”Unii oameni apar în viaţa ta ca o binecuvântare. Alţii, ca o lecţie…” – Maica Tereza
În ţara în care eventuala scutire de taxe şi impozite a salariului minim brut ar genera ”o mare problemă bugetară”, PSD, UDMR şi PNL se bat pe Ministerul Finanţelor! În ţara în care salariul minim acoperă jumătate din coşul minim de consum, PSD, UDMR şi PNL se bat pe Ministerul Muncii! În ţara în care nu există nicio autostradă ”întreagă”, marile oraşe nu au centuri ocolitoare, iar trenurile întârzie sute de ani într-un an şi circulă pe rute încă neelectrificate, PSD, UDMR şi PNL se bat pe Ministerul Transporturilor! În ţara în care rata de conectare la servicii de apă este sub 70% iar la servicii de canalizare de aproximativ 50% (cele mai scăzute din ţările UE), PSD, UDMR şi PNL se bat pe Ministerul Dezvoltării!
E clar acum, cred, pentru toată lumea (inclusiv pentru cei mai… optimişti dintre votanţii liberali): interesele aleşilor noştri nu au nicio legătură cu interesele noastre, ale pulimii. Şi mai concret, pe cei care ne reprezintă (sau ne conduc) îi doar în cur de noi; pe aleşii noştri îi interesează doar banii!!!
”Negocierile” recente dintre PSD, UDMR și PNL sunt – dincolo de orice îndoială rezonabilă (sic!) – dovezi ale unor viitoare infracțiuni de corupție și asimilate acestora. Mai ales că aleşii noştri nici măcar nu ezită să declare public că se bat pe ministerele ”grele”, ”cu bani” – bani destinaţi investiţiilor întru bunăstarea pulimii, fireşte, dar şi bani… purtători de parandărături. Sigur că, totul se desfăşoară sub ochii blânzi şi… umezi ai unei Justiţii siluite de mică…
Despre ”înfrăţirea” vechiului PSD cu noul PNL am mai scris. Sigur că atunci păreau glume ca Iohannis să impună PNL o guvernare cu PSD, ca Ludovic Orban să se declare susţinător al iniţiativei AUR de suspendare a preşedintelui, ca Cioloş&Barna să fie dispuşi să facă (aproape) orice pentru a reveni într-un guvern pe care l-au trântit de pământ, ca în România secolului XXI să se propună prim-ministru un general de armată (măcar nu e Gabriel Oprea, sic!). Au fost glume… până la bani, despre care politicienii nu (prea mai) glumesc. Bani care au transformat… toate cele pe care liberalii le-au băgat în gurile social-democraţilor (şi n-au fost puţine!), per ansamblu, într-un preludiu pervers la… noaptea nunţii!!!
Între timp, în aceeaşi ţară, eşecurile reformelor din sistemele de Educaţie şi Sănătate (ministere pe care nu se bate nimeni) se oglindesc (şi) în… Sport (alt minister… minoritar): de la ultima Olimpiadă ne-am întors cu rezultate… similare celor de după război (1952), iar în 2021 România a ratat a 5-a, respectiv a 6-a calificare consecutivă la un Mondial de handbal, respectiv fotbal!
Iar pulimea, aceeaşi masă de prostie amorfă şi somnolentă, continuă să ”combată” pe reţelele de socializare despre vaccin, mască, cipuri, Soros, 5G. Fără să conştientizeze, măcar acum, că noi am făcut din ei, politicienii, bici şi ne aşteptăm să pocnească! Mai bine am călca… în ei, poate vom avea noroc…
CITIȚI, de același autor: Despre… politica nouă | Despre… oameni de bine | Despre… opinii