Jurisprudență | Tribunalul Olt – Partaj forțat. Împărțeala forțată a bunurilor pentru executarea unor titluri executorii

Prin sentinţa civilă nr. X din 23.06.2021, pronunţată de Judecătoria Slatina în dosarul nr. X/311/2028, a fost admisă în parte cererea de chemare în judecată formulată de reclamanţii G R F, S I în contradictoriu cu pârâţii N M, N M L şi N D G .

Lotul I – s-a atribuit pârâtului N M şi se compune din  imobilul apartament situat în S, judeţul O, compus din 3 camere şi dependinţe, înscris în CF nr. X-C1-U3 S.
1. Evaluare Lot I: 349.300 lei
2. Cotă totală cuvenită în valoare de 174.650 lei
Lotul I plăteşte sultă lotului II suma de 87.325 lei .
Lotul I plăteşte sultă lotului III suma de 87.325 lei
Lotul II – se atribuie pârâtului N M L şi constă în sultă.
Lotul II primeşte sultă de la lotul I suma de 87.325 lei.
Lotul III – se atribuie pârâtei N D G şi constă în sultă.
Lotul III primeşte sultă de la lotul I suma de 87.325 lei.

Pentru a dispune astfel, s-a reţinut că reclamanţii G R F şi S I sunt creditorii pârâtului N M, probând câte o creanţă certă, lichidă şi exigibilă, stabilită prin titlurile executorii – sentința civilă nr. X din data de 21.02.2017 pronunțată de Judecătoria Slatina în dosarul nr. X/311/2017 şi sentinţa civilă nr. X din data de 14.03.2017 pronunţată de Judecătoria  Slatina în dosarul nr. X/311/2016, ce fac obiectul dosarelor de executare nr. X/2017 şi X/2017 aflate pe rolul BEJ V C. 

S-a constatat că moştenitorii legali cu vocaţie succesorală concretă ai defunctei N M, decedată la data de 01.06.2016, sunt pârâţii N M L şi N F G, în calitate de descendenţi de g Rl I, fiu şi fiică, fiecare cu câte o cotă ideală şi abstractă de ½ din masa partajabilă.

Pentru identificarea şi evaluarea bunului imobil apartament, precum şi pentru formarea şi atribuirea loturilor pârâtului N M şi a moştenitorilor defunctei N M, potrivit cotelor ideale ale acestora, s-a dispus efectuarea unor expertize în specialitatea construcţii civile şi evaluarea proprietăţii imobiliare.
La data de 12.04.2021 expert N C. D a depus la dosar raportul de expertiză specialitatea construcţii civile ( f. 13-23 vol. II).

Cu privire la partajul propriu-zis, instanţa a reţinut că partajul este operaţiunea juridică ce pune capăt stării de indiviziune (coproprietate) prin împărţirea, în natură şi/sau prin echivalent, a bunurilor aflate în indiviziune, având ca efect înlocuirea cotei-părţi ideale, indivize, asupra acestora, cu drepturi exclusive ale fiecăruia dintre coindivizari asupra unor bunuri (valori) determinate în materialitatea lor.

În noul Cod civil, partajul este reglementat în art. 669-686, care constituie dreptul comun în materie, aplicându-se şi partajului succesoral în măsura în care nu sunt incompatibile cu acesta (conform dispoziţiilor art. 1143 alin. 2 Cod civil).

În conformitate cu dispoziţiile art. 669 Noul Cod civil: „Încetarea coproprietăţii prin partaj poate fi cerută oricând, afară de cazul în care partajul a fost suspendat prin lege, act juridic ori hotărâre judecătorească”, iar în conformitate cu dispoziţiile art. 1143 alin. 1 Noul Cod civil: „Nimeni nu poate fi obligat a rămâne în indiviziune. Moştenitorul poate cere oricând ieşirea din indiviziune, chiar şi atunci când există convenţii sau clauze testamentare care prevăd altfel.”

În ceea ce priveşte regulile privitoare la modul de împărţire Noul C.civ., în art. 676 arată că: „(1)Partajul bunurilor comune se va face în natură, proporţional cu cota-parte a fiecărui coproprietar. (2)Dacă bunul este indivizibil ori nu este comod partajabil în natură partajul se va face în unul dintre următoarele moduri: a)atribuirea întregului bun, în schimbul unei sulte, în favoarea unuia ori a mai multor coproprietari, la cererea acestora; b)vânzarea bunului în modul stabilit de coproprietari ori, în caz de neînţelegere, la licitaţie publică, în condiţiile legii, şi distribuirea preţului către coproprietari proporţional cu cota-parte a fiecăruia dintre ei.”, iar conform art. 984 alin. 2 C.proc.civ. „Instanţa va face împărţeala în natură. În temeiul celor stabilite potrivit alin. 1, ea procedează la formarea loturilor şi la atribuirea lor. În cazul în care loturile nu sunt egale în valoare, ele se întregesc printr-o sumă de bani”.

