Cu caracter prealabil, Curtea a pus în discuția contradictorie a părților stabilirea limitelor investirii sale în apel în condițiile art. 478 alin. 3 și alin. 4 Cod de procedură civilă prin raportare la motivele concrete de apel și a stabilit că, în speță, cererea de chemare în judecată nu face nici o trimitere explicită sau implicită la anularea notificării de încetare a contractului individual de muncă, comunicată apelantei reclamante, întreaga cerere de chemare în judecată fiind o explicitare a împrejurărilor în care s-a produs incidentul din 07.06.2022 apreciat ca fiind un accident de muncă și pentru care s-au solicitat despăgubiri materiale și daune morale. În consecință instanța a stabilit că cererea de anulare a notificării de încetare a contractului individual de muncă, este o cerere nouă, formulată direct în apel, cu încălcarea art. 478 alin. 3 Cod de procedură civilă, fiind extins obiectul cererii direct în apel, motive pentru care ea nu va putea fi analizată. Totodată Curtea a stabilit că nu se poate reține că această cerere nouă ar avea caracterul unei explicitări a pretențiilor formulate în fața instanței de fond în condițiile art. 478 alin. 4 Cod de procedură civilă.
Dispozițiile art. 478 alin. 4 Cod de procedură civilă au primit o dezlegare de drept prin Decizia nr. 28/2015 a Înalte curți de Casație și Justiție – Completul pentru dezlegarea unei chestiuni de drept – prin care s-a stabilit clar faptul că explicitarea pretențiilor implicite în apel nu are semnificația modificării cadrului procesual sub aspectul obiectului judecății și a derogării de la dispozițiile alin. 1 și 3 din același articol, dar presupune o corectă lămurire a limitelor judecății în primă instanță. Textul art. 478 alin. (4) din Codul de procedură civilă se justifică prin două funcții: corectarea sau precizarea formulărilor incorecte, incomprehensibile, ambigue ori insuficiente cu privire la pretenții; aducerea în atenția instanței a unor cereri secundare, care derivă virtualmente din cererea principală sau din apărările făcute în raport cu această cerere. Astfel se asigură, pe de o parte, rezolvarea integrală a litigiului și posibilitatea valorizării efective a drepturilor dobândite prin hotărâre, iar, pe de alta, plenitudinea devoluțiunii, fără a se ignora limitele acesteia. De asemenea s-a arătat că o asemenea explicitare nu poate fi raportată decât la pretențiile formulate în cererile sau apărările adresate primei instanțe, o explicitare a unor pretenții subsecvente judecății în primă instanță fiind inadmisibilă [cu rezerva, bineînțeles, a cererilor vizând dobânzi, rate, venituri ajunse la termen și orice alte despăgubiri ivite după pronunțarea hotărârii, care fac obiect de reglementare pentru alin. (5) al art. 478 din Codul de procedură civilă].”
Astfel cererea trebuie să fi existat în mod obligatoriu cuprinsă explicit sau implicit formulată prin cererea de chemare în judecată inițială, nefiind posibilă corectarea acțiunii prin formularea unor cereri noi direct în apel, care nu se regăsesc sub nici o formă în cererea inițială.
Prin Sentințacivilă din data de 31 octombrie 2023, pronunțată de Tribunalul Bihor, a fost respinsă ca neîntemeiată acțiunea formulată de reclamanta (R), în contradictoriu cu pârâta S.C. (P) S.R.L., având ca obiect pretenții.
A fost obligată reclamanta la plata în favoarea pârâtei a sumei de 8000 lei cheltuieli de judecată reprezentând onorariu avocațial redus.
În considerentele sentințe civile, Tribunalul, a reținut următoarele:
În fapt, reclamanta (R) a fost angajata pârâtei începând cu data de 26.04.2022, în baza contractului individual de muncă înregistrat sub nr. (…)/21.04.2022, ocupând funcția de registrator medical. Raporturile de muncă dintre părți au încetat pe durata perioadei de probă prin notificarea nr. (…)/07.06.2022, comunicată salariatei prin e-mail în data de 08.06.2022, notificare care nu a fost contestată de către salariată în termenul legal.
În data de 07.06.2022, după amiază, reclamanta a fost informată telefonic de un angajat al pârâtei din cadrul departamentului de Resurse Umane despre măsura încetării raporturilor de muncă ce urma a fi luată a doua zi, ceea ce, în mod firesc, i-a cauzat o stare de supărare și, posibil, și o accentuare a stării de palpitații, preexistentă.
Cu toate acestea, în jurul orei 18:30, reclamanta a părăsit incinta clinicii pârâtei fără a fi fost necesar să fie ajutată de vreo altă persoană și fără a da dovadă de vreun semn de slăbiciune fizică sau incapacitate de a sta în picioare, așa cum rezultă din înregistrarea video depusă la dosar de pârâtă. A condus propriul autoturism până la domiciliu și apoi a căzut pe terasa casei, unde a suferit o vătămare la cotul stâng.
Conform fișei de consultații de la UPU din seara zilei de 07.06.2022, diagnosticul a fost „contuzie cotul stâng, suspiciune fractură cot stâng, recomandare aparat gipsat 14 zile, repaus cu mâna în eșarfă”.
La data de 08.06.2022, la ora 17:31, pârâta i-a comunicat reclamantei oficial, prin email, notificarea nr. 3/21.04.2022 de încetare a raporturilor de muncă, adeverința privind calitatea de salariat din 7.06.2022 și raport per salariat Revisal la data de 08.06.2022 (filele 46, 49-51).
