Patru bărbați suspectați că ar fi furat componente auto în valoare de peste 2,2 milioane de lei, dintr-o fabrică din Oradea, au fost reținuți de polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice Bihor. Unul dintre ei, șef de tură în cadrul companiei, ar fi sustras aproape 2000 de piese și le-ar fi transportat cu ajutorul a doi tineri, dintre care unul în vârstă de doar 17 ani. Acesta din urmă a fost prins în flagrant delict când încerca să ia mai multe componente aruncat peste gardul fabricii. Al patru suspect s-ar fi ocupat cu vânzarea pieselor în Bihor și Timiș, au aflat anchetatorii.
Investigațiile au arătat că, în perioada 3 mai – 16 iunie, un bărbat de 22 de ani, din Bratca, angajat ca șef de tură la o companie din Oradea, care produce componente utilizate în industria auto, ar fi sustras 1965 de piese. El profita că că avea ca atribuție transportul produselor respective în interiorul fabricii și arunca o parte dintre ele peste gardul societății. De acolo erau preluate de un bărbat de 24 de ani și un minor de 17 ani, consăteni cu șeful de tură, care le transportau mai departe cu diferite autoturisme.
Potrivit informațiilor strânse de polițiști, în scenă intra apoi un orădean de 36 de ani, care ar fi vândut bunurile furate în Bihor și în Timiș. De 10 ori la rând ar fi procedat în acest fel cei patru până când au fost prinși de polițiști.
”La 16 iunie, polițiștii de investigare a criminalității economice bihoreni l-au prins în flagrant delict pe tânărul de 17 ani, în timp ce se pregătea să preia 49 de componente utilizate în industria auto, care fuseseră aruncate peste gardul societății comerciale orădene de tânărul de 22 de ani, care era angajat al fabricii”, a explicat comisarul-șef Alina Fărcuța, purtătorul de cuvânt al Poliției Bihor.
Cu acea ocazie, polițiștii au stabilit că piesele aruncate peste gard valora în jur de 140.000 de lei. Bunurile au fost confiscate, măsura care a fost luată și față de mașina pe care minorul o conducea fără a avea permis.
”Pentru documentarea și probarea activității infracționale a acestora, în perioada 16 – 17 iunie, polițiștii de investigare a criminalității economice bihoreni au efectuat patru percheziții domiciliare, în urma cărora au identificat 1.450 de euro, despre care se presupune că ar proveni din vânzarea componentelor auto sustrase, bani asupra cărora a fost instituită măsura asiguratorie a sechestrului”, a completat purtătorul de cuvânt al Poliției Bihor.
Anchetatorii au calculat că prejudiciul total cauzat în acest fel fabricii din Oradea se ridică la peste 2,2 milioane de lei. Vineri, 8 iulie, cei patru tineri reținuți cu o zi înainte vor fi prezentați la Parchetul de pe lângă Tribunalul Bihor, pentru ca procurorul de caz să decidă ce măsuri va lua față de aceștia.
”Polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice continuă cercetările sub supravegherea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Bihor, pentru documentarea întregii eventuale activități infracționale a celor în cauză și în vederea recuperării integrale a prejudiciului cauzat”, se arată într-un comunicat al Poliției Bihor.
Pe parcursul cercetărilor, polițiștii au beneficiat de sprijinul de specialitate al Direcției Operațiuni Speciale din cadrul Poliției Române.