Legitima apărare constituie o cauză justificativă care presupune, conform art. 19 alin. (2) C. pen., existenţa unui atac material, exercitat prin mijloace de natură să pună în pericol fizic valoare socială împotriva căreia este îndreptat, iar nu existenţa unui atac nematerial, exercitat prin acţiuni non-violente, cum sunt insulta, ameninţarea scrisă sau verbală ori defăimarea.
Excesul neimputabil prevăzut în art. 26 alin. (1) C. pen. reprezintă o cauză de neimputabilitate care implică îndeplinirea condiţiilor legitimei apărări privind existenţa unui atac material, direct, imediat şi injust, care pune în pericol persoana sau drepturile acesteia ori un interes general, însă limitele unei apărări proporţionale cu gravitatea atacului sunt depăşite, din cauza tulburării sau temerii. Inexistenţa unui atac material, direct, imediat şi injust, prin care să fie pusă în pericol o persoană sau drepturile acesteia ori un interes general, conduce la imposibilitatea reţinerii excesului neimputabil.
Prin sentinţa din 19 august 2019 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, Secţia a II-a penală, în baza art. 396 alin. (3) C. proc. pen. raportat la art. 80 C. pen., s-a dispus renunţarea la aplicarea pedepsei faţă de inculpatul A., sub aspectul săvârşirii a două infracţiuni de lovire sau alte violenţe aflate în concurs real, prevăzute în art. 193 alin. (2) C. pen., cu aplicarea art. 38 alin. (1) C. pen.
În baza art. 81 C. pen., s-a aplicat inculpatului un avertisment pentru ambele infracţiuni. Împotriva acestei sentinţe, a formulat apel, între alţii, inculpatul A. Examinând apelul declarat de inculpatul A., în conformitate cu dispoziţiile art. 417 C. proc. pen., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată, între altele, următoarele:
Analizând motivele de apel care vizează fondul cauzei, instanţa de control judiciar constată că, în mod legal şi temeinic, prima instanţă a reţinut în fapt, în baza probelor administrate, că, fără niciun dubiu, apelantul inculpat A. a lovit, în data de 22 septembrie 2015, în jurul orei 21.00, în timp ce se afla în scara X. a blocului din Calea B., persoanele vătămate C. şi D., cauzându-le vătămări ce au necesitat un număr de 6-7 zile de îngrijiri medicale pentru vindecare, conform certificatului medico-legal nr. Y. din 23 septembrie 2015, respectiv, un număr de 2-3 zile de îngrijiri medicale pentru vindecare, conform certificatului medico-legal nr. din 23 septembrie 2015. Faptele întrunesc elementele constitutive a două infracţiuni de lovire sau alte violenţe
prevăzute în art. 193 alin. (2) C. pen, aflate în concurs real, potrivit art. 38 alin. (1) C. pen.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie reţine, în baza probelor administrate în cursul procesului, că, în seara de 22 septembrie 2015, în jurul orei 20,30-21,00, la uşa de acces în scara X. a blocului situat în Calea B., inculpatul A. s-a întâlnit cu persoana vătămată D. care locuia împreună cu persoana vătămată C. la etajul 4 al imobilului, fiind vecini de palier cu inculpatul şi familia acestuia.
Pe fondul unor relaţii anterioare tensionate între părţi, în acea seară, inculpatul a lovit-o pe D., cauzându-i vătămări corporale, constatate prin certificatul medico-legal nr. Z. din 23 septembrie 2015 eliberat de Institutul Naţional de Medicină Legală, care a concluzionat că aceasta a prezentat leziuni traumatice care s-au putut produce la data de 22 septembrie 2015, prin lovire cu corp dur şi care au necesitat 2-3 zile de îngrijiri medicale.
Auzind strigătul de ajutor al victimei D., persoana vătămată C., care se afla în afara imobilului, pe o bancă, s-a deplasat la locul faptei, a cerut explicaţii inculpatului în legătură cu motivul agresiunii exercitate asupra fostei sale prietene, actuala soţie, a intrat într-un conflict fizic cu inculpatul şi a fost lovit de inculpat, fiindu-i produse vătămări corporale, consemnate în certificatul medico-legal nr. Y. din 23 septembrie 2015 al Institutului Naţional de Medicină Legală „Mina Minovici”, care a concluzionat că a prezentat leziuni care s-au putut produce la 22 septembrie 2015, prin lovire cu corp dur şi au necesitat 6-7 zile de îngrijiri medicale.
