Jurisprudență | Tribunalul Călărași – Probele în procedura contravenţională. Respectarea prezumţiei de nevinovăţie. In dubio pro reo

Decizie civilă  (…)/8 aprilie 2022 – Tribunalul Călărași – plângere contravențională

Pe rol fiind judecarea apelului formulat de apelantul M.L.G. împotriva sentinţei civile nr. (…)/2021 pronunţată de Judecătoria Călăraşi în contradictoriu cu intimatul IPJ CĂLĂRAŞI, având ca obiect anulare proces verbal de contravenţie PL. CONTRAVENŢIONALĂ PV SERIA (…) NR.(…).

Dezbaterile au avut loc în şedinţa publică din data de 24 februarie  2022 şi au fost consemnate în încheierea din aceea zi, ce face parte integrantă din prezenta hotărâre, când instanţa, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunţarea la 10.03.2022, 17.03.2022, 31.03.2022, 07.04.2022 şi ulterior la această dată, când a pronunţat următoarea hotărâre.

În fapt, în sarcina petentului s-a reţinut că, la data de 27.02.2021, ora 12:13, a condus auto marca (…) cu nr. (…) pe bld. Cuza Vodă, (…), iar, când a ajuns în dreptul imobilului (…), a pătruns şi rulat pe sensul opus de mers, totodată încălcând marcajul longitudinal dublu continuu, punând în pericol traficul rutier în zonă. De asemenea, nu a avut asupra sa documentele prevăzute de lege, respectiv cartea de identitate, permisul de conducere şi certificatul de înmatriculare al vehiculului.

Fiind învestită, potrivit dispozițiilor art. 34 alin. (1) din O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, cu verificarea legalității şi temeiniciei procesului-verbal în privinţa faptei de a circula pe sens opus, instanţa a constatat următoarele:

Sub aspectul legalității sale, analizând procesul verbal prin prisma motivelor de nulitate care pot fi invocate de instanța de judecată din oficiu, prevăzute de art. 17 din O.G. nr. 2/2001, instanța a apreciat că procesul-verbal este legal, neidentificându-se niciuna dintre deficiențele acestuia de natură să îi atragă ineficacitatea, respectiv numele și prenumele agentului constatator, numele și prenumele contravenientului, fapta săvârșită și data acesteia, semnătura agentului constatator.

Potrivit art. 16 din O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, procesul verbal de constatare a contravenției va cuprinde în mod obligatoriu: data și locul unde este încheiat; numele, prenumele, calitatea și instituția din care face parte agentul constatator; numele, prenumele, domiciliul și codul numeric personal ale contravenientului; descrierea faptei contravenționale cu indicarea datei, orei și locului în care a fost săvârșită, precum și arătarea împrejurărilor care pot servi la aprecierea gravității faptei și la evaluarea eventualelor pagube pricinuite; indicarea actului normativ prin care se stabilește și se sancționează contravenția; indicarea societății de asigurări, în situația în care fapta a avut ca urmare producerea unui accident de circulație; posibilitatea achitării, în termen de 15 zile de la data înmânării sau comunicării procesului-verbal, a jumătate din minimul amenzii prevăzute de actul normativ, termenul de exercitare a căii de atac și instanța la care se depune plângere.

Instanța a constatat că petentul nu a invocat niciunul dintre motivele de nulitatea relativă prevăzute de art. 16 din O.G. nr. 2/2001.

Instanța a reținut că, deși O.G. nr. 2/2001 nu cuprinde dispoziții exprese cu privire la forța probantă a actului de constatare a contravenției, din economia art. 34 rezultă că procesul-verbal contravențional se bucură de prezumția relativă de legalitate și temeinicie.

Astfel cum rezultă și din jurisprudența CEDO, în materie de circulaţie rutieră, art. 6 § 2 nu se opune aplicării unui mecanism care nu face altceva decât să instaleze o prezumţie relativă de conformitate a unui proces-verbal la realitate, prezumţie fără de care ar fi practic imposibilă pedepsirea încălcărilor cu privire la circulaţie rutieră [Stevens împotriva Belgiei, nr. 56936/00, (dec.), 9 decembrie 2004 şi, mutatis mutandis, Bosoni împotriva Franţei, nr. 34595/97, decizia din 7 septembrie 1999 şi Adoud împotriva Franţei, nr. 35327/97, decizia din 7 septembrie 1999].

