Problema care s-a pus la București Întâlnirea președinților secțiilor pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale din cadrul curților de apel, dedicată discutării aspectelor de practică neunitară în materia dreptului muncii și asigurărilor sociale din 2023 este dacă survenirea unei decizii pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în aplicarea unuia din mecanismele de unificare a practicii (sau de Curtea Constituţională a României, prin admiterea unei sesizări de neconstituţionalitate) este de natură a înlătura autoritatea de lucru judecat cu care s-a tranşat într-o anumită cauză, pentru ipoteza în care, ca urmare a acestor dezlegări obligatorii date de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie/Curtea Constituţională, partea care a pierdut iniţial ar porni un nou litigiu, urmărind să obţină îndreptarea unor erori în modul de stabilire a drepturilor sale de pensie, fiind îndreptăţită în discursul său juridic de statuările Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie/
Curţii Constituţionale.
Au fost identificate puncte de vedere diferite pe marginea acestei chestiuni.
Într-o primă opinie, se consideră că o dezlegare dată de Curtea Constituţională este de natură a înlătura efectele autorităţii de lucru judecat în ce priveşte modul de stabilire a drepturilor de pensie, însă numai de la data publicării în Monitorul Oficial. În acest sens, prin sentinţa civilă nr. 232/17.03.2023, pronunţată în dosarul nr.19/100/2023 al Tribunalului Maramureş, s-a admis excepția autorității de lucru judecat raportat la hotărârile judecătorești pronunțate în dosarul nr. 4847/100/2014, invocată din oficiu, şi consecutiv, a fost respinsă ca inadmisibilă cererea de obligare a pârâtei C.J.P. Maramureş la revizuirea drepturilor de pensie în raport cu indicele de corecţie începând cu 11.02.2012, dată la care stabilirea pensiei la limită de vârstă a avut loc pentru prima oară în condiţiile Legii nr. 263/2010.
În esenţă, s-a reţinut că, dată fiind judecata anterioară, ce a purtat asupra aceleiaşi pretenţii a reclamantei şi care a fost respinsă în mod definitiv, este incidentă autoritatea de lucru judecat, existând tripla identitate de părţi, obiect şi cauză. Sub acest din urmă aspect (cauza, ca fundament al raportului juridic dedus judecăţii), instanţa a reţinut că îndrituirea reclamantei la acordarea indicelului de corecție a făcut, în aceeași arhitectură procesuală, obiectul judecății în dosarul anterior: faptul trecerii la pensie pentru limită de vârstă, coroborat cu dispozițiile art. 170 din Legea nr. 263/2010.
Întrucât în urma deciziei Curții Constituționale nr. 670/2021 pârâta a revizuit din oficiu pensia reclamantei, acordându-i indicele de corecție începând cu data publicării deciziei în Monitorul Oficial (06.12.2021), s-a mai reţinut că simpla intervenție a Deciziei Curții Constituționale nr. 670/2021 nu poate înlătura pentru trecut efectele autorității de lucru judecat, această hotărâre putând produce efecte numai pentru viitor, de la momentul publicării în Monitorul Oficial. Or, raportat la acest moment, drepturile reclamantei au fost deja recunoscute de către pârâtă.
Într-o a doua opinie, s-a formulat o concluzie în sens invers prin minuta întâlnirii profesionale trimestriale a judecătorilor din cadrul instanţelor din circumscripţia Curţii de Apel Oradea aferentă trimestrului II – iunie 2023, unde la pct. 1, la întrebarea dacă, „în aplicarea art. 107 alin. 1 din Legea nr. 263/2010, se poate modifica, urmare a pronunţării unei decizii în interesul legii de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, stagiul complet de cotizare utilizat la determinarea punctajului mediu anual, stabilit anterior prin hotărâre irevocabilă/definitivă. Efectul de lucru judecat al hotărârii judecătorești dată în litigiul anterior”, s-a arătat că opinia majoritară „a fost în sensul că stagiul complet de cotizare ce trebuie utilizat la determinarea punctajului mediu anual în cazul contestatorului, în procesul de evaluare şi recalculare a pensiilor conform H.G. nr. 1550/2004 şi O.U.G. nr. 4/2005, a
fost stabilit cu putere de lucru judecat prin hotărârea judecătorească pronunţată în litigiul anterior”.
Într-o a treia opinie, s-a considerat nu doar că survenirea unei decizii obligatorii, pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie sau de Curtea Constituţională a României, are ca efect înlăturarea autorităţii de lucru judecat de la data publicării acestor decizii în Monitorul Oficial, ci mai mult chiar, că efectele autorităţii de lucru judecat sunt înlăturate şi pentru perioada anterioară publicării în Monitorul Oficial a acestor decizii, cu condiţia încadrării perioadei vizate prin acţiune în termenul de prescripţie la care se referă art. 107 alin. (2) din Legea nr. 263/2010. În acest sens, prin decizia civilă nr. 1393/02.10.2023 pronunţată în dosarul nr. 19/100/2023 (nemotivată), Curtea de Apel Cluj a admis apelul reclamantei (în cauza prezentată în prima parte a expunerii) şi a respins excepţia autorităţii de lucru judecat şi excepţia prescripţiei dreptului la acţiune pentru perioada ulterioară datei
de 05.01.2020, admiţând în parte acţiunea şi obligând pârâta la revizuirea drepturilor de pensie ale reclamantei şi la plata diferenţelor de pensie, pentru intervalul
05.01.2020-06.12.2021, actualizate şi cu dobânda legală.
Aceasta este în sensul celei de a treia soluţii jurisprudenţiale prezentate în cele ce preced.
Astfel, se consideră că deciziile obligatorii ale Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie sau ale Curţii Constituţionale, ce modifică modul de receptare a unei norme juridice de către jurisprudenţă prin obligativitatea pe care dispoziţii imperative ale legii le-o ataşează, se asimilează ele înseşi, ca forţă juridică, legii, constituindu-se, prin aceasta, într-o nouă faţetă a cauzei juridice a litigiilor şi alterând astfel tripla identitate de părţi, obiect şi cauză, ce trebuie să poată fi verificată pentru constatarea autorităţii de lucru judecat.
În materia specială a asigurărilor sociale de stat, situaţia este particularizată în raport cu tranşarea generală asupra aplicabilităţii ex nunc a deciziilor Curţii Constituţionale, prin aceea că situaţia juridică a unei pensii nu se poate descrie ca fiind definitivă sub aspectul cuantumului său la un moment dat, ci beneficiarul pensiei poate oricând să solicite îndreptarea unor eventuale erori strecurate în modul de stabilire a cuantumului pensiei, regula fiind aceea a corectării retroactive a oricăror deficienţe constatate sub acest aspect.
În acest sens, legiuitorul a reglementat în cuprinsul dispoziţiilor art. 107 din Legea nr. 263/2010 această posibilitate de revizuire a pensiilor, cu acordarea drepturilor de pensie astfel corectate retroactiv, „în cadrul termenului general de prescripție, calculat de la data constatării diferenţelor”. Prin urmare, din momentul publicării deciziei Curţii Constituţionale în
Monitorul Oficial, aceste dezlegări au devenit obligatorii, astfel încât casa de pensii era obligată a proceda la revizuirea pensiei reclamantei cu respectarea prescripţiilor legii de la acel moment, cu alte cuvinte, prin acordarea diferenţelor în cadrul termenului general de prescripţie de 3 ani, calculat retroactiv din acel moment, conform prescripţiilor art. 107 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 263/2010.
Ca atare, chiar dacă la acea dată decizia Curţii Constituţionale nu era publicată în Monitorul Oficial, exista textul legal a cărui corectă interpretare o indică forul constituţional, iar dreptul reclamantei cu privire la diferenţele de pensie aferente acordării indicelui de corecţie nu se consolidase în forma eronată ce se aplica la nivel administrativ. În consecinţă, în acest caz nu se poate vorbi despre o aplicare retroactivă a dezlegărilor Curţii Constituţionale, ci, ulterior publicării deciziei pronunţate de acest for, pârâta şi, consecutiv refuzului ei, instanţele, sunt chemate a consolida dreptul de pensie într-un cuantum corect, printr-o corectă aplicare a legii pentru tot intervalul relativ la care se poate dispune revizuirea pensiei în temeiul dispoziţiilor art. 107 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 263/2010 (deci pentru trei ani anterior momentului în care se constată deficienţa), evident, fără a se depăşi momentul cronologic al pronunţării hotărârii anterioare ce a tranşat raporturile dintre părţi (decizia civilă nr. 162/08.02.2021, pronunţată în dosar nr. 1297/100/2020 al Curţii de Apel Cluj).
Aşa fiind, se apreciază că efectele autorităţii de lucru judecat se întind până la momentul la care se poate vorbi despre o modificare a cauzei juridice a pretenţiilor, care, prin aplicarea coroborată a tuturor instituţiilor juridice enumerate mai sus, este marcat de aplicarea termenului de prescripţie retroactiv, de la data constatării diferenţelor.
În primul rând, trebuie făcută distincţia după cum este vorba despre o decizie CCR sau o decizie ÎCCJ – HP, RIL.
În privinţa deciziilor CCR: În general aceasta, atunci când admite excepţia de neconstituţionalitate, indică şi întinderea efectelor hotărârii sale (de ex. deciziile nr. 319/2012, nr.
702/2019, nr. 223/2021, nr. 670/2021). Curtea Constituţională a reţinut, ca principiu, următoarele:
„Curtea constată că, întrucât deciziile sale produc efecte numai pentru viitor, potrivit art. 147 alin. (4) din Constituţie, cele stabilite prin prezenta decizie urmează a se aplică de către Casa Naţională de Pensii Publice, prin casele judeţenă de pensii şi casele sectoriale de pensii, de la data publicării deciziei Curţii Constituţionale în Monitorul Oficial al României, Partea I; totodată, instanţele judecătoreşti vor aplica prezenta decizie numai în cauzele pendinte la momentul publicării acesteia, cauze în care respectivele dispoziţii sunt aplicabile, precum şi în cauzele în care a fost invocată excepţia de neconstituţionalitate până la data sus-menţionată, în această ultimă ipoteză decizia pronunţată de Curtea Constituţională
constituind temei al revizuirii potrivit art. 322 pct. 10 din Codul de procedură civilă.” (dec. nr.223/2021)
În alte cauze, a particularizat efectele hotărării sale (nr. 670/2021): „Cu referire la efectele prezentei decizii pentru viitor, Curtea observă că pensia anticipată parțială a autoarei excepției a fost stabilită în perioada de activitate a Legii nr. 19/2000 și nu a putut fi transformată în pensie pentru limită de vârstă în baza acestei legi, transformare care s-ar fi realizat în condiții mai avantajoase decât cele în care această operațiune s-a realizat, adică în regimul Legii nr. 263/2010. Prin urmare, situația pensiilor anticipate parțiale stabilite în baza
Legii nr. 19/2000 și transformate în pensii pentru limită de vârstă în baza Legii nr. 263/2010 este categoric diferită de situația pensiilor anticipate parțiale deschise în baza Legii nr. 19/2000 și transformate în pensii pentru limită de vârstă tot în baza Legii nr. 19/2000. Prin admiterea excepției de neconstituționalitate în cauza de față, titularii pensiilor anticipate parțiale deschise în temeiul Legii nr. 19/2000 și transformate în pensii pentru limită de vârstă în baza Legii nr. 263/2010 și cei ai pensiilor pentru limită de vârstă deschise după 1 ianuarie 2011 „netransformate“ din alte categorii de pensie beneficiază de tratament juridic similar sub aspectul modalității de determinare a cuantumului pensiei. Totodată, Curtea subliniază că ipoteza analizată nu se referă la aplicarea aceluiași tratament pentru, pe de o parte, titularii pensiilor anticipate parțiale deschise înainte de 1 ianuarie 2011 și
transformate în pensii pentru limită de vârstă tot înainte de această dată și, pe de altă parte, a titularilor pensiilor pentru limită de vârstă sau pensii anticipate deschise după 1 ianuarie 2011.”
În considerentele Deciziei nr. 319 din 29 martie 2012 pronunţată de Curtea Constituţională (publicată în Monitorul Oficial nr. 274 din 25.04.2012) în care s-a statuat cu privire la efectele deciziilor sale astfel: „întrucât deciziile sale produc efecte numai pentru viitor, potrivit art.147 alin.(4) din Constituţie, cele stabilite prin acestea urmează a se aplica de la data publicării lor în Monitorul Oficial al României, Partea I; totodată, instanţele judecătoreşti vor aplica deciziile Curţii Constituţionale numai în cauzele pendinte la momentul publicării acestora, cauze în care dispoziţiile art. 259 alin. (2) din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii sunt aplicabile, precum şi în cauzele în care a fost invocată excepţia de neconstituţionalitate până la data sus menţionată, în această ultimă ipoteză deciziile pronunţate de Curtea Constituţională constituind ternei al revizuirii potrivit art. 322 pct. 10 din Codul de procedură civilă”.
Curtea Constituţională a mai arătat în considerentele aceleiaşi decizii că „raporturile juridice stabilite între asigurat şi stat în legătură cu contribuţiile la Fondul naţional unic de asigurări sociale de sănătate deja reţinute până la data publicării deciziei Curţii Constituţionale constituie, din perspectiva deciziilor nr. 223 şi nr. 224 din 13 martie 2012, facta praeterita şi nu pot face obiectul unor cereri de restituire formulate ulterior publicării acestor decizii” iar „o interpretare contrară ar echivala cu aplicarea retroactivă a deciziilor Curţii Constituţionale, ceea ce este inadmisibil”.
Mai trebuie avut în vedere că hotărârile judecătoreşti pronunţate în materia asigurărilor sociale se bucură de autoritate de lucru judecat numai în măsura în care textele legale pe baza cărora au fost pronunţate se află în vigoare. Astfel, potrivit jurisprudenţei Curţii Europene a Drepturilor Omului, reglementările privind pensiile sunt supuse modificării şi nici chiar o hotărâre judecătorească nu poate fi invocată ca o garanţie împotriva unei astfel de modificări în viitor (hotărârile în cauzele Bulgakova contra Rusiei, Sukhobokov contra Rusiei şi
Dimitry Nikolayevich contra Rusiei). În acelaşi sens s-a pronunţat şi Curtea Constituţională în decizia nr. 215/13.03.2012, arătând că hotărârile judecătoreşti „se bucură de autoritatea de lucru judecat şi determină obligarea autorităţilor publice la plata drepturilor de pensie astfel cum au fost constatate de către instanţele de judecată, însă această
obligaţie subzistă atâta timp cât este în vigoare şi temeiul legal în baza căruia au fost pronunţate hotărârile judecătoreşti definitive şi irevocabile”.
Or, dacă se acceptă că, urmare a modificării unor prevederi legale, hotărârile judecătoreşti bazate pe acestea îşi pierd autoritatea de lucru judecat, pentru a justifica reducerea unor drepturi de asigurări sociale, deci în defavoarea asiguratului, nu se poate nega aceeaşi soluţie atunci când acesta invocă acelaşi principiu în favoarea sa, întrucât s-ar rupe justul echilibru între protecţia drepturilor individuale şi interesul public. Ca urmare, dacă textul legal pe baza căruia s-a respins o cerere privind pensia a fost declarat neconstituţional, ar trebui ca hotărârea judecătorească respectivă să nu mai aibă putere de lucru judecat.
Un alt aspect care trebuie avut în vedere este că, deşi este adevărat că potrivit art. 149 alin. (4) din Legea nr. 263/2010, deciziile de pensie necontestate în termen legal sunt definitive, în acelaşi sens fiind şi prevederile art. 88 din Legea nr. 19/2000, totuşi, în art. 107 din Legea nr. 263/2010, legiuitorul a reglementat trei proceduri menite să asigure prevalenţa principiului contributivităţii. Principiul contributivităţii, reglementat de Legea nr. 263/2010 în art. 2 lit. c) nu este un principiu nou în sistemul asigurărilor sociale, el regăsindu-se şi în Legea nr. 19/2000 [art. 2 lit. e)] şi, într-o altă formulare, în art. 1 alin. (2), art. 3 şi art. 21 din Legea nr. 3/1977, din perspectiva acestui principiu importantă fiind încasarea respectivelor venituri şi achitarea contribuţiei de asigurări sociale. Ca urmare, legiuitorul a reglementat, pe de o parte, proceduri care nu implică existenţa unor erori de calcul, respectiv posibilitatea recalculării pensiei prin valorificarea unor stagii de cotizare şi venituri ce nu au fost iniţial avute în vedere şi recalcularea pensiei prin adăugarea unor stagii de cotizare realizate după data pensionării, iar pe de altă parte, posibilitatea revizuirii pensiei, pentru situaţia în care la calcularea acesteia au intervenit erori.
