Prescripția răspunderii penale conform legislației penale române pentru infracțiunea ce a stat la baza emiterii mandatului european de arestare emis de autoritățile judiciare străine, atrage incidența motivului opțional de refuz prevăzut de art. 99 alin. (2) lit. g) din Legea nr. 302/2004.
Prin sentința penală din 03 octombrie 2022, pronunțată de Curtea de Apel Galați, Secția penală și pentru cauze cu minori, în dosarul nr. x/44/2022, s-a dispus, în baza art. 99 alin. (2) lit. g) din Legea nr. 302/2004 și art. 4 par. 4 din Decizia-cadru nr. 2002/584/JAI din 13 iunie 2002 a Consiliului Uniunii Europene, respingerea cererii autorităților judiciare din Franța privind punerea în executare a mandatului european de arestare emis la data de 01.09.2022 de Procurorul Republicii de pe lângă Tribunalul Judiciar Lille, în dosarul de referință nr. x, pe numele persoanei solicitate A.
S-a dispus punerea de îndată în libertate a persoanei solicitate A, dacă nu este arestată în altă cauză.
S-au reținut, în esență, următoarele:
La data de 03.10.2022 Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Galați a înaintat spre executare mandatul european de arestare emis la data de 01.09.2022 de Procurorul Republicii de pe lângă Tribunalul Judiciar Lille, în dosarul de referință nr. x, pe numele persoanei solicitate A.
În cuprinsul mandatului, emis la data de 01.09.2022, s-a precizat că autoritățile judiciare din Franța au solicitat arestarea și predarea persoanei solicitate A în vederea cercetării sale pentru săvârșirea unei infracțiuni de tentativă la furt cu violență în grup, prevăzută de art. 311-4, 311-1, 311-4 și 311-14 pct. 1, 2, 3, 4, 6 din Codul penal francez, ce are corespondent în legislația română infracțiunea de tentativă la tâlhărie calificată, prevăzută de art.32 din Codul penal în referire la art. 234 alin.(1) lit. a) din Codul penal, cu aplicarea art.113 și urm. Cod penal.
Analizând actele și lucrările dosarului, Curtea de Apel a constatat că în speță sunt incidente prevederile art. 99 alin. (2) lit. g) din Legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internațională în materie penală coroborate cu prevederile art. 4 par. 4 din Decizia-cadru a Consiliului din 13 iunie 2002 privind mandatul european de arestare și procedurile de predare între statele membre (2002/584/JAI), conform cărora, autoritatea judiciară română de executare poate refuza executarea mandatului european de arestare când, conform legislației române, răspunderea pentru infracțiunea pe care se întemeiază mandatul european de arestare ori executarea pedepsei aplicate s-au prescris, dacă faptele ar fi fost de competența autorităților române.
Astfel, potrivit dreptului penal intern, faptele de săvârșirea cărora este acuzată persoana solicitată A constituie tentativă la infracțiunea de tâlhărie calificată, prevăzută de art. 32 Cod penal în referire la art. 233, art. 234 alin. (1) lit. a) Cod penal, cu aplicarea art.113 și urm. Cod penal, persoana solicitată fiind minoră la data faptei, având vârsta de 17 ani și 9 luni.
Pedeapsa prevăzută pentru această infracțiune este închisoarea de la 3 la 10 ani, iar termenul de prescripție a răspunderii penale este de 8 ani, potrivit dispozițiilor art. 154 alin. (1) lit. c) Cod penal, termen care însă se înjumătățește, fiind în final de 4 ani, având în vedere prevederile art. 131 Cod penal – Termenele de prescripție a răspunderii penale, prevăzute în art. 154, se reduc la jumătate pentru cei care la data săvârșirii infracțiunii erau minori și se întrerup sau se suspendă în condițiile prevăzute de lege pentru majori.
Acest termen de 4 ani a curs de la data faptei (15.01.2016) iar din datele cauzei rezultă că ar putea fi considerat întrerupt doar prin mandatul de arestare emis de judecătorul însărcinat cu instrucția la data de 12.01.2017, astfel încât s-a împlinit cel mai târziu la data de 12.01.2021. Pe de altă parte, potrivit deciziilor Curții Constituționale nr. 297 din 26 aprilie 2018 și nr. 358 din 26 mai 2022, rezultă că în perioada 2018-2022 fondul activ al legislației penale din România nu a conținut vreun caz care să permită întreruperea cursului prescripției răspunderii penale, astfel încât se
poate considera că răspunderea persoanei solicitate A pentru infracțiunea pe care se întemeiază mandatul european de arestare s-a prescris încă de la data de 15.01.2020.
Referitor la oportunitatea predării persoanei solicitate A, întrucât prescripția răspunderii penale pentru fapta ce face obiectul mandatului european de arestare este un motiv opțional de refuz de executare, Curtea de Apel a considerat că datele cauzei converg spre o soluție de respingere a cererii de executare a mandatului european de arestare emis de autoritățile judiciare din Franța.