Curtea a constatat, într-un mod mai general, că orice sistem juridic cunoaște prezumțiile de fapt şi de drept. Evident, Convenția nu interzice, în principiu, astfel de prezumții, însă, în materie penală, materie căreia, în accepțiunea Curții, i se subsumează și răspunderea contravențională, statele sunt obligate să se încadreze în anumite limite. În special, art. 6 alin. 2 impune statelor să respecte dreptul la apărare și să includă aceste prezumții în limite rezonabile, luând în calcul gravitatea mizei (Salabiaku c. Franței, Hotărârea din 7 octombrie 1988, seria A nr. 141-A, p. 28; Telfner c. Austriei, nr. 33501/96, 20 martie 2001, p. 16; Anghel c. României, p. 60; Ioan Pop c. României, p. 31).

Forța probantă a rapoartelor sau a proceselor-verbale este lăsată la latitudinea fiecărui sistem de drept, putându-se reglementa importanța fiecărui mijloc de probă, însă instanța are obligația de a respecta caracterul echitabil al procedurii în ansamblu atunci când administrează și apreciază probatoriul (cauza Bosoni v. Franța, hotărârea din 7 septembrie 1999).

Persoana sancționată are dreptul la un proces echitabil (art. 31-36 din O.G. nr. 2/2001) în cadrul căruia să utilizeze orice mijloc de probă și să invoce orice argumente pentru dovedirea împrejurării că situația de fapt din procesul-verbal nu corespunde modului de desfășurare al evenimentelor, iar sarcina instanței de judecată este de a respecta limita proporționalității între scopul urmărit de autoritățile statului de a nu rămâne nesancționate acțiunile antisociale prin impunerea unor condiții imposibil de îndeplinit și respectarea dreptului la apărare al persoanei sancționate contravențional.

Astfel, instanţa a reținut că procesul-verbal de contravenție legal întocmit se bucură de prezumția relativă de temeinicie în măsura în care este încheiat pe baza constatărilor personale ale agentului constatator, aspect ce rezultă din rațiunea care stă la baza recunoașterii unei asemenea valori probatorii, respectiv împrejurarea că, în cuprinsul procesului-verbal de contravenție sunt consemnate aspecte constatate personal, în mod direct, de către agentul constatator, care este o persoană învestită cu exercitarea autorității de stat.

În cauză, instanţa a constatat că fapta reţinută în sarcina petentului, respectiv circulaţia pe sens opus a fost percepută prin propriile simțuri de către agentul constatator, fără ajutorul unor mijloace tehnice, obiective, astfel că procesul-verbal are, prin el-însuși, valoarea unei probe de vinovăție, în considerarea prezumției de legalitate şi temeinicie de care beneficiază acest act care emană de la autoritățile statului.

Prin urmare, în acest caz, sarcina probei revine petentului, potrivit art. 249 C.proc.civ., acesta având posibilitatea de a propune orice mijloace de probă pentru a răsturna prezumția de temeinicie asociată actului sancționat.

De altfel, faptul că petentul a circulat pe sens opus este confirmat, implicit, prin CD-ul aflat la dosarul cauzei. Astfel, din vizionarea înregistrării, instanţa observă cum, în data de 27.02.2021, ora 12:13:37, apare în cadru auto condus de petent cu nr. (…), care se află parcat în dreptul unui salon de înfrumusețare cu faţa spre str. Prelungirea Bucureşti, conform propriilor susţineri, iar nu spre str. Flacăra, cum este cazul celorlalte maşini, poziție în care acesta nu ar fi putut ajunge decât dacă, venind dinspre Str. Cornișei şi îndreptându-se spre str. Prelungirea Bucureşti, ar fi circulat pe sensul opus al bld. Cuza Vodă. Mai mult, filmarea surprinde şi momentul în care petentul părăsește parcarea, iar, pentru a se încadra pe sensul său de mers, circulă, din nou, pe sens opus, fiind imediat oprit de către echipajul de poliţie.

Contrar susţinerilor petentului, instanţa a reţinut că nu prezintă relevanţă pentru angajarea răspunderii sale contravenţionale locul unde a fost oprit de echipajul de poliţie, având în vedere că fapta reţinută în sarcina sa vizează un moment anterior, şi anume, cel în care deplasându-se spre str. Prelungirea Bucureşti a oprit pe partea stângă a bld. Cuza Vodă. Totodată, împrejurarea că petentul nu a circulat decât câțiva metri pe sens opus, pentru a parca, nu schimbă cu nimic situaţia de fapt deoarece legiuitorul pedepsește circulaţia pe sens opus, indiferent de distanța parcursă, nefiind necesar pentru reținerea faptei ca conducătorul de autovehicul să se deplaseze pe autostradă câțiva km.