Motivele de apel formulate de inculpatul A. prin care a solicitat achitarea motivat de faptul că a acţionat în legitimă apărare şi, în subsidiar, pentru că este aplicabilă cauza de neimputabilitate prevăzută în art. 26 C. pen. a excesului neimputabil, sunt neîntemeiate, probele dovedind fără dubiu comiterea infracţiunilor de către inculpat.
Potrivit art. 19 alin. (1) şi (2) C. pen., este justificată fapta prevăzută de legea penală săvârșită în legitimă apărare. Este în legitimă apărare persoana care săvârșește fapta pentru a înlătura un atac material, direct, imediat și injust, care pune în pericol persoana sa, a altuia, drepturile acestora sau un interes general, dacă apărarea este proporțională cu gravitatea atacului.
Apelantul inculpat A. a susţinut că între el şi persoanele vătămate exista o relaţie tensionată din cauza faptului că acestea i-ar fi adresat cuvinte/expresii jignitoare, de-a lungul timpului, verbal sau prin scrieri efectuate pe pereţii din scara blocului şi ai liftului, ar fi rupt majoritatea informărilor afişate în spaţiul imobilului de către asociaţia de proprietari, inculpatul fiind preşedintele acestei asociaţii o anumită perioadă de timp, şi i-ar fi cauzat neplăceri în contextul în care deţineau mai multe animale în apartament, fiind vecini de palier, la etajul 4 al imobilului.
Fără a aprecia asupra veridicităţii acestor susţineri, instanţa de apel consideră că, şi reale dacă ar fi, aceste împrejurări nu constituie, în mod evident, un atac material îndreptat împotriva inculpatului, condiţia prevăzută în art. 19 alin. (2) C. pen., ca atacul să fie material, fiind neîndeplinită.
Atacul este material când se exercită prin mijloace de natură să pună în pericol fizic valoarea socială contra căreia este îndreptat şi pentru efectuarea lui s-a recurs la violenţă fizică ori s-a manifestat o atitudine pasiv agresivă prin care s-a creat un pericol fizic pentru valoarea vizată.
Legea penală exclude de la aplicarea legitimei apărări atacurile nemateriale produse prin acţiuni non-violente, cum sunt insultele, ameninţările scrise sau verbale, defăimările, zvonurile etc., considerând că în aceste situaţii s-ar putea invoca cel mult provocarea, ca circumstanţă atenuantă legală sau o circumstanţă atenuantă judiciară. Ca atare, acţiunile de lovire exercitate de apelantul inculpat asupra persoanelor vătămate D. şi C. nu sunt consecinţa unui atac material îndreptat împotriva acestuia, din partea victimelor.
Împrejurarea invocată în apărare de inculpatul A., constând în aceea că ar fi ripostat fizic împotriva persoanei vătămate D., deoarece aceasta i-a aplicat o palmă nu se coroborează cu nicio probă credibilă dintre cele administrate în cauză, în cele două faze procesuale.
Pe de altă parte, chiar dacă ar exprima realitatea faptul că persoana vătămată D. i-a aplicat o palmă pe obraz inculpatului, riposta acestuia nu s-ar înscrie în limitele proporţionalităţii dintre atac şi apărare, pentru a fi aplicabil art. 19 C. pen.
În evaluarea proporţionalităţii dintre atac şi apărare se ţine seama de natura atacului, de mijloacele folosite de agresor, de scopul urmărit, de starea fizică a persoanei agresate fizic (forţa fizică a combatanţilor) şi de împrejurările concrete în care s-a produs atacul.
