La masa verde

„Unii oameni apar în viaţa ta ca o binecuvântare. Alţii, ca o lecţie…” – Maica Tereza

de Nicolae Pop

Primarul municipiului Oradea a stârnit, recent, o discuţie despre… fotbal în casa… suporterilor FC Bihor. Mai precis, Ilie Bolojan ne cere părerea referitor la… propunerea lui pentru construcţia unui nou stadion. „Propunem ca bază de discuții proiectarea unui stadion de 14-15 mii de locuri, fără pistă de atletism, cu locuri de parcare doar în subteran, cu un hotel încorporat, cu spaţii de conferințe și de recuperare medicală”, spune edilul-şef.

Părerea mea este că, şi de această dată, punem carul înaintea boilor.

Când va avea Bihorul o echipă (de fotbal) care să îşi permită să plătească chirie pentru a folosi noul stadion? Pentru că, asta ar însemna să joace cel puţin în Liga a II-a cu şanse la promovarea în Liga I, nu-i aşa? FC Bihor nu mai există şi nici nu va mai exista prea curând; Luceafărul s-a vândut din cauza lipsei suporterilor şi a costurilor prea mari de întreţinere; CAO este o iniţiativă lăudabilă, dar încă departe de suporterii bihoreni şi de „linia întâi”, cu… costurile aferente acesteia. Primăria Oradea s-a pronunţat clar împotriva susţinerii unei echipe… performante de fotbal, iar cei mai potenţi oameni de afaceri locali au făcut la fel, acum puţin timp…

Când va avea Oradea un eveniment cultural care să justifice închirierea noului stadion? Mai ales în condiţiile în care, vorbim de municipiul în care Primăria, prin APTOR, face concurenţă, în opinia mea neloială, firmelor locale şi naţionale de organizare evenimente. Şi-apoi, jazz este deja la Sibiu, Untold, la Cluj, Neversea, la mare, rock, la Bistriţa etc.. Iar concertele de promovare a… partidelor politice în timpul campaniilor electorale au fost interzise, dacă bine reţin.

Rămân întâlnirile Martorilor lui Iehova sau alte… evanghelizări similare şi spectacolele de genul „Cântarea României şi a măreţilor ei conducători”. Mai în glumă, mai în serios, organizatorii acestora chiar ar putea obţine finanţări de la Consiliul Judeţean pentru organizarea respectivelor manifestări…

Sportul este un subiect pe care Oradea îl tratează cu neseriozitate de prea multă vreme. E lipsă de… profesionalism.

Am avut echipă de polo pe apă multiplă campioană naţională. Ei, şi? Am avut echipă de baschet masculin multiplă campioană naţională Ei, şi? Ce a câştigat oraşul/ judeţul, în afară de tristeţea şi (poate) umilinţa rezultatelor aceloraşi echipe în cupele europene? Nici măcar… mândrie locală, dacă ne gândim că între jucători şi staff-urile tehnice rar s-a strecurat câte un orădean…

Sunt pline cartierele municipiului Oradea şi comunele din zona metropolitană de bazine olimpice, ca în Ungaria şi fosta Iugoslavie? Nu; nu există niciunul! E plin programul bazinului olimpic din Oradea de antrenamente de înot, polo sau sărituri în apă pentru copii? Nu; în schimb e plin de „tineri” cu pensii speciale şi oameni de afaceri care îşi întreţin condiţia fizică. E plin oraşul de terenuri de baschet sau streetball? Nu, nici măcar curţile şcolilor…

Am avut echipă de judo câştigătoare a Cupei Campionilor Europeni; am avut echipă de scrimă în finala Cupei Campionilor Europeni. Ei, şi? Niciuna dintre ele nu mai există. Şi astea, culmea, erau cu bugete mici…

Peste tot şi toate, sportul bihorean este condus de personaje… sinistre, multe fără nicio legătură cu sportul de performanţă sau cu managementul sportiv. Foşti jurnalişti, oameni de afaceri, tineri politicieni etc., pentru care sportul înseamnă doar bani. Ca să revenim la stadion, fotbalul e altceva. „Unii cred că fotbalul e o chestiune de viaţă şi de moarte. Nu-mi place atitudinea asta. Pot să-i asigur că este vorba de ceva mult mai serios.”, spunea Bill Shankly…