În perioada 3-4 octombrie 2024 a avut loc, online, Întâlnirea președinților secțiilor de contencios administrativ și fiscal din cadrul Înaltei Curți de Casație și Justiție și curților
de apel, întâlnire în cadrul căreia au fost dezbătute probleme de drept ce au generat practică judiciară neunitară în materia contenciosului administrativ și fiscal, ocazie cu care a fost soluționată și problema referitoare la modalitatea de comunicare a solicitării formulate în condițiile art. 39 alin. 1 din O.U.G. nr. 195/2002 de către poliția rutieră sau cea locală, referitoare la obținerea datelor de identificare ale persoanei căreia i-a fost încredințat vehiculul pentru a fi condus pe drumurile publice, atunci când comunicarea prin poștă a fost restituită cu mențiunea „expirat termen de păstrare.
Într-o opinie, s-a apreciat că modalitatea de comunicare a solicitării formulate în condițiile art. 39 alin. 1 din O.U.G. nr. 195/2002 de către poliția rutieră sau cea locală,
referitoare la obținerea datelor de identificare ale persoanei căreia i-a fost încredințat ehiculul pentru a fi condus pe drumurile publice, trebuie să respecte procedura reglementată de art. 27 din O.G. nr. 2/2001, respectiv atunci când comunicarea prin poștă a fost restituită cu mențiunea „expirat termen de păstrare”, poliția rutieră sau cea locală are obligația de a proceda la afișarea solicitării de informații, similar procedurii de comunicare a procesului-verbal de constatare și sancționare a contravenției.
În acest sens, prin sentința civilă nr. 3766/21.03.2024 pronunțată de Judecătoria Sectorului 2 București în dosarul nr. 22722/300/2023, definitivă, s-a reținut că „Adresa a fost transmisă petentului prin poștă, cu confirmare de primire, corespondența fiind restituită cu mențiunea expirat termen păstrare. Din înscrisurile depuse de intimată la dosar nu rezultă comunicarea adresei către petentă într-o altă modalitate ulterior restituirii acesteia. Față de premisele anterior expuse, apreciază instanța că nu a fost făcută dovada transmiterii efective a adresei nr. (…) către petent, cât timp corespondența s-a întors cu mențiunea expirat termen păstrare. Altfel, aplicând prin analogie dispozițiile art. 27 din O.G. nr. 2/2001 și Decizia nr. 10/2013 a Î.C.C.J. – completul R.I.L., care stabilesc procedura de comunicare a actului sancționator, aceleași exigențe se impun a fi aplicate și în ce privește comunicarea adresei nr. (…), întrucât comunicarea adresei naște în sarcina persoanei anumite consecințe care, prin omisiune, conduc la atragerea răspunderii contravenționale, fiind firesc ca standardul de protecție să fie identic cu cel din materia comunicării procesului-verbal de constatare și aplicare a sancțiunii contravenționale.
Or, consecutiv întoarcerii corespondenței cu mențiunea expirat termen păstrare, intimata era obligată a afișa înștiințarea la domiciliul petentului, pentru respectarea garanțiilor de care se bucură petentul în ce privește atragerea răspunderii sale contravenționale, omisiune care atrage nelegalitatea procedurii de comunicare a notificării adresei nr. (…)”.
Totodată, prin decizia civilă nr. 1654/28.05.2024 pronunțată de Tribunalul București în dosarul nr. 21188/4/2023, în faza procesuală a apelului, definitivă, s-a reținut că „Astfel, deşi au fost solicitate intimatei petente date, iar comunicarea a fost efectuată la adresa cu care aceasta figura în baza de date, comunicarea nu a ajuns efectiv în posesia intimatei petente, trimiterea poştală nefiind ridicată, iar o altă comunicare sau afişare a comunicării nu a fost efectuată”. (n.r. – soluția a fost de respingere a apelului, prima instanță reținând lipsa vinovăției contravenientului, întrucât comunicarea nu a fost afișată pe ușa acestuia).
