The Guardian a publicat textul unei scriitoare celebre din Italia, Francesca Melandri. Aceasta le spune britanicilor, și tuturor celorlalți care se confruntă cu izolarea, la ce se pot aștepta, pe baza propriei experiențe. Francesca se află în carantină la Roma, din 9 martie.
Redăm mai jos integral scrisoarea publicată în The Guardian și preluată de alte publicații mari din Europa (La Stampa, Der Spiegel).
“Vă scriu din Italia, adică din viitorul vostru. Noi suntem acum acolo unde veți fi voi peste câteva zile. Graficele epidemiei ne arată că ne-am lansat într-un dans paralel, în care noi suntem cu câțiva pași înaintea voastră, așa cum și Wuhanul era înaintea noastră acum câteva săptămâni. Vă privim. Vă comportați cum ne-am comportat și noi. Purtați aceleași discuții în care unii spun “ce atâta circ, e doar o gripă mai puternică”, în timp ce alții au înțeles deja ce se petrece.
De aici, din viitorul vostru, știm de exemplu că atunci când vi s-a cerut să stați acasă, v-ați amintit de Hobbes: Omul este lup pentru om.
Dar în curând vă veți ocupa cu altele. În primul rând, veți mânca. Și veți mânca, nu doar pentru că altceva nu prea mai aveți voie să faceți.
Pe rețelele de socializare vor înflori tutorialele instructive despre cum să vă petreceți mai bine timpul de carantină. Vă veți abona la toate, dar deja după câteva zile nu le veți mai suporta.
Veți scoate din raft “Ciuma” de Camus sau alte scrieri apocaliptice, dar veți descoperi repede că, de fapt, nu aveți niciun chef să le citiți.
Veți mânca din nou.
Veți dormi prost.
Vă veți pune întrebări despre viitorul democrației.
Veți avea o viață socială intensă pe Messenger, WhatsApp, Skype, Zoom…
Vă va fi dor de copiii voștri adulți ca niciodată. Gândul că, pentru prima data de când au plecat de acasă, nu știți când îi veți revedea, vă va lovi ca un pumn în plex.
Vechi resentimente și antipatii vă vor părea irelevante. Veți suna oameni cu care ați jurat să nu mai vorbiți niciodată pentru a-i întreba cum se simt. Multe femei vor fi bătute în casele lor.
Vă veți întreba ce fac cei care nu pot sta la ei acasă pentru că nu au casă. Vă veți simți vulnerabili când veți ieși la cumpărături pe străzile pustii, mai ales femeile.
Vă veți întreba dacă așa e când se prăbușește o civilizație, societate. Atât de repede merge? Vă veți interzice apoi astfel de gânduri și, când veți ajunge acasă, veți mânca din nou.
Vă veți îngrășa.
Veți căuta pe internet antrenamente de fitness.
Veți râde. Veți râde mult. Va izbucni din voi ca niciodată un umor negru, sarcastic, macabru.
Până și cei care au luat întotdeauna totul în serios vor conștientiza cât de absurdă e viața.
Vă veți da ]ntâlnire cu prietenii, iubiții și amanții la coada supermarketului, pentru ca măcar să îi vedeți în carne și oase – păstrând însă distanța de rigoare.
Veți ști deodată foarte bine care sunt lucrurile de care nu aveți nevoie.
Adevărata natură a oamenilor din jurul vostru se va vedea mai limpede ca niciodată: veți avea la fel de multe surprize, precum și confirmări.
“Marii intelectuali” care până ieri erau nelipsiți la știri vor rămâne fără cuvinte și, într-un târziu, vor dispărea; sau se vor refugia în abstracțiuni inteligente fără pic de empatie, încât nimeni nu-i va mai asculta.
Oameni pe care i-ați subestimat se vor dovedi în schimb pragmatici, încurajatori, solizi, generoși, clarvăzători.
Cei care vă vor invita să citiți tot ce se întâmplă ca pe o ocazie de renaștere planetară vă vor lărgi perspectiva, dar vă vor și enerva cumplit: ce frumos, planeta respiră, e mai puțină poluare, dar eu, la sfârșitul lunii, cu ce o să-mi plătesc factura la gaze și la electrică?
Nu veți mai înțelege atunci dacă a asista la nașterea unei noi lumi e un lucru grandios sau mai degrabă mizerabil.
Veți cânta la balcoane. După ce ne-ați văzut cântând la balcoane, v-ați gândit “ah, italienii ăștia!”. Dar noi știm că și voi veți cânta unii altora pentru a vă încuraja.
Și când veți urla “I Will Survive” de la ferestre, vă vom privi noi și vom da din cap, așa cum oamenii din Wuhan’ au dat din cap în februarie, uitându-se la noi când strigam.
Mulți dintre voi se vor culca cu gândul că primul lucru pe care îl vor face după ce ies din acest tunel va fi să divorțeze.
Se vor concepe și mulți copii.
Copiii voștri vor face școala online, vor fi insuportabili, dar vă vor aduce și multe bucurii. Vârstnicii vor fi neascultători precum adolescenții; va trebui să vă certați cu ei ca să nu să iasă din casă, să se infecteze și să moară.
Veți încerca să nu vă gândiți la cei care, în spitale, mor în singurătate.
Veți simți că medicii și infirmierele merită să le aruncați petale de trandafiri în cale.
Vi se va spune cât de unită este societatea într-un efort comun și că sunteți cu toții în aceeași barcă. Va fi adevărat. Această experiență va schimba pentru totdeauna percepția despre sine ca parte a unui grup.
Cu toate acestea, statutul va conta. Să stai închis într-o casă cu terasă și curte sau între pereții strâmți ai unui bloc de perifierie nu e chiar același lucru. Precum nu se poate compara nici cel care lucrează de acasă, cu cel care tocmai și-a pierdut slujba. Acea barcă în care sunteți cu toții combătând epidemia nu arată la fel pentru toți. Nici nu este sau n-a fost vreodată aceeași.
La un moment dat vă veți da seama că e chiar greu. Vă va fi frică. Vă veți împărtăși frica cu cei dragi sau o veți păstra pentru voi, ca să nu îi încărcați și pe ei.
Și din nou, veți mânca.
Acesta este mesajul nostru din Italia despre viitorul vostru. Dar e doar o profeție la scară mică, suntem clarvăzători pe termen scurt.
Dacă ne uităm în viitorul îndepărtat, cel care rămâne o necunoscută și pentru voi și pentru noi, vă putem spune doar atât: când totul se va termina, lumea aceasta nu va mai fi la fel.”
Francesca Melandri, scriitoare
(Sursa: g4media.ro)