Totodată, sunt aplicabile criteriile prevăzute de art. 988 C.proc.civ. potrivit cărora: „Criteriile partajului – La formarea şi atribuirea loturilor, instanţa va ţine seama, după caz, şi de acordul părţilor, mărimea cotei-părţi ce se cuvine fiecăreia din masa bunurilor de împărţit, natura bunurilor, domiciliul şi ocupaţia părţilor, faptul că unii dintre coproprietari, înainte de a se cere împărţeala, au făcut construcţii sau îmbunătăţiri cu acordul celorlalţi coproprietari sau altele asemenea”.

Aşadar, împărțeala sau partajul este operația prin care se atribuie fiecărui coproprietar o parte diviză, determinată materialmente din lucru, în loc de partea indiviză abstractă, pe care o avea până atunci, valoarea părții divize fiind proporțională şi echivalentă cu cea a părții indivize anterioare, prin împărțeală punându-se capăt indiviziunii.

Dacă este posibil, partajul se va face în natură şi, numai dacă prin împărţeala în natură s-ar ajunge la o fărâmiţare excesivă, împărţeala se realizează, prin atribuirea bunului coindivizarului celui mai îndreptăţit, cu obligaţia pentru acesta din urmă de a plăti o sultă celorlalţi coindivizari care să fie egală cu cota-parte ce i se cuvine fiecăruia.

Prin urmare, în principiu, partajul judiciar urmează a se face în natură, fiind inadmisibil ca – fără consimţământul coindivizarilor  – să se atribuie unora dintre ei toate bunurile în natură, iar altora numai contravaloarea părţii ce li se cuvine, când este posibil să se dea fiecăruia bunuri în natură.
Textul de lege incident (art. 988 C.proc.civ.) indică enumerativ, o serie de criterii în baza cărora instanţa poate dispune asupra formării şi atribuirii loturilor, iar pe lângă aceste criterii legale, urmează a fi avute în vedere şi alte aspecte, în funcţie de circumstanţele particulare ale fiecărei cauze, cum ar fi: utilizarea îndelungată a bunului de unul dintre copărtaşi; nevoia mai mare a unui copărtaş de bunul supus partajului; imposibilitatea unui copărtaş de a-şi procura un asemenea bun; necesitatea protejării terţului de bună-credinţă dobânditor al unui bun aflat în proprietate comună, prin includerea bunului în lotul înstrăinătorului; necesitatea protejării creditorilor prin includerea bunului în lotul debitorului, pentru a se asigura posibilitatea urmăririi bunului.

Aşadar, enumerarea criteriilor de la art. 988 C.proc.civ. nu are caracter limitativ, dimpotrivă, la finalul textului este folosită expresia „altele asemenea”, ceea ce permite concluzia că instanţa poate să ţină cont şi de alte aspecte de ordin familial, social, material sau moral, în funcţie de specificul fiecărei cauze.

Mai mult, instanţa a arătat că textul corespondent din reglementarea anterioară, art. 6739 C.proc.civ. 1865 a format obiect al excepţiei de neconstituționalitate, Curtea Constituţională constatând constituţionalitatea dispoziţiei legale şi reţinând că textul stabileşte criteriile de care instanţa trebuie să ţină seama la formarea şi atribuirea loturilor pentru realizarea împărţelii judiciare. Examinând aceste criterii legale, Curtea a subliniat că existenţa lor este justificată raţional şi obiectiv, având finalitatea de a îndruma instanţa tocmai pentru a evita arbitrariul în formarea loturilor şi atribuirea lor acelor părţi care au un drept de proprietate comună. Textul criticat nu prevede, prin reglementarea criteriilor, niciun fel de inegalitate sau discriminare, Curtea constatând că nu sunt încălcate dispoziţiile art. 16 alin. 1 din Constituţie.

De asemenea, creditorii pot exercita toate drepturile şi acţiunile debitorului lor, în afară de acelea care îi sunt exclusiv personale. Creditorii personali ai unui debitor coproprietar sau codevălmaș nu vor putea să urmărească partea acestuia din imobilele aflate în proprietate comună, ci vor trebui să ceară mai întâi împărţeala acestora. Creditorii personali pot urmări însă cota – parte determinată a debitorului lor din imobilul aflat în coproprietate, fără a mai fi necesar să ceară împărţeala.

Cum dreptul de a introduce acţiunea de partaj nu este unul strict personal, provocarea împărţelii le incumbă şi creditorilor. Pasivitatea debitorilor în realizarea drepturilor lor de proprietate obţinute în timpul căsătoriei şi chiar încercarea de a frauda interesele legitime ale creditorilor, sunt cauze care l-au determinat pe legiuitor să prevadă, în favoarea creditorilor, această prerogativă de provocare a împărţelii.

Date fiind cotele deţinute de părţi, instanţa a constatat că pârâtul N M deţine cota de ½ din imobil, adică i se cuvine valoarea totală de 174.650 lei, iar pârâţii N M L şi N D G , deţin fiecare cota de ¼ din imobil, adică li se cuvine valoarea totală de 87.325 lei.

Dat fiind faptul că imobilul supus împărţelii este un apartament situat la etajul nr. 2, este evident că acesta nu este comod partajabil în natură, prin urmare se impune ca bunul să fie atribuit unui singur lot.

