Mămicile aflate în concediu de îngrijire a copilului pot obține venituri, pe lângă indemnizația de la stat. Condiţia în acest caz este ca veniturile obţinute într-un an să nu depăşească plafonul de 5 ori cuantumul minim al indemnizaţiei stabilit de legislaţia aplicabilă.
Concret, mama nu trebuie să obțină venituri care să depășească suma de 6.250 de lei pe an. În prezent, ăndemnizația este de 1.250 de lei și poate ajunge până la maximum 8.500 de lei/lună.
Este important de menționat că, dacă se depășește suma maximă admisă, persoana care beneficiază de indemnizație trebuie să anunțe agenția de plăți sau primăria, într-un termen de 15 zile lucrătoare cu privire la orice modificare apărută. În caz contrar, aceasta risco o amendă între 500 și 2.000 de lei.
Următoarele categorii de venituri se pot cumula cu indemnizația pentru creșterea copilului:
- sumele obținute în baza legii, a contractului colectiv sau individual de muncă, acordate în perioada concediului pentru creșterea copilului, altele decât cele rezultate din desfășurarea efectivă a unei activități în perioada de concediu;
- indemnizațiile consilierilor locali sau județeni.
Totodată, mămicile se pot întoarce la muncă cu program de lucru redus. O astfel de situație nu le poate afecta în niciun fel salariul. De asemenea, în timpul maternității mamele pot avea parte de 126 de zile calendaristice de concediu medical. O perioadă de minim 42 de zile trebuie să se facă după naștere, asta dacă-și doresc să obțină indemnizaţia pentru creşterea celui mic.
Din indemnizația de creștere a copilului și din stimulentul de inserție nu se rețin impozitul pe venit și contribuțiile sociale obligatorii stabilite de lege.