Această inițiativă legislativă a generat numeroase controverse în rândul deținătorilor de terenuri agricole, al specialiștilor juridici și al organizațiilor din sectorul agricol.Curtea Constituțională urmează să analizeze sesizarea și să decidă dacă prevederile legii respectă normele constituționale. Până la o decizie finală, aplicarea legii este suspendată. În cazul în care CCR declară legea neconstituțională, aceasta va fi retrimisă în Parlament pentru revizuire.
Curtea Constituțională a României (CCR) decide, pe 4 februarie 2025, dacă Legea arendei adoptată de Parlament în luna decembrie 2024, care impune arendarea terenurilor agricole pe minimum 7 ani, încalcă sau nu Constituția României. Legea arendei a fost contestată la CCR de Avocatul Poporului, precum și de deputații USR (38 deputați), cărora li s-au alăturat 12 deputați neafiliați vreunui partid politic și 2 deputați PNL (Adrian Cozma și Robert Sighiartău).Contestația privind Legea arendei 2024 depusă la CCR de deputații USR, PNL și deputați neafiliați critică, în principal, durata minimă obligatorie de 7 ani pentru contractele de arendare a terenurilor agricole, dar și prevederea din Legea arendei 2024 care permite schimburile de terenuri între arendași. ”Deşi în expunerea de motive a proiectului de lege este precizat că se urmăreşte dezvoltarea domeniului agriculturii, prin instituirea unui termen minim de arendare de 7 ani se va ajunge în fapt la efectul opus, respectiv descurajarea încheierii contractelor de arendă (aşa cum este precizat şi în Avizul Consiliului Economic şi Social nr. 2817/2024).Spre exemplu, pentru suprafețele de teren mai mici, a căror dare în arendă este justificată de cauze precum lipsa temporară a mijloacelor de producție materiale sau financiare, de motive de sănătate sau absența din localitate, durata de arendare putea fi mai mică, devenind astfel imposibilă după intrarea în vigoare a prezentei propuneri legislative”, se precizează în sesizarea de neconstituționalitate depusă la CCR. In același document, se arată că ”prin conţinutul normativ pe care îl cuprinde, Legea pentru modificarea Legii nr. 287/2009 privind Codul civil (Pl-x nr. 435/2024) dedusă controlului de constituţionalitate contravine dreptului de proprietate privată, astfel cum acesta este consacrat prin art. 44 şi art. 136 alin. (5) din Constituţia României, republicată”.
Nemulțumirile deținătorilor de terenuri agricole
Deținătorii de terenuri agricole au exprimat multiple nemulțumiri legate de această lege:Pierderea flexibilității contractuale – O perioadă minimă de 7 ani poate fi considerată prea lungă în cazurile în care proprietarii doresc să vândă terenul sau să înceteze colaborarea cu un arendaș neserios.Risc crescut de exploatare necorespunzătoare – chiar dacă legea prevede obligații pentru arendași, implementarea acestora poate fi dificil de monitorizat, ceea ce ar putea duce la degradarea terenurilor.Impact financiar – Blocarea terenurilor în contracte pe termen lung poate reduce valoarea de piață a acestora și limitează accesul la noi oportunități economice.Impactul asupra sectorului agricol Din perspectiva arendașilor, legea poate aduce beneficii prin asigurarea unei stabilități contractuale mai mari, ceea ce le permite să investească pe termen lung. Totuși, aceasta ar putea crește tensiunile între arendași și proprietari, riscând să afecteze relațiile de colaborare în domeniul agricol.
