În Monitorul Oficial , Nr. 637/4.VII.2024 a fost publicată Decizia nr.9 din 20 mai 2024 prin care Înalta Curte de Casație și Justiție a admis recursul în interesul legii promovat de Colegiul de conducere al Curții de Apel Galați și în consecință: în interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art. 113 alin. (2) lit. a) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 99/2006 privind instituțiile de credit și adecvarea capitalului, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 227/2007, cu modificările și completările ulterioare, stabilește că:
Moștenitorii titularului de cont decedat au dreptul să obțină furnizarea, de către instituțiile bancare, a informațiilor protejate de secretul bancar, pentru perioada anterioară decesului, numai în măsura în care justifică scopul pentru care le pretind.
În motivarea deciziei ÎCCJ arată că plasat pe premisa încrederii între părți, contractul de cont bancar instituie, așadar, prin efectul legii, obligația de păstrare a secretului bancar, înțeleasă ca mijloc de protecție a clientului și de apărare a confidențialității afacerilor sale; se cuvine subliniat, în ce privește întreprinderile, rolul esențial al acestei obligații în asigurarea secretului comercial.
Păstrarea secretului profesional și a confidențialității asupra tuturor faptelor, datelor și informațiilor existente în bancă constituie o obligație cu caracter imperativ și general, opozabilă, potrivit art. 112 din aceeași ordonanță de urgență, nu doar instituției bancare, ci și membrilor consiliului de administrație, directorilor, angajaților instituției, precum și oricărei persoane care, sub o formă sau alta, participă la administrarea, conducerea ori activitatea ei, inclusiv persoanelor care obțin informații din rapoarte ori din alte documente ale băncii, această obligație dăinuind și după încetarea activității lor la instituția bancară.
Corelativ, titularul de cont are dreptul de a i se proteja confidențialitatea asupra tuturor faptelor, datelor și informațiilor referitoare la activitatea desfășurată, precum și asupra oricărui fapt, dată sau informație, care privesc persoana, proprietatea, activitatea, afacerea sa, relațiile personale sau de afaceri ori conturile — solduri, rulaje, operațiuni derulate —, serviciile prestate sau contractele pe care le încheie.
Ca atare, acest drept se naște, prin efectul legii, de la data deschiderii contului și este recunoscut titularului de cont, în ipoteza dedusă dezlegării în scopul unificării jurisprudenței, până la decesul lui.
Instituită, așadar, de lege în beneficiul titularului de cont, obligația de păstrare a secretului profesional și confidențialității asupra tuturor faptelor, datelor și informațiilor existente în bancă poate fi opusă de către instituția bancară doar în relația cu terții, pentru a le refuza accesul la informații, nu însă și celui în favoarea căruia a fost recunoscută.
De la regula enunțată au fost create și câteva excepții, de strictă interpretare și aplicare, care permit instituției de credit ca, în cazurile limitativ prevăzute, să furnizeze informații protejate de secretul bancar unor terți față de raportul juridic bancar în care aceasta se află cu clientul său.
Sfera subiectelor de drept cărora nu le poate fi opusă obligația de păstrare a secretului bancar, limitele și condițiile în care informațiile protejate pot fi dezvăluite sunt indicate în art. 113 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 99/2006.
Dacă alin. (1) al articolului amintit relevă că secretul bancar nu poate fi opus autorității competente în exercitarea atribuțiilor de supraveghere la nivel individual sau, după caz, consolidat ori subconsolidat, alin. (2) al aceluiași articol permite furnizarea informațiilor protejate de secretul bancar, în măsura în care sunt justificate de scopul pentru care sunt create ori furnizate, către titularul de cont sau moștenitorii acestuia, inclusiv reprezentanții legali și/sau statutari, alte autorități sau instituții, dacă prin lege specială aceste entități sunt îndrituite, în scopul îndeplinirii atribuțiilor lor specifice, să solicite și/sau să primească astfel de informații și sunt identificate clar informațiile care pot fi furnizate de către instituțiile de credit în acest scop, soțul titularului de cont, atunci când dovedește că a promovat o cerere de împărțire a bunurilor comune, instanțele de judecată, executorii judecătorești ori notarii publici.
