Andrei Stănișoară are 23 de ani și pompier militar în cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Crișana” Din e subofițer tehnic principal la Compartimentul Achiziții Publice.Aseară se întorcea cu mașina de la un prieten, fiind în timpul liber.
Pe Calea Sântandreiului a observant o mulțime care se strânsese în jurul unei care intrase într-un stâlp electric. Nu a stat pe gânduri, a oprit mașina și s-a dus alergând spre locul accidentului și încercând să evaluze rapid situația.
„. Observând că nicio persoană nu a ieșit din autoturismul avariat, Andrei a deschis rapid portiera din stânga față, moment în care, femeia aflată la volan, vizibil panicată, i-a sărit în brațe, întrebându-l speriată, de copil. În secunda următoare, pompierul se afla deja pe partea opusă a mașinii, luând băiețelul în vârstă de circa trei ani, care începuse să plângă înspăimântat, din scaunul auto pentru copii și predându-l, teafăr, mamei”, a explicat purtătorul de cuvânt al ISU Bihor, locotenent colonel, Camelia Roșca situașia.
Andrei a observat apoi că în mașină mai era o persoană, bunica băiețelului, care, în urma impactului a fost proiectată parțial, de pe bancheta din spate, în partea din față a mașinii, în dreapta șoferului. Portiera din dreptul ei era blocată, astfel pompierul a intrat în mașină prin partea stângă față. Cu ajutorul a doi participanți la trafic, cărora le ceruse ajutorul, a pus cu grijă victima, într-o poziție care să nu-i afecteze starea de sănătate. În același timp, au aplicat bunicii comprese, pentru a-i opri sângerarea, care provenea dintr-o rană deschisă la cap. Andrei a rămas tot timpul în mașină pentru a o monitoriza oe bunică, apoi la sosirea SMURD a ajutat la evacuarea victimei în siguranță. Femeia a ajuns în siguranță la Unitatea de Primiri Urgenţe a Spitalului Clinic Judeţean.