Faţă de cele expuse anterior, instanţa a constatat faptul că prezumția de veridicitate de care se bucură procesul-verbal nu a fost răsturnată, probatoriul administrat nereliefând o altă situație de fapt decât cea reținută de agentul constatator.

În ceea ce privește individualizarea sancțiunilor aplicate, instanța a avut în vedere criteriile prevăzute de art. 5 alin. (5) și art. 21 alin. (3) din O.G. nr. 2/2001, conform cărora sancțiunea ce se aplică trebuie să fie proporțională cu gradul de pericol social al faptei, ținându-se seama de împrejurările în care a fost săvârșită fapta, de modul și mijloacele de săvârșire a acesteia, de scopul urmărit, de urmare produsă, precum și de circumstanțele personale ale contravenientului și de celelalte date înscrise în procesul-verbal.

Instanța a observat că principiul legalității sancțiunilor contravenționale, reglementat de art. 21 alin. (3) din O.G. nr. 2/2001, presupune ca organele care aplică sancțiunile contravenționale nu pot aplica alte sancțiuni decât cele prevăzute în legea contravențională și numai în limitele prevăzute de această lege. Prin raportare la interesul general protejat prin această normă, o asemenea neregularitate, în măsura în care există, este sancționată cu nulitatea absolută virtuală a procesului-verbal contravențional, fiind, astfel, necesar să se dovedească existența unei vătămări care nu poate fi înlăturată altfel decât prin anularea actului, potrivit art. 177 alin. (1) C.proc.civ., aplicabil în completare potrivit art. 47 din O.G. nr. 2/2001.

Instanța a admis că normele juridice de reglementare a circulației rutiere sunt, prin excelență, norme de pericol, de avertizare, de prevenție, finalitatea respectării lor asigurând, în principal, protejarea vieții, a integrității și a sănătății persoanelor, a mediului și, în subsidiar, a bunurilor acestora. Prin urmare, nerespectarea acestor reguli de conduită poate conduce la producerea unor accidente de circulație, cu consecințe mai mult sau mai puțin dezastruoase, ceea ce impune ca atât autoritățile statului, cât și participanții activi sau pasivi la traficul rutier să dea dovadă de o responsabilitate deosebită, respectând întocmai normele prescrise de către legiuitor.

În acest sens, instanța a reținut că petentul a fost sancționat pentru conducerea unui vehicul pe sensul opus, faptă ce prezintă un pericol suficient de ridicat pentru a atrage aplicarea sancţiunii amenzii. Instanţa a avut în vedere faptul că nerespectarea acestor reguli de conduită poate conduce la producerea unor accidente de circulație, cu consecințe mai mult sau mai puțin dezastruoase, ceea ce impune ca atât autoritățile statului, cât și participanții activi sau pasivi la traficul rutier să dea dovadă de o responsabilitate deosebită, respectând întocmai normele prescrise de către legiuitor. Nu se poate face abstracție de gravitatea faptei care ar fi putut ocaziona repercusiuni nedorite, întrucât simplul aspect că, in concreto, nu s-a produs niciun accident, ține într-o mare măsură și de hazard.
Prin urmare, instanţa a considerat că amenda în sumă de 870 lei, care, de altfel, reprezintă cuantumul minim prevăzut de art. 98 alin. (4) pct. c) din O.U.G. nr. 195/2002 pentru clasa a III-a de sancțiuni, respectă principiul proporționalității sancțiunii contravenționale.

Instanța a reținut că, pe lângă sancțiunea principală a amenzii, petentului i s-a aplicat și sancțiunea complementară a suspendării dreptului de a conduce pe o perioadă de 60 de zile, legiuitorul reglementând incidența celor două sancțiuni în mod cumulativ.

Coroborând dispozițiile art. 5 alin. (6) din O.G. 2/2001, potrivit cărora “sancțiunile complementare se aplică în funcție de natura și de gravitatea faptei” cu prevederile art. 101 alin. (3) lit. d) din O.U.G. nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, care instituie obligativitatea aplicării sancțiunii complementare a suspendării dreptului de a conduce pentru o perioadă de 60 de zile alături de amendă, rezultă că legiuitorul a prezumat absolut gravitatea faptei astfel sancționate.

