Rezumat în abstract al problemei soluţionate: rolul clauzei penale este de evaluare, pe cale convenţională, a prejudiciului suferit de creditor. O astfel de clauză are un izvor juridic legal, reprezentat de art. 15 din O.G. nr. 51/1997, conform căruia ”dacă în contract nu se prevede altfel, în cazul în care locatarul/utilizatorul nu execută obligaţiile de plată a ratei de leasing timp de două luni consecutive calculate de la data scadenţei prevăzută în contractul de leasing, locatorul/finanţatorul are dreptul de a rezilia contractul, iar locatarul/utilizatorul este obligat să restituie bunul şi să plătească toate sumele datorate până la data restituirii în temeiul contractului de leasing’’.
O.G. nr. 51/1997 acoperă doar dreptul locatorului/finanţatorului la restituirea bunurilor plasate în leasing şi la obligarea locatarului/utilizatorului de a plăti sumele datorate până la data restituirii obiectului material al leasingului. Dispoziţia citată nu se referă expressis legis şi la daunele-interese reprezentate de prejudiciul încercat de locator/finanţator după data restituirii obiectului material al leasingului (bunuri/echipamente). Totuşi, aceeaşi prevedere legală, în chiar debutul reglementării sale, statuează că dispoziţiile sale îşi găsesc aplicarea „dacă în contract nu se prevede altfel”. Prin urmare, norma specială conţinută de art. 15 din O.G. nr. 51/1997 permite alăturarea unor norme complementare la care părţile au posibilitatea să recurgă pe cale convenţională.
Cum prin contractul de leasing sunt stipulate daune-interese pentru reziliere, egale cu valoarea a 12 rate de leasing, din cele rămase la plata până la finalul contractului, care se adaugă la cele plătite deja şi toate sumele datorate până la data la care debitorul este obligat să restituie bunul, prin completarea biletului la ordin cu valoarea aferentă se ajunge la situația în care finanțatorul obţine executarea anticipată a obiectului obligației, contrar naturii succesive a acesteia. Deşi a valorificat pactul comisoriu de ultim grad şi a reziliat contractul din vina utilizatorului, finanţatorul urmăreşte obţinerea suplimentară a unor rate de leasing viitoare momentului încetării contractului – situaţie incompatibilă cu ipoteza reglementată prin art. 1538 alin. (2) Cod Civil.
În baza art. 35 din Legea 58/1934, avalistul este ţinut în acelaşi mod ca acela pentru care a garantat, dobândind poziţia juridică a avalizatului, având toate drepturile şi obligaţiile acestuia. Deşi beneficiarul biletului la ordin este în drept să urmărească avalistul, independent de urmărirea emitentului biletului, răspunderea patrimonială a avalistului nu poate depăşi valoarea obligaţiilor debitorului principal.
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Constanţa la 9 iunie 2021 , sub numărul (…)/212/2021, debitorul M E a formulat – în contradictoriu cu societatea creditoare P LEASING S.R.L. – contestaţie la executarea silită înfăptuită de B.E.J.A. D ŞI ASOCIAŢII în cadrul dosarului de executare nr. (…)/2021 , solicitând anularea biletului la ordin , anularea executării silite şi anularea actelor de executare, respectiv a încheierii nr. (…)/17.05.2021 pronunţate în dosarul nr. (…)/212/2021 al Judecătoriei Constanţa, a cererii de încuviinţare a executării silite, a înştiinţării emise în data de 27.05.2021, a somaţiei din data de 27.05.2021, a înştiinţării privind măsura popririi emisă în data de 27.05.2021, a încheierii privind suplimentarea cheltuielilor de executare silită din data de 03.06.2021, a somaţiei imobiliare din data de 03.06.2021 şi a tuturor actelor de executare ulterioare acestora, cu cheltuieli de judecată. Prin aceeaşi cerere, contestatoarea a solicitat şi suspendarea executării silite până la soluţionarea definitivă şi irevocabilă a contestaţiei la executare.
Contestatoarea a învederat că la 11 iulie 2018, între intimată, în calitate de locator şi MGD C S.R.L., în calitate de utilizator a fost încheiat contractul de leasing operaţional LS2… , având ca obiect folosinţa şi posesia autoturismului Land Rover Sport 3.0D, pe o perioadă de 57 luni; în temeiul contractului, utilizatorul a oferit drept garanţie mai multe bilete la ordin care au fost emise în alb şi avalizate de către contestatoare şi care puteau fi completate de către intimată, numai ca urmare a neachitării facturilor fiscale emise de intimată în acest sens.
