Dan Cristian Cămârzan, milionarul din Brașov acuzat că, la începutul lunii mai 2019, și-a ucis bunica în vârstă de 93 de ani, va rămâne internat la Spitalul de Psihiatrie și pentru Măsuri de Siguranță Ștei. Decizia aparține Judecătoriei din Beiuș, care a hotărât menținerea măsurii de siguranţă a internării medicale în cazul omului de afaceri.
Dan Cămârzan a fost arestat în luna mai 2019, după ce a recunoscut că, într-un acces de furie, și-a ucis bunica de 93 de ani, strângând-o de gât. Crima s-a petrecut în casa în care afaceristul locuia împreună cu mama, bunica și sora lui. Mama bărbatului ar fi încercat să-l oprească, dar în zadar.
Acuzat de omor în forma violenței în familie, Cămârzan a fost arestat pe 7 mai 2019, dar a fost scos de după gratii și internat la Spitalul de Psihiatrie din Ștei, după ce o expertiză a stabilit că nu are discernământ.
Pe 11 august 2020, Judecătoria Beiuș a decis menținerea măsurii de siguranţă a internării medicale în cazul bărbatului acuzat de crimă:
”În baza art.571 al.2 C.pr.pen., admite sesizarea formulată de către judecătorul delegat din cadrul BIROULUI EXECUTĂRI PENALE DE LA JUDECĂTORIA BEIUŞ, privind pe intimatul CĂMÂRZAN DAN CRISTIAN, internat în Spitalul de Psihiatrie şi pentru Măsuri de Siguranţă Ştei, şi în consecinţă: Menţine măsura de siguranţă a internării medicale prevăzută de art.110 Cod penal, luată faţă de intimatul CĂMÂRZAN DAN CRISTIAN. Obligă Ministerul Justiţiei să plătească din fondurile sale suma de 156,5 lei, onorar de avocat din oficiu, pentru av. (…) din cadrul Baroului Bihor, având delegaţie pentru asistenţă judiciară obligatorie nr.(….). Obligă Ministerul Justiţiei să vireze din fondurile sale, în contul Serviciului de Medicină Legală – Bihor suma de 85 lei, reprezentând contravaloarea raportului de expertiză medico-legală psihiatrică (…) întocmit în privinţa intimatului CĂMÂRZAN DAN CRISTIAN. Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului. Cu drept de contestaţie în 3 zile de la comunicarea copiei minutei cu intimatul şi procurorul.”
Fost olimpic la matematică, Dan Cămârzan avea, în 2010, o avere estimată de Forbes la 30 de milioane de euro. A făcut primii bani în IT, după care a investit în imobiliare, unde a câștigat cea mai mare parte a averii. Și-a dorit să ridice cel mai mare complex de birouri din Brașov, dar criza din 2008 i-a oprit proiectul.
A plecat din țară câțiva ani, iar în 2018 a declarat că a devenit simpatizant al mișcării ”Suveranilor Născuți Vii”, persoane care nu recunosc autoritatea statului şi nici actele de identitate.
Potrivit unor informații, nu a fost singurul incident violent al cărui protagonist a fost omul de afaceri din Brașov. În ianuarie 2018, fosta soție l-a acuzat de violență și a cerut ordin de protecție împotriva sa. În plus, înainte cu câteva luni de comiterea crimei, a fost dat în judecată de un bărbat pe care l-ar fi agresat, dar în cele din urmă victima și-a retras plângerea.