Prima instanță a reținut că este adevărat că, potrivit art. 109 alin. (1) din Legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internațională în materie penală, în scopul luării unei hotărâri în privința executării mandatului european de arestare instanța ține seama de toate împrejurările cauzei și de necesitatea executării mandatului european de arestare, însă trebuie remarcat că, în cazul de față, în activitatea organelor judiciare din Franța de tragere la răspundere penală a persoanei solicitate au existat sincope semnificative și greu de justificat.
În acest sens s-a avut în vedere că identitatea persoanei solicitate a fost cunoscută la scurt timp de la data faptei, conform datelor furnizate persoana vătămată B recunoscându-l pe A ca fiind unul dintre agresorii săi din data de 15.01.2016, iar în cauză a existat un mandat de arestare emis de judecătorul de instrucție încă din data de 12.01.2017.
Cu toate acestea, mandatul european de arestare a fost emis în cauză abia la data de 01.09.2022, adică la peste 6 ani de la data faptei și la peste 5 ani de data unei hotărâri privind arestarea dispusă conform legislației din Franța, ceea ce pune sub semnul întrebării respectarea dreptului persoanei solicitate la un proces echitabil prin prisma duratei procedurilor, cu atât mult cu cât în speță este vorba despre un inculpat minor la data faptei.
Referitor la persoana solicitată A, Curtea de apel a reținut că aceasta nu are antecedente penale în România, este în prezent integrată în societate în România, are probleme de sănătate și urmează să aibă un copil nou-născut, astfel încât o eventuală tragere la răspundere penală în Franța pentru o faptă comisă în minorat, în urmă cu mai bine de 6 ani, nu poate avea efecte benefice pe plan social și educativ.
Concluzionând, față de lipsa de diligență a autorităților judiciare din Franța și ținând seama de situația personală a lui A, Curtea de apel a apreciat că este inoportun a se admite cererea privind punerea în executare a mandatului european de arestare emis la data de 01.09.2022 de Procurorul Republicii de pe lângă Tribunalul Judiciar Lille, în contextul în care vizează o faptă pentru care răspunderea penală s-a prescris, conform legislației penale din România.
Împotriva sentinței penale sus-menționate a formulat contestație Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Galați, în termen legal, solicitând admiterea contestației, desființarea, în totalitate, a acestei hotărâri și, în rejudecare: admiterea cererii autorităților judiciare franceze și punerea în executare a mandatului european de arestare emis la data de 01.09.2022 de Procurorul Republicii de pe lângă Tribunalul Judiciar Lille, în dosarul de referință nr. x, pe numele persoanei solicitate A și arestarea provizorie a persoanei solicitate, în vederea predării către autoritățile judiciare franceze, pe o durată de 30 de zile.
S-a motivat că sentința penală contestată este nelegală cu referire la situația juridică a mandatului european de arestare emis pe numele persoanei A, condițiile reținerii împlinirii prescripției răspunderii penale, precum și oportunitatea predării persoanei solicitate.
Referitor la împlinirea termenului de prescripție a răspunderii penale pentru infracțiunea pe care se întemeiază mandatul european de arestare (dacă faptele ar fi fost de competența autorităților române) s-a susținut că acesta nu obligă instanța de fond să respingă punerea în executare a acestuia,
În măsura în care instanța de fond a valorificat motivul opțional prevăzut de art.99 alin. (1) lit. g) din Legea nr.302/2004, trebuia să constate că datele existente la dosar nu sunt complete pentru a justifica aplicarea dispozițiilor citate anterior.
Astfel, nu au fost solicitate date referitoare la existența unor acte procedurale întreruptive, deși din cuprinsul informațiilor transmise de către autoritățile judiciare franceze există cel puțin indicii temeinice referitoare la existența unor asemenea întreruperi.
Faptul că din cuprinsul mandatului european de arestare pot fi deduse existența unor asemenea acte procedurale, impunea ca, în ipoteza valorificării motivului facultativ prevăzută de art. 99 alin. (1) lit. g) din Legea nr.302/2004, să se solicite date privind eventuala existență și a altor întreruperi generate pe parcursul efectuării cercetărilor penale în cauza aflată pe rolul autorităților judiciare franceze.
S-a arătat că este adevărat că și în raport de data emiterii mandatului național de arestare preventivă (12.01.2017), termenul de prescripție a răspunderii penale, prevăzut de art.131 raportat la art.154 alin. (1) lit. c) din Codul penal, s-ar putea considera împlinit la data emiterii mandatului european de arestare, însă această situație evidențiază necesitatea unor verificări suplimentare privind existența altor acte procedurale care ar fi putut avea efect întreruptiv.
Prin urmare, s-a apreciat că datele menționate în cuprinsul mandatului european de arestare sunt insuficiente pentru a concluziona, în mod cert, că răspunderea pentru infracțiunea pe care se întemeiază mandatul european de arestare s-a prescris în raport de legislația națională în materie.
De asemenea, s-a mai susținut că, și în ipoteza constatării îndeplinirii condițiilor privind prescripția răspunderii penale, instanța de fond nu era obligată să respingă cererea de predare a persoanei solicitate, în conformitate cu prevederile art. 109 alin. (l) din Legea nr.302/2004, fiind necesară analizarea oportunității unei asemenea predări.
