„Unii oameni apar în viaţa ta ca o binecuvântare. Alţii, ca o lecţie…” – Maica Tereza
Numărul românilor care se vor vaccina (fără a fi constrânşi, în diferite moduri, să o facă) va fi, oare, un… indicator al gradului de încredere pe care populaţia o (mai) are în instituţiile oficiale ale statului? Întreb asta pentru că, întreaga campanie românească pro-vaccinare este… susţinută de aşa-numitele persoane-instituţii: preşedinte, prim-ministru, miniştri şi alţi oficiali (inclusiv locali); cercetători, medici şi dascăli; militari şi – cu jumătate de gură, ce e drept – preoţi. (Mai în glumă, mai în serios, dintre cei care… promovează vaccinarea lipsesc doar magistraţii; mai precis, un procuror-şef anticorupţie…)
Gradul de încredere în clasa politică a fost dovedit de… (ne)participarea la vot, dar şi de rezultatele scrutinelor din 2020; mai mult, „negocierile” din cadrul alianţei care guvernează acum România nu… îmbunătăţesc cu nimic situaţia.
O participare la alegerile parlamentare de nici 32% ar trebui să (ne) îngrozească. Un calcul aritmetic simplu ne arată că, România este condusă de aleşii a 16% din populaţie. Deci, din 20 vecini de bloc, deciziile privindu-i pe toţi sunt luate de maximum 3 locatari! Mai mult (şi mai trist) decât atât, mulţi dintre cei 17 se amăgesc cu gândul că decizia lor de a nu vota este un „exerciţiu democratic”, nu impotenţa (funcţională) de a-şi asuma o decizie spre mai binele comunităţii…
Sistemele naţionale de Educaţie şi Sănătate, de Fiscalitate şi Protecţie Socială etc. sunt într-un pre-faliment vizibil cu ochiul liber, agravat la maximum de pandemia prin care tocmai trecem. Justiţia a fost şi ea decredibilizată, tot de interesele… politico-economice (dar şi pentru că refuzat să-şi asume şi să corecteze propriile abuzuri şi erori). Armata vrea (doar) pensii mari pentru rezervişti, iar Poliţia şi alte „uniforme”, (doar) salarii neîngheţate şi sporuri, „că altfel”… (În opinia mea, protestul poliţiştilor vizavi de îngheţarea salariilor este un şantaj ordinar; iată cum, cei care ar trebui să ne… protejeze ajung doar să ne amendeze!)
Deci, sistemul de Sănătate este foarte aproape să cedeze, iar din „România educată” n-a (fost şi) rămas decât numele. Mai concret, oamenii mor de COVID-19 sau de boli cronice care nu mai sunt tratate corespunzător din cauza suprasolicitării legate de COVID-19; profesorii şi elevii fără calculatoare sau acces la internet – sau fără suficiente cunoştinţe „tehnice” minimale – fac şcoală online.
Problema cea mare este că, pandemia va trece, dar România va… rămâne la fel, cu populaţia ei cu tot. Şi oamenii – mai ales cei 17 – vor urla în gura mare că nu pot avea încredere în instituţiile statului. E un paradox, nu-i aşa???