S-a mai reţinut că din întreg materialul probator administrat în cauză, bunul supus partajului se află în posesia pârâtului N M (aspect recunoscut chiar de către pârât prin cererile formulate şi depuse la dosar), acesta fiind cel care deţine şi cota cea mai mare din bun (de ½ faţă de ceilalţi pârâţi care au cota de ¼ fiecare) şi care este şi debitorul reclamanţilor G R F şi S I, ce au demarat procedura executării silite împotriva pârâtului şi au formulat pe calea acţiunii oblice prezenta cerere de partaj forţat, având faţă de pârâtul N M câte o creanţă certă, lichidă şi exigibilă.

Aşadar, în raport de aceste aspecte, instanţa a apreciat că se impune ca  bunul imobil să fie atribuit în lotul pârâtului, soluţia adoptată având ca temei juridic şi posibilitatea reclamanţilor de a putea recupera datoria pe care pârâtul o are faţă de aceştia, dar şi acordul pârâţilor N M L şi N D G , de a fi îndestulaţi prin sultă (conform susţinerilor din întâmpinare – f. 64 vol. I).

Pentru aceste considerente, reţinând incidente în cauză dispoziţiile art. 998 C.proc.civ. şi în raport de dispoziţiile art. 994 şi 995 C.proc.civ., instanţa a admis în parte cererea, dispunând sistarea stării de indiviziune a pârâţilor N M, N M L şi N D G  asupra bunului reţinut prin încheierea de admitere în principiu din data de 10.09.2019, prin atribuirea bunului indiviz în proprietate exclusivă a pârâtului N M, cu obligarea acestuia la sultă.

În ceea ce priveşte cheltuielile de judecată, instanţa a reţinut raporturile dintre cei doi reclamanţi G R F şi S I pe de o parte şi pârâtul care a generat procesul, N M, pe de altă parte şi raporturile dintre toţi pârâţii ca urmare a ieşirii din indiviziune.

În ceea ce priveşte primul raport juridic – reclamanţi – pârâtul N M, instanţa a reţinut următoarele aspecte: 
Partea care pierde procesul va fi obligată, la cererea părţii care a câştigat, să îi plătească acesteia cheltuieli de judecată (art. 453 alin. 1 C.proc.civ.), iar partea care pretinde cheltuieli de judecată trebuie să facă, în condiţiile legii, dovada existenţei şi întinderii lor, cel mai târziu la data închiderii dezbaterilor asupra fondului cauzei (art. 452 C.proc.civ.).

Cheltuielile de judecată constau în taxele judiciare de timbru şi timbrul judiciar, onorariile avocaţilor, ale experţilor şi ale specialiştilor numiţi în condiţiile art. 330 alin. 3, sumele cuvenite martorilor pentru deplasare şi pierderile cauzate de necesitatea prezenţei la proces, cheltuielile de transport şi, dacă este cazul, de cazare, precum şi orice alte cheltuieli necesare pentru buna desfăşurare a procesului (art. 451 alin. 1 C.proc.civ.).

În cauză instanţa a reţinut că reclamanţii au efectuat şi dovedit cheltuieli de judecată în cuantum total de 13.995 lei, din care 7902 lei cheltuieli de judecată efectuate de reclamantul S I şi 6093 lei cheltuieli de judecată efectuate de reclamantul G R F. 

Astfel, reclamantul S I a efectuat cheltuieli de judecată în cuantum total de 7902 lei din care: 5152 lei taxă de timbru (conform dovezii – f. 50 vol. I); 1000 lei onorariu expert V I V (conform dovezii – f. 115 vol. I); 750 lei onorariu avocat (conform dovezii f. 140 vol. I) şi 1000 lei onorariu expert N D (conform dovezii – f. 7 vol. ÎI).

În privinţa sumei de 1000 lei reprezentând onorariu expert V I V (conform dovezii – f. 115 vol. I), deşi instanţa a dispus restituirea acestei sume de către expert, însă acesta din urmă  nu şi-a îndeplinit obligaţiile prevăzute de normele legale în materie, astfel că în vederea efectuării lucrării de expertiză reclamanţii au fost obligaţi să efectueze o nouă plată a onorariului provizoriu pentru noul expert desemnat N D, astfel că în această situaţie instanţa a apreciat că şi suma de 1000 lei achitată de reclamantul S I ca onorariu pentru expertul V I V, face parte tot din cheltuielile de judecată efectuate de reclamanţi în legătură cu procesul şi se impune obligarea părţii căzute în pretenţii la suportarea acesteia, cel căzut în pretenţii având posibilitatea recuperării lor pe cale separată.

 Reclamantul G R F a efectuat cheltuieli de judecată în cuantum total 6093 lei din care: 5152 lei taxă de timbru (conform dovezii – f. 51 vol. I); 750 lei onorariu avocat (conform dovezii f. 141 vol. I); 166 lei contravaloare eliberare încheiere notarială (conform dovezii – f. 45); 25 lei contravaloare extras CF (conform dovezii – f. 47 vol. ÎI pentru care a depus la dosar extrasul de carte funciară pentru informare – f. 91-92 vol. I).

