Patru români şi un cetăţean tunisian care făceau parte dintr-o grupare de traficaniţi de migranţi au fost reţinuţi, miercuri, de procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Structura Centrală. Suspecţii sunt acuzaţi că preluau grupurile de migranți africani sau arabi care intrau ilegal în România, din Bulgaria şi Serbia, şi le organizau trecerea frauduloasă în Ungaria, de unde urmau să ajungă în ţări din vestul Europei. Traficanţii nu s-au lăsat opriţi nici de restricţiile luate în perioada stării de urgenţă şi a celei de alertă. Pentru a-i scoate pe migranţi din ţară, ei foloseau, ca paravan, microbuze care duceau muncitori români în Occident.
Primele informaţii despre această grupare au ajuns la procurorii DIICOT în august 2019, când poliţiştii de frontieră din cadrul Serviciului de Combatere a Migrației Ilegale și a Infracționalității Transfrontaliere s-au sesizat din oficiu în legătură cu acţiunile traficanţilor. Anchetatorii aveau în vizor suspecţi din Bucureşti, Călăraşi, Ialomiţa şi Timiş, care erau sprijiniţi de un tunisian stabilit în România. Acesta din urmă era responsabil cu recrutarea și găzduirea migranţilor.
„Membrii grupării infracţionale preluau grupurile de migranți de origine africană sau arabă care intrau ilegal pe teritoriul României, din Bulgaria şi Serbia, îi adăposteau în diferite locaţii situate pe raza municipiilor Bucureşti şi Timişoara, iar ulterior organizau trecerea frauduloasă a frontierei de stat a României cu Republica Ungaria, având ca destinaţie finală state din vestul Europei, cu precădere Germania şi Marea Britanie”, au explicat procurorii DIICOT.
Din luna februarie a acestui an, suspecţii s-au ocupat de racolarea şi transportul migranţilor intrați ilegal în ţară, din Serbia, dar și a unor persoane, cetățeni străini, veniţi legal în România, dar care nu aveau drept de circulație în Spațiul Schengen. Pentru că restricţiile aplicate în timpul pandemiei de COVID-19 să nu le afecteze „afacerea”, traficanţii au recurs la o stratagemă.
„Migranţii erau ascunşi în locuri special amenajate în microbuze de transport persoane, care efectuau curse cu cetăţeni români care declarau că merg să muncească în state din Vestul Europei, pentru asigurarea unui paravan în scopul realizării transportului şi trecerii frauduloase a frontierei de stat a României către Ungaria a mai multor migranţi”, se arată într-un comunicat al DIICOT.
Destinaţia finală era Germania, iar pentru transport fiecare migrant plătea între 2.000 şi 2.500 de euro.
Suspecţii au fost prinşi în urma unei operaţiuni a DIICOT, după ce au fost monitorizaţi în timp ce se ocupau de un transport de migranţi. Astfel, pe 2 iunie, în Vama Nădlac II, poliţiştii de frontieră au descoperit, ascunși într-un loc special amenajat în interiorul unei autoutilitare, șapte cetățeni egipteni. Aceştia urmau să fie scoşi ilegal din România de către şoferul microbuzului şi doi însoţitori ai acestuia, toţi cetăţeni români.
„La aceeaşi dată, procurorii DIICOT împreună cu ofițeri de poliție judiciară din cadrul DCCO – Serviciul de Combatere a Traficului de Persoane și ofițeri de poliție de frontier din cadrul I.G.P.F. au efectuat patru percheziții domiciliare pe raza municipiilor Bucureşti şi a judeţelor Timis şi Ialomiţa, fiind puse în aplicare șase mandate de aducere”, au comunicat anchetatorii.
Cinci persoane a fost arestate de Tribunalul Bucureşti pentru 30 de zile sub acuzaţiile de constituire a unui grup infracţional organizat şi trafic de migranţi. Alţi 11 inculpaţi au fost puşi sub control judiciar pentru 60 de zile.
Suportul de specialitate a fost asigurat de către Direcţia Operaţiuni Speciale.