Valer Kovacs, polițistul demis de conducerea IPJ Timiș prin aplicarea unor sancțiuni revine la muncă, scrie stiripesurse.ro. Acesta a contestat măsura demiterii sale la IGPR, care a dispus anularea sancțiunilor care au făcut posibilă eliberarea sa din funcție. Poliţistul i-a scris premierului Orban, să îi spună că în stare de urgență oamenii legii din Timiș aveau normă la amenzi. De acolo și până la sancțiunile care au dus la demiterea sa nu a mai fost mult.
“Centrul de Informare și Relații Publice din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române este împuternicit să comunice următoarele:
La data de 21 mai 2020, în temeiul art. 7 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, cu modificările și completările ulterioare, în urma analizei plângerii prealabile realizate la nivelul Inspectoratului General al Poliției Române, a fost dispusă revocarea dispozițiilor șefului Inspectoratului de Poliție Județean Timiș din 12 și 13 mai 2020, care au stat la baza încetării a raporturilor de serviciu în cazul unui agent de poliție, urmând ca Inspectoratul de Poliție Județean Timiș să dispună măsuri potrivit competențelor”, anunță IGPR.