Drept răspuns la acest e-mail, în aceeași zi, la ora 17:57, reclamanta a încunoștințat societatea despre incidentul din seara zilei de 07.06.2022, solicitând să se aibă în vedere că din 07.06.2022 se află în concediu medical. În aceeași zi, la ora 18:07, reclamanta a solicitat prin email o adeverință de angajat pentru a putea obține concediul medical. Adeverința i-a fost comunicată prin email de societate la 08.06.2022, ora 18:12 și cuprindea și ziua de 07.06.2022 ca activitate prestată, fiind depusă la dosarul cauzei chiar de reclamantă (fila 53), dar reclamanta nu a mai prezentat niciodată un concediu medical pentru perioada de 07.06.2022 și ulterior.
În data de 28.06.2022 societatea a primit prin poștă o notificare din partea salariatei (anexa nr. 8 la întâmpinare), prin avocat, în cadrul căreia confirmă primirea notificării de încetare a raporturilor de muncă, precum și a adeverințelor transmise de către societate prin e-mail în data menționată anterior, susținând în continuare că raportul său de muncă este suspendat de drept, ca urmare a incidentului din data de 07.06.2022, solicitând plata indemnizației aferente incapacității temporare de muncă, precum și emiterea documentelor necesare pentru ca dna (R) să beneficieze de concediu medical.
În drept, s-a reținut că, în ce privește răspunderea patrimonială a societății angajatoare pentru prejudiciul cauzat reclamantei drept urmare a incidentului din 07.06.2022, art. 253 Codul muncii stabilește că angajatorul este obligat, în temeiul normelor și principiilor răspunderii civile contractuale, să îl despăgubească pe salariat în situația în care acesta a suferit un prejudiciu material sau moral din culpa angajatorului în timpul îndeplinirii obligațiilor de serviciu sau în legătură cu serviciul.
S-a reținut așadar că elementele care condiționează răspunderea civilă contractuală sunt:
existența unei fapte ilicite, prin care se încalcă o anumită obligație, aducându-se prin aceasta o atingere unui drept subiectiv; săvârșirea cu vinovăție a faptei, ca element subiectiv al răspunderii; existența unui prejudiciu patrimonial; un raport de cauzalitate între fapta ilicită și prejudiciu; capacitatea juridică a celui chemat sa răspundă.
În același timp, s-a observat că Legea nr. 319/2006 a securității și sănătății în muncă definește accidentul de muncă, la art. 5 lit. g), după cum urmează: „accident de muncă – vătămarea violentă a organismului, precum și intoxicația acută profesională, care au loc în timpul procesului de muncă sau în îndeplinirea îndatoririlor de serviciu și care provoacă incapacitate temporară de muncă de cel puțin 3 zile calendaristice, invaliditate ori deces”.
Astfel cum rezultă din însăși definiția legală, s-a constatat că o condiție esențială pentru ca un accident suferit de către o persoană să poată fi calificat drept accident de muncă este aceea ca respectivul accident să aibă loc în timpul procesului de muncă sau în îndeplinirea îndatoririlor de serviciu.
Așadar, pentru a constata existența unui accident de muncă, s-a subliniat că principalele elemente necesar a fi avute în vedere de instanță sunt: calitatea persoanei accidentate, locul producerii accidentului, timpul în care accidentul s-a produs, cauza profesională a accidentului, respectiv acțiunea asupra organismului și urmările produse, precum și că toate aceste elemente trebuie întrunite cumulativ, lipsa oricăruia dintre acestea conducând în mod direct la imposibilitatea calificării accidentului ca fiind de muncă, acesta putând fi încadrat doar ca accident obișnuit.
În speța de față, s-a reținut că reclamanta, căreia i s-a comunicat în data de 07.06.2022, după-amiaza, faptul încetării raporturilor de muncă în perioada de probă, a plecat acasă anterior finalizării programului de lucru, respectiv la orele 18:30, iar la domiciliu a suferit o căzătură pe terasă, în urma căreia și-a luxat cotul stâng.
Instanța de fond nu a negat împrejurarea că o veste precum cea a încetării raporturilor de muncă pe perioada de probă, deși aparent reclamanta era apreciată de colegi și de medicii cu care colabora, poate fi producătoare de supărare și poate accentua o stare de disconfort, mai ales în contextul bolilor cronice ale reclamantei.
Însă, așa cum a probat pârâta cu înregistrarea video a momentului ieșirii reclamantei din sediul pârâtei în seara zilei de 07.06.2022 și cu declarația martorei (M1), s-a constatat că reclamanta a plecat de la clinică în acea seară fără a avea probleme de deplasare și fără a avea nevoie să fie ajutată de cineva, respectiv fără a se plânge colegelor din preajma sa de vreo problemă de sănătate.
Mai mult, însăși reclamanta a recunoscut că incidentul s-a petrecut la domiciliul său, după finalizarea programului de lucru, fără nicio legătură cu atribuțiile sale de serviciu.
Instanța de fond a arătat că nu poate accepta susținerile reclamantei în sensul că vătămarea sa de la domiciliu, din seara zilei de 07.06.2022 este rezultatul direct al anunțului încetării raporturilor de muncă din aceeași zi, pe fondul problemelor de sănătate preexistente.
