A trecut aproape un an de când Makani Young a venit să locuiască în Osborne cu bunica ei și încă se adaptează la noua viață din Nebraska rurală. Și-a făcut un mic grup de prieteni și pare chiar să se îndrăgostească din nou. A sperat să lase în urmă, în Hawaii, secretele întunecate, dar trecutul e greu de uitat.
Apoi, o serie de crime abominabile pune pe jar micul oraș. Victime cad, unul câte unul, elevi de la noul liceu al lui Makani. Nimeni nu știe cine urmează pe listă, iar criminalul nu e de oprit nici măcar după ce i se află surprinzatoarea identitate.
Între teroarea care pândește la fiecare pas și torida relație secretă cu ciudatul școlii, ultimul an de liceu al lui Makani se poate dovedi unul mortal… la propriu!
Despre autor
Stephanie Perkins s-a născut în Carolina de Sud. În anii de formare, a trăit în Arizona cu familia ei și a urmat universități în California și Georgia. După ce a petrecut un an locuind în San Francisco, s-a mutat să locuiască cu soțul ei, Jarrod Perkins în Asheville, Carolina de Nord.
Perkins a lucrat întotdeauna cu cărţile – mai întâi ca librar, apoi ca bibliotecară şi acum ca romancieră. Îi plac aventurile nebuneşti, mocha latte, poveştile cu zâne, muzica la volum tare, plimbările prin cartier, ceaiul de iasomie şi somnul de după-amiază. Şi săruturile.
Stephanie Perkins este o autoare americană, cunoscută pentru cărțile ei Anna and the French Kiss, Lola and the Boy Next Door, The New York Times bestseller-ul Isla și Happily Ever After și There’s Someone Inside Your House, ultima dintre care a fost adaptată într-un film cu același nume de la Netflix.
Recenzii
”Un roman captivant, care te ține cu sufletul la gură, cu un remarcabil ansamblu de personaje, un cadru al acțiunii savuros de înfiorător și un număr absolut nemilos de victime.” – Courtney Summers, autoarea bestsellerului ”Sadie”
”Un roman în care se regăsesc în mod egal groaza care face să-ți stea inima în loc și o poveste fierbinte de dragoste. Distracție sângeroasă din belșug!” – HelloGiggles
”O poveste alertă care te bagă în sperieți și te va face să dai rapid pagină după pagină ca să vezi ce se întâmplă mai departe.” – BuzzFeed
”Povestea de dragoste și crimele îngrozitoare își dau întâlnire pe bancheta din spate a mașinii, creând o lectură pe cât de stranie, pe atât de încântătoare.” – Associated Press
Cărți de același autor
”Anna și sărutul franțuzesc”, ”Isla și fericirea până la adânci bătrâneți”, ” Lola și băiatul de treabă din vecini”