Timp de mai bine de două decenii a testat-o și a practicat-o pe toți pacienții care i-au trecut pragul. A început ca o joacă de student, după cum singur recunoaște, pentru ca apoi să fie perfecționată și să dea rezultate care l-au impresionat atât pe el, cât și pe cei care i-au fost pacienți. Astfel că a decis să o înregistreze la Oficiul de Stat pentru Invenții și Mărci. Este povestea medicului orădean Alin Iova și a tehnicii sale de masaj pentru slăbire și remodelare, devenită marcă înregistrată pe numele “Lipo Terapia by dr. Alin Iova”.
Paciente educate să fie sănătoase
Medicu cu brevet de invenție își amintește că totul a început în studenție, după care au urmat peste 20 de ani de încercări, timp în care și-a perfecționat metoda prin feedback-ul primit de la fiecare pacient.
“A început ca o joacă de student mai întâi, iar apoi ca tânăr absolvent de Kinetoterapie și Medicină. Căutam o metodă anticelulitică, de slăbire, de remodelare. În timp am aflat, primind toate informațiile și feedback-urile, că în cele din urmă totul se va reduce la un stil de viață sănătos, că lipo terapia nu e doar o metodă locală, ci una generală de stimulare fizică și mentală. Practic, de-a lungul timpului, am învățat cu fiecare pacientă, de la fiecare pacientă, fiecare caz a fost o cărămidă pentru a ajunge la acest rezultat”, spune doctorul Iova.
Fiecare caz începe cu o consultație, în funcție de rezultatele căreia se stabilește planul de acțiune și terapiile complementare.
Pacientele care practică lipo terapia se reîntorc, fiindcă sunt încântate de starea de bine pe care o au în urma acestei metode. ”Eu repet că nu încurajez nici o metodă care dă dependență, dar această «dependență » a noastră este dată de starea de bine, nu de absența rezultatelor în lipsa terapiei. Dacă e să ne lăudăm cu ceva, atunci o facem cu persistenta rezultatelor pe termen lung, pentru că noi ne educăm pacientele să fie și să se mențină sănătoase”, a spus medicul.
De la 150 de kilograme, la talie de fotomodel
Întrebat care e cel mai spectaculos caz din această lungă perioadă, medicul pare puțin încurcat, deoarece spune că mai toate cazurile pot fi numite așa. “Dacă ne raportăm la kilograme și dimensiuni, poate ar fi cel al unei persoane care a venit cu 150 de kilograme și prin lipo terapie a ajuns la 60 de kilograme într-un an și nouă luni. Recunosc că au fost și situații pe care le-am privit chiar eu sceptic, deoarece dădeam o consultație prin messenger, iar persoana îmi spunea că vrea să slăbească, că e hotărâtă să devină model. Recunosc că am și zâmbit, neavând-o pe doamna în fața mea și neacordându-i încredere. De multe ori sunt oameni care nu au o evaluare corectă. Ei, bine, doamna mi-a dat peste nas: de la 84 kg a ajuns la 58 kg și a și pozat ca model”, povesteșteste proaspătul deținător al mărcii înregistrate.
Pentru medicul Iova, demersul de a înregistra la OSIM tehnica sa de masaj a început în februarie 2022. Pentru a intra în posesia mărcii, timp de 8 luni, medicul orădean a trebuit să descrie tehnica și să aducă dovezi ale realizărilor.
Alin Iova este și parte a recordului mondial deținut de Oradea pentru cea mai mare lecție de kangoo jump, desfășurată în 2019 și la care au participat 1657 de persoane (foto jos).