Temeiul indicat de magistraţi pentru achitare este că fapta nu există.Gabriel Popoviciu a făcut afaceri imobiliare în Oradea. El a cumpărat, în 2010, la licitație, mallul Oradea Shopping City cu un preț de 30,5 de milioane de euro și l-a vândut 8 ani mai târziu cu 8 milioane de euro familiei Mudura din Oradea.
Curtea de Apel Bucureşti a anulat vineri condamnarea de șapte ani închisoare primită în anul 2017 de Gabriel Puiu Popoviciu şi a dispus achitarea omului de afaceri pentru fapte de corupţie în legătură cu asocierea firmei sale, SC Băneasa Investments S.A., cu Universitatea de Ştiinţe Agronomice şi Medicină Veterinară din Capitală, pentru un teren de 224 de hectare.
„Admite cererea de revizuire formulată de revizuentul Popoviciu Gabriel Aurel, ale cărei efecte au fost extinse şi cu privire la inculpaţii Alecu Ioan Niculae, Bejenaru Andrei Mihai, Diaconescu Ştefan, Şerban Ilie Cornel, Pitcovici Petru Daniel, Luican Mihai Ion Florin, Toader Gabriel Răsvan, Todiraş Ioan, Minea Lizeta, Petrulian Gheorghe. Anulează sentinţa penală nr.115/F/23.06.2016 pronunţată de CAB în dosarul nr. 9577/2/2012, definitivă prin decizia penală nr.266/A/02.08.2017 a ÎCCJ şi în, rejudecarea laturii penale reunite cu latura civilă ce face obiectul dosarului penal nr.46/1/2020: În temeiul art. 396 alin.5 Cpp rap. la art.16 lit.a, achită pe inculpatul Alecu Ioan Niculae, pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu în formă calificată întrucât fapta nu există. Achită pe inculpatul Popoviciu Gabriel-Aurel, pentru săvârşirea infracţiunilor de complicitate la abuz în serviciu în formă calificată şi pentru săvârşirea infracţiunii de dare de mită, întrucât faptele nu există”, se arată în sentinţa CAB.În plus, magistraţii au respins, ca neîntemeiate, acţiunile civile formulate în cauză de statul român prin Ministerul Finanţelor – ANAF şi USAMV, fiind ridicate măsurile asigurătorii dispuse în cauză faţă de persoanele responsabile civilmente SC Băneasa Investments SA, SC Băneasa Bussines&Tehnology Park SA, SC Băneasa Rezidenţial SRL, dar şi faţă de inculpaţi, scrie economica .net care citează agerpres.ro
Gabriel Puiu Popoviciu a plecat din România înainte de pronunţarea sentinţei, fiind localizat în Marea Britanie, de unde autorităţile române au încercat fără succes să îl extrădeze.
Iniţial, el a fost reţinut la Londra, însă a fost eliberat în schimbul unei cauţiuni de 200.000 de lire sterline.
Ulterior, în 2021, Înalta Curte de Justiţie a Marii Britanii a respins definitiv cererea României de extrădare a omului de afaceri, judecătorii britanici motivând că Popoviciu nu a fost judecat de un Tribunal imparţial în România şi „a ‘suferit o negare completă” a drepturilor sale la un proces corect, aşa cum sunt ele protejate prin articolul 6 al CEDO.
Potrivit DNA, în perioada 2000 – 2004, rectorul USAMV Bucureşti, Ioan Niculae Alecu, beneficiind de sprijinul interesat al lui Popoviciu, în baza unui contract încheiat cu încălcarea prevederilor legale, a făcut posibilă aducerea unui teren de 224 hectare, aparţinând domeniului public al statului, ca aport în natură la capitalul social al SC Băneasa Investments SA, societate controlată de omul de afaceri Puiu Popoviciu.
Terenul e cel marcat cu rosu
La finele lui 2023, orfit .ro scria că omul de afaceri Dan Nicolae Popoviciu, director general al Metav și nepot al lui Gabriel „Puiu“ Popoviciu (63 de ani), vrea să cumpere un teren de 3 hectare din cartierul orădean Tineretului, pe care se pregătește dezvoltarea unui parc de retail și a unui ansamblu rezidențial, potrivit documentelor analizate de Profit.ro. Proprietatea este amplasată chiar lângă viitorul supermarket Lidl din cartier și în apropierea fabricii de cauciucuri Nokian. Prin firma Arkadia Real Estate Consulting Group, care administrează și Metav, Dan Nicolae Popoviciu a semnat o promisiune de vânzare-cumpărare cu Melix Real Estate Holding care prevede achiziția unor terenuri cu o suprafață totală de circa 3 hectare, amplasate la intrarea în Oradea dinspre Cluj. Popoviciu are ca termen pentru perfectarea actului de vânzare-cumpărare luna noiembrie 2023, potrivit documentelor consultante de Profit.ro.
C