Liceul Teoretic ,,Constantin Șerban, Aleșd” este considerat unul dintre liceele bune din județul Bihor nu doar pentru performanțele elevilor la olimpiade și concursuri, ci și datorită implicării în proiecte mai altfel.
,,Conducerea a transformat învățământul într-o prioritate de top a agendei administrației publice locale. Investițiile, susținerea continuă și activitățile extrașcolare se traduc în elevi integrați pe piața muncii, în societate sau pregătiți pentru a-și continua studiile, elevi olimpici și performanță, însă acestea nu ar fi posibile fără o implicare din partea profesorilor.”
În fiecare an, Aleșdul, reprezentat fiind de ,,elevii de la Constantin” reușește să cucerească premii fruntașe la olimpiadele și concursurile județene sau naționale, iar la nivel cultural, activitățile extrașcolare nu fac excepție și sunt în fiecare an, într-un număr tot mai mare.
Liceul Teoretic „Constantin Șerban” a reușit să obțină titlul de „Școală Ambasador a Parlamentului European”, – din partea liceului placheta şi diplomele fiind primite de către prof. coordonator Silaghi Antonia şi ambasadorii juniori Zodieriu Georgia şi Bărcuieş Dastian.
“Recent, a avut loc la Primăria Aleșd, o dezbatere despre Europa și Parlamentul European, într-un cadru festiv, fiind invitați europarlamentarul clujean Daniel Buda și senatoarea de Bihor, Arina Moș, în prezența primarului Ioan Todoca. Și fiindcă performanța trebuie răsplătită, la mijlocul lunii aprilie, toți elevii olimpici aleșdeni au beneficiat de o excursie gratuită la Parlamentul României.”
Printre alte proiecte importante se numără: eTwinning și programul ERASMUS.
sursă: AlesdOnline