Instanța de fond trebuia să țină cont de toate împrejurările cauzei și de necesitatea executării mandatului european de arestare.
Examinând actele și lucrările dosarului, se constată că prima instanță a dispus, în mod corect, respingerea cererii privind punerea în executare a mandatului european de arestare emis la data de 01.09.2022 de Procurorul Republicii de pe lângă Tribunalul Judiciar Lille.
Înalta Curte constată că prima instanță a făcut o corectă aplicare a dispozițiilor legale, constatând îndeplinite cumulativ condițiile prevăzute de prevederile art. 99 alin. (2) lit. g) din Legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internațională în materie penală coroborate cu prevederile art. 4 par. 4 din Decizia-cadru a Consiliului din 13 iunie 2002 privind mandatul european de arestare și procedurile de predare între statele membre (2002/584/JAI), care reglementează motivul opțional de refuz de executare a mandatului european de arestare de către autoritatea judiciară română de executare, respectiv că poate refuza executarea când, conform legislației române, răspunderea pentru infracțiunea pe care se întemeiază mandatul european de arestare ori executarea pedepsei aplicate s-au prescris, dacă faptele ar fi fost de competența autorităților române.
În cauză, contrar susținerilor parchetului, prima instanță a avut în vedere contextul desfășurării procedurii de emitere a mandatului european de arestare de către autoritățile judiciare franceze, precum și împrejurările cauzei.
În acest sens, în conformitate cu prevederile art. 109 alin. (1) din Legea nr. 302/2004, a analizat oportunitatea predării persoanei solicitate, atât din perspectiva desfășurării cronologice a demersurilor procedurale efectuate de autoritățile judiciare franceze ulterior comiterii faptei, cât și a tuturor împrejurările concrete ale cauzei.
Astfel, s-a avut în vedere că după comiterea faptei la data de 15.01.2016 și identificarea persoanei solicitate la scurt timp de la data faptei de către persoana vătămată B, în cauză a fost emis mandatul de arestare de către judecătorul de instrucție abia la data de 12.01.2017, iar la data de 01.09.2022 a fost emis prezentul mandat european de arestare.
Pe de altă parte, prima instanță a avut în vedere și faptul că mandatul european de arestare vizează o faptă – tentativă la furt cu violență în grup, prevăzută de art. 311-4, 311-1, 311-4 și 311-14 pct. l, 2, 3, 4, 6 din Codul penal francez, respectiv tentativă la infracțiunea de tâlhărie calificată, prevăzută de art.32 Cod penal în referire la art. 233, art. 234 alin. (1) lit. a) Cod penal, cu aplicarea art.113 și urm. Cod penal român – pentru care răspunderea penală s-a prescris la data de 15.01.2020, conform legislației penale din România, iar persoana solicitată era minoră la data săvârșirii faptei.
Susținerea parchetului, în sensul că nu au fost solicitate date referitoare la existența unor acte procedurale întreruptive, deși din cuprinsul informațiilor transmise de către autoritățile judiciare franceze existau cel puțin indicii temeinice referitoare la existența unor asemenea întreruperi, nu poate fi primită, întrucât din datele menționate în cuprinsul mandatului european de arestare au rezultat suficiente informații pentru a concluziona, în mod cert, că răspunderea pentru infracțiunea pe care se întemeiază mandatul european de arestare s-a prescris în raport cu legislația națională în materie.
În acest sens, prin Decizia nr.358 din 26 mai 2022 referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art.155 alin.(1) din Codul penal, publicată în Monitorul Oficial nr.565 din 09.06.2022, în aplicarea Deciziei Curții Constituționale nr.297 din 26 aprilie 2018 referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art.155 alin.(1) din Codul penal, publicată în Monitorul Oficial nr.518 din 25.06.2018, s-a stabilit că în perioada 2018-2022 fondul normativ activ nu a prevăzut cauze de întrerupere a cursului termenului de prescripție a răspunderii penale.
Prin urmare, în mod just a apreciat prima instanță că, raportat la momentul emiterii mandatului european de arestare în cauză, abia la data de 01.09.2022, adică la peste 6 ani de la data faptei și la peste 5 ani de data unei hotărâri privind arestarea dispusă conform legislației din Franța, se ridică problema respectării dreptului persoanei solicitate la un proces echitabil prin prisma duratei procedurilor, cu atât mai mult cu cât în cauză este vorba despre un inculpat minor la data faptei, situație în care a valorificat corect motivul facultativ de refuz a executării mandatului european de arestare, prevăzut de art. 99 alin. (l) lit. g) din Legea nr.302/2004.
Pentru aceste considerente, Înalta Curte a respins, ca nefondată, contestația formulată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Galați împotriva sentinței penale nr. x din data de 03 octombrie 2022, pronunțată de Curtea de Apel Galați – Secția penală și pentru cauze cu minori, în dosarul nr. x/44/2022.