La 7 iulie 2020, între intimată şi societatea MGD C S.R.L. a fost încheiat un angajament de plată prin care societatea MGD C S.R.L. a recunoscut că datorează intimatei suma de 59.759,50 lei şi şi-a asumat obligaţia de a desemna, în termen de 10 zile lucrătoare de la data semnării angajamentului de plată, o terţă parte, persoană juridică, care să încheie cu intimata un contract de vânzare pentru achiziţionarea autoturismului ce a făcut obiectul contractului de leasing, preţul acestuia urmând a fi achitat, în parte, la data semnării contractului de vânzare, urmând ca la data predării autoturismului, terţa parte să efectueze plata integrală.
Utilizatorul şi-a îndeplinit întocmai obligaţiile asumate, achitând integral suma de 59.759,50 de lei la 09.07.2020, iar la data de 10.07.2020 a desemnat terţa parte care urma să încheie contractul de vânzare; în temeiul aceluiaşi angajament de plată, intimata şi-a asumat obligaţia corelativa ca, în situaţia îndeplinirii obligaţiilor de către MGD C S.R.L., să nu mai aibă alte pretenţii, prezente sau viitoare, de orice natură, împotriva debitoarei.
La 23.02.2021, intimata a transmis prin e-mail preţul autoturismului, respectiv 335.124,19 lei ; la 02.06.2021 a primit somaţia din data de 27.05.2021 prin care i-a fost pus în vedere ca, în termen de 1 zi de la primirea somaţiei să achite creanţa totală în cuantum de 91.549,56 lei, executarea silită fiind pornită în baza biletului la ordin completat ulterior semnării de către intimată şi MGD C SRL a angajamentului de plată şi a îndeplinirii de către MGD C SRL a obligaţiilor stipulate în acesta. Se impune anularea biletului la ordin, faţă de împrejurarea că acesta nu a fost emis în conformitate cu dispoziţiile contractului de leasing, fiind întocmit cu încălcarea dispoziţiilor asumate de către intimată prin angajamentul de pată, ce a stins obligaţiile ce rezultau din contractul de leasing, dând naştere la alte obligaţii, executate integral de către MGD C SRL. La data completării biletului la ordin, intimata nu mai avea calitatea de creditor faţă de MGD C S.R.L. şi faţă de contestatoare întrucât prin angajamentul de plată se stinseseră toate obligaţiile pe care MGD C SRL le avea faţă de intimată; biletul la ordin emis în alb putea fi completat de către intimată numai după emiterea unei facturi fiscale, conform art. 7.7 din contract, facturi ce nu au fost emise de către intimată.
În drept, au fost invocate prevederile art. 61 şi următoarele din legea nr. 58/1934, prevederile art. 453, art. 662, art. 712, art. 719 şi următoarele C. proc. civ.
Intimata a depus întâmpinare, prin intermediul căreia a invocat excepţia tardivităţii formulării contestaţiei la executare, iar pe fondul cauzei a solicitat respingerea contestaţiei la executare, ca neîntemeiată. A arătat că biletul la ordin a fost emis de societatea MGD C SRL şi avalizat de contestatoare, în considerarea contractului de leasing operaţional nr. LS02…/11.07.2018. Urmare a nerespectării obligaţiei de plată a chiriei lunare de către locatar, intimata a reziliat de plin drept contractul de leasing începând cu data de 22.11.2019 pentru recuperarea creanţelor generate, a încheiat cu MGD C SRL, la data de 07.07.2020, angajamentul de plată prin intermediul căreia cea din urmă şi-a asumat o serie de obligaţii, printre care şi obligaţia de a desemna un cumpărător pentru bunul prevăzut în contractul de leasing, obligaţie pe care, contrar susţinerilor contestatoarei, aceasta din urmă nu şi-a îndeplinit-o. Cu privire la acest aspect, intimata a precizat că, la data de 23.02.2021 a solicitat societăţii MGD C SRL să indice terţul cumpărător al bunului de leasing, solicitare la care însă nu a primit niciun răspuns, motiv pentru care a apreciat că angajamentul de plată nu a fost respectat. Creanţa pentru care a fost emis biletul la ordin este în cuantum total de 83.919,96 lei, ce se compune din suma de 80.106,87 lei cu titlu de daune interese calculate în baza clauzei penale prevăzute de art. 19.5 alin. 2 paragraful 2 din contract, ca urmare a rezilierii, din culpa exclusivă a MGD C SRL, a contractului de leasing şi din suma de 3.813,09 lei, reprezentând cheltuielile avansate de creditor privitoare la procedura executării silite. Contrar susţinerilor contestatoarei, deţine o creanţă certă, lichidă şi exigibilă, astfel cum anterior a fost detaliată, creanţă menţionată în cuprinsul biletului la ordin prezentat spre scontare la U Bank SA şi refuzat la plată, formată din daune-interese ce nu se facturează prin raportare la prev. art. 286 alin. 4 rap. la art. 319 Cod fiscal.