În ceea ce priveşte chitanţa în cuantum de 60 lei eliberată de OCPI O la data de 29.04.2016 pentru cererea nr. X din 25.04.2016, depusă la dosar în dovedirea cheltuielilor de judecată de către reclamantul G R-F (f. 46 vol. ÎI), instanţa nu a adunat la calcul sumei reprezentând cheltuieli de judecată valoarea acesteia, reţinând că reclamanţii nu au depus la dosar înscrisul privind cererea nr. X din 25.04.2016 pentru care a fost eliberată chitanţa respectivă şi mai mult dată fiind data eliberării acesteia (29.04.2016) prin raportare la data introducerii cererii de chemare în judecată (27.12.2018), instanţa a apreciat că aceasta nu putea reprezenta dovada unor cheltuieli de judecată efectuate în prezenta cauză. În cazul în care au fost efectuate în cadrul procedurii de executare silită, reclamantul are posibilitatea să le recupereze în cadrul respectivei proceduri.

Aşadar, reținând culpa procesuală a pârâtului N M, procesul de partaj fiind generat de acesta (prin neîndeplinirea obligaţiilor stabilite prin titluri executorii – plata datoriilor faţă de creditorii reclamanţi), instanța a dispus obligarea acestuia la plata către reclamantul S I  a sumei de 7902 lei şi la plata către reclamantul G R F a sumei de 6093 lei reprezentând cheltuieli de judecată.

În privinţa raporturilor dintre pârâţii N M, N M L şi N D G , ca urmare a ieşirii din indiviziune asupra bunului imobil apartament, instanţa a reţinut că partajul profită tuturor coproprietarilor.
Prin urmare, faţă de ieşirea din indiviziune, culpa pentru desfăşurarea acestui proces aparţine tuturor părţilor care se află în indiviziune asupra imobilelor supuse împărţelii.

Astfel, în cauză instanţa a reţinut că părţile au efectuat cheltuieli de judecată după cum urmează:
– pârâtul N M – în valoare totală de 13.995 lei (ca urmare a obligării acestuia la plata către reclamanţi a cheltuielilor de judecată).
– pârâţii N M L şi N D G  – în valoare totală de 3000 lei, câte 1500 lei fiecare (onorariu avocat – conform dovezilor – f. 110 vol. I).
Prin urmare, totalul cheltuielilor de judecată efectuate în cauză pentru ieşirea din indiviziune este  în cuantum de 16.995 lei.

Având în vedere cotele deţinute de părţi, cheltuielile de judecată ar trebui suportate astfel: pârâtul N M (cota de ½) – 8497,5 lei, iar pârâţii N M L şi N D G – câte 4248,75 lei fiecare. Ţinând cont că pârâţii N M L şi N D G  au suportat din cheltuielile de judecată câte 1500 lei fiecare, instanţa în raport de dispoziţiile art. 453 Cod procedură civilă urmează a compensa sumele deja achitate de pârâţi şi a-i obliga pe fiecare dintre ei la plata sumei de 2748,75 lei (diferenţa sumei pe care pârâţii ar fi trebuit să o suporte şi ceea ce au suportat deja – 4258,75 – 1500 lei) către pârâtul N M, reprezentând cheltuieli de judecată.

2. Urmărind istoricul acestui proces de pe site-ul Judecătoriei, se poate constata că a cerut recuzarea instanţei pentru ca a văzut clar că toate solicitările sale au fost respinse, ceea ce denotă lipsa clară de imparţialitate a doamnei judecător şi favorizarea părţilor adverse. Pentru asta s-a dat o amânare în vederea soluţionării cererii de recuzare la data de 30.06 2021, cerere care a fost respinsă, fiind făcută pentru a fi apărată instanţa, nu pentru a se cunoaşte adevărul. Cererea sa de recuzare se află la dosarul cauzei.

3. Expertul numit prima dată în persoana domnului V V nici nu s-a sinchisit să se prezinte să facă expertiza tehnică a locuinţei şi pentru asta au fost necesare un număr de 5 amânări şi a fost depusă la termenul din 17.12.2019, expertiză contestată de apelant şi argumentată din punct de vedere legal, ce a dus la un nou termen la data de 11.02.2020 pentru refacerea expertizei, lucru care nu s-a mai făcut de către expert care primise onorariul de 1000 lei. Pentru faptul că expertul nu a înapoiat aceşti bani, se hotărăşte prin sentinţa pentru care a făcut apel pentru a-i recupera de la el pe alte căi, adăugând la suma datorată reclamantului încă 1000 lei. Nu poate înţelege cum o instanţă poate hotărî aşa ceva când se ştie foarte bine că nu a dat acei bani şi nu are nicio calitate în eventualitatea unei plângeri penale de escrocare a sa sau să se târască circa 2-3 ani în instanţă, care poate spune că nu are dreptul să recupereze această sumă.

