„Unii oameni apar în viaţa ta ca o binecuvântare. Alţii, ca o lecţie…” – Maica Tereza
O publicaţie online locală din România intenţionează să le impună cititorilor săi un abonament lunar! În sfârşit!, îndrăznesc să spun, după ce, încă de anul trecut, am… avansat şi eu această idee de salvare a… libertăţii presei.
Presa românească este, mai… rău ca niciodată, cu spatele la perete; puterea acesteia nu (mai) este dată de publicul suveran/ de cititor, ci de… dezbrăcarea de caracter şi acceptarea celor mai mizerabile compromisuri vizavi de elitele politico-economice dominante! Publicaţiile, mai ales cele locale, supravieţuiesc din reclamă – mai mult sau mai puţin mascată – plătită de administraţiile publice şi firmele în directă legătură cu acestea, ceea ce le face (cel puţin) subiective în raport cu… ce (cred că) este bine pentru comunitate; de asemenea, subvenţionarea guvernamentală a mass-media în contextul Covid-19 le conferă acestora orice, dar nu libertate. Dacă mai menţionăm şi modul în care unele publicaţii folosesc şantajul, amăgindu-se că scopul „nobil” al demersului este supravieţuirea, avem un tablou complet…
Vă supun atenţiei un experiment simplu. Răsfoiţi orice publicaţie (tipărită sau online); căutaţi „Caseta redacţională” şi estimaţi costurile salariale lunare (inclusiv cele cu eventualii colaboratori); adăugaţi la suma obţinută o estimare a valorii cheltuielilor suplimentare – chirie, utilităţi, amortizare şi mentenanţă mobilier, maşini şi echipamente specifice, consumabile etc.; faceţi apoi un inventar al reclamelor; calculaţi cât ar trebui să coste publicarea unