Mașinile electrice comercializate în România vor avea numere de înmatriculare de culoare verde, a anunțat ministrul Mediului, Tanczos Barna. Acesta a precizat că exista deja un proiect în acest sens, agreat de Ministerul Mediului cu cel al Afacerilor Interne.
”Acel număr verde va fi ca un paşaport verde pentru cel care a găsit soluţia şi a avut voinţa de a contribui prin exemplul personal la reducerea poluării”, a declarat ministrul Mediului. În opinia acestuia, odată ce va exista o legislație în acest sens, autorităților le va fi ușor să acorde facilități șoferilor cu mașini electrice. Este vorba despre accesul mai facil la locuri de parcare sau intrarea în anumite zone.
Pe viitor este avută în vedere restricționarea accesului pentru mașinile cu ardere internă în anumite zone ale orașelor, iar numerele verzi ar reprezenta biletul de intrare în aceste perimetre.
Conform ultimelor date disponibile, în România sunt înmatriculate circa 7.500 de autovehicule electrice.