În cauză, persoana vătămată D. a relatat că a fost lovită de inculpat cu pumnul, de două ori, în zona feţei, declaraţie care se coroborează cu certificatul medico-legal nr. Z. din 23 septembrie 2015 eliberat acesteia, care a constatat „contuzie părţi moi regiune malară dreaptă, contuzie atm bilateral”, leziuni care s-au putut produce prin lovire cu corp dur şi care au necesitat 2-3 zile de îngrijiri medicale pentru vindecare.
Ca atare, loviturile aplicate de apelantul inculpat A. nu ar prezenta o gravitate mai mică sau cel mult egală cu cea a presupusului atac, ceea ce înseamnă că agresiunile fizice exercitate asupra persoanei vătămate D. ar fi, oricum, disproporţionate în raport cu palma prezumtiv primită de inculpat.
Împotriva solicitării privind reţinerea legitimei apărări pledează inclusiv comportamentul ulterior al apelantul inculpat A. care a continuat să exercite violenţe fizice şi împotriva persoanei vătămate C., care s-a deplasat la locul faptei la strigătul de ajutor al prietenei sale. Urmare a acţiunii de lovire realizată de inculpat, C. a suferit leziuni (la nivelul arcadei drepte, malar stâng, ambele buze, membre superioare, torace şi picior stâng), de natura tumefacţiilor şi excoriaţiilor, pentru vindecarea cărora a avut nevoie de 6-7 zile de îngrijiri medicale, conform certificatului medico-legal nr. Y. din 23 septembrie 2015.
Faţă de toate acestea, instanţa de apel consideră că apelantul inculpat A. nu a săvârşit faptele reţinute în sarcina sa în condiţiile legitimei apărări şi, ca atare, este neîntemeiată solicitarea acestuia de a se dispune achitarea pentru că faptele ar fi fost justificate şi nu ar avea caracter penal.
În ceea ce priveşte apărarea apelantului inculpat A. prin care a solicitat achitarea în temeiul art. 26 alin. (1) C. pen., se notează că, potrivit acestor dispoziţii legale, nu este imputabilă fapta prevăzută de legea penală săvârșită de persoana aflată în stare de legitimă apărare, care a depășit, din cauza tulburării sau temerii, limitele unei apărări proporționale cu gravitatea atacului.
Din punct de vedere teoretic, în cazul excesului de apărare, cel care se apără se află în faţa unui atac material, direct, imediat şi injust, care pune în pericol persoana sa, a altuia, drepturile acestora sau un interes general, dar mijloacele folosite în apărare sunt exagerate, depăşesc pericolul pe care îl reprezintă atacul, din cauza tulburării sau temerii.
În cauză, însă, după cum s-a arătat în cele ce preced, apelantul inculpat A. nu s-a aflat în faţa unui atac material, direct, imediat şi injust din partea niciuneia dintre persoanele vătămate, prin care să fi fost pusă în pericol persoana inculpatului, nefiind întrunite condiţiile prevăzute în art. 19 alin. (2) C. pen.
Ca urmare, aspectele indicate de inculpat ca generatoare de tulburare şi temere şi care ar fi determinat lipsa de proporţionalitate dintre atac şi apărare nu prezintă concludenţă prin prisma dispoziţiilor art. 26 C. pen. privind excesul neimputabil.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie reţine, aşadar, că activitatea inculpatului constând în lovirea la nivelul feţei a persoanei vătămate D., care a continuat, apoi, cu agresiunea îndreptată de inculpat împotriva lui C. (ce intervenise în sprijinul soţiei sale), concretizată în aplicarea unor lovituri cu pumnii şi picioarele în mai multe zone corporale, nu a fost desfăşurată în împrejurări care să probeze că faptele s-au derulat pe tiparul legitimei apărări din care ar fi lipsit condiţia proporţionalităţii dintre atac şi apărare datorită tulburării sau temerii provocate de atac.
În consecinţă, apare ca neîntemeiată şi cererea inculpatului A. de a fi achitat pentru că ar lipsi caracterul imputabil al faptelor de care este acuzat, fiind dovedită fără tăgadă săvârşirea infracţiunilor de către inculpat.
Pentru aceste considerente, în temeiul art. 421 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a respins, ca nefondat, apelul formulat de inculpatul A. împotriva sentinţei nr. 173/F din 19 august 2019, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, Secţia a II-a penală.
