DNA și DIICOT au trimis Curții Constituționale a României (CCR) un memoriu amicus curiae care conține observații la sesizarea formulată de Înalta Curte de Casație și Justiție referitoare la neconstituționalitatea prevederilor Legii pentru modificarea și completarea Legii 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor și pentru modificarea Legii nr.304/2004 privind organizarea judiciară. Potrivit celor două instituții, reducerea de la 10 ani la 7 ani a vechimii necesare pentru funcționarea procurorilor în cadrul DNA și DIICOT ”este un demers legislativ necesar și solicitat, în mod constant, de către conducerea Ministerului Public”. În perioada 2017-2021 DNA și DIICOT au înregistrat un deficit de personal de peste 40%. Obiecția de neconstituționalitate va fi discutată pe 14 iulie de plenul CCR.
În opinia reprezentanților celor două direcții, menținerea unei vechimi de 10 ani pentru accederea la postul de procuror în cadrul DNA și DIICOT conduce la permanentizarea deficitului acut de personal și ”este de natură să conducă la o gestionare precară a fenomenului criminalității organizate și corupției la nivel înalt (și) să crească riscurile pentru ordinea publică și siguranța cetățeanului.”
”Modificarea criticată prin obiecția de neconstituționalitate nu este de natură să încalce nicio dispoziție constituțională, argumentele referitoare la încălcarea dispozițiilor art 1 alin. (5) din Constituție, art 16 alin. (1) din Constituție și art 131 alin. (1) din Constituție fiind tratate de instanța de contencios constituțional în jurisprudența sa recentă cu privire la organizarea structurilor din cadrul Ministerului Public”, se arată în comunicatul comun al DNA și DIICOT.
Cele două instituții arată că argumentul principal de neconstituționalitate, din perspectiva autorului obiecției, este reprezentat de instaurarea unor norme derogatorii de la dreptul comun în ceea ce privește condițiile și modalitatea de accedere în funcția de procuror în cadrul DNA și DIICOT. ”Or, această opțiune a legiuitorului de a crea norme derogatorii pentru structurile specializate a existat încă de la înființarea DNA și DIICOT, fără a pune vreodată o problemă de încălcare a normelor constituționale”, se arată în comunicat.
Vechimea necesară pentru funcționarea în cadrul unei structuri de parchet și dobândirea gradului profesional cu caracter temporar nu sunt prevăzute în legea fundamentală și nici nu sunt elementele esențiale în ceea ce privește îndeplinirea rolului Ministerului Public în apărarea ordinii de drept, precizează sursa citată: ”De altfel, dacă această teză ar fi fost adevărată aceleași probleme de constituționalitate s-ar fi pus și în 2017, în momentul stabilirii vechimii de 10 ani pentru funcționarea în cadrul DNA și DIICOT.”
”De asemenea, opțiunea pentru modalități diferite de accedere la o structură a sistemului judiciar se poate constata și în ceea ce privește accederea la Înalta Curte de Casație și Justiție unde, legiuitorul a considerat că susținerea unui examen similar celor pentru tribunale sau curți de apel nu este o variantă aptă să producă rezultatul dorit, fără ca această opțiune să conducă la o dezbatere privind constituționalitatea normelor aplicabile.
Având în vedere însăși jurisprudența Curții Constituționale în această materie, jurisprudență pe care instanța de contencios constituțional a susținut-o în mod repetat, considerăm că nu există niciun element tehnic, obiectiv și legal care să conducă în situația prezentă la un reviriment jurisprudențial și la admiterea obiecției de neconstituționalitate doar prin raportare la instituțiile la care aceasta se referă”, au transmis DNA și DIICOT.
DOCUMENT – Memoriul Amicus Curiae al DNA și DIICOT:
Comments 2