Astfel, având în vedere principiul contributivităţii, dar şi împrejurarea că într-o jurisprudenţă constantă, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a stabilit că drepturile de pensie bazate pe contribuţiile asiguratului constituie un bun în sensul art. 1 din Protocolul nr.1 la Convenţia pentru Apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale [de exemplu hotărârile în cauzele: Stec ş.a. împotriva Regatului Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord din 12 aprilie 2006, Rasmussen împotriva Poloniei din 28 aprilie 2009 (§ 71), Kjartan Asmundsson împotriva Islandei din 12 octombrie 2004 (§ 39)], nu se poate admite ca asiguratul să primească o pensie mai mică decât cea cuvenită raportat la contribuţiile sale la fondul de asigurări sociale pentru motive pur procedurale, deşi aceasta a fost greşit calculată de casa de pensii, şi să nu poată obţine o înlăturare a acestor erori.
Ca urmare, concluzia care se impune este că legiuitorul a urmărit să înlăture posibilitatea ca asiguratul să fie prejudiciat, prin instituirea procedurii revizuirii pensiei.
Ca urmare, în analiza problemei autorității de lucru judecat a unei hotărâri anterioare ar trebui avută în vedere şi procedura care a făcut obiectul judecății. De exemplu, faptul că s-a respins o contestaţie sau o cerere de recalculare iar ulterior se formulează o cerere de revizuire, chiar dacă se pune în discuție aceeași problemă (un anumit stagiu, valorificarea unor venituri), în condițiile declarării neconstituționalității textelor legale relevante și a unei pluralități de proceduri menite să asigure prevalența principiului contributivității şi al legalității, nu ar trebui reținută autoritatea sau puterea de lucru judecat, singurul efect suportat de asigurat fiind cel al datei stabilirii drepturilor de pensie.
În sfârşit, un alt argument pentru această soluţie ar fi acela că asiguraţii care au contestat decizia de pensie iar acţiunea a fost respinsă pe baza textului legal declarat neconstituţional ar fi puşi în mod nejustificat într-o poziţie defavorizată față de asiguraţii care nu au contestat decizia de pensie şi cărora, după declararea neconstituţionalităţii prevederii legale, nu li se poate opune autoritatea de lucru judecat, fiind deci sancţionaţi acei asiguraţi care au contestat o măsură ce s-a dovedit a fi incorectă, contrară chiar prevederilor Constituţiei, eventual numai pentru motivul că nu au invocat ei înşişi excepţia de constituţionalitate.
1.4.2. În cazul hotărârilor pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în mecanisme de unificare a jurisprudenţei:
În primul rând, dacă intervine şi o decizie a Curţii Constituţionale prin care se declară neconstituţional textul legal interpretat de ÎCCJ, eventual chiar în interpretarea dată de aceasta, iar hotărârea ÎCCJ a fost determinantă în respingerea acţiunii reclamantului, devin aplicabile prevederile art. 518 C. proc. civ. şi se aplică cele arătate la pct.1.1.
Dacă acţiunea a fost respinsă şi, ulterior, ÎCCJ hotărîşte asupra uneii nterpretări a legii care ar fi condus la o altă soluţie, de admitere a acţiunii, mai întâi trebuie avute în vedere dispoziţiile art. 517 alin. (2) C. proc. civ.; deşi art. 521 C. proc. civ. nu face trimitere la acestea, soluţia nu poate fi alta în cazul hotărârilor prin care se dezleagă cu caracter prealabil o chestiune de drept în referire la hotărârile judecătoreşti definitive pronunţate anterior.
