CSM extinde lista cauzelor care se judecă în starea de urgență.
Secția pentru judecători a Consiliului Superior al Magistraturii a decis astăzi, 30 aprilie, suplimentarea cauzelor care pot fi judecate pe perioada stării de urgență.
Astfel, la cauzele urgente existente deja pe listă se adaugă plângerile împotriva hotărârilor de respingere în procedură accelerată și a celor de acces la o nouă procedură de azil, cauzele care se judecă fără citarea părților și cererile de restituire a cauțiunii, în cazul judecătoriilor.
Tribunalele vor putea judeca de acum și litigiile privind achizițiile publice, cererile de deschidere a insolvenței și contestațiile la deciziile de desfacere a contractului de muncă, iar curțile de apel și litigiile privind achizițiile publice.