Controlul a fost făcut luni şi a făcut parte dintr-o serie de acţiuni desfăşurate la nivel naţional în lanţul de hipermarketuri Selgros. 56.000 de lei amendă , oprirea definitivă de la comercializare a unor produse alterate în valoare de 16.200 de lei. după un control al Protecţiei Consumatorilor Bihor pentru Selgross Oradea.Mucegai, rugină şi depuneri de mâzgă, echipamente murdare, spaţii frigorifice, precum şi zona de producţie preparate din carne murdare, cu resturi de ambalaje, cu praf, mâzgă, rugină în zona de sub blatul de jos şi praf în sistemul de ventilaţie. E tabloul dezgustător găsit de inspectori. Ne vând legume şi fructe nesortate, cu urme de mucegai şi depreciate, produse cu ambalaje deteriorate, rupte, produse neprotejate de arsurile provocate de frig, produse ambalate ce aveau depuneri de gheață în interior și deformări.
Site-ul bihorjust.ro şi conținutul acestuia sunt protejate de Legea drepturilor de Autor din România şi de dispoziţii privitoare la copyright aplicabile în alte teritorii din afara ţării. Preluarea de pe site-ul bihorjust.ro a materialelor (text, foto şi/sau video) purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală se poate face doar cu citarea sursei, cu URL/hyperlink, în limita a 250 de semne.