4. Privitor la noua expertiză tehnică executată de expertul N D asupra căreia a depus observaţiile legale referitoare de Normele obligatorii după care se face o evaluarea imobiliară (legiuitorul prevede asta şi nu el ca persoană) adică: data construcţiei, vechimea imobilului, localizarea proprietăţii, a avut alte date pe care le-a trecut expertul fară să dovedească cu niciun act oficial sau document. El a trecut anul de construire 1982, în realitate fiind anul 1984, vechimea reală fiind de 37 de ani nu 39, cât a trecut expertul scoţând rata uzurii de 24,10 şi astfel a scos o valoare tehnică actualizată a clădirii mai mică decât dacă se foloseau datele reale. Scopul este clar – valoarea mai mică decât cea reală. Localizarea proprietăţii: priveşte (asa cum precizează toată literatura de specialitate şi legiuitorul) (coeficienţii negativi de reducere şi citează din expertiză: „actele de proprietate sunt clarificate la data evaluării, cu proces pe rol la instanţele de judecată se reduce cu un coeficient de 10%”„

Nimic mai aberant şi nereal în această motivaţie pentru că nu există niciun alt proces pe rol şi nu a adus nicio dovadă în sensul că sunt procese pe rol iar în actele Oficiului de Cadastru, poziţia apartamentului său este simplă, „grevarea lui” este făcută de cele două cereri ale reclamanţilor prin avocatul lor în anul 2016. Pentru lipsa dotărilor social urbane în zonă se reduce cu 10%. Dotări social urbane înseamnă dotări create de societate fiind legat de viaţa oamenilor, de raporturile lor în societate şi ţine de oraş. Prin dotări urbane înţelegem suita de clădiri şi spaţii cu rol public şi comunitar (grădiniţe, parcuri, cimitire, etc). Prin echipamente se pot înţelege ,,elemente de infrastructură minoră care fac posibilă existenta în oraş (mobilier stradal, staţii de transport în comun). A citat din literatura de specialitate din care trebuia şi a luat expertul şi este prevăzută de lege. Realitatea este că de la scara blocului pe o rază de 350 m se găsesc: Piaţa S, staţiile de transport în comun, locuri de joacă pentru copii (grădiniţă cu program normal, Şcoala gimnazială nr. , Şcoala generală (G P, Colegiul Tehnic M, Biserica Sf. Ş, Catedrala Episcopală Î D, Parcul T, Casa de Cultură a T, motel cu restaurant, terase, magazine alimentare, electrice, tot ce poţi cumpăra, Staţia de salvare, Secţie a spitalului judeţean, laboratoare de analize, Policlinica L cabinete medici de familie, Medicină legală, cabinet de fizioterapie, Inspectoratul de Sănătate Publică, Inspectoratul Teritorial de Muncă, Casa Judeţeană de Pensii, 4 farmacii, Superimarketul L şi K, Mc D, frizerii, coafor, croitorii, cizmării, bănci, CEC.

5. De ce instanţa a respins obiecţiile sale privitoare la expertiza ?
De ce instanţa îi acordă expertului această credibilitate la extremă iar apelantului  i se cere poate, să fotografieze toate cele scrise la punctul 5 iar cuvântul lui şi ce a scris sunt exacte Deci apelantul, ce a susţinut, sunt simple susţineri nesusținute probatoriu.

La data de 26.11.2021, intimaţii-reclamanţi G R F şi S I au depus întâmpinare, prin care au solicitat respingerea apelului respingerea apelului ca nefondat, păstrarea ca temeinică şi legală a sentinţei atacate, cu cheltuieli de judecată.

Potrivit sentinţelor civile din dosar, aceştia sunt creditorii apelantului N M, cu sumele de 15.335 lei şi 15.060 lei. Acestuia îi este poprită suma 97 Lei /lună pentru că mai are şi alte datorii. Potrivit art. 784 C.proc.civ. vor fi indisponibilizate toate sumele pentru care a fost înfiinţată poprirea. Ar trebui să aştepte 5 ani până să-şi recupereze prejudiciul cauzat, iar legea le dă dreptul să execute silit debitorul.

În ceea ce priveşte respingerea cererii de recuzare, în mod legal s-a stabilit că aceasta nu îndeplineşte condiţiile de admisibilitate prevăzute de art. 47 C.proc.civ.

Partea care pierde procesul va fi obligată la plata cheltuielilor de judecată, conform art. 453 C.proc.civ. Fiind căzut în pretenţii, apelantul trebuie să suporte şi onorariul expertului V.
În ceea ce priveşte ultimul motiv invocat, au considerat că expertiza este temeinică şi legală şi instanţa de fond a respins în mod corect obiecțiunile apelantului, deoarece s-au făcut măsurători şi observări directe a stării actuale a imobilului, iar vechimea imobilului este calculată corect în raport de data edificării, dotarea cu instalaţii, îmbunătăţirile efectuate, finisaje, toate acestea au fost avute în vedere de expert la evaluarea apartamentului.

Având în vedere toate acestea, au solicitat respingerea apelului, cu cheltuieli de judecată.
În drept, au fost invocate dispoziţiile art. 205 C.proc.civ.
În dovedire, au solicitat proba cu înscrisurile de la fond.