Prin Sentinţa civilă nr. (…) din data de 26.08.2021, Judecătoria Constanţa a respins, ca neîntemeiată , excepţia decăderii contestatorului din dreptul de a formula contestaţia, a admis contestaţia, a anulat biletul la ordin seria (…) nr. 69… , emis la data de 02.02.2021, scadent la data de 19.03.2021, precum şi executarea silită ce face obiectul dosarului de executare nr. (…)/2021 al S.C.P.EJ. D și Asociații, împreună cu încheierea de încuviinţare a executării silite nr. (…), pronunţate la data de 17.05.2021 de Judecătoria Constanța în dosarul nr. (…)/212/2021 și cu toate actele de executare silită întocmite de S.C.P.E.J. D și Asociații. Totodată, intimata a fost ţinută la plata, către contestatoare, a sumei de 1.050 lei, reprezentând cheltuieli de judecată – taxă judiciară de timbru.
Pentru a ajunge la această soluţie, autoritatea judiciară a statuat, textual, că a fost învestită cu soluţionarea unei contestaţii la executare speciale, întemeiată pe dispoziţiile Legii nr. 58/1934 asupra cambiei şi biletului la ordin, motiv pentru care reţine în cauză incidenţa prev. art. 62 din Legea nr. 58/1934 potrivit cu care în termen de 5 zile de la comunicarea somaţiunii, debitorul poate face contestaţie la executare. Somaţia cambială i-a fost comunicată contestatoarei la data de 02.06.2021, potrivit procesului-verbal de înmânare existent la dosarul de executare silită , de la această dată începând să curgă termenul de 5 zile.
La 08.06.2021 – data transmiterii contestaţiei prin e-mail către Judecătoria Constanţa, contestatoarea se afla în termenul de 5 zile de formulare a contestaţiei la executare speciale, cererea fiind depusă la instanţă în termen. Pentru executarea titlului executoriu reprezentat de biletul la ordin seria (…) nr. 69… emis la data de 02.02.2021, S.C.P.E.J. D şi Asociaţii a deschis la data de 24.04.2021 dosarul de executare silită nr. 402/2021 împotriva debitorului Urmărit MGD C SRL şi împotriva debitorului avalist M E, conform încheierii din data de 24.04.2021, iar la 17.05.2021, Judecătoria Constanţa a încuviinţat executarea silită, prin încheierea pronunţată în dosarul nr. (…)/212/2021.
La 27.05.2021 s-a dispus înfiinţarea popririi asupra unei cote de 1/3 din venitul lunar al contestatoarei M E, măsură de executare în urma căreia, la aceeaşi dată, a fost emisă înştiinţarea privind măsura înfiinţării popririi. La 02.06.2021, potrivit procesului-verbal de înmânare existent la dosarul de executare silită, i-au fost comunicate contestatoarei încheierea de stabilire cheltuieli din data de 27.05.2021, înştiinţarea privind declanşarea urmăririi din data de 27.05.2021, somaţia cambială din data de 27.05.2021, adresa de înfiinţare a popririi din data de 27.05.2021, înştiinţarea privind măsura popririi din data de 27.05.2021, GDPR debitor, titlul executoriu, în copie certificată pentru conformitate şi încheierea de încuviinţare a executării silite, în copie certificată, toate emise în dosarul de executare nr. 402/2021, iar la 09.06.2021, i-au fost comunicate somaţia imobiliară din 03.06.2021, încheierea de suplimentare cheltuieli din data de 03.06.2021, încheierea de stabilire cheltuieli, titlul executoriu, în copie certificată pentru conformitate şi încheierea de încuviinţare a executării silite, în copie certificată, toate emise în dosarul de executare nr. (…)/2021.
De la data comunicării, respectiv 02.06.2021, debitoarea a putut să ia la cunoştinţă în mod corect şi complet de toate formele de executare exercitate asupra acesteia şi tot de la această dată curge termenul de 15 zile pentru formularea contestaţiei la executare propriu-zisă. La 08.06.2021, data transmiterii contestaţiei prin e-mail către Judecătoria Constanţa, contestatoarea se afla în termenul de 15 zile de formulare a contestaţiei la executarea silită propriu-zisă, cererea fiind depusă la instanţă în termen. La 11.07.2018, între intimată, în calitate de locator şi societatea MGD C SRL, în calitate de locatar, a fost încheiat contractul de leasing operaţional nr. LS02… , prin intermediul căreia intimata a transmis locatarului dreptul de folosinţă asupra bunului descris în anexa 1 la contract, urmând ca locatarul să plătească, lunar, rata de leasing conform graficului de eşalonare a plăţilor, potrivit art. 7.1.
Locatarul şi-a asumat obligaţia de a emite, către locatar, facturi lunare, în prima zi lucrătoare a fiecărei luni, iar utilizatorul şi-a asumat obligaţia de a plăti rata, în contul indicat pe factura fiscală, în termen de 15 zile calendaristice de la data emiterii facturii. Părţile contractante au prevăzut, în art. 19.3 şi art. 19.5 din contract, că locatorul are dreptul să rezilieze contractul, fără nicio notificare prealabilă, în cazul neachitării de către utilizator a două chirii consecutive, la momentul rezilierii locatarul datorând, cu titlu de daune-interese, potrivit clauzei penale inserate în contract, 12 chirii lunare, precum şi orice alte obligaţii născute în baza contractului, precum şi toate penalităţile aferente obligaţiilor sale născute din sau în legătură cu contractul de leasing. Executarea obligaţiei de plată a ratei lunare de leasing a fost garantată de către locatar cu bilete la ordin emise în alb, avalizate de contestatoare.
În temeiul art. 7.7 din contract părţile au stabilit ca, în cazul în care utilizatorul nu achită integral facturile emise în termen de 21 zile faţă de termenul scadent, utilizatorul este de acord ca locatorul să încaseze contravaloarea facturilor în baza biletelor la ordin în alb emise de către locatar ca garanţie aferentă contractului de leasing, termenul scadent înscris în biletul la ordin urmând a fi data plăţii rezultată din graficul de eşalonare, la care se adaugă o perioadă de 21 de zile. Locatarul a garantat, cu bilete la ordin emise în alb, doar obligaţia de plată a ratelor lunare de leasing şi numai condiţionat de emiterea, de către intimată, a facturilor aferente acestora.
Concluzia instanţei este susţinută, în primul rând, de aspectul că facturile devin scadente, potrivit dispoziţiilor contractuale sus redate, în termen de 21 de zile de la data emiterii acestora şi în al doilea rând de împrejurarea că, spre deosebire de plata facturilor, pentru care s-a prevăzut în mod explicit în contract că locatarul garantează cu bilete la ordin emise în alb, pentru plata sumelor datorate în baza clauzei penale stipulate de art. 19.5 din contract părţile nu au mai stabilit, în sarcina intimatei, obligaţia emiterii unei facturi, dar nici obligaţia, sarcina locatarului, de a garanta executarea clauzei penale cu bilete la ordin în alb.
Urmare a neîndeplinirii obligaţiilor contractuale de către locatar, intimata, la data de 22.11.2019, a procedat la rezilierea contractelor de leasing operaţional 0,5% pe zi de întârziere, daune interese potrivit legii şi cheltuieli de judecată ocazionate de recuperarea pe cale judecătorească a acestor sume. Potrivit situaţiei facturilor neachitate la data de 22.11.2019, (f.125), locatarul figura cu un total de plată, în baza facturilor neachitate emise în temeiul contractului de leasing operaţional LS02…, în cuantum de 26.618,88 lei.
La 07.07.2020 între intimată şi societatea MGD C SRL a fost încheiat un angajament de plată prin care societatea MGD C SRL a recunoscut că datorează intimatei suma de 59.759,50 lei şi şi-a asumat obligaţia de a achita suma în termen de 7 zile lucrătoare de la data semnării angajamentului de plată și obligația de a desemna, în termen de 10 zile lucrătoare de la data semnării angajamentului de plată, o terţă parte, persoană juridică, care să încheie cu intimata un contract de vânzare pentru achiziţionarea autoturismului ce a făcut obiectul contractului de leasing, preţul acestuia urmând a fi achitat, în parte, la data semnării contractului de vânzare, urmând ca la data predării autoturismului, terţa parte să efectueze plata integrală. Obligația de plată a sumei anterior menționate a fost îndeplinită de către societatea MGD C SRL în termen de 2 zile de la data semnării angajamentului, respectiv la data de 09.07.2020, conform extrasului de cont atașat la dosarul cauze, iar obligația de a desemna o terţă parte, persoană juridică, care să încheie cu intimata un contract de vânzare pentru achiziţionarea autoturismului, a fost îndeplinită de către societatea MGD C SRL în termen de 3 zile de la data semnării angajamentului, respectiv la data de 10.07.2020, dată la care i-a și comunicat intimatei îndeplinirea acestei obligații.
La 23.02.2021, intimata a comunicat societății MGD C SRL prețul de achiziționare al autoturismului, respectiv suma de 335.124,19 lei, însă nu a comunicat și contractul de vânzare în vederea încheierii acestuia și în vederea achitării de către societate a avansului ce urma a fi stabilit de către părți, conform angajamentului de plată asumat. La 16.03.2021, MGD C SRL a notificat-o pe intimată cu privire la respectarea obligației redactare și comunicare a contractului de vânzare, obligație stabilită în sarcina intimatei prin angajamentul de plată, răspunsul intimatei fiind în sensul în care, până la data de 16.03.2021, nu a finalizat redactarea contractului. La 02.02.2021, intimata a emis biletul la ordin pentru suma de 83.919,96 lei, în temeiul contractului de leasing LS02…, bilet având scadența la data de 19.03.2021. Relativ la această împrejurare, instanța constată că emiterea biletului la ordin a fost efectuată în mod abuziv de către creditoare, pe de-o parte având în vedere că obligațiile asumate de către societatea MGD C SRL prin angajamentul de plată au fost integral îndeplinite cu mai bine de 7 luni anterior datei emiterii biletului la ordin și pe de altă parte, având în vedere că la data de 13.07.2020, societatea MGD C SRL figura cu un debit în cuantum de 0 lei, în temeiul contractului de leasing pentru care a fost emis biletul la ordin, aspect ce rezultă din fișa client atașată la dosarul cauzei de însăși intimată.
La data emiterii biletului la ordin – 02.02.2021 , precum și la data punerii acestuia în executare, societatea MGD C SRL efectuase plata integrală a debitului datorat în temeiul contractului de leasing LS2… Instanța observă reaua-credință pe care intimata a manifestat-o în desfășurarea relațiilor contractuale avute cu societatea MGD C SRL, pe de-o parte datorată emiterii abuzive a biletului la ordin și pe de altă parte datorită împrejurării că, la data de 16.03.2021, dată la care intimata anunța societatea MGD C SRL cu privire la împrejurarea că încă nu a finalizat redactarea contractului de vânzare, intimata vânduse deja bunul către o altă societate comercială, conform contractului de vânzare nr. (…) din data de 25.02.2021. În cauză, a operat plata creanței, astfel cum anterior a detaliat, având în vedere că debitul, constând în ratele lunare de leasing facturate potrivit potrivit contractului de leasing, garantate cu biletul la ordin emis în alb, a fost plătit înainte de emiterea biletului la ordin, astfel cum rezultă din extrasul de cont aflat la dosarul cauzei și din fișa de client în care societatea MGD C SRL figura, la data de 13.07.2020 cu sold 0.
La data emiterii biletului la ordin, respectiv 02.02.2021, societatea MGD C SRL nu mai datora nicio sumă de bani garantată cu biletul la ordin. Biletul la ordin nu a fost prevăzut pentru garantarea tuturor daunelor ce izvorăsc din contractul de leasing, sfera sa de aplicare fiind limitată, prin contract, la garantarea plății ratelor de leasing lunare, putând fi emis numai după emiterea facturilor aferente ratelor de leasing și după depășirea cu 21 zile a termenului scadent. Chiar și în ipoteza în care biletul la ordin ar fi fost emis pentru plata unor sume datorate, atâta vreme cât acestea nu intră în sfera de garantare a biletului la ordin, eventuala completarea acestuia pentru daune-interese negarantate, este efectuată în mod abuziv.
Constatând că biletul la ordin a fost completat de către intimată, în mod abuziv, cu ignorarea faptului că obligațiile garantate cu biletul la ordin au fost respectate în totalitate de către partenerul contractual la data emiterii biletului la ordin, instanța urmează să dispună anularea biletului la ordin emis la data de 02.02.2021, pentru suma de 83.919,96 lei, în baza contractului de leasing operațional LS02… Față de împrejurarea că temeiul executării silite îl constituie titlul executoriu, în speță biletul la ordin, titlu executoriu pe care instanța l-a constatat ca fiind emis în mod abuziv de către intimată și pe care urmează a-l anula, instanța apreciază că executarea silită pornită împotriva contestatoarei se desfășoară cu încălcarea dispozițiilor art. 632 alin. 1 C. proc. civ., motiv pentru care urmează să admită contestația la executarea silită și să dispună va anularea încheierii de încuviinţare a executării silite nr. (…), pronunţate la data de 17.05.2021 de Judecătoria Constanța în dosarul nr. (…)/212/2021, anularea executarea silite însăși și anularea tuturor actelor de executare silită ce fac obiectul dosarului de executare nr. (…)/2021 al S.C.P.E.J. D și Asociații. Reclamanta a făcut dovada existenței și întinderii cheltuielilor de judecată în cuantum de 1.050 lei, reprezentând taxă judiciară de timbru, astfel cum a fost stabilită de către instanță și cum reiese din factura nr. (…) din data de 26.07.2021, depusă la dosarul cauzei la fila 160.
Societatea creditoare a formulat apel împotriva acestei hotărâri, solicitând schimbarea, în parte, a sentinţei şi respingerea integrală a contestaţiei debitorului, cu obligarea acestui la plata tuturor cheltuielilor de judecată efectuate în proces.
În susţinere, apelanta a subliniat că ulterior rezilierii Contractului de leasing (…)/11.07.2018 , societatea utilizatoare a achitat ratele de leasing restante în baza unui angajament de plată, rămânând restante la plată daunele interese în valoare de 83.919,96 de lei, percepute pentru încetarea contractului înainte de termen. Biletul la ordin, avalizat de contestatorul M E, a fost completat pentru suma menţionată, în temeiul art. 7.7 teza a II – a din Contract, care îi conferă finanţatorului dreptul de completare pentru toate obligaţiile contractuale neachitate la scadenţă.
Din acest punct de vedere, prima instanţă a interpretat trunchiat clauzele convenţiei, reţinând nereal că utilizatorul şi-a îndeplinit îndatoririle asumate prin Angajamentul din 7 iulie 2020. Astfel, nu a fost îndeplinită obligaţia de desemna un cumpărător pentru bunul finanţat, care era sechestrat de autorităţile belgiene la data semnării Angajamentului. După readucerea în ţară a autoturismului, creditorul a solicitat societăţii utilizatoare să indice persoana terţului cumpărător, cerere rămasă fără un răspuns. Menţiunea făcută de societate la trei zile de la semnare angajamentului de plată este pur declarativă, deoarece după recuperarea bunului din Belgia, societatea respectivă nu mai era interesată de această achiziţie. Corespondenţa purtată de părţi infirmă constatările primei instanţe, referitoare la reaua-credinţă de care ar fi dat dovadă finanţatorul.
Contestatorul avalist datorează – în baza art. 19.5 din Contract – daune interese cu titlu de clauză penală, incluzând 12 chirii lunare şi orice alte obligaţii scadente ale utilizatorului, precum şi toate penalităţi de întârziere aferente obligaţiilor născute din sau în legătură cu contractul de leasing. Între părţi şi-a produs efectele pactul comisoriu de ultim grad, instituit prin art. 19.3 (1), care conferă dreptul creditorului de a rezilia contractul pentru neplata a două chirii consecutive. Au fost valorificate de către apelantă dispoziţiile O.G. nr. 51/1997, art. 466 şi următoarele Cod Procedură Civilă.
Pe calea întâmpinării, intimatul contestator a solicitat respingerea, ca nefondat, a apelului şi îndatorarea societăţii apelante la plata cheltuielilor de judecată efectuate în calea de atac. A reiterat susţinerile de la fond, învederând că societatea finanţatoare s-a obligat în mod ferm şi irevocabil să înceteze orice demersuri de executare silită împotriva societăţii debitoare şi a avaliştilor, pentru sumele datorate şi pentru calculul penalităţilor de întârziere suplimentare.
Părţile nu au solicitat administrarea de probe noi în cale devolutivă de atac.
Apelul este nefondat.
Biletul la ordin constituie un înscris prin care o persoană – emitentul – se obligă să plătească o sumă de bani la scadenţă unei alte persoane – beneficiar – ori la ordinul acesteia. El reprezintă un titlu comercial de valoare şi un titlu de credit, la ordin, formal şi complet, care incorporează o obligaţie abstractă, autonomă şi necondiţionată de plată a unei sume de bani de către semnatarii săi, ţinuţi solidar pentru executarea obligaţiei.
Potrivit art. 106 în referire la art. 63 din Legea nr. 58/1934, în procesele cambiale pornite, fie pe cale de acţiune, fie pe cale de opoziţie la somaţia de executare, debitorul nu va putea opune posesorului decât excepţiile de nulitate a titlului, potrivit art. 2, precum si cele care nu sunt oprite de art. 19. Excepţiile personale vor trebui sa fie grabnică soluţionare si întotdeauna întemeiate pe o probă scrisă.
Printre excepţiile subiective relative se regăseşte şi excepţia referitoare la raportul fundamental dintre părţi, care a determinat emiterea şi completarea biletului la ordin (punctul 328 din Normele-cadru adoptate de Banca Naţională a României nr. 6/1994). Debitorul poate invoca, astfel, înţelegerea intervenită cu persoana creditorului, în virtutea căreia au stabilit să dea o anumită destinaţie biletului la ordin şi să nu o execute în lipsa acestei destinaţii.
În concret, părţile au convenit explicit că instrumentul de credit se emite – potrivit art. 7.7 din Contractul de leasing operaţional nr. (…)/11.07.2018 – exclusiv pentru garantarea îndeplinirii obligaţiilor descrise în acest articol, care stipulează în cazul în care Utilizatorul nu achită integral facturile emise în 21 de zile faţă de termenul scadent, este de acord ca Locatorul să încaseze contravaloarea facturilor, în baza biletelor la ordin în alb emise de utilizator ca garanţie aferentă prezentului contract de leasing. Termenul scadent înscris în biletul la ordin va fi data plăţii rezultată din graficul de eşalonare a plăţilor, la care se adaugă o perioadă de 21 de zile începând cu ziua următoare celei ce reprezintă data exactă a plăţii consemnate în graficul de eşalonare.
Utilizatorul consimte că locatorul are dreptul de a introduce la plată biletele la ordin în alb pentru recuperarea oricăror sume datorate în baza prezentului contract şi neachitate la scadenţă de către utilizator.
Dacă pentru plata facturilor s-a prevăzut în contract că locatarul garantează cu bilete la ordin emise în alb, pentru plata sumelor datorate în baza clauzei penale instituite prin art. 19.5, părţile nu au mai stabilit, în sarcina intimatei, obligaţia emiterii unei facturi, dar nici obligaţia locatarului de a garanta executarea clauzei penale cu bilete la ordin în alb.
Urmare a neîndeplinirii obligaţiilor contractuale de către utilizator, intimata a reziliat contractul, din culpa societăţii MGD C S.R.L. Potrivit situaţiei facturilor neachitate la data de 22.11.2019, locatarul figura cu un total de plată, în baza facturilor neachitate emise în temeiul contractului de leasing operaţional (…), în cuantum de 26.618,88 lei. La 07.07.2020 între intimată şi societatea MGD C SRL a fost încheiat un angajament de plată prin care societatea MGD C SRL a recunoscut că datorează intimatei suma de 59.759,50 lei şi şi-a asumat obligaţia de a achita suma în termen de 7 zile lucrătoare de la data semnării angajamentului de plată și obligația de a desemna, în termen de 10 zile lucrătoare de la data semnării angajamentului de plată, o terţă persoană juridică, care să încheie cu intimata un contract de vânzare pentru achiziţionarea autoturismului ce a făcut obiectul contractului de leasing, preţul acestuia urmând a fi achitat, în parte, la data semnării contractului de vânzare, urmând ca la data predării autoturismului, terţa parte să efectueze plata integrală.
Prin înscrisurile ataşate la filele 66-69 din dosarul de fond, contestatorul a demonstrat probatoriu că obligaţiile restante, izvorâte din Contractul de leasing operaţional nr. (…)/11.07.2018 au fost îndeplinite de către utilizatorul MGD C S.R.L. Aastfel, obligația de plată a sumei anterior menționate a fost îndeplinită de către societatea MGD C SRL în termen de 2 zile de la data semnării angajamentului, respectiv la 09 iulie 2020, conform extrasului de cont atașat la dosarul cauze, iar obligația de a desemna o terţă persoană juridică achizitoare a fost îndeplinită la trei zile de la data semnării angajamentului, respectiv la 10 iulie 2020.
Potrivit art. 1538 alin. (1) şi (2) Cod civil, clauza penală este aceea prin care părţile stipulează că debitorul se obligă la o anumită prestaţie în cazul neexecutării obligaţiei principale. În caz de neexecutare, creditorul poate cere fie executarea silită în natură a obligaţiei principale, fie clauza penală. Din perspectiva textului evocat, clauza penală constituie o convenţie accesorie, prin care părţile determină anticipat echivalentul prejudiciului suferit de creditor, ca urmare a neexecutării, executării cu întârziere sau necorespunzătoare a obligaţiei de către debitorul său, rolul său fiind de evaluare, pe cale convenţională, a prejudiciului suferit de creditor.