Prima observație care se impune a fi făcută este aceea că, în art. 113 alin. (2) lit. a) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 99/2006, sunt indicați atât titularul de cont, cât și moștenitorii săi; și într-un caz, și în celălalt, textul impune cerința justificării scopului pentru care sunt cerute informațiile protejate. Ca beneficiar al dreptului de a-i fi protejată confidențialitatea asupra operațiunilor efectuate pe cont, titularul de cont nu este ținut să justifice vreun scop în a solicita informații asupra conturilor pe care le deține; pentru identitate de rațiune, nici moștenitorii nu vor trebui să indice vreun interes, de la data la care, în urma deschiderii succesiunii, dobândesc calitatea de titulari coindivizari ai contului. Cerința justificării scopului va subzista însă, în ceea ce îi privește pe aceștia din urmă, pentru toate informațiile legate de cont, care privesc operațiunile derulate de către autorul lor în timpul vieții, față de care erau și rămân terți.
De aceea, indicarea titularului de cont, în enumerarea regăsită încă din varianta inițială a art. 113 alin. (2) lit. a) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 99/2006, este căzută în desuetudine și, în concret, lipsită de aplicare, pe fondul dezvoltării fără precedent a relațiilor bancare și al informatizării serviciilor aferente și, prin crearea, mai ales, a aplicațiilor de tip internet banking.
Verificarea hotărârilor judecătorești definitive anexate memoriului de recurs în interesul legii relevă abordarea divergentă a instanțelor în a considera că moștenitorii titularului de cont decedat pot solicita obligarea băncilor la furnizarea informațiilor legate de conturile autorului lor referitoare la operațiuni, rulaje pe conturi și solduri pe perioada anterioară decesului, dar și abordarea unanimă, în sensul recunoașterii dreptului lor de a solicita băncilor furnizarea informațiilor legate de conturile autorului lor, cu începere de la data deschiderii succesiunii.
În aceste condiții, se impune dezlegarea problemei de drept doar în limitele în care a fost soluționată diferit de instanțele judecătorești, pentru a da eficiență scopului recursului în interesul legii, de a pune capăt unei jurisprudențe divergente.
Abordarea unanimă expusă în precedent dă expresie dispozițiilor art. 2.187 alin. (1) din Codul civil, potrivit cărora, în cazul în care titularul de cont decedează, moștenitorii sunt considerați, până la efectuarea partajului, titulari coindivizari ai contului. De la data dobândirii acestei calități, moștenitorii devin titulari ai dreptului la informare, care se naște ex lege și, tot de atunci, ei nu trebuie să mai probeze nicio cerință suplimentară, secretul bancar, care funcționează în beneficiul lor deja, nemaiputând să le fie opus de către instituția bancară pentru a li se nega accesul la informațiile legate de soldul contului la data decesului.
Toate celelalte informații legate de contul autorului lor, cele anterioare, deci, decesului, continuă să fie protejate de secretul bancar și acestea sunt cele la care se referă situațiile avute în vedere de art. 113 alin. (1) și (2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 99/2006.
Instanțele care au stabilit că moștenitorii titularului de cont decedat au dreptul să solicite ca instituțiile bancare să fie obligate la furnizarea informațiilor protejate de secretul bancar, în mod neîngrădit, începând nu de la data deschiderii succesiunii, ci de la data deschiderii contului au apreciat că dispozițiile art. 113 alin. (2) lit. a) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 99/2006 nu disting între informațiile de natura secretului bancar anterioare și ulterioare decesului clientului și au considerat că dreptul la informare are un conținut patrimonial, care, ca atare, se transmite prin succesiune în toată întinderea în care era deținut de defunct.
Chiar dacă este instituit în legătură cu existența unor drepturi patrimoniale, dreptul la informare nu este unul patrimonial, deoarece obiectul lui nu este evaluabil în bani; cum, potrivit dispozițiilor art. 953 din Codul civil, „Moștenirea este transmiterea patrimoniului unei persoane fizice decedate către una sau mai multe persoane în ființă”, dreptul nepatrimonial la informare nu se transmite prin succesiune. În acest context, Înalta Curte de Casație și Justiție constată că toate hotărârile atașate memoriului de recurs în interesul legii au fost pronunțate, în primă instanță, de judecătorii, a căror competență a fost atrasă pe temeiul art. 94 pct. 1 lit. h) din Codul de procedură civilă, potrivit căruia „Judecătoriile judecă, în primă instanță, (…) cererile privind obligațiile de a face sau de a nu face neevaluabile în bani (…)”.