La data de 26.01.2022 intimatul-pârât N M L a depus note scrise prin care a solicitat în principal respingerea apelului ca fiind tardiv formulat, pe fond, respingerea apelului ca nefondat şi pe cale de consecinţă menţinerea hotărârii de fond ca fiind legală şi temeinică, din următoarele motive:
În principal, a solicitat instanţei de apel să verifice termenul în care a fost formulat apelul, iar în situaţia în care va constata că acesta este tardiv, să respingă calea de atac pe acest considerent.
În fond, la data de 23.06.2021 Judecătoria Slatina a pronunţat o hotărâre legală şi temeinică, motiv pentru care se impune respingerea apelului ca nefondat.

În ceea ce priveşte susţinerile apelantului cu privire la raportul de expertiză, la modul de întocmire, la criteriile utilizate de expert în realizarea lucrării de specialitate, etc a solicitat înlăturarea acestora, fiind susţineri fără probe. La fondul cauzei susţinerile sale au fost analizate în cadrul obiecțiunilor formulate la raportul de expertiză şi respinse în mod corect de judecătorul fondului.

A solicitat judecata în lipsă şi obligarea apelantului la plata cheltuielilor de judecat, respectiv onorariu de avocat.

Apelantul a formulat note scrise, prin care a reiterat motivele de apel, invocând totodata dispoz art.405  al.3 C pr civ, potrivit cărora  prin implinirea termenului de prescripţie  orice titlu executoriu isi pierde puterea executorie, apărare ce nu a fost invocata la instanţa de fond, in conditiile art.2513 C civil.

Analizând apelul declarat prin prisma motivelor invocate, a dispoziţiilor legale incidente şi a actelor şi lucrărilor  dosarului, Tribunalul reţine următoarele:

Primul motiv de apel potrivit căruia la data  sesizării instanţei de fond  de catre reclamanți, in luna decembrie 2018,  pensia apelantului pârât era deja supusa executării silite, fără a se  aduce la cunoștința  instanței de fond suma reală rămasă de plată si fără ca aceasta  din urma sa efectueze demersuri pentru a o afla, este nefondat.

Pentru a aprecia astfel, tribunalul are in vedere dispozitiile art.622 alin 1-3 C pr civ, potrivit cărora:,, (1) Obligaţia stabilită prin hotărârea unei instanţe sau printr-un alt titlu executoriu se aduce la îndeplinire de bunăvoie.
(2) În cazul în care debitorul nu execută de bunăvoie obligaţia sa, aceasta se aduce la îndeplinire prin executare silită, care începe odată cu sesizarea organului de executare, potrivit dispoziţiilor prezentei cărţi, dacă prin lege specială nu se prevede altfel.
(3) Executarea silită are loc în oricare dintre formele prevăzute de lege, simultan sau succesiv, până la realizarea dreptului recunoscut prin titlul executoriu, achitarea dobânzilor, penalităţilor sau a altor sume acordate potrivit legii prin titlu, precum şi a cheltuielilor de executare.”- subl.n.

In consecinţă, independent de faptul că asupra veniturilor (pensiei) apelantului pârât se înfiinţase poprire, câtă vreme creanţele înscrise în cele doua titluri executorii (respectiv cea stabilită prin sentința civilă nr. X din data de 21.02.2017 pronunțată de Judecătoria Slatina în dosarul nr. X/311/2017 şi prin sentinţa civilă nr. X din data de 14.03.2017 pronunţată de Judecătoria  Slatina în dosarul nr. X/311/2016, ce fac obiectul dosarelor de executare nr. X/2017 şi X/2017 aflate pe rolul BEJ V C) nu au fost integral achitate, creditorii erau în drept să  solicite, in conditiile art. 669 si  678 C civil si 818 C pr civ,  partajul asupra bunului  deţinut in codevălmăşie de catre  debitorul lor.
Procedura de împărţeală  urmată la fond este pe deplin justificată, câtă vreme apelantul pârât nu a facut nicio dovadă (nici la instanţa de fond si nici în apel) privind plata integrală a celor doua creanţe si a cheltuielilor generate de executarea silita a celor doua titluri executorii.

Critica ce vizează soluţia asupra cererii de recuzare a judecătorului învestit cu soluţionarea cauzei la fond pe considerentul ca toate solicitările apelantului au fost respinse, aceasta fiind o dovadă de lipsa de imparţialitate, nu poate fi analizată, deoarece încheierea prin care a fost soluţionata recuzarea nu a fost indicata si nici  apelată în mod expres.

In drept, potrivit dispoz art.466 al.4 C pr civ, ,,Împotriva încheierilor premergătoare  nu se poate face apel decât  odată cu fondul, afară de cazul  când legea dispune altfel.”

La instanţa de fond apelantul pârât a formulat trei cereri de recuzare: una la data de 31.03.2020,  soluționata prin încheierea de şedinţă nr.X/25.05.2020 in sensul respingerii, in dosar  asociat nr.X/311/2018/a1;  a doua cerere s-a formulat la 29.06.2020 solutionata prin incheierea de sedinţă nr.X/01.07.2020 in sensul respingerii, in dosar  asociat nr.X/311/2018/a2;  a treia cerere s-a formulat la 07.07.2020,  solutionata prin încheierea de sedinţă nr.X/14.07.2020 in sensul anulării pentru lipsa timbrajului, in dosar  asociat nr.X/311/2018/a3.