O astfel de clauză are un izvor juridic legal, reprezentat de art. 15 din O.G. nr. 51/1997, conform căruia, dacă în contract nu se prevede altfel, în cazul în care locatarul/utilizatorul nu execută obligaţiile de plată a ratei de leasing timp de două luni consecutive calculate de la data scadenţei prevăzută în contractul de leasing, locatorul/finanţatorul are dreptul de a rezilia contractul, iar locatarul/utilizatorul este obligat să restituie bunul şi să plătească toate sumele datorate până la data restituirii în temeiul contractului de leasing. Prevederile O.G. nr. 51/1997 acoperă doar dreptul locatorului/finanţatorului la restituirea bunurilor plasate în leasing şi la obligarea locatarului/utilizatorului de a plăti sumele datorate până la data restituirii obiectului material al leasingului.
Dispoziţia citată nu se referă expressis legis şi la daunele-interese reprezentate de prejudiciul încercat de locator/finanţator după data restituirii obiectului material al leasingului (bunuri/echipamente). Totuşi, aceeaşi prevedere legală, în chiar debutul reglementării sale, statuează că dispoziţiile sale îşi găsesc aplicarea „dacă în contract nu se prevede altfel”. Prin urmare, norma specială conţinută de art. 15 din O.G. nr. 51/1997 permite alăturarea unor norme complementare la care părţile au posibilitatea să recurgă pe cale convenţională. Părţile au procedat în acest mod, în sensul că, alăturat înscrierii în contractul lor a prevederilor art. 15 din O.G. 51/1997, au inclus o clauză convenţională având natura juridică a clauzei penale reglementată de dreptul comun, inserată în art. 17. Art. 19.5 din Contract reglementează distinct obligaţia utilizatorului de a achita, cu titlu de clauză penală, 12 chirii lunare, reprezentând daune interese.
Societatea apelantă a subliniat, prin cererea declarativă a căii de atac, că aceste chirii au format obiect al creanţei înscrise în biletul la ordin supus contestaţiei.
Cum daunele-interese pentru reziliere constau în suma a 12 rate de leasing, din cele rămase la plata până la finalul contractului, care se adaugă la cele plătite deja şi la toate sumele datorate până la data la care debitorul este obligat sa restituie bunul, prin completarea biletului la ordin cu valoarea aferentă se ajunge la situația în care finanțatorul obţine executarea anticipata a obiectului obligației, contrar naturii succesive a acesteia. Deşi a valorificat pactul comisoriu de ultim grad şi a reziliat contractul din vina utilizatorului, apelanta urmăreşte obţinerea suplimentară a unor rate de leasing viitoare momentului încetării contractului – situaţie incompatibilă cu ipoteza reglementată prin art. 1538 alin. (2) Cod Civil.
În baza art. 35 din Legea 58/1934, avalistul este ţinut în acelaşi mod ca acela pentru care a garantat, dobândind poziţia juridică a avalizatului, având toate drepturile şi obligaţiile acestuia. Deşi beneficiarul biletului la ordin este în drept să urmărească avalistul, independent de urmărirea emitentului biletului, răspunderea patrimonială a avalistului nu poate depăşi valoarea obligaţiilor debitorului principal.
Din acest punct de vedere, devin aplicabile prevederile Legii nr. 58/1934 privind nulitatea biletului la ordin, coroborate cu cele art. 1235-1236 şi 1238 Cod Civil.
Având în vedere materialul documentar administrat la judecata în fond a pricinii, se va reţine deci că autoritatea judiciară a efectuat o interpretare şi aplicare corectă a dispoziţiilor legale, coroborând judicios materialul documentar, atunci când a anulat biletul la ordin seria (…) nr. 69… , emis la data de 02.02.2021, scadent la data de 19.03.2021 , încheierea nr. (…)/17.05.2021 , pronunţată de Judecătoria Constanța în dosarul nr. (…)/212/2021, executarea silită şi actele de executare realizate în cadrul dosarului de executare nr. (…)/2021 al S.C.P.EJ. D și Asociații.
În măsura în care nu se constată existenţa unor alte motive de ordine publică care să conducă la schimbarea sau anularea hotărârii atacate, se va dispune respingerea apelului ca nefondat.
În baza art. 453 alin. (1) Cod procedură civilă, apelanta va fi ţinută la plata cheltuielilor de judecată dovedite a fi fost efectuate de intimat în calea devolutivă de atac, constând în onorariul apărătorului ales.
CITIȚI din categoria #jurisprudență:
- Nulitatea absolută a procedurii de cameră preliminară pentru că nu s-a desemnat apărător din oficiu pentru un inculpat acuzat de tâlhărie
- Imposibilitatea obiectivă de a achita despăgubirile civile. Cerere de liberare condiţionată întemeiată
- Revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere. Evaluarea netemeinică a condiției neplății despăgubirilor civile cu rea-credință
Comments 1