Cel puţin 10% dintre corporatişti şi-ar putea pierde jobul începând cu a doua jumătate a anului din cauza recesiunii, scrie zf.ro.
„Sunt corporaţii care dau afară 20% din personal pentru că au realizat că pot avea aceeaşi productivitate, dar cu oameni mai puţini”
Anularea planurilor de creştere în cazul multor companii duce în perioada imediat următoare la restructurări, pe măsură ce fiecare va încerca să reducă pe cât posibil costurile.
În următoarele luni, scăderean economică şi contractarea planurilor de afaceri va duce spre disponibilizări în marile companii, potrivit datelor din piaţă. 10-20% dintre corporatişti şi-ar putea pierde locul de muncă. Ca de obicei, sunt vizaţi cei angajaţi în ultimul an deoarece aceştia au fost angajaţi pentru o creştere care, în viitorul apropiat, nu va mai avea loc.
„Sunt corporaţii care dau afară 20% din personal pentru că au realizat că pot avea aceeaşi productivitate, dar cu oameni mai puţini şi au ajuns inclusiv să lucreze în trei ture, de la 8 la 16, de la 10 la 18 şi de la 12 la 20, pentru a nu supraaglomera birourile. În plus, noile proiecte care ar fi trebuit să demareze în 2020 sunt deja întârziate“, spun surse din piaţa imobiliară.
Mulţi corporatişti se vor întoarce în birouri abia în 2021, în contextul în care revenirea acum la birou ar presupune costuri suplimentare, iar prin prisma distanţării sociale pot reveni cel mult jumătate dintre corporatişti la birou fără investiţii majore.
„Valul de concedieri este deja în curs! Cu toţii am urmărit numărul de contracte încetate, aşa cum a fost comunicat de autorităţi, dar nu au apărut noi cifre de la anunţul măsurilor de revenire, aşa că vom vedea dacă se menţine ritmul de 8-10.000 contracte încetate/zi. După stabilizarea pe termen scurt, aşteptăm ca toate marile companii să opereze progresiv optimizări ale numărului de salariaţi, în funcţie de comenzi, de proiectele de digitalizare ori de diverse cerinţe la nivel de grup. Tendinţa pe care am observat-o este că firmele aleg să procedeze fie la plecări ţintite, cu acordul părţilor, fie la încetări individuale, în limita lunară permisă de legislaţie, astfel încât nu demarează concedieri colective. Dat fiind că avem o legislaţie permisivă pentru angajator, esenţial va fi ca aceşti oameni să primească sprijin, atât financiar, cât şi pentru a-şi găsi un loc de muncă. Piaţa va fi dificilă şi în continuare“, explică Raluca Pârvu, business manager în cadrul companiei de consultanţă BPI Group.