Incidentul a avut loc la Pantasesti. Ciprian Mega a spus ieri pentru bihorjust ca a avut o zi teribila. Preotul a povestit pe pagina sa de socializare ce s-a intamplat:
Vă mulțumesc pentru grijă și pentru mulțimea mesajelor de solidaritate! Am evitat să vă răspund celor care mi-ați scris pentru că eu însumi înțeleg prea puțin din ce s-a întâmplat. Incidentul s-a petrecut așa cum l-a descris, încă de ieri, domnul Marius Șolea, iar dumnealui a aflat despre pățanie întrucât convenisem să ne întâlnim la o cafea, în București, miercuri dimineață. La fel, i-am anunțat pe cei cu care aveam stabilite întâlniri în prima parte a zilei.
Când îți propui să vorbești despre lucruri care li se-ntâmplă altora, e, cumva, firesc să-ți organizezi raționamentul în funcție de lentila prin care sufletul tău privește lumea. Despre lucruri care mi se-ntâmplă mie, însă, îmi e greu să vorbesc. Aș fi preferat să tac. Experiența ultimilor ani m-a convins de o mutație, care pare ireversibilă, în mentalul colectiv: cuvintele pe care le rostești nu mai au legătură cu ceea ce spui tu, de fapt, oricât de clar ți-ai exprima părerea, ci cu urechile celuilalt. Aceasta este realitatea care macină nu doar societatea, ci, se pare, și conștiința eclezială, anume recursul permanent la a-i imputa celuilalt intenții reprobabile. Această atitudine, descalificantă intelectual și păguboasă din punct de vedere duhovnicesc, se numește proces de intenție. Poți demonta, practic, argumentele oricui, în felul acesta, întrucât intențiile cuiva nu le poate nici cunoaște, nici descoperi altcineva. Cum eu însumi m-am luptat cu acest ”terrorisme intellectuel”, nu voi îngădui să-i pice victimă nici măcar cei care mi s-au declarat dușmani.
Așadar, am toată convingerea că tristul eveniment prin care am trecut nu are nicio legătură cu episcopul Oradiei, nici cu intențiile dumnealui în ceea ce mă privește. Ar fi o nedreptate să-l bănuiască cineva de așa ceva.
Dimpotrivă, mă văd și mai îndreptățit să cred că dumnealui este doar o rotiță măruntă într-un mecanism mare, de aici și precaritatea instrumentelor pe care le folosește. Ceea ce consider, totuși, că ar trebui să-i reproșeze fie Părintele Patriarh, fie consensul lucidității sinodale, ar fi instigarea la ură, mai ales că acest demers s-a făcut prin minciuni evidente, beneficiind de vocea instituțională pe care o modelează după bunul său plac.
În contextul absurdității ultimilor ani, găsesc de cuviință să spun că mi-am slujit Biserica și țara. Am făcut lucrul acesta așa cum am considerat eu, nefiind înregimentat în niciun fel, decât în rândul slujitorilor Împărăției lui Dumnezeu. Nu sunt responsabil pentru ceea ce gândesc alții despre mine, nu sunt sensibilizat de procesul de intenție, nu reacționez la intimidări. Aș fi preferat, însă, ca, în terenul ideilor, să luptăm cu argumente. Dac-ar fi să o iau de la capăt, aș construi bisericile la fel, aș face aceleași filme, inclusiv ultimul, aș vorbi pe același ton în spațiul public, poziționându-mă diferit de cei care propovăduiesc instituționalizarea gândirii critice și anularea conștiinței. Aș merge, fără-ndoială, la Moscova, unde aș vorbi, exact cum am făcut-o, în conferințele de presă. Și, probabil, că aș avea încredere în aceiași oameni, inclusiv în trădători.
Nu sunt omul rușilor, nu am făcut politică, nu i-am făcut ”campanie” domnului Georgescu, dimpotrivă!
M-am străduit, doar, să nu uit că preoția nu poate fi separată de lucrarea permanentă a conștiinței, că firea omului este nestatornică și mintea lui este dubitativă.
Cred, în continuare, că în haosul societății românești nu se aude glasul Bisericii.
În ceea ce mă privește, situația actuală presupune o singură soluție pentru un creștin, anume iertarea.
Din primele investigații ale plitiei a rezultat ca în timpul deplasării, conducătorul autoturismului ar fi simțit miros de fum și ar fi oprit autovehiculul pe partea dreaptă, ulterior manifestându-se incendiul