Prin urmare, de la data la care moștenitorii dobândesc, pe cale succesorală, drepturile patrimoniale ale autorului lor, se naște, prin efectul legii, și dreptul lor propriu, nepatrimonial, la informare. Ca atare, de la data deschiderii succesiunii, instituția bancară nu le poate opune obligația de a proteja secretul bancar (al cărui drept corelativ îi are ca titulari, după cum s-a arătat în cele ce precedă, chiar pe moștenitori, ca noi titulari ai contului), pentru a le refuza informațiile legate de soldul contului la data decesului sau de rulajele ulterioare pe cont.
Secretul bancar poate fi însă opus moștenitorilor pentru toate informațiile legate de cont, anterioare decesului autorului lor. 92. Din această perspectivă, textele în analiză, indicând situațiile de excepție în care instituția de credit poate să furnizeze informații protejate de secretul bancar moștenitorilor titularului de cont decedat și condițiile în care acest demers urmează a se realiza, disting, practic, între informațiile care privesc soldul, rulajele și operațiunile pe cont anterioare decesului (care rămân sub protecția secretului) și cele ulterioare (care pot fi furnizate moștenitorilor, în mod neîngrădit), iar o atare concluzie împiedică recurgerea la metoda de interpretare reflectată în adagiul ubi lex non distinguit nec nos distinguere debemus.
În continuare, Înalta Curte de Casație și Justiție notează că prevederile art. 113 alin. (2) lit. a) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 99/2006 impun moștenitorilor ca, pentru a le fi furnizate informații protejate de secretul bancar — adică cele care au aptitudinea de a demonstra soldul, rulajele/operațiunile pe conturi efectuate anterior decesului autorului lor, fostul titular al contului —, să justifice scopul pentru care le pretind.
Spre deosebire de dreptul propriu al moștenitorilor de a obține informații privind soldurile creditoare și debitoare ale conturilor, existente la data decesului, ori eventuale rulaje pe conturi efectuate ulterior acestui moment, calitatea lor de succesori nu este suficientă pentru a le fi comunicate informațiile privind actele efectuate în timpul vieții defunctului, care rămân protejate de secretul bancar.
95. Fără a-l nega, art. 113 alin. (2) lit. a) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 99/2006 limitează și condiționează dreptul moștenitorilor de a le fi comunicate datele care reflectă operațiunile pe cont efectuate de titular în timpul vieții, pretinzându-le să justifice scopul pentru care solicită dezvăluirea secretului bancar.
Necesitatea demonstrării scopului la data solicitării comunicării informațiilor protejate de secretul bancar echivalează cu existența unui interes legitim, personal, născut și actual. Această cerință potențează caracterul distinct al celor două condiții, prevăzute expres de dispozițiile art. 113 alin. (2) lit. a) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 99/2006, pentru furnizarea de către bancă a informațiilor protejate de secretul bancar, respectiv întrunirea calității de moștenitor și justificarea scopului pentru care acestea sunt cerute.
Textul supus analizei, în acord cu art. 1.282 alin. (1) din Codul civil și fără a contraveni art. 1.114 alin. (1) din Codul civil, potrivit căruia „Acceptarea consolidează transmisiunea moștenirii realizată de plin drept la data decesului”, restrânge sfera de aplicare a dreptului la informare, pretinzând moștenitorului ca, și în ipoteza în care s-ar putea susține că subrogarea lui în poziția contractuală a autorului său ar putea semnifica preluarea dreptului în întinderea în care era deținut de defunct — dacă în contract ar fi fost stipulat un atare drept —, să justifice scopul pentru care solicită comunicarea datelor care reflectă operațiunile pe cont efectuate de titular în timpul vieții.
O interpretare contrară ar fi de natură să golească de conținut textul analizat în prezenta decizie și să nesocotească normele legale, constituționale și convenționale care ocrotesc dreptul la viața intimă, familială și privată, cât timp modul în care defunctul a înțeles să gestioneze sumele de bani existente în conturi ține de persoana sa și de viața privată și/sau profesională, care ar putea fi supus unei judecăți de valoare, aptă, eventual, să îi afecteze memoria.
Potrivit dispozițiilor art. 78 și 79 din Codul civil, „Persoanei decedate i se datorează respect cu privire la memoria sa, precum și cu privire la corpul său” și „Memoria persoanei decedate este protejată în aceleași condiții ca și imaginea și reputația persoanei aflate în viață”.