Dacă reclamanta s-ar fi simțit atât de rău pe cât susține, s-a arătat că nimeni și nimic nu a împiedicat-o să rămână la locul de muncă, eventual așezată și să primească primele îngrijiri de la colegele asistente medicale până își revenea din acea stare de rău, sau chiar să solicite ajutor din exterior pentru a merge acasă. Dimpotrivă, s-a notat că ea a fost cea care a plecat singură și de bună voie anterior finalizării programului de lucru, a condus autoturismul proprietate personală până la domiciliu și apoi acolo, a căzut pe terasă.
În aceste condiții, instanța de fond a respins solicitarea reclamantei de a se constata că vătămarea sa din seara zilei de 07.06.2023, de la propriul domiciliu, după ce a plecat intempestiv de la locul de muncă, anterior finalizării programului normal de lucru, ar fi accident de muncă.
Astfel, s-a reținut că nu s-a dovedit vreo faptă ilicită a pârâtei sau a angajaților acesteia care să fi cauzat reclamantei prejudiciul reclamat, constând în rezultatele vătămării din 07.06.2022 și în eventualele constrângeri sociale suferite de reclamantă ca urmare a acestei vătămări. Mai mult, încetarea raporturilor de muncă pe perioada de probă nu poate fi considerată o faptă ilicită a pârâtei, câtă vreme este o operațiune permisă de art. 31 alin. 3 Codul muncii.
În același timp, nefiind dovedită nicio legătură de cauzalitate între atitudinea pârâtei de a dispune încetarea raporturilor de muncă cu reclamanta în data de 07.06.2022 pe durata perioadei de probă și căzătura reclamantei din seara zilei de 07.06.2022 la propriul domiciliu, prima instanță a respins și solicitarea de a-i fi acordate daune.
S-a avut în vedere și că reclamanta nu a contestat măsura încetării raporturilor de muncă în baza notificării din 07.06.2022, comunicată la 08.06.2022, astfel că, așa cum corect a indicat pârâta, s-a constatat că prevederile art. 80 din Codul muncii referitoare la despăgubirile datorate de angajator în ipoteza unei concedieri nelegale, nu sunt aplicabile.
Așadar, toate capetele de cerere referitoare la incidentul din 07.06.2022 și rezultatele sale au fost respinse ca nefondate.
În ce privește pretențiile referitoare la suma de 800 lei, prezumat depuși pe un card, instanța de fond a constatat că nici acestea nu sunt fondate.
Astfel, s-a reținut că potrivit precizărilor pârâtei, reclamanta a beneficiat de bonuri de masă, în formă electronică, în acest sens fiindu-i înmânat un card de către societatea pârâtă (fila 130).
Această sumă de bani a făcut obiectul dosarului penal nr. (…)/P/2022 al Parchetului de pe lângă Judecătoria (…), finalizat prin clasare, în cadrul căruia s-a constatat că reclamanta a susținut că ar fi pierdut cardul în discuție, dar nu a solicitat eliberarea unui alt card. Totodată, deși în cauza de față a afirmat că mai avea 800 lei pe acel card pierdut, în cadrul dosarului penal, reclamanta a susținut că pe card mai exisa doar o sumă de 500 lei.
În mod evident, cât timp pârâta a făcut dovada că a predat reclamantei un card de masă, iar reclamanta nu a făcut dovada faptului contrar că pe acel card mai existau sume de bani neutilizate și că a solicitat eliberarea unui nou card, lovindu-se de refuzul pârâtei în acest sens, instanța de fond a apreciat că nici acest capăt de cerere nu este fondat și se impune a fi respins.
În concluzie, pentru cele ce preced, instanța de fond a respins în tot acțiunea formulată de reclamanta (R), în contradictoriu cu pârâta SC (P) SRL.
Cu privire la onorariul avocațial solicitat de intimată, instanța a reținut incidența dispozițiilor art. 451 alin. 2 noul Cod de procedură civilă coroborat cu art. 453 noul Cod de procedură civilă.
Astfel, s-a precizat că, prin reducerea cuantumului onorariului avocațial pus în sarcina părții care a pierdut procesul, instanța nu intervine în contractul de asistență judiciară și nu-l modifică, în sensul diminuării sumei convenite cu titlu de onorariu, ci doar apreciază în ce măsură onorariul părții care a câștigat procesul trebuie suportat de partea care se află în culpă procesuală, arătându-se că, dreptul de a pretinde despăgubiri pentru prejudiciile cauzate printr-o faptă ilicită, ca orice drept civil, este însă susceptibil de a fi exercitat abuziv. Dispozițiile art. 451 alin. 2 noul
Cod de procedură civilă au menirea de a sancționa exercitarea abuzivă a dreptului de a obține despăgubiri, prin convenirea între avocat și client a unor onorarii în mod vădit disproporționate cu valoarea, dificultatea litigiului sau volumul de muncă pe care îl presupune pregătirea apărării.
În prezenta speță, instanța de fond a observat că obiectul litigiului îl reprezintă constatare accident de muncă și pretenții generate de acesta, în care părțile au avut poziții procesuale ample, deși apărările reclamantei nu au fost complexe, iar litigiul propriu-zis s-a finalizat la patru termene de judecată. Instanța a subliniat că nu neagă calitatea și importanța muncii prestate de apărătorul intimatei. Totuși, apreciind că onorariul solicitat de intimată, de 19.751,46 lei, dovedit cu facturile și ordinele de plată depuse la dosarul cauzei, este nepotrivit de mare în raport cu circumstanțele cauzei și cu durata efectivă a litigiului, prima instanță a redus cuantumul acestuia la suma de 8000 lei și a dispus obligarea reclamantei la plata acestei sume către intimată.