Mai mult, prin executarea sancțiunii complementare a suspendării dreptului de a conduce pentru o perioadă de 60 de zile, instanța a apreciat că petentul va înțelege importanța protecției interesului public atât față de riscul potențial pe care îl prezintă un conducător care nesocotește regulile de circulație rutieră, cât, mai ales, față de pericolul pe care îl prezintă ignorarea dispozițiilor legale pentru ceilalți participanți la trafic.

Împotriva acestei sentinţe a declarat apel petentul M.L.G., apreciind-o nelegală şi netemeinică. În şedinţa publică din data de 24.02.2022, apelantul a depus motive de apel, prin care a solicitat admiterea apelului, desfiinţarea hotărârii instanţei de fond şi, evocând fondul, admiterea plângerii dispunând anularea procesului verbal de contravenţie.

În motivare a arătat că, în fapt, prin cererea înregistrată la Judecătoria Călăraşi sub nr. (…)/2021 a solicitat anularea procesului-verbal de contravenţie seria (…) nr. (…), încheiat la data de 27.02.2021 de către I.P.J. Călăraşi, doar cu privire la contravenţia referitoare la faptul că ar fi circulat pe sensul opus, înlăturând astfel sancţiunea contravenţională a amenzii precum şi sancţiunea contravenţională complementară de suspendare a exercitării dreptului de a conduce autovehicule pe o perioadă de 60 de zile.

În motivarea plângerii a arătat că la data de 27.02.2021, în jurul orelor 12:30, conducea autoturismul cu numărul de înmatriculare (…) pe Bld. Cuza Vodă din Călăraşi, având direcţia de mers dinspre Str. Cornişei (dinspre Grădina ZOO) către intersecţia cu str. Bucureşti. Intenţionând să oprească în faţa magazinului „APICOLA”, a constatat că nu poate face acest lucru întrucât pe partea dreaptă a străzii erau oprite mai multe autovehicule, fiind staţie TAXI. În aceste condiţii a oprit pe partea stână a drumului, paralel cu bordura, în zona magazinului amintit mai sus, e drept, prin această manevră încălcând marcajul longitudinal continuu care despărţea sensurile de circulaţie.

În timp ce era oprit a apărut un poliţist care i-a cerut actele şi l-a sancţionat cu amendă contravenţională în valoare de 870 lei şi suspendarea exercitării dreptului de a conduce autovehicule pe o perioadă de 60 de zile pe motiv că ar fi circulat pe sensul opus, amendă contravenţională în valoare de 870 lei pentru că a încălcat marcajul longitudinal continuu, şi avertisment pentru că nu a avut asupra sa cartea de identitate, permisul de conducere certificatul de înmatriculare al vehiculului.
Instanţa de fond, prin Sentinţa Civilă nr. (…)/2021 din data de 29.07.2021, a respins plângerea ca neîntemeiată, apreciind că fapta de a circula pe sensul opus există şi că ea prezintă o gravitate însemnată.

Faţă de soluţia pronunţată de Judecătoria Călăraşi, solicită să se reevalueze probele administrate, cu precădere imaginile video existente la dosarul cauzei, şi să se constate că, într-adevăr, nu a circulat pe sensul opus ci a efectuat o manevră de oprire neregulamentară pe partea stângă a drumului.
Este adevărat că pentru a opri pe jartea stângă a încălcat marcajul longitudinal continuu şi, de asemenea, este adevărat că nu a avut actele asupra sa.

Pentru aceste motive, luând în considerarea imaginile video aflate la dosarul cauzei, solicită să se admită apelul, să se desfiinţeze hotărârea instanţei de fond şi, evocând fondul cauzei, să se admită plângerea dispunând anularea procesului-verbal de contravenţie seria (…) nr. (…)/27.02.2021 doar cu privire la contravenţia referitoare la faptul că ar fi circulat pe sensul opus.

Această analiză se realizează prin prisma a trei criterii alternative: 1) dacă textul ce defineşte contravenţia aparţine, conform legii naţionale, dreptului penal, 2) natura faptei, 3) natura şi gradul de severitate al sancţiunii aplicate.

Astfel, prin raportare la natura generală a dispoziţiei legale încălcate în speţă de către petent, precum şi obiectivul disuasiv şi punitiv al sancţiunii aplicate , tribunalul consideră că fapta reţinută în sarcina petentului reprezintă o „acuzaţie în materie penală” în sensul art.6 din Convenţia europeană.