Pe de altă parte, în jurisprudența sa, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a apreciat, în Hotărârea din 7 iulie 2015, pronunțată în cauza M.N. și alții împotriva San Marino, că „informațiile preluate din documente bancare reprezintă, fără îndoială, date cu caracter personal referitoare la o persoană fizică, indiferent dacă sunt sau nu informații sensibile. În plus, astfel de informații pot viza și relații profesionale și nu există niciun motiv de principiu care să justifice excluderea activităților de natură profesională sau de afaceri din noțiunea de viață privată (a se vedea Amann împotriva Elveției, nr. 27.798/95, paragraful 65). Rezultă că noțiunea de viață privată se aplică în speță”.
Astfel, datele și informațiile protejate de secretul bancar intră sub incidența protecției garantate de prevederile art. 8 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, iar o eventuală ingerință este îngăduită doar în măsura în care sunt respectate cerințele cumulative prevăzute de paragraful 2 al aceluiași articol: să fie prevăzută de lege, să aibă un scop justificat, să apară necesară într-o societate democratică și să nu constituie o măsură mai restrictivă decât scopul pentru care a fost instituită.
Dacă primele trei condiții sunt, în mod evident, îndeplinite, deoarece textul art. 113 alin. (2) lit. a) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 99/2006 prevede excepția furnizării informațiilor protejate de secretul bancar, iar scopul normei este cel de a proteja drepturile și interesele moștenitorilor, cerința proporționalității va fi examinată în considerarea particularităților fiecărei cauze ce va fi dedusă instanțelor judecătorești.
Se cuvine subliniat că dreptul la viața intimă, familială și privată este ocrotit și la nivel constituțional, în art. 26.
Ca atare, deși, de principiu, apărarea memoriei persoanei decedate se opune furnizării neîngrădite, către moștenitori, a informațiilor asupra operațiunilor efectuate de titularul contului, care nu avea obligația de a da socoteală succesibililor nici în timpul vieții, și subliniind, tot de principiu, că în scopul stabilirii întinderii masei succesorale prezintă relevanță soldurile conturilor de la data decesului, se constată că, în anumite cazuri, moștenitorii pot justifica un interes în a obține date protejate de secretul bancar.
Nefiind posibilă, într-o decizie de unificare a jurisprudenței, o enumerare cu caracter exhaustiv a unor asemenea situații, poate avea semnificația scopului justificat, în care dreptul la informare să nu le fie negat, ipoteza în care moștenitorii au un dubiu asupra existenței unor rulaje pe conturi în perioada în care titularul era în imposibilitate de a iniția asemenea demersuri; similar, în măsura în care informațiile referitoare la soldul contului la data decesului ar fi insuficiente pentru determinarea unor sume deținute în cote egale cu soțul supraviețuitor în conturi al căror titular este acesta din urmă ori a unor aspecte referitoare la realizarea unor donații supuse raportului — context în care trebuie observat dacă bunurile donate sunt supuse unui regim de publicitate, a căror situație este accesibilă în mod facil, prin verificarea registrelor specializate sau dacă, nepresupunând ad validitatem forma autentică, scapă evidențierii în Registrul Național Notarial de Evidență a Liberalităților —, scopul moștenitorilor de a obține informații protejate de secretul bancar ar putea fi apreciat, de asemenea, ca justificat. În egală măsură, demersul de reducțiune a liberalităților excesive poate reflecta interesul lor legitim pentru a le fi dezvăluit secretul bancar, mai ales atunci când par incidente prezumțiile consacrate în art. 1.090 și art. 1.091 din Codul civil.
Se cuvine notat că, în măsura în care astfel de inițiative apar în cursul unor proceduri judiciare sau notariale, filtrul analizei asupra oportunității furnizării, de către instituția bancară, a unor informații aflate sub protecția secretului bancar va fi făcut de către judecător sau de către notar.
Distinct de aceste repere orientative, revine instanțelor naționale rolul de a decela, în funcție de circumstanțele proprii fiecărei situații întâlnite și de la caz la caz, măsura în care moștenitorii care solicită furnizarea de informații protejate de secretul bancar (care, prin ipoteză, privesc operațiuni anterioare decesului autorului lor) justifică scopul demersului pe care îl întreprind; se cuvine reiterat că simpla calitate de moștenitori nu este suficientă pentru a se considera îndeplinite ambele condiții impuse de art. 113 alin. (2) lit. a) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 99/2006.
