheiat între societatea … S.R.L., prin reprezentant legal .. şi fideiusori … şi …, astfel cum a fost modificată prin acte adiţionale succesive.
În contractele de credit menţionate, … în cadrul Condiţiilor Generale la art.7.1.29, debitoarea societatea … S.R.L s-a obligat, ca pe toata durata creditului, să nu ramburseze creanţele pe care acţionarii, asociaţii, sau alte persoane din conducerea societăţii, alţi creditori ai debitoarei o deţin împotriva societăţii, până la achitarea integrală a sumelor datorate în baza contractului de credit.
Judecătorul sindic constată că prin clauza inserată la art.-ul 7.1.29 al contractelor de credit menţionate, a fost instituită o condiţie suspensivă care condiţionaeză achitarea de către debitoare către acţionarii săi, asociaţii, sau alte persoane din conducerea societăţii, alţi creditori ai debitoarei, de un eveniment viitor şi nesigur ca realizare, respectiv achitarea de către debitoare a împrumutului acordat de către bancă. Clauza menţionată este asumată de societate prin reprezentant legal …. în calitate de mandatar împuternict prin procură specială autentificat sub nr…. şi are putere de lege între părţi.
Faţă de probatoriul administrat în cauză (înscrisuri – contractele de credit, corespondenţa purtată între … S.A. şi … ), împrejurarea că administratorul/asociatul unic este … – mama creditorului … ( aspect necontestat de către acesta), judecătorul sindic reţine că creditorul … a negociat încheierea contractelor menţionate iar pe unele dintre acestea …., chiar le-a semnat în calitate de împuternicit.
Prin urmare, judecătorul sindic consideră că creditorul chirografar … trebuie să suporte influenţa actelor juridice patrimoniale (contractele de credit nr. …) încheiate de către debitoarea societatea … S.R.L. cu … S.A..
Neapelarea la mecanismul prezumţiilor judiciare ar face imposibilă, în cazul dat, identificarea legăturii dintre diferitele acte privitoare la gestiunea socială şi consecinţele financiare ce au condus la încheierea şi derularea contractelor de credit cu … S.A.. Soluţia se întemeiază pe principiul protecţiei creditorilor şi adagiul nemo auditur proprian turpitudinem allegans, nimănui nu-i este îngăduit să se prevaleze de propria incorectitudine pentru a obţine protecţia judiciară a unui drept. A interpreta în sensul că, creditorului chirografar … nu îi este opozabil contractele de credit menţionate, fiind un terţ faţă de acestea ar însemna să i se permită celui care a participat la negocierea/încheiere/derularea contractelor , acţionând ca un administrator de fapt să se prevaleze de propria culpă.
Prin urmare, având în vedere că această condiţie – a achitării creditului nu s-a împlinit, creanţa împuternicitului reprezentatului legal al societăţii debitoare … S.R.L., indiferent de natura acesteia urmează a fi înscrisă provizoriu în tabelul preliminar conform art.102 alin.5 din Legea nr.85/2014 la categoria creanţe sub condiţie.
Pentru aceste considerente, contestaţia formulată de creditoarea …. S.A. împotriva tabelului preliminar al creanţelor debitoarei societatea … S.R.L. va fi admisă, creanţa creditorului ….. urmând a fi înscrisă sub condiţie suspensivă.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂŞTE:
Admite contestaţia formulată de contestatoarea creditoare ….S.A. împotriva tabelului preliminar de creanţe al creanţelor debitoarei societatea … S.R.L., publicat în BPI nr…..
Dispune înscrierea sub condiţie suspensivă a creanţei creditorului ….
Cu drept de apel în termen de 7 zile de la comunicare prin BPI. Cererea de apel se va depune la Tribunalul Călăraşi – secţia civilă.
Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, azi ….
CITIȚI din categoria #jurisprudență:
- Jurisprudență | Tribunalul Neamț – Litigii cu profesioniști. Efectele promovării recursului împotriva încheierii de suspendare a judecăţii asupra termenului de perimare, prevăzut de art. 416 C.p.c.
- Jurisprudență | Tribunalul Prahova – Excepţia de necompetenţă materială. Invocare după primul termen şi admitere în mod greşit de instanţa învestită
- Jurisprudență | Tribunalul Olt – Obligația efectuării de lucrări de combatere a eroziunii terenurilor proprietate privată
Comments 1