 Încheierea  prin care s-a soluţionat cererea de recuzare, se încadrează în categoria încheierilor premergătoare susceptibile a fi atacate decât odată cu fondul, aspect ce se reţine si prin prisma  dispoz art.53 al.1 C pr civ.

Întrucât nu există un text legal care să prevadă că  apelul împotriva hotărârii finale se consideră  a fi exercitat  si împotriva încheierilor premergătoare înseamnă că partea trebuie sa atace in mod expres încheierea a cărei schimbare sau anulare doreşte si să formuleze critici concrete împotriva acesteia.
Aceasta obligaţie se impunea cu atât mai mult cu cât la instanţa de fond au fost pronunţate două încheieri de respingere a cererilor de recuzare.

In aceste condiții, in care apelantul nu a declarat in mod expres apel împotriva încheierii de soluționare a recuzării si nu a indicat –o în concret,  critica respectivă nu poate face analiza instanţei de control judiciar.

Critica ce vizează onorariul expertului V I V este nefondată.

Principiul ce stă la baza acordării cheltuielilor de judecata, instituit de dispozitiile art.453 al.1 C pr civ, este acela al culpei procesuale, dispozitiile invocate referindu-se la ,,partea care pierde procesul”, care va fi obligată, la cererea  părţii care a câștigat, sa îi plătească acesteia  cheltuieli de judecata. Onorariul expertului se încadrează in noţiunea de cheltuieli de judecata aşa cum este definită de dispoz art.451 al.1 C pr civ.

Faţă de împrejurarea ca reclamantul creditor  S I a suportat onorariul expertului V V, iar reclamantul a câștigat procesul, in mod corect instanţa de fond a dispus obligarea apelantului pârât la plata acestei sume (1000 lei) catre reclamant. De altfel, in următoarea etapă a stabilirii cheltuielilor de judecata intre coindivizari, raportat la cotele ideale cuvenite acestora, se constată că apelantul pârât este ţinut a suporta numai 500 lei (ce reprezinta ½ din suma), diferenţa revenindu-le pârâţilor  N M L si  N D G (câte ¼ fiecare, respectiv cate 250 lei fiecare).

Din relatiile comunicate  la dosar de către Biroul Local pentru Expertize Judiciare Tehnice  si Contabile, din dispoziţia instantei de apel, se reţine ca împotriva expertului V I V a fost demarată procedura de sancţionare disciplinară deoarece acesta nu a restituit onorariul de 1000 lei, asa cum a dispus instanţa de fond.

Criticile formulate cu privire la expertiza întocmită de expert  N D nu pot fi primite. Astfel, prin Decizia nr. 9/2020 a ÎCCJ, publicată în M. Of. nr. 548 din 25 iunie 2020,  a fost admis  recursul în interesul legii formulat de Colegiul de conducere al Curţii de Apel Cluj şi, în consecinţă, s-a stabilit că în interpretarea şi aplicarea unitară a dispoziţiilor art. 470, art. 478 alin. (2) şi a art. 479 alin. (2) din Codul de procedură civilă, prin raportare la art. 254 alin. (1) şi (2) din Codul de procedură civilă, în noţiunea de probe noi ce pot fi propuse şi încuviinţate în faza apelului se includ atât probele propuse în faţa primei instanţe prin cererea de chemare în judecată sau întâmpinare, cât şi acelea care nu au fost propuse în faţa primei instanţe sau au fost propuse tardiv, iar în privinţa lor prima instanţă de fond a constatat decăderea.

Exprimându-si dezacordul cu  reţinerile expertului ce a întocmit expertiza de evaluare a imobilului in faţa instantei de fond, apelantul pârât avea posibilitatea de a solicita o noua expertiză in calea de atac, eventual una ce s-ar fi putut întocmi de trei experti, asa încât toate aspectele cu caracter tehnic pe care le-a invocat (referitor la anul edificarii imobilului, localizarea  acestuia, coeficienţii aplicaţi pentru stabilirea valorii de piaţă a imobilului, dotările social urbane ce ar influenţa valoarea acestuia) sa fie supuse verificării  altor experţi în domeniu. O astfel de probă nu s-a propus in calea de atac.

Procesul civil este un proces al intereselor private si partea este obligata sa-si dovedească pretenţiile si susţinerile, asa cum rezultă din dipozitiile art.10 si 249 C pr civ.

Apelantul pârât nu s-a conformat acestei obligaţii, in conditiile in care la termenul de judecată din data de 10.02.2022  i s-a pus in vedere  sa faca dovada anului edificării si al dării în folosinţă  a blocului din care face parte  apartamentul supus partajului si de a preciza si a dovedi daca a achitat integral debitele catre intimaţii reclamanţi. Desi a fost citat cu aceste menţiuni, apelantul pârât nu s-a conformat solicitărilor instanţei.

În mod corect au fost respinse de catre instanţa de fond obiecţiunile pârâtului la raportul de expertiza, in lipsa oricăror  elemente probatorii de natură a infirma reţinerile expertului tehnic desemnat. Acesta din urmă are pregătirea de specialitate necesară  şi este desemnat ca expert  tehnic judiciar in urma unui examen, cu respectarea condițiilor prev de art.10 din OG nr.2/2000 privind organizarea activităţii de expertiză tehnică judiciară şi extrajudiciară (printre care aceea a absolvirii de  studii superioare în specialitatea pentru care se prezintă la examenul de expert, dovedite cu diplomă, aceea a stagiului de cel puţin 3 ani în specialitatea în care a obţinut diploma; dar si aceea a unei bune  reputaţii profesionale şi sociale).

Se constată de asemenea că  apelantul  critică aplicarea unor coeficienţi de reducere a valorii apartamentului, pornind de la premisa greşită că valoarea din dosarul de partaj este aceea de  la care se va porni într-o eventuala executare silită imobiliară.

In acest sens, tribunalul reţine că dispoz art.835, 836 C pr civ stabilesc următoarele: ,,Art. 835. – (1) Dacă în termen de 15 zile de la comunicarea încheierii de încuviinţare a executării debitorul nu plăteşte datoria, executorul judecătoresc va începe procedura de vânzare.(…)

Evaluarea imobilului urmărit
Art. 836. -(1) Executorul judecătoresc va stabili de îndată, prin încheiere, valoarea de circulaţie a imobilului, raportată la preţul mediu de piaţă din localitatea respectivă, şi o va comunica părţilor.(…)
 (3) La cererea părţilor interesate sau în cazul în care nu poate proceda el însuşi la evaluare, executorul judecătoresc va numi un expert care să stabilească valoarea de circulaţie a imobilului.
(4) Cererea de expertiză va fi făcută de părţi, în termen de 15 zile de la comunicarea încheierii prevăzute la alin. (1), sub sancţiunea decăderii. Expertiza poate fi cerută şi de terţul dobânditor, de coproprietari în cazul prevăzut la art. 823, precum şi de creditorii intervenienţi, în acelaşi termen.
(5) La cerere se vor alătura toate înscrisurile care pot servi pentru evaluarea imobilului.
(6) Expertul va fi numit de către executor prin încheiere executorie, care va arăta şi termenul de depunere a raportului de expertiză, dispoziţiile art. 758 alin. (6) – (9) aplicându-se în mod corespunzător. Încheierea se comunică părţilor şi expertului. Creditorul poate depune la dosar înscrisuri în vederea evaluării imobilului, dacă este cazul.
(7) O altă expertiză nu este admisibilă, dar părţile pot conveni o altă valoare.
(8) Refuzul debitorului de a permite accesul expertului în imobil în vederea evaluării nu împiedică evaluarea, urmând să se ia în considerare înscrisurile depuse la dosarul de executare, precum şi orice alte date sau informaţii disponibile, inclusiv cele obţinute de executor pe baza demersurilor întreprinse în condiţiile art. 660.”

In consecinţă, valoarea stabilită în prezentul partaj nu are legătură cu valoarea ce se stabilește în cadrul procedurii executării silite prevăzuta de dispozițiile invocate mai sus.

De altfel, formularea prezentului motiv de apel, prin care este criticată valoarea ce se consideră a fi prea mică pentru imobilul apartament, apare şi ca lipsită de interes, raportat la împrejurarea că  în funcție de această valoare se stabilește obligaţia apelantului de a-i despăgubi prin sultă pe ceilalţi coindivizari. Adică, o valoare mai mare a imobilului ce i s-a atribuit in lot, presupune sulte mai mari datorate de catre apelant intimaţilor pârâţi  N D G  şi N M L.

Pentru toate considerentele de fapt si de drept anterior reţinute, în temeiul dispoz art.480 al.1 C pr civ, constatând legalitatea si temeinicia sentinței de fond, tribunalul o va păstra în totalitate, respingând apelul declarat de catre pârâtul N M, ca nefondat.

În temeiul dispoz art.453 C pr civ, constatând culpa procesuală a apelantului si  la solicitarea intimaţilor, se va dispune obligarea  apelantului  la plata către intimatul G R F a sumei de 1000 lei, reprezentând cheltuieli de judecată efectuate în apel – onorariu avocaţial dovedit cu chitanţa nr.X/25.11.2021, catre  intimatul S I a sumei de 1000 lei, reprezentând cheltuieli de judecată efectuate în apel – onorariu avocaţial dovedit cu chitanţa nr.X/25.11.2021 si către intimatul N M L a sumei de 1190 lei, reprezentând cheltuieli de judecată efectuate în apel- onorariu avocaţial potrivit facturii si dovezii de plată de la filele 107, 108 dosar.

În temeiul dispoziţiilor art. 19 din O.U.G. nr. 51/2008, ajutorul public judiciar acordat apelantului prin încheierea de şedinţă din data de 28.10.2021 rămâne în sarcina statului.