La mai bine de trei luni și jumătate de la pronunțarea sentinței în dosarul ”Ferma Băneasa”, judecătorii Înaltei Curți de Casație și Justiție (ÎCCJ) au finalizat redactarea motivării sentinței. Aceasta are 700 de pagini și arată că avocatul nu a fost condamnat pentru că și-a făcut meseria în apărarea intereselor clienților săi, ci pentru că s-ar fi implicat în încălcarea legii, arată g4media.ro, care a consultat motivarea.
”Inculpatul Roşu nu este acuzat de fapte care se circumscriu exercitării cu bună-credinţă şi în limitele legii a profesiei de avocat, ci de implicarea sa în demersuri ilicite, săvârşite în contextul existenţei unui grup infracţional organizat cu ramificaţii transfrontaliere din care a făcut parte încă de la data constituirii lui”, se arată în motivarea ÎCCJ, citată de g4media.ro.
Vom reveni cu mai multe detalii.
În decembrie 2020, un complet al Înaltei Curți de Casație și Justiție, format din judecătorii Florentina Dragomir, Ionuț Matei și Ioana Alina Ilie, a dat hotărârea definitivă în dosarul restituirii fermei Băneasa. Au fost condamnați Remus Truică – 7 ani de închisoare cu executare, Benjamin Steinmetz și Tal Silberstein – câte 5 ani de închisoare cu executare, Paul al României – 3 ani și 4 luni de închisoare cu executare și Dan Andronic – 3 ani de închisoare cu suspendare.
De asemenea, avocatul Robert Roșu a fost condamnat la 3 ani de detenție pentru constituirea unui grup infracțional organizat și 4 ani de închisoare pentru complicitate la infracțiunea de abuz în serviciu dacă funcționarul a obținut pentru altul un folos necuvenit. La pedeapsa cea mai grea s-a adăugat un spor de un an, astfel că Robert Roșu va primit o pedeapsă de 5 ani de închisoare.
Condamnarea lui Robert Roșu a stârnit proteste printre avocații din toată țara.
Reacția societății de avocatură Țuca, Zbârcea și Asociații, din care face parte Robert Roșu:
”Astăzi, 7 aprilie 2021, am aflat că a fost publicată motivarea în cazul colegului nostru, Robert. Noi susținem în continuare nevinovăția lui Robert și suntem, cu toții, alături de cauza lui. Apreciem că motivarea hotărârii de condamnare este profund nedreaptă și viciată de numeroase erori de fapt și de drept, dar ne abținem de la comentarea lor în acest moment. Ele vor fi supuse analizei judecătorilor Instanței Supreme cu ocazia căilor extraordinare de atac formulate în numele lui Robert Roșu.”