- Conform Deciziei CCR nr. 496/2023, „Curtea reține că arendarea priveşte orice bunuri agricole, imobile sau mobile, iar contractul de arendare are ca obiect, aşadar, transmisiunea dreptului de folosință asupra unuia sau mai multor bunuri agricole. Deşi contractul de arendare este un contract numit, special, fiind prevăzut în titlul IX – Diferite contracte speciale, capitolul V- Contractul de locațiune – din Codul civil, obiectul acestui contract vizează toate cele trei atribute esențiale ale dreptului de proprietate: în mod direct, folosința și, în mod indirect, posesia şi dispoziția.” Prin instituirea obligativităţii unei durate minime de 7 ani, legea arendei elimină posibilitatea proprietarului de a ajusta folosinţa terenului agricol conform schimbărilor economice, personale sau de mediu, devenind o restricție oneroasă, disproporţionată şi nejustificată. Conform Raportului pe Legea arendei 2024 emis de Comisia juridică a Senatului, durata minimă a arendării de 7 ani, coroborată cu prevederile referitoare la reînnoirea arendării – art. 1848 alin. (1ind.2) din Codul civil: „Contractul de arendare se reînnoieşte de drept, pentru aceeaşi durată, dacă niciuna dintre părți nu a comunicat cocontractantului, în scris, refuzul său cu cel puțin 6 luni înainte de expirarea termenului, iar în cazul terenurilor cu destinaţie agricolă, cu cel puțin un an”, se poate ajunge în situaţia în care proprietarii care nu au comunicat refuzul de reînnoire a contractului de arendare în termenul legal, să nu poată încheia noi contracte de arendă, în condiții mai favorabile sau să nu poată exploata ei înșiși bunurile pe care le au în proprietate, pentru perioade de minimum 14 ani, ceea ce este susceptibil a afecta dispozițiile art. 44 alin. (1) din Constituția României, republicată. 2. Impactul schimbului de utilizare asupra dreptului de proprietate De asemenea, introducerea noțiunii de „schimb de utilizare” între arendași, definită vag în art. 1847 alin. (2), aduce atingere dreptului de proprietate privată. Textul din Legea arendei 2024 prevede: ,,(2) Subarendarea totală sau parţială este interzisă sub sancțiunea nulității, cu excepţia schimbului de utilizare a terenului între arendași.” Această excepţie permite ocolirea interdicţiei subarendării printr-o formulare lipsită de claritate şi previzibilitate. Proprietarii sunt puși în situaţia de a nu mai putea controla efectiv cine întrebuinţează terenul lor, ceea ce contravine dreptului de proprietate privată, care include dreptul de a decide cine poate folosi bunul. Această interdicţie a subarendării califică contractul de arendă drept un contract intuitu personae, ceea ce înseamnă că acesta se bazează pe calitățile personale ale arendaşului. Orice modificare prin schimbul de utilizare poate anula această caracteristică esențială a contractului, diminuând controlul pe care proprietarul îl are asupra terenului său. Mai mult, această prevedere poate duce la practici abuzive prin transferuri de folosință neautorizate și imposibilitatea de a preveni exploatarea necorespunzătoare a terenului agricol, afectând valoarea acestuia pe termen lung. 3. Disproporţionalitatea restricţiei şi lipsa justificării unui interes general Orice restricție asupra dreptului de proprietate trebuie să fie proporţională cu scopul urmărit și justificată de un interes general. În speţă, legea nu oferă o justificare obiectivă pentru impunerea duratei minime de 7 ani sau pentru introducerea schimbului de utilizare între arendaşi. Din contră, efectele acestei legi vor fi descurajarea arendării terenurilor agricole, în special pentru micii proprietari care ar putea avea nevoie de flexibilitate pentru a-și valorifica terenul în funcţie de schimbările personale sau economice. 4. Încălcarea principiului egalităţii din dreptul civil Prevederile criticate din legea arendei introduc un dezechilibru semnificativ între drepturile şi obligaţiile părţilor contractului de arendă, contravenind principiului egalității în faţa legii, consacrat de art. 16 alin. (1) din Constituția României şi art. 30 din Codul civil. În forma adoptată a Legii arendei 2024, durata minimă obligatorie de 7 ani este impusă exclusiv proprietarului, care este obligat să respecte termenul contractual indiferent de circumstanțe. În schimb, arendaşul beneficiază de un avantaj nejustificat, putând să se elibereze din contract prin neplata arendei sau prin alte mijloace, fără a suporta consecinţe echivalente. Această asimetrie contractuală subminează principiul egalității juridice a părților, un principiu fundamental al dreptului civil. Jurisprudenţa Curţii Constituționale stabileşte că orice limitare a drepturilor trebuie să fie nediscriminatorie şi proporțională cu scopul urmărit. În acest caz, obligarea unilaterală a proprietarului, într-un contract intuitu personae, constituie o restricţie nejustificată, ce creează un dezechilibru contractual neconstituțional. 5. Lipsa clarității și previzibilităţii normei Introducerea termenului „schimb de utilizare” este lipsită de claritate, creând incertitudine juridică pentru proprietari. Conform art. 1 alin. (5) din Constituție, respectarea principiului legalității presupune ca legea să fie clară şi previzibilă. Lipsa unei definiţii precise a schimbului de utilizare permite interpretări arbitrare și poate conduce la litigii, afectând securitatea raporturilor juridice.
