Din cauza cazurilor dese și grave privind violența școlară, Ministerul Educației a decis să permită si insistă asupra montării echipamentelor de supraveghere în școli. Ministrul Educației, Ligia Deca, a precizat la dezbaterea legilor educaţiei, din comisia de specialitate a Camerei Deputaţilor, că aceste amendamente sunt urmările cazurilor ,,atât de mediatizate de violență în școli”.
„Considerăm că este un cadru legal care, pe de o parte, garantează respectarea drepturilor garantate de Constituţie şi de alte normative în vigoare, însă, în acelaşi timp, dă o reală mână de ajutor școlilor şi comunităţilor şcolare pentru a putea preveni şi sancționa acolo unde este nevoie violența în şcoală”, a declarat Ligia Deca, citată de puterea.ro.
Conform celor adoptate de deputații din comisie, sistemele de supraveghere vin, pentru școli, cu asumarea respectării directivelor europene privind protecția persoanelor fizice referitoare la prelucrarea datelor cu caracter personal. Acest lucru se va stabili printr-un acord sau dezacord în contractul educațional, de către părinți sau reprezentanților legali.
Nu vor fi instalate camere de supraveghere audio-video în sălile de clasă în care majoritatea părinţilor sau reprezentanților legali, îşi exprimă dezacordul, în scris, în cadrul contractului educaţional, prevede amendamentul, menţionându-se însă că această prevedere nu se aplică în situaţia instalării camerelor audio-video în exteriorul clădirilor, holuri, săli de mese, săli de festivităţi.
Unităţile de învăţământ cu sistem de supraveghere audio-video vor avea obligaţia de a nu permite accesul la înregistrări persoanelor neautorizate, cu excepţia părintelui, tutorelui legal sau elevului major, în baza unei cereri scrise, directorului unităţii de învăţământ, cu acordul părintelui, al tutorelui legal sau al elevului major, sau în cazul existenţei unei situaţii care implică un pericol iminent psihologului şcolii, cu acordul părintelui, al tutorelui legal sau al elevului major, organelor de anchetă şi cercetare penală, personalului medical. Aceste persoane nu vor putea publica înregistrările audio-video din incinta sau din sălile de clasă şi nu le vor putea folosi ca mijloc pentru prejudicierea imaginii sau integrităţii fizice sau psihice a beneficiarilor primar, părinţilor, tutorilor legali sau personalului angajat în unităţile de învăţământ. Ministerul Educaţiei va elabora norme specifice privind instalarea camerelor de supraveghere audio-video şi poate asigura achiziţionarea de sisteme de supraveghere audio-video.