Declarația vine ca urmare a faptului că, odată cu aprobarea Programului Bucureşti-Ilfov, toate cele opt programe regionale au primit aviz pozitiv din partea Comisiei Europene. Cele opt programe regionale aferente perioadei 2021 – 2027 dispun de o alocare totală de peste 11 miliarde de euro.
Programele aferente perioadei 2021–2027 au fost elaborate în aşa fel încât să fie permis transferul de competenţe administrative şi financiare de la nivelul administraţiei publice centrale la nivelul administraţiei publice din unităţile administrativ-teritoriale, împreună cu resursele financiare necesare exercitării acestora, mai indică sursa citată. ”Suntem într-un moment în care putem afirma că demersurile pe care le-am ”început în 2020, în precedentul mandat, şi-au găsit finalitatea într‑o reuşită ce va fi de mare impact pentru domeniul fondurilor europene”, a transmis ministrul Marcel Boloș printr-un comunicat de presă.
La finele lunii iunie, Guvernul a aprobat o ordonanţă de urgenţă care completează cadrul legal necesar exercitării de către agenţiile pentru dezvoltare regională (ADR) a atribuţiilor care derivă din îndeplinirea calităţii de autoritate de management în domeniul dezvoltării regionale precum şi în domeniul prevenirii, constatării şi sancţionării neregulilor. Actul normativ are în vedere ca ADR să fie de deplin funcţionale în cel mai scurt timp, pentru a evita eventuale întârzieri în demararea implementării programelor regionale şi, totodată, riscul de dezangajare a fondurilor externe nerambursabile cu această destinaţie.
Prin soluţiile legislative prevăzute, ordonanţa permite ca deciziile luate de către ADR în procesul de gestionare şi control al programelor regionale să aibă forţă juridică obligatorie pentru solicitanţi, beneficiari sau alte entităţi cu care intră în raporturi juridice în exercitarea funcţiilor.