Dar, şi în acest caz ar trebui avute în vedere cele arătate la pct.1.1. în privinţa pluralității de proceduri care asigură realizarea principiului contributivităţii şi legalității, fiind justificată limitarea efectelor autorității de lucru judecat la procedura urmată şi la perioada pentru care se pretind drepturi de asigurări sociale, precum şi la înscrisurile prezentate (adeverinţe). Pentru ambele ipoteze, trebuie avute în vedere şi câteva principii rezultate din jurisprudenţa CEDO. Astfel, CEDO a stabilit că nu trebuie negată posibilitatea statelor de a revizui
drepturile de pensie, inclusiv în sensul reducerii şi chiar şi atunci când eroarea aparţine chiar instituţiilor sale, argumentul principal fiind că asiguratul încasează un venit necuvenit în detrimentul celorlalţi asiguraţi care contribuie la fondul asigurărilor sociale; chiar şi în acest caz, s-a reţinut că revizuirea pensiei ar putea constitui o sarcină excesivă. În acest sens, s-a mai arătat că, deşi art.1 din Primul Protocol la Convenţia Europeană a Drepturilor Omului nu garantează o pensie într-un anumit cuantum, în anumite condiţii efectuarea contribuţiilor legale la un fond de pensii poate crea un drept de proprietate protejat de acest articol (CEDO, hotărârile în cauzele Barbara Saj c. Poloniei, Moskal c. Poloniei, Belane Nagy c. Ungariei – Anghel, R., Hotărâri CEDO relevante în materia raporturilor de muncă şi asigurărilor sociale, Ed. Rosetti Internaţional 2016, p.282-288, Conflicte de muncă în
jurisprudenţa CEDO, Ed. Rosetti Internaţional 2020, p.259-277).
Rezultă că, atunci când asiguratul este cel prejudiciat prin calcularea pensiei cu aplicarea greşită a legii, cu atât mai mult trebuie ca pensia să fie revizuită şi nu există niciun impediment în acest sens, căci nu ar putea fi considerat un interes legitim, care să fie protejat, interesul statului de a plăti drepturi de pensie mai mici, în mod nelegal unor asiguraţi, realizând o economie nejustificată în bugetul asigurărilor sociale de stat. Ca urmare, o ingerinţă în dreptul protejat de art.1 din Primul Protocol la Convenţie nu ar putea fi justificată de protecţia securităţii raporturilor juridice prin instituţia autorităţii de lucru judecat. Apoi, autoritatea de lucru judecat are ca scop protejarea securității circuitului
civil însă nu se poate considera că această instituţie are ca scop protejarea situaţiei bugetare a unor instituţii publice în detrimentul cetăţenilor ale căror drepturi au fost
încălcate. De aceea, autoritatea de lucru judecat a hotărârilor judecătoreşti în materia asigurărilor sociale ar trebui limitată la procedura administrativă ulterioară în cadrul
căreia s-a pronunţat hotărârea judecătorească. Este important a avea în vedere şi că trebuie asigurată realizarea principilor contributivității, conform căruia fondurile de asigurări sociale se constituie pe baza contribuțiilor datorate de persoanele fizice și juridice participante la sistemul public de pensii, drepturile de asigurări sociale cuvenindu-se în temeiul contribuțiilor de asigurări sociale plătite şi al egalității, prin care se asigură tuturor participanților la sistemul public de pensii, contribuabili și beneficiari, un tratament
nediscriminatoriu, între persoane aflate în aceeași situație juridică, în ceea ce privește drepturile și obligațiile prevăzute de lege, aşa cum prevede art. 2 lit. c) şi d) din Legea nr. 263/2010.
Or, interpretarea şi aplicarea greşită a legii, confirmată de o decizie obligatorie a ÎCCJ sau chiar aplicarea unei norme legale contrare legii fundamentale, constatare care aparţine CCR, nu ar trebui să pună asiguraţii aflaţi în aceeaşi situaţie în postura de a avea drepturi de asigurări sociale diferite, fiind în primul rând obligaţia caselor de pensie să revizuiască din oficiu pensiile care au un cuantum mai mic din această cauză.
În acest sens ar trebui avută în vedere şi hotărîrea CEDO din 5 martie 2020 în cauza Grobelny c. Polonia (cererea nr. 60477/12), în care s-a analizat limitele res judicata în materia asigurărilor sociale.
Cu majoritate, raportat la modul în care s-a formulat problema de drept supusă dezbaterii, participanții au agreat că există autoritate de lucru judecat în ipoteza hotărârilor judecătorești anterioare unei decizii obligatorii a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie (RIL/HP), aceasta neconstituind o modificare a cauzei juridice a acțiunii, inclusiv în situațiile juridice cu executare succesivă (de ex. în materia asigurărilor sociale). Efectele autorității de lucru judecat pot fi apreciate și prin raportare la jurisprudența CEDO (de ex. cauza Grobelny c. Polonia, cererea nr. 60477/12, hotărârea din 5 martie 2020). În cazul deciziilor Curţii Constituţionale urmează a fi avută în vedere
întinderea efectelor acestora, astfel cum sunt stabilite chiar de Curte.
