„Unii oameni apar în viaţa ta ca o binecuvântare. Alţii, ca o lecţie…” – Maica Tereza
M-a surprins neplăcut, zilele trecute, o postare pe Facebook referitoare la… Justiţie. Şi, pentru că îi aparţine unei foste colege de breaslă jurnalistică orădeană, îmi permit să o… comentez (ceea ce fac doar foarte rar – n.m.). Iată, pentru început, textuleţul:
„Un domn procuror (cu funcție de conducere) și o doamnă procuror (cadru universitar) purtau o discuție, la colț de stradă. Domnul procuror: – Îmi fac norma de dosare, și plec acasă. Atât mă interesează. Nimic mai mult. Mai mult chiar nu mă interesează. Acestea sunt vremurile. Doamna procuror, toată un zâmbet: – Așa este…
Era înainte de ora 15.00. Domnul procuror era cam transpirat, probabil de la norma de dosare… Cam asta este Justiția din România… O normă de dosare, plătită cu bani frumoși, și pensii speciale. Da, cred că mai sunt și excepții… prea puține, însă. Pentru cei naivi, așa ca mine… Să nu ne mai punem speranța în monumentele de integritate din Justiție. Sunt aproape inexistente, iar sistemele susțin din plin astfel de norme.”
Nu am fost niciodată avocatul… diavolului, dar respect Adevărul. Din păcate, când scriu despre Justiţie, jurnaliştii români comunică (prea multe) convingeri personale „absolute” bazate pe bârfe/ surse şi distorsionează în mod voit… faptele pentru a deforma percepţia opiniei publice despre magistraţi, „nişte speciali care nu-şi merită multiplele privilegii”…
Qui prodest? Magistraţii sunt „pasivi în faţa nelegiuirii sau mână în mână cu corupţii” – când nu fac ce (cred stăpânii presei că) trebuie; „prost pregătiţi profesional sau abuzivi” – când fac ce (cred stăpânii presei că) nu trebuie; „protejaţi de colegi (Inspecţia Judiciară, CSM)” când sunt „vinovaţi”; „hăituiţi de colegi” când sunt „nevinovaţi”; ş.a.m.d.!
Revenind la… fosta colegă. Sunt convins că în parchete/ instanţe nu există „normă” de dosare (infractorii nu „realizează” un număr fix de infracţiuni zilnic sau lunar, cum fac angajaţii din fabricile de tricouri, pantofi sau componente electronice); probabil că era o figură de stil. Şi sunt la fel de convins că, în soluţionarea „normei” de dosare, oricât de mare ar fi aceasta, magistraţii nu (îşi) lasă integritatea – monumentală – la o parte şi comit abuzuri. Parafrazându-l pe Visinski, procurorul general al URSS din perioada marii terori – („Daţi-mi un om şi voi găsi crima!”) -, putem spune „Daţi-mi un magistrat şi voi găsi incompetenţa sau interesul”? Oare chiar aşa să fie? Nu, dar e comod să… criticăm.
Din păcate, de vină pentru… percepţia publică referitoare la ea este, vorba unei doamne judecător din Oradea, Justiţia însăşi, care ascunde/trece sub tăcere abuzurile şi erorile (care există, evident, ca-n orice domeniu de activitate – n.m.) în loc să şi le asume şi să le corecteze…
P.S. În cazul magistraţilor, pe lângă recompensarea loialităţii şi onestităţii faţă de sistem, pensia de serviciu compensează restricţiile şi interdicţiile (în special cele legate de libera iniţiativă privată) impuse acestora în timpul activităţii. Dar, sunt convins că asta ştie tot comentatorul…
