Ministerul Energiei a lansat apelul de proiecte pentru producție de energie din surse regenerabile, eolian și solar, cu un buget de peste 450 de milioane de euro, cu finanțare din PNRR. Se pot depune aplicații în perioada 31 martie – 31 mai 2022, pe o platformă informatică al cărei link va fi postat pe site-ul ministerului Energiei.
Schema de ajutor este destinată microîntreprinderilor, întrepriderilor mici și mijlocii, cât și întreprinderilor mari, inclusiv întreprinderi nou înființate, care au ca activitate înscrisă în statutul societăţii, principală sau între altele, activitatea privind producerea de energie electrică și care au depus la Ministerul Energiei oferta în cadrul procedurii de ofertare concurențială pentru acordarea ajutorului de stat, înaintea demarării lucrărilor.
”Venim cu soluții reale și cu finanțarea necesară. Prin realizarea proiectelor finanțabile în cadrul acestei scheme de ajutor se urmăreşte creşterea cu aproximativ 950 MW a capacităţii instalate de producere a energiei electrice din sursă de energie eoliană și solară, cu sau fără instalații de stocare integrat. Realizarea investițiilor înseamnă soluții pe termen lung pentru asigurarea energetică a țării noastre”, a declarat Virgil Popescu, ministrul Energiei.
Ajutorul maxim care se poate acorda pentru un proiect de investiţii nu poate depăşi 15.000.000 de euro pe întreprindere, pe proiect de investiții.
Mai multe detalii găsiți AICI.