Într-o a doua opinie, s-a apreciat că modalitatea de comunicare a solicitării formulate în condițiile art. 39 alin. 1 din O.U.G. nr. 195/2002 de către poliția rutieră sau cea locală, referitoare la obținerea datelor de identificare ale persoanei căreia i-a fost încredințat vehiculul pentru a fi condus pe drumurile publice, trebuie să respecte procedura reglementată de art. 163 Cod procedură civilă, față de prevederile art. 47 din O.G. nr. 2/2001, dispozițiile O.U.G. nr. 195/2002 completându-se cu cele din materia comunicării din Codul de procedură civilă. Astfel, atunci când destinatarul nu este găsit la domiciliu sau reședință, înmânarea comunicării va urma procedura reglementată de art.163 alin. 6 sau 7 Cod procedură civilă, iar, în lipsa persoanelor respective, comunicarea va fi lăsată la cutia poștală sau, în lipsa acesteia, va fi afișată înștiințarea pe ușa persoanei.
În acest sens, prin decizia civilă nr. 563/06.03.2024 pronunțată de Tribunalul București în dosarul nr. 24312/300/2023, în faza procesuală a apelului, definitivă, s-a reținut că „În ceea ce priveşte procedura de comunicare a adresei, denumita comunicare in Anexa 1C al Regulamentul de aplicare a O.U.G., instanţa constata ca nici O.U.G. nr. 195/2002 si nici Regulamentul de aplicare nu conţin prevederi cu privire la modalitatea de comunicare a adresei si nici o norma de trimitere la alt act normativ, astfel ca sunt aplicabile normele de drept comun in materie contravenţională, respectiv O.G. nr. 2/2001. In cazul de fata, fiind pusa în discuţie legalitatea procedurii de comunicare a unei adrese emise de o autoritate publica, normele legale aplicabile, in temeiul art. 47 din O.G. nr. 2/2001. Potrivit art. 155 Cod procedură civilă, (1) Vor fi citați: (…) 6. persoanele fizice, la domiciliul lor; în cazul în care nu locuiesc la domiciliu, citarea se va face la reședința cunoscută ori la locul ales de ele; în lipsa acestora, citarea poate fi făcută la locul cunoscut unde își desfășoară permanent activitatea curentă. (…) Luând in considerare aceste dispoziţii, instanţa retine ca apelanta avea obligaţia să comunice adresa prin agent sau prin posta la domiciliul intimatului – petent înregistrat in evidentele oficiale, urmând a fi depusa la cutia poştală, dacă aceasta există sau afișată înştiinţare pe uşa locuinţei intimatului, dacă lipsea cutia poştală”.
Într-o a treia opinie, s-a apreciat că modalitatea de comunicare a solicităriiformulate în condițiile art. 39 alin. 1 din O.U.G. nr. 195/2002 de către poliția rutieră sau cea locală, referitoare la obținerea datelor de identificare ale persoanei căreia i-a fost încredințat vehiculul pentru a fi condus pe drumurile publice, este cea prin scrisoare recomandată, cu confirmare de primire, nefiind necesară afișarea subsecventă a înștiințării pe ușa destinatarului atunci când comunicarea a fost restituită cu mențiunea „expirat termen de păstrare”.
În acest sens, prin decizia civilă nr. 1517/15.05.2024 pronunțată de Tribunalul București în dosarul nr. 24307/300/2023, în faza procesuală a apelului, definitivă, s-a reținut că „Dispoziţiile menţionate (n.r. – art. 27 din O.G. nr. 2/2001) se referă numai la modalitatea de comunicare a unui proces-verbal prin care s-a reţinut o contravenţie în sarcina unei persoane şi s-a aplicat o sancţiune contravenţională, nefiind aplicabile oricărui act de corespondenţă al unei autorităţi publice. Sancţionarea contravenţională fiind asimilată sancţionării penale, a fost necesară asigurarea unei garanţii privind cunoaşterea acuzaţiei de către contravenient şi asigurarea posibilităţii contestării acesteia. În schimb, adresa nr. (…) nu aduce vreo acuzaţie petentului şi nu stabileşte vreo sancţiune, astfel că nu era supusă rigorilor de comunicare a unui proces-verbal”.
Totodată, prin decizia civilă nr. 1272/22.04.2024 pronunțată de Tribunalul București în dosarul nr. 15163/300/2023, în faza procesuală a apelului, definitivă, s-a reținut că „Atunci când a vrut să ofere o protecție suplimentară destinatarilor actelor întocmite în numele lor, legiuitorul a instituit proceduri mai complexe pentru comunicare, precum în cazul procesului-verbal de contravenție, unde ulterior încercării de comunicare prin scrisoare recomandată este necesară afișarea acestuia la domiciliu, sau în cazul actelor reglementate de Codul de Procedură Fiscală, unde ulterior încercării aceluiași tip de comunicare se impune comunicarea prin publicitate. Cu toate acestea, în cazul solicitării de comunicare a datelor conducătorului auto, legiuitorul nu a prevăzut asemenea proceduri, considerând suficientă simpla comunicare a solicitării, neurmată de garanții suplimentare. În esență, apelanta își invocă propria culpă în neridicarea trimiterii expediate de intimată, susținând că atâta vreme cât nu a ridicat-o efectiv(deși nu putea fi obligată să aibă un asemenea comportament), nu se poate considera că a avut cunoștință de solicitare. Or, o asemenea interpretare a dispozițiilor legale nu poate fi reținută”.
În opinia INM, potrivit art. 102 alin. (1) din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice ,,Constituie contravenții și se sancționează cu
amenda prevăzută în clasa a IV-a de sancțiuni următoarele fapte săvârșite de persoane fizice: (…) pct. 14 nerespectarea de către proprietarul sau deținătorul mandatat al unui vehicul a obligației de a comunica, în termenul indicat în cuprinsul solicitării poliției rutiere sau poliției locale, după caz, datele de identificare ale persoanei căreia i-a încredințat vehiculul pentru a-l conduce pe drumurile publice, prevăzute la art. 39”.
Din lectura atentă a normei legale menţionate reiese a constitui elemente esenţiale pentru conţinutul constitutiv al acelei contravenţii (i) existenţa unei solicitări a poliţiei rutiere sau a poliţiei locale de a se comunica datele de identificare ale persoanei căreia i-a fost încredinţat vehiculul pentru a-l conduce pe drumurile publice şi (ii) nerespectarea de către proprietarul sau deţinătorul mandatat al unui vehicul a obligaţiei de comunicare a datelor respective, în termenul indicat în cuprinsul solicitării organelor de poliţie. În acest context, mai reţinem că art. 39 din aceeaşi Ordonanţă de Urgenţă a Guvernului prevede că ,,(1) La solicitarea poliției rutiere sau a poliției locale, proprietarul sau deținătorul mandatat al unui vehicul este obligat să comunice acesteia, în termenul indicat în cuprinsul solicitării, datele de identificare ale persoanei căreia i-a încredințat vehiculul pentru a-l conduce pe drumurile publice. Poliția locală poate solicita aceste date de identificare numai în legătură cu exercitarea competențelor în domeniul circulației pe drumurile publice. (2) Obligația de a comunica datele de identificare, prevăzută la alin. (1), se consideră îndeplinită dacă proprietarul sau deținătorul mandatat al unui vehicul comunică numele, prenumele, codul numeric personal, domiciliul sau reședința, numărul și seria actului de identitate ale persoanei căreia i-a încredințat vehiculul pentru a-l conduce pe drumurile publice ori, în cazul cetățenilor străini, al persoanelor fără cetățenie sau al cetățenilor români cu domiciliul în străinătate, și seria și numărul pașaportului ori ale altui document de trecere a frontierei de stat, data eliberării acestuia și statul emitent. (3) Comunicarea solicitării prevăzute la alin. (1) și a datelor prevăzute la alin. (2) se poate realiza și prin platforme informatice destinate
furnizării de servicii electronice, atunci când proprietarul sau deținătorul mandatat al unui vehicul a optat pentru această modalitate de comunicare. (4) Solicitarea prevăzută
la alin. (1) se consideră comunicată în termen de 5 zile de la data punerii la dispoziția proprietarului sau deținătorului mandatat al unui vehicul prin mijlocul electronic de
transmitere la distanță. (5) Solicitarea prevăzută la alin. (1) întocmită ca înscris în formă electronică, în cazul în care nu poate fi comunicată în modalitatea prevăzută la alin. (3),
se consideră comunicată la data comunicării copiei acesteia, imprimată pe suport hârtie.
Documentul astfel rezultat nu trebuie să poarte semnătura olografă a polițistului rutier.”. Observăm astfel că legiuitorul a lămurit, ca urmare a modificărilor aduse O.U.G. nr. 195/2002 prin Legea nr. 383/2022, faptul că atât solicitarea organelor de poliţie, cât şi răspunsul proprietarului sau deţinătorului mandatat al vehiculului pot fi comunicate prin
platformele informatice destinate furnizării de servicii electronice, atunci când proprietarul sau deţinătorul mandatat al unui vehicul au optat pentru această modalitate de comunicare. Într-o astfel de ipoteză, norma legală a art. 39 prevede atât modalitatea în care se comunică solicitarea poliţiei rutiere sau a poliţiei locale, cât şi data la care acea solicitare se consideră comunicată. Cu toate acestea, comunicarea solicitării organelor de poliţie prin platformele informatice destinate furnizării de servicii electronice nu reprezintă singura modalitate admisă de lege, din moment ce este condiţionată de acordul proprietarului sau deținătorului mandatat al unui vehicul.
Altfel spus, în lipsa opţiunii prevăzute de art. 39 alin. (3) amintit anterior, poliţia rutieră sau poliţia locală poate utiliza un alt mijloc de comunicare a respectivei solicitări, care să permită transmiterea solicitării şi recepţionarea acesteia, instanţa de trimitere indicând existenţa unei practici judiciare neunitare pentru ipoteza în care comunicarea prin poştă a fost restituită cu menţiunea «expirat termen păstrare». La acest moment al analizei, opinăm ca fiind esenţial pentru întrunirea conţinutului constitutiv al contravenţiei în discuţie existenţa unei solicitări care să poată fi considerată a fi fost comunicată proprietarului sau deținătorului mandatat al unui vehicul, astfel încât acesta să poată cunoaşte obligaţia şi termenul stabilite de poliţia rutieră sau poliţia locală, dat fiind că răspunderea ce se angajează în caz de neconformare este cea contravenţională.
Însă, din moment ce solicitarea transmisă de poliţia rutieră sau poliţia locală esterestituită de serviciul poştal, aceasta nu poate fi apreciată a se fi comunicat destinatarului. Astfel, atunci când comunicarea poştală a solicitării organelor de poliţie a fost restituită cu menţiunea «expirat termen păstrare», nu este întrunită premisa esenţială a considerării că solicitarea organelor de poliţie a ajuns la cunoştinţa proprietarului sau deținătorului mandatat al unui vehicul pentru a începe să curgă termenul în care acesta trebuie să îşi îndeplinească obligaţia de informare a poliţiei rutiere sau a poliţiei locale. În aceste condiţii, dacă o trimitere poştală prin scrisoare recomandată cu confirmare de primire nu a avut rezultatul urmărit de organele de poliţie, solicitarea acestora orientată către primirea într-un anumit termen a unui răspuns din partea proprietarului sau deținătorului mandatat al unui vehicul va trebui comunicată din nou într-o modalitate mai eficientă.
Revenind la reglementarea O.U.G. nr. 195/2002, aceasta arată la art. 109 alin. (9) că „Prevederile prezentei ordonanțe de urgență referitoare la contravenții se completează cu cele ale Ordonanței Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 180/2002, cu modificările și completările ulterioare, dacă prin prezenta ordonanță de urgență nu se dispune altfel.”.
Potrivit art. 27 din O.G. nr. 2/2001 „Comunicarea procesului-verbal se face prin poștă, cu aviz de primire, sau prin afișare la domiciliul sau la sediul contravenientului …”.Totuşi, această din urmă normă juridică are ca premisă de aplicare o comunicare a unui proces-verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiei, ca act de angajare a răspunderii contravenţionale, iar nu a unor înscrisuri într-o procedură administrativă premergătoare. În mod corespunzător, cum ipoteza de aplicare a art. 27 din O.G. nr. 2/2001 este diferită de cea de la art. 102 alin. (1) pct. 14 raportat la art. 39 din O.U.G. nr. 195/2002, în discuţie nu este o completare a unei norme speciale cu dreptul comun. În schimb, reţinem că reglementarea de drept comun sau generală în materie de procedură civilă, respectiv Codul de procedură civilă, admite analogia atunci când problema litigioasă nu poate fi soluţionată în baza legii sau a uzanţelor. Într-un astfel de context, mecanismul de la art. 27 alin. (1) teza finală din O.G. nr. 2/2001, anume afişarea la domiciliul sau sediul persoanei respective, poate fi folosit de organele de poliţie pentru comunicarea solicitării prevăzute de art. 39 din O.U.G. nr. 195/2002, în subsidiar faţă de comunicarea prin poştă, cu aviz de primire.
Pentru a conchide astfel, mai observăm că la art. 109 din O.U.G. nr. 195/2002 se prevede în esenţă că procesul-verbal de constatare și sancționare a contravenției încheiat potrivit acestui act normativ, prin derogare de la art. 27 din Ordonanța Guvernului nr. 2/2001, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 180/2002, cu modificările și completările ulterioare, poate fi comunicat prin platforme informatice destinate furnizării de servicii electronice, atunci când contravenientul a optat pentru această modalitate de
comunicare.
Aşadar, în materia O.U.G. nr. 195/2002 atât solicitarea vizată de art. 39 din conţinutul său, cât şi procesul-verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiei pot fi comunicate destinatarului prin platforme informatice destinate furnizării de servicii electronice, atunci când persoana respectivă a optat pentru această modalitate de comunicare.
Concordanţa în modalitatea de comunicare a acestora atunci când se recurge la platforme informatice destinate furnizării de servicii electronice indică o intenţie a legiuitorului de a privi acele înscrisuri de manieră similară sub aspectul aducerii lor la cunoştinţa persoanei interesate. În mod corespunzător, chiar în lipsa utilizării acelor platforme informatice, comunicarea solicitării vizate de art. 39 din O.U.G. nr. 195/2002 poate interveni în aceeaşi modalitate în care se realizează comunicarea procesului-verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiei, anume potrivit art. 27 din O.G. nr. 2/2001, argumentul analogiei consolidând concluzia expusă. Cât despre posibilitatea de completare a reglementării art. 39 din O.U.G. nr. 195/2002 cu dispoziţiile art. 163 din Codul de procedură civilă în ceea ce priveşte comunicarea solicitării poliţiei rutiere sau a poliţiei locale, subliniem faptul că premisa
esenţială a problemei de drept de faţă este aceea că s-a realizat o trimitere poştală ce a fost restituită cu menţiunea «expirat termen păstrare». Or, eventuala completare cu
dispoziţiile Codului de procedură civilă ar fi putut fi în discuţie dacă aceasta constituia modalitatea de comunicare primară / iniţială, iar nu subsecventă unei comunicări
efectuate de organul de poliţie prin poştă cu aviz de primire.
În consecinţă, propunem următorul răspuns pentru problema de drept analizată: Atunci când comunicarea solicitării formulate în condiţiile art. 39 alin. (1) din O.U.G. nr. 195/2002 s-a realizat iniţial de poliţia rutieră sau poliţia locală prin poştă, dar a fost restituită cu menţiunea «expirat termen păstrare», iar proprietarul sau deținătorul mandatat al unui vehicul nu a optat pentru modalitatea de comunicare prin platforme informatice destinate furnizării de servicii electronice, în subsidiar organul de poliţie va afișa acea solicitare la domiciliul sau la sediul contravenientului, aplicând prin analogie art. 27 din O.G. nr. 2/2001.
Participanţii au fost de acord în unanimitate cu opinia formatorului INM.