Consecinţele calificării faptei drept „acuzaţie în materie penală” sunt: petentul se bucură de prezumţia de nevinovăţie iar sarcina probei incumbă autorităţilor statului. Însă, nici una dintre aceste garanţii procesuale nu are caracter absolut, deoarece limitele până la care funcţionează prezumţia de nevinovăţie şi conţinutul obligaţiei autorităţilor de a suporta sarcina probei se raportează la specificul fiecărui caz în parte. În materia faptelor scoase din sfera dreptului penal şi incluse în sfera abaterilor contravenţionale, Curtea europeană a admis faptul că limitele de apreciere sub aspectul respectării prezumţiei de nevinovăţie sunt mult mai largi. Prezumţia de nevinovăţie nu este una absolută, ca de altfel nici obligaţia acuzării de a suporta întreaga sarcină a probei. Dat fiind că analiza se plasează într-un domeniu în care numărul faptelor sancţionate este extrem de mare, Curtea europeană a reţinut că aplicarea cu cea mai mare rigoare a principiilor enunţate ar duce la lăsarea nepedepsite a multor contravenţii şi ar pune în sarcina autorităţilor ce aplică astfel de sancţiuni o povară excesivă şi nejustificată. Jurisprudenţa Curţii europene nu impune statelor contractante să dea o anumită forţă probantă, mai largă sau mai restrânsă, procesului-verbal de contravenţie, şi cu atât mai mult să îl facă lipsit de orice efect util, ci doar statuează asupra faptului că sarcina instanţelor naţionale este de a respecta principiul proporţionalităţii între, pe de o parte, scopul urmărit de autorităţile statului de a sancţiona faptele antisociale, iar pe de altă parte, mijloacele utilizate în proces pentru aflarea adevărului judiciar, cu respectarea dreptului la apărare al persoanei sancţionate contravenţional. Aceasta presupune prin esenţă ca sistemul probator să nu ducă la impunerea unor condiţii imposibil de îndeplinit în materie de sarcină a probei, însă instanţa are obligaţia de a respecta caracterul echitabil al procedurii în ansamblu atunci când administrează şi apreciază probatoriul (cauza Bosoni c. Franţei).

Tribunalul observă că situaţia de fapt reţinută de către agentul constatator în cauză ( circulaţia pe sensul opus de mers) nu este nici măcar constatată prin propriile simţuri, ci se bazează pe o prezumţie a acestuia, prezumţie ce pleacă de la faptul vecin şi conex al opririi automobilului condus de petent pe sensul opus de mers (înregistrat video). Tribunalul nu poate avea în vedere înregistrarea video depusă la dosar când petentul respectând ”indicaţiile” agentului constatator se deplasează cu automobilul pe sensul opus; în această ipoteză fapta s-a comis la solicitarea agentului constatator, acesta determinându-l pe petent să săvârşească fapta de a circula pe sensul opus, agentul nefiind esenţialmente pasiv ( Pătraşcu c. României).

Elementele unei contravenţii sunt: obiect, subiect, latura subiectivă şi latura obiectivă. Astfel, în esenţă contravenţia are un obiect juridic, anume valoarea socială protejată, un obiect material care reprezintă materializarea obiectului juridic, un subiect activ, contravenientul, un subiect pasiv, cel care suferă consecinţele contravenţiei, o latură obiectivă, anume comportamentul ilicit împreună cu urmarea produsă de acesta şi o latură subiectivă care cuprinde reprezentarea psihică a persoanei cu privire la fapta sa ilicită.

Aşadar, vinovăţia reprezintă trăsătura contravenţiei care impune, ca o condiţie de existenţă a unei fapte tipice necesitatea ca persoana care a comis actul incriminat să fii realizat, la momentul comiterii acelui act, implicaţiile actului său şi să fii putut să determine efectele acestuia. În alte cuvinte, pentru ca o faptă să fie contravenţie este necesar ca autorul acesteia să fi acţionat în mod liber şi să îşi fii putut percepe actele şi consecinţele lor.

Or, în cauză petentul susţine că nu a circulat pe sensul opus, ci a traversat sensul opus. Noţiunile nu sunt similare, iar plecarea automobilului din poziţia în care a fost surprins putea fi făcută şi prin alte manevre ( incluzând manevra de întoarcere).

În concluzie, tribunalul consideră că, în măsura în care în cauză procesul-verbal contestat nu este susţinut de nicio dovadă, iar contravenientul nu are altă probă de nevinovăţie, nu se mai poate susţine temeinicia acestuia fără a se încălca prezumţia de nevinovăţie instituită de art.6 din Convenţia europeană a drepturilor omului.