Prin Hotărârea din 21 decembrie în cauza C-488/21|Chief Apoeals Officer și alții CJUE a statuat că un ascendent direct aflat în întreținerea unui lucrător cetățean al Uniunii beneficiază indirect de egalitatea de
tratament care trebuie acordată acestui lucrător. O reglementare națională care permite să se refuze acordarea unei prestații de asistență socială unui asemenea ascendent direct este contrară dreptului Uniunii.
În speță, o resortisantă română este mama unei cetățene, cu cetățenie română și irlandeză, care are reședința și lucrează în Irlanda. Mama s-a alăturat fiicei sale în 2017 și are de atunci reședința în mod legal în Irlanda în calitate de
ascendentă directă aflată în întreținerea unei lucrătoare cetățeană a Uniunii. În cursul anului 2017, starea de sănătate a mamei s-a deteriorat din cauza artritei sale. În consecință, aceasta a introdus o cerere de alocație pentru handicap în temeiul dreptului irlandez. Această cerere a fost respinsă pentru motivul că, în cazul în care i s-ar acorda alocația respectivă, mama nu s-ar mai afla în întreținerea fiicei sale, ci ar deveni o sarcină excesivă pentru sistemul irlandez de asistență socială și, prin urmare, și-ar pierde dreptul de ședere.
Instanța de trimitere arată că, în schimb, resortisanta susține în esență că articolul 11 alineatul (1) din Regulamentul din 2015 este o dispoziție afectată de nelegalitate prin faptul că supune condiției referitoare la „sarcina excesivă pentru sistemul de asistență socială al statului” accesul la beneficiul unei prestații de asistență socială al unui membru al familiei unui cetățean al Uniunii lucrător salariat, care beneficiază de un drept de ședere derivat întemeiat pe dependența sa față de acest lucrător salariat, deși o asemenea condiție nu ar figura la articolul 7 din Directiva 2004/38. Potrivit lui resortisanții, jurisprudența Curții privind noțiunea de „dependență” confirmă poziția sa. În plus, argumentația invocată de ministrul muncii și protecției sociale ar aduce atingere dreptului său la egalitate de tratament, garantat la articolul 24 alineatul (1) din această directivă.
În acest context, Curtea de Apel a adresat Curții Europene următoarele întrebări preliminare:
„1) Dreptul de ședere derivat al unui ascendent direct al unui lucrător cetățean al Uniunii în temeiul articolului 7 alineatul [(1) litera (d)] din Directiva [2004/38] este condiționat de menținerea dependenței rudei respective față de lucrător?
2)Directiva [2004/38] se opune ca un stat membru gazdă să limiteze accesul la o prestație de asistență socială în cazul unui membru de familie al unui lucrător cetățean al Uniunii care beneficiază de un drept de ședere derivat ca urmare a faptului că se află în întreținerea lucrătorului respectiv, în cazul în care accesul la o astfel de prestație ar însemna că acesta nu se mai află în întreținerea lucrătorului?
3)Directiva [2004/38] se opune ca un stat membru gazdă să limiteze accesul la o prestație de asistență socială în cazul unui membru de familie al unui lucrător cetățean al Uniunii care beneficiază de un drept de ședere derivat ca urmare a faptului că se află în întreținerea lucrătorului respectiv, pentru motivul că plata prestației va avea drept consecință faptul că membrul de familie în cauză va deveni o sarcină excesivă pentru sistemul de asistență socială al statului?”
Curtea statuează că dreptul Uniunii se opune unei reglementări care permite să se refuze acordarea unei prestații de asistență socială unui ascendent direct care se află în întreținerea unui lucrător cetățean al Uniunii sau chiar să i se retragă dreptul de ședere pentru o perioadă mai mare de trei luni pentru motivul că acordarea prestației ar avea ca efect faptul că acest membru de familie nu se mai află în sarcina acestui lucrător
migrant și devine astfel o sarcină excesivă pentru sistemul de asistență socială.
Un ascendent direct, din moment ce se află în întreținerea unui lucrător cetățean al Uniunii, este un beneficiar indirect al egalității de tratament acordate acestui lucrător. Dacă nu se acordă acestui ascendent direct o prestație
de asistență socială, care constituie pentru lucrătorul migrant un „avantaj social”, ar rezulta de aici o atingere adusă egalității de tratament a acestui lucrător migrant. Calitatea de ascendent „care se află în întreținere” nu trebuie să fie
afectată de acordarea unei prestații de asistență socială în statul membru gazdă. În caz contrar, acordarea unei asemenea prestații ar putea determina pierderea de către persoana interesată a calității sale de membru de familie aflat în întreținere și ar putea justifica, în consecință, retragerea acestei prestații sau chiar pierderea de către aceasta a dreptului său de ședere. În practică, o asemenea soluție ar interzice acestui membru de familie aflat în întreținere să solicite prestația respectivă.
Întrucât lucrătorul migrant plătește impozite statului membru gazdă în cadrul activității sale salariate, acesta contribuie la finanțarea politicilor sociale ale statului membru respectiv. În consecință, el trebuie să profite de acestea în aceleași condiții ca lucrătorii naționali. Prin urmare, obiectivul care constă în evitarea unei sarcini financiare excesive pentru statul membru gazdă nu poate justifica o inegalitate de tratament între lucrătorii migranți și lucrătorii naționali.
“ Pentru aceste motive, Curtea (Marea Cameră) declară:
Articolul 45 TFUE, astfel cum este pus în aplicare prin articolul 7 alineatul (2) din Regulamentul (UE) nr. 492/2011 al Parlamentului European și al Consiliului din 5 aprilie 2011 privind libera circulație a lucrătorilor în cadrul Uniunii coroborat cu articolul 2 punctul 2 litera (d), cu articolul 7 alineatul (1) literele (a) și (d), precum și cu articolul 14 alineatul (2) din Directiva 2004/38/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 29 aprilie 2004 privind dreptul la liberă circulație și ședere pe teritoriul statelor membre pentru cetățenii Uniunii și membrii familiilor acestora, de modificare a Regulamentului (CEE) nr. 1612/68 și de abrogare a Directivelor 64/221/CEE, 68/360/CEE, 72/194/CEE, 73/148/CEE, 75/34/CEE, 75/35/CEE, 90/364/CEE, 90/365/CEE și 93/96/CEE, trebuie interpretat în sensul că se opune unei reglementări a unui stat membru care permite autorităților acestui stat membru să refuze acordarea unei prestații de asistență socială unui ascendent direct care, la momentul introducerii cererii aferente acestei prestații, se află în întreținerea unui lucrător cetățean al Uniunii Europene sau chiar să îi retragă dreptul de ședere pentru o perioadă mai mare de trei luni, pentru motivul că acordarea prestației menționate ar avea ca efect faptul că acest membru de familie nu se mai află în întreținerea respectivului lucrător cetățean al Uniunii și devine astfel o sarcină excesivă pentru sistemul de asistență socială al statului membru menționat.”
Hotărârea CJUE: https://curia.europa.eu/juris/document/