În concluzie, în temeiul art. 451 alin. 2 și art. 453 noul Cod de procedură civilă, instanța a obligat reclamanta la plata către intimată a sumei de 8000 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, constând în onorariu avocațial redus.
Asistenții judiciari – participând la constituirea completului de judecată în condițiile art. 55 alin 1 din Legea nr. 304 /2004 cu vot consultativ – au exprimat aceeași opinie.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel reclamanta, (R), prin care a solicitat admiterea apelului astfel cum a fost formulat și schimbarea în totalitate a sentinței atacate. Pentru început apelanta a reiterat starea de fapt existentă în cauză.
În continuare s-a solicitat instanței de control judiciar să ia în considerare dispozițiile articolelor 478 alineatul 4 și 22 din Codul de procedură civilă și să constate faptul că prin acțiunea introductivă au fost criticate aspecte de netemeinicie și nelegalitate a notificării de încetare a contractului de muncă din data de 08.06.2022.
Apelanta a considerat că emiterea notificării de încetare a contractului de muncă la data de 08.06.2022 în baza dispozițiilor articolului 31 alineatul 3 din Codul muncii este una nelegală sub dublu aspect; în primul rând a fost emisă în mod discreționar de către intimată fără a avea la bază un criteriu în legătură cu aptitudinea salariatului, criteriu ce constituie scopul instituirii perioadei de probă prevăzută la articolul 31 alineatul 1 din Codul muncii, iar în al doilea rând este nelegală raportat la încălcarea dispozițiilor articolului 50 și 60 alineatul 1 litera a) cu referire la articolul 31 alineatul 4 din Codul muncii. Astfel s-a susținut că deși raportat la articolul 31 alineatul 3 din
Codul muncii angajatorul nu este ținut să motiveze notificarea privind încetarea contractului de muncă, totuși această opțiune a angajatorului nu poate fi discreționară, ea trebuie să se bazeze pe anumite împrejurări care țin de aptitudinile salariatului indiferent dacă acestea sunt în legătură cu competența sa profesională, potrivirea la locul de muncă, relaționarea cu colegii și clienții.
S-a mai învederat instanței de control judiciar că scopul instituirii perioadei de probă conform articolului 31 alineatul 1 din Codul muncii este verificarea aptitudinilor salariatului, iar conform articolului 8 alineatul 1 din Codul muncii relațiile de muncă se bazează pe principiul consensualității și al bunei credințe, or în măsura în care angajatorul nu a făcut o minimă evaluare a aptitudinilor și nu a emis notificarea de încetare a contractului de muncă după verificarea aptitudinilor rezultă că această notificare a fost emisă cu rea credință și prin abuz de drept de către angajator cu ignorarea totală a scopurilor pentru care este reglementată perioada de probă.
Apelanta a menționat că astfel cum a arătat și în cuprinsul cererii introductivă de instanță, la data la care a fost înștiințată despre faptul că i-a încetat contractul de muncă nu i-a fost prezentat niciun argument pentru care angajatorul a luat această decizie, dar este de observat faptul că nici cu ocazia promovării prezentului litigiu, în care se invocă exercitarea abuzivă a dreptului angajatorului, intimata nu a fost în măsură să indice care au fost criteriile în baza cărora s-a emis notificarea contestată.
Apelanta a precizat că al doilea aspect ce vizează nelegalitatea notificării de încetare a contractului de muncă la data de 08.06.2022 este cel al emiterii acesteia în condițiile în care la data comunicării acesteia se afla în incapacitate de muncă dovedită cu înscrisuri medicale ca urmare a accidentului suferit în seara zilei de 07.06.2022, fiind redate în acest sens dispozițiile cuprinse în cadrul articolului 31 alineatul 4 din Codul muncii.
Textele legale indicate mai sus reglementează suspendarea contractului individual de muncă chiar și în perioada de probă în momentul în care survine o incapacitate de muncă a salariatului, desfacerea contractului de muncă la inițiativa angajatorului fiind prohibită pe perioada incapacității temporare de muncă stabilită prin certificatul medical, or în condițiile în care apelanta a notificat angajatorul în termen de 24 de ore de la survenirea incapacității de muncă din data de 07.06.2022 apelanta a considerat că emiterea notificării din data de 08.06.2022 este nelegală.
În final apelanta a solicitat anularea notificării cu restabilirea situației anterioare, respectiv reintegrarea în funcția deținută anterior și plata tuturor drepturilor salariale de la data de 08.06.2022 până la reintegrarea efectivă. Apelanta a mai subliniat că prin acțiunile nelegale ale intimatei i s-au produs prejudicii morale semnificative, suferind un șoc la aflarea veștii că îi va fi încetat contractul de muncă, fiind deosebit de afectată de modul în care angajatorul a acționat, stresul cauzat de acțiunile intimatei continuă și în prezent și astfel s-a solicitat obligarea intimatei și la plata daunelor morale. În probațiune s-a solicitat încuviințarea probei testimoniale, fiind propuși în acest sens numiții (M2), (M3) și (M4).
În drept, apelanta, a invocat articolul 466 și următoarele și articolele 22, 480 alineatul 2, 478 alineatele 2 și 4 și 470 alineatul 4 din Codul de procedură civilă și articolele 271 alineatul 21, 31 alineatele 1, 3, 4, 8 alineatul 1, 49 alineatul 6, 50 litera b), 60 alineatul 1 litera a), 1357 – 1385 din Codul muncii. Prin întâmpinare intimata, (P) S.R.L., a solicitat respingerea apelului ca neîntemeiat.
Referitor la inadmisibilitatea modificării obiectului cererii în apel s-a învederat instanței de control judiciar că potrivit articolului 478 alineatul 3 Cod de procedură civilă: „În apel nu se poate schimba calitatea părților, cauza sau obiectul cererii de chemare în judecată și nici nu se pot formula pretenții noi”. Deși apelanta a încercat să se prevaleze de dispozițiile articolului 478 alineatul 3 Cod de procedură civilă, în cazul de față rezultă cât se poate de evident faptul că nu este vorba de o explicitare a pretențiilor inițiale, ci de o schimbare a obiectului cauzei, inadmisibilă în apel. Tot cu privire la acest aspect s-a subliniat că acțiunea inițială este destul de clar formulată sub aspectul pretențiilor, acestea fiind indicate încă din partea introductivă a cererii, respectiv constatarea accidentului de muncă și obligarea la daune materiale ca o consecință a accidentului suferit de către salariată.
Intimata a menționat că reclamantei i s-a comunicat în mod expres și formal notificarea nr. (…)/07.06.2022 prin emailul din data de 08.06.2022 (fila 84 și următoarele dosar fond), notificare ce nu a fost contestată de către salariată în termenul legal, însăși reclamanta atașând acțiunii sale o copie a acestei hotărâri și dovada de comunicare, aspecte recunoscute și prin răspunsul la întrebarea nr. 4 din interogatoriu (fila 173 dosar fond). Prin urmare nu s-ar putea invoca faptul că reclamanta nu cunoștea conținutul notificării și posibilitatea de contestare – aspect menționat expres în cuprinsul acesteia, în condițiile în care cu ocazia luării interogatoriului la termenul de judecată din data de 20.04.2023 însăși instanța i-a precizat reclamantei respectivul aspect, iar aceasta, deși a fost asistată de reprezentant convențional, nu a înțeles la acel moment să își expliciteze acțiunea în această direcție, conform celor invocate de către intimată. În acest sens s-a solicitat instanței de control judiciar să aibă în vedere Încheierea din data de 20 aprilie 2023 (fila 179 dosar fond) unde la paragraful 12 se consemnează în felul următor: „Instanța aduce la cunoștința reclamantei că nu a contestat decizia de concediere”.
După cum s-a statuat în mod constant în doctrina și practica judiciară prin motivele, mijloacele de apărare și probele noi invocate, prin exercitarea apelului și prin întâmpinare trebuie să se respecte limitele judecății derulate în fața primei instanțe astfel că prin acestea nu pot fi formulate pretenții noi și totodată ele nici nu pot determina schimbarea calității părților, a cauzei sau a obiectului cererii deduse judecății, conform celor invocate de către intimată.
În susținerea acestor argumente s-a făcut trimitere la decizia nr. 28/2015 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție și la articolele 10 alineatul 1 și 9 alineatul 2 din Codul de procedură civilă la filele 10 pe verso – 11 dosar apel, iar apoi s-a opinat că ceea ce face reclamanta în cadrul prezentului apel este un artificiu pur speculatoriu încercând să schimbe obiectul acțiunii, invocând totodată propria-i culpă în redactarea și susținerea acțiunii în fața primei instanțe, urmărind a supune instanței de apel spre analiză și alte pretenții cu care nu a fost investită instanța de fond și care nu au făcut obiectul judecății în fața Tribunalului (…), fiind astfel încălcate normele de ordine publică privind devoluțiunea în apel și principiul dublului grad de jurisdicție.
În subsidiar s-a invocat excepția tardivității contestării notificării nr. (…)/07.06.2022 de încetare a contractului de muncă, arătându-se că notificarea a fost comunicată salariatei prin email în data de 08.06.2022, iar acțiunea a fost înregistrată pe rolul Tribunalului (…) la data de 26.07.2022, or potrivit articolului 268 alineatul 1 litera a) din Codul muncii: „Cererile în vederea soluționării unui conflict de muncă pot fi formulate în termen de 45 de zile calendaristice de la data la care cel interesat a luat cunoștință de măsura dispusă referitoare la încheierea, executarea, modificarea, suspendarea sau încetarea contractului individual de muncă”.
Referitor la motivele de nelegalitate invocate în cuprinsul cererii de apel s-a opinat, în primul rând că prin acestea nu se aduce nicio critică a hotărârii primei instanțe, nici sub aspectul situației de fapt reținute și nici sub aspectul aplicării normelor de drept incidente, fiind invocate argumente și motive cu totul noi care nu au putut fi analizate de către prima instanță, în lipsa investirii sale care denotă încă o dată faptul că se urmărește eludarea prevederilor cu caracter de ordine publică referitoare la caracterul devolutiv al apelului.
În continuare s-a arătat că articolul 60 alineatul 1 litera a) are în vedere concedierea unui salariat ca instituție specifică de încetare a raporturilor de muncă reglementată de articolul 58 și următoarele Codul muncii, iar nu și modalitatea specială de încetare a unui raport de muncă în perioada de probă conform articolului 31 din același cod. Prin urmare s-a constatat că interdicțiile la concediere prevăzute la articolul 60 Codul muncii nu se pot aplica prin analogie și în alte situații, respectiv în alte cazuri reglementate de lege privind încetarea contractului de muncă, cum ar fi notificarea în perioada de probă, acordul părților sau demisia.
Pe de altă parte intimata a subliniat că și trecând peste cele anterior stipulate, reclamanta nu a informat în timp util angajatorul despre un posibil concediu medical, ci doar ulterior emiterii comunicării notificării nr. (…)/07.06.2022. De altfel de vreme ce apelanta nu a mai depus certificatul medical societatea nu a putut lua act de o eventuală suspendare de drept a contractului de muncă sau să îi plătească acesteia indemnizația pentru incapacitate temporară de muncă, în lipsa documentelor legale justificative.
Raportat la nelegalitatea notificării nr. 3 din data de 07.06.2022 intimata a apreciat că nu se poate considera că angajatorul a exercitat vreun abuz de drept prin exercitarea unei prorogative legale, respectiv a posibilității denunțării raportului de muncă, printr-o notificare scrisă, pe durata perioadei de probă conform articolului 31 alineatul 3 din Codul muncii, fiind respectate cerințele de fond și formă prevăzute de lege, lipsa motivării fiind o mențiune expresă a legii, în acest sens s-a făcându-se trimitere la Decizia nr. 334/10.04.2012 pronunțată de către Curtea Constituțională a României.
S-a mai opinat că instanței nu-i este permis să aprecieze asupra gradului de corespundere profesională chiar dacă el este inerent analizabil în perioada de probă pentru a amenda manifestarea de voință a angajatorului, cerându-i explicații în legătură cu modul în care și-a exercitat acest drept, așadar măsura operează de drept, prin simpla manifestare a voinței de a nu mai continua contractul, în cursul perioadei de probă, cercetabilă prin prisma condițiilor de fond și de formă cerute pentru valabilitatea actului de voință unilaterală, dar nu poate fi cenzurată luând în considerare realitatea motivelor pentru care în urma verificării aptitudinilor profesionale angajatorul a luat decizia de a nu mai continua raporturile de muncă.
În ceea ce privește solicitarea de acordare a daunelor morale s-a învederat instanței de control judiciar că plata de despăgubiri, materiale sau morale reprezintă o consecință a răspunderii civile, în materia relațiilor de muncă aceasta este reglementată de dispozițiile articolului 253 alineatul 1 Codul muncii, iar conform acestor dispoziții legale pentru a fi antrenată răspunderea angajatorului este obligatorie îndeplinirea mai multor condiții, respectiv să existe o faptă ilicită a angajatorului, producerea unui prejudiciu pentru salariat, existența legăturii de cauzalitate între fapta ilicită și prejudiciu și vinovăția angajatorului.
Intimata a considerat că prima condiție, cea a existenței unei fapte ilicite a angajatorului nu este îndeplinită din moment ce exercitarea unei prerogative legale nu poate constitui o faptă ilicită. Despre cea de-a doua condiție, respectiv existența unui prejudiciu cauzat salariatului s-a arătat că nu s-a depus la dosarul cauzei vreo dovadă a unor afecțiuni psihice, fiind doar simple alegații. Raportat la ultimele două condiții s-a menționat că, de vreme ce nu s-a arătat în ce anume a constat fapta ilicită a pârâtei și nici nu s-a demonstrat existența vreunui prejudiciu, nu se poate pune problema analizării acestor ultime două condiții ale răspunderii societății.
În drept, intimata a invocat articolul 205 și următoarele din Codul de procedură civilă.
În probațiune s-a solicitat încuviințarea probei cu înscrisurile depuse în fața primei instanțe, a probei cu interogatoriul reclamantei și a probei testimoniale în contraprobă față de proba testimonială propusă de către apelantă.
În ședința publică din 06 februarie 2024, când ambele părți au fost reprezentate prin avocați, Curtea a pus în discuție incidența art. 478 alin. 3 Cod de procedură civilă așa cum au fost invocate în întâmpinare și art. 478 alin 4 Cod de procedură civilă invocate prin apel, stabilind limitele investirii instanței în apel și a admis proba cu înscrisuri pentru apelantă, a respins proba cu martorul (M4) ca nefiind pertinentă și concludentă în cauză și a respins cererea de emitere a unei adrese la ITM (…) pentru a se comunica înscrisurile ce au stat la baza adresei de la fila 26 de la dosarul de apel, ca nefiind utilă cauzei.
Examinând hotărârea apelată prin prisma motivelor de apel invocate, în lumina articolelor 476-478 Cod de procedură civilă, Curtea a reținut următoarele:
Cu caracter prealabil Curtea a reținut că în ședința publică din 6 februarie 2024 instanța de apel a pus în discuția contradictorie a părților stabilirea limitelor investirii sale în apel în condițiile art. 478 alin. 3 și alin. 4 Cod de procedură civilă prin raportare la motivele concrete de apel, argumentele detaliate ale părților fiind consemnate în încheierea de ședință.
La acel termen Curtea a stabilit că cererea de chemare în judecată nu face nici o trimitere explicită sau implicită la anularea notificării de încetare a contractului individual de muncă, comunicată apelantei reclamante în 08.06.2023, întreaga cerere de chemare în judecată fiind o explicitare a împrejurărilor în care s-a produs incidentul din 07.06.2022 apreciat ca fiind un accident de muncă pentru care s-au solicitat despăgubiri materiale și daune morale.
În consecință instanța a stabilit că cererea de anulare a notificării de încetare a contractului individual de muncă, este o cerere nouă, formulată direct în apel, cu încălcarea art. 478 alin. 3 Cod de procedură civilă, fiind extins obiectul cererii direct în apel, motive pentru care ea nu va putea fi analizată. Totodată Curtea a stabilit că nu se poate reține că această cerere nouă ar avea caracterul unei explicitări a pretențiilor formulate în fața instanței de fond în condițiile art. 478 alin. 4 Cod de procedură civilă.
S-a mai reținut că dispozițiile art. 478 alin. 4 Cod de procedură civilă au primit o dezlegare de drept prin Decizia nr. 28/2015 a ICCJ – Completul pentru dezlegarea unei chestiuni de drept – prin care s-a stabilit clar faptul că explicitarea pretențiilor implicite în apel nu are semnificația modificării cadrului procesual sub aspectul obiectului judecății și a derogării de la dispozițiile alin. 1 și 3 din același articol, dar presupune o corectă lămurire a limitelor judecății în primă instanță.
S-a reținut în cuprinsul aceste decizii de către Instanța Supremă ca argument relevant:
„44. Așa cum s-a subliniat în doctrină, textul art. 478 alin. (4) din Codul de procedură civilă se justifică prin două funcții: corectarea sau precizarea formulărilor incorecte, incomprehensibile, ambigue ori insuficiente cu privire la pretenții; aducerea în atenția instanței a unor cereri secundare, care derivă virtualmente din cererea principală sau din apărările făcute în raport cu această cerere. Astfel se asigură, pe de o parte, rezolvarea integrală a litigiului și posibilitatea valorizării efective a drepturilor dobândite prin hotărâre, iar, pe de alta, plenitudinea devoluțiunii, fără a se ignora limitele acesteia.
45. De asemenea s-a arătat că o asemenea explicitare nu poate fi raportată decât la pretențiile formulate în cererile sau apărările adresate primei instanțe, o explicitare a unor pretenții subsecvente judecății în primă instanță fiind inadmisibilă [cu rezerva, bineînțeles, a cererilor vizând dobânzi, rate, venituri ajunse la termen și orice alte despăgubiri ivite după pronunțarea hotărârii, care fac obiect de reglementare pentru alin. (5) al art. 478 din Codul de procedură civilă].”
Astfel cererea trebuie să fi existat în mod obligatoriu cuprinsă explicit sau implicit formulată prin cererea de chemare în judecată inițială, nefiind posibilă corectarea acțiunii prin formularea unor cereri noi direct în apel care însă nu se regăsesc sub nici o formă în cererea inițială. În consecință Curtea a stabilit că se va analiza apelul în limitele prevăzute de art. 478 alin. 3 Cod de procedură civilă cu referire doar la acele critici care respectă obiectul investirii, în concret petitele asupra cărora instanța de fond s-a pronunțat, dar și cu aplicarea limitelor efectului devolutiv al apelului potrivit art. 477 alin. 1 Cod de procedură civilă, prin raportare la ceea ce sa criticat în mod concret prin cererea de apel.
În fapt instanța de fond a reținut în esență că pretinsul accident de muncă pentru care reclamanta apelantă solicită despăgubiri și daune morale, nu a fost dovedit, deoarece reclamanta, căreia i s-a comunicat telefonic în data de 07.06.2022 după-amiaza faptul că încetează raportul său de muncă pe perioadă de probă, a plecat acasă anterior finalizării programului său de muncă la ora 18:30 iar la domiciliu a suferit o căzătură pe terasă în urma căreia și-a luxat cotul stâng.
Această stare de fapt nu este contestată de niciuna dintre părți și nici faptul că în urma discuției telefonice prin care reclamantei i s-a adus la cunoștință faptul că în urma perioadei de probă raporturile de muncă dintre părți vor înceta, a suferit un șoc emoțional care i-a creat palpitații și o stare de supărare care au favorizat ulterior, în seara aceleiași zile, căzătura pe terasa casei sale, ce a dus la luxația cotului său stâng.
Ceea ce a reținut însă relevant și esențial instanța de fond este faptul că, acest accident casnic, nu poate fi considerat un accident de muncă, deoarece îi lipsește condiția esențială ca vătămarea să fi intervenit în timpul procesului muncii sau în legătură cu munca sa, sau în îndeplinirea îndatoririlor de serviciu.
Numai vătămarea produsă în timpul sau în legătură directă cu îndatoririle de serviciu poate fi calificată ca accident de muncă în sensul art. 5 lit. g) din Legea nr. 319/2006 a securității și sănătății în muncă.
Cu privire la criticile concrete din cererea de apel Curtea a reținut că, în majoritate, ele se referă la nelegalitatea notificării de încetare a raporturilor de muncă, respectiv la noul petit invocat direct în apel, critici pe care instanța le-a respins ca inadmisibile în acest cadru procesual prin raportare la art. 478 alin. 3 Cod de procedură civilă.
În realitate singurele critici sumare care se circumscriu petitului acțiunii și soluției instanței de fond se referă reiterarea în primul aliniat din motivele de apel (fila 2 alin. 3) a faptului că ar fi suferit un accident de muncă în data de 07.06.2022, pentru care solicită despăgubiri și daune morale, precum și faptul că prin acțiunile nelegale intimata i-a produs un prejudiciu moral semnificativ, apelanta suferind un șoc atunci când a aflat că îi va înceta contractul de muncă, fiind deosebit de afectată de modul în care angajatorul a acționat, stare de stres care continuă și în prezent.
Aceste critici nu au putut fi primite de instanța de apel.
Instanța de fond a reținut în mod corect faptul că, starea de fapt, dovedită în cauză și necontestată din perspectiva elementelor sale esențiale, nu poate duce nici la recunoașterea producerii unui accident de muncă și nici la acordarea unor daune morale pentru stresul cauzat de încetarea raporturilor de muncă.
În condițiile în care căzătura de pe terasa apartamentului propriu al reclamantei apelante nu a avut nici o legătură cu îndeplinirea îndatoririlor de serviciu, condițiile legale ale unui accident de muncă nu sunt îndeplinite.
Pretinsele daune morale de 100.000 lei solicitate pentru stresul continuu produs de încetarea raporturilor de muncă, concomitent cu luxația cotului, nu au fost nici acestea dovedite.
Așa cum s-a stabilit deja cu ocazia analizării limitelor investirii, legalitatea notificării de încetare a contractului de muncă pe perioadă determinată nu a fost contestată în fața instanței de fond, solicitându-se daune morale pentru stresul produs prin aducerea la cunoștință telefonică a încetării raporturilor de muncă în ultima zi de muncă.
Însă simplul fapt al aducerii la cunoștință telefonică de către reprezentantul angajatorului, anterior emiterii notificării scrise, a faptului că raporturile de muncă pe perioadă determinată au încetat, fără a fi urmate de încheierea unui contract de muncă pe perioadă nedeterminată, așa cum și-a dorit și a sperat apelanta, nu sunt în măsură să producă un prejudiciu moral cuantificabil.
Totodată angajatorul avea obligația de a informa pe angajat despre încetarea contractului său de muncă, cu atât mai mult cu cât art. 32 alin. 3 Codul muncii prevede că „pe durata sau la încetarea perioadei de probă, contractul individual de muncă poate înceta exclusiv printr-o notificare scrisă, fără preaviz, la inițiativa oricăreia dintre părți, fără a fi necesară motivarea acesteia.”
În consecință îndeplinirea unei obligații legale și transmiterea și prin telefon, nu doar prin notificare scrisă, a deciziei de încetare a perioadei de probă, nu ar putea fi calificată drept un act abuziv al angajatorului, care ar produce o suferință morală.
Astfel în ceea ce privește critica din apel vizând respingerea daunelor morale solicitate, Curtea a reținut că acest capăt de cerere a fost în mod corect respins în condițiile în care reclamanta nu a adus probe suplimentare din care să rezulte în mod neechivoc o suferință morală superioară celei care rezultă în mod evident și implicit din inconvenientul firesc și supărarea produsă de încetarea raportului de muncă pe perioadă determinată.
Curtea a mai reținut că acordarea unor daune morale se fundamentează legal pe dispozițiile art. 253 alin. 1 Codul muncii și reprezintă compensații ce pot fi acordate salariatului numai atunci când se face dovada că, urmare comiterii unei fapte de către angajator, s-au cauzat suferințe psihice părții vătămate, or în cauză nu s-a dovedit că a existat o faptă ilicită care a produs o suferință morală salariatului, ce depășește consecințele unei supărări firești determinate de lipsa continuării raporturilor de muncă.
Prejudiciul moral constă în consecințele negative morale suferite de salariat ca urmare a faptei ilicite săvârșite de către angajator, având drept consecință lezarea onoarei, a reputației salariatului, precum și alte suferințe de ordin psihic ce în mod legal pot fi compensante de către instanță, dar numai dacă sunt dovedite, însă în speță apelanta reclamantă nu a dovedit existența unei fapte ilicite a angajatorului, care a acționat în limite legale.
Curtea a mai constatat că nu s-au formulat critici concrete cu privire la dispozițiile instanței de fond prin care s-au soluționat celelalte capete de cerere soluționate, în concret pretenția vizând cei 800 de lei prezumați a fi achitați pe card, cerere respinsă și nici dispozițiile privind acordarea cheltuielilor de judecată din fond.
Petru toate aceste motive de fapt și de drept, reținând că instanța de fond a pronunțat o soluție legală și temeinică, Curtea, în baza art. 480 alin 1 Cod de procedură civilă, a respins ca nefondat apelul civil formulat de către apelanta reclamantă (R), identificată prin C.N.P. (…), în contradictoriu cu intimata pârâtă S.C. (P) S.R.L., împotriva Sentinței civile din data de 31 octombrie 2023, pronunțată de Tribunalul (…) pe care a păstrat-o în totalitate.
În baza art. 453 alin. 1 Cod de procedură civilă, față de căderea în pretenții și culpa procesuală a apelantei, aceasta a fost obligată să plătească intimatei suma de 5922,04 lei, reprezentând cheltuieli de judecată în apel, reprezentând onorariu avocat ales, dovedit cu ordinul de plată din 19.01.2024 emis de BCR la care s-a atașat factura fiscală seria (…) din 19.01.2024 depuse ambele în copie certificată, în termen legal, la dosarul cauzei.
În baza art. 453 alin 1 Cod de procedură civilă, față de căderea în pretenții și culpa procesuală a apelantei, a fost respinsă ca neîntemeiată cererea acesteia de acordare a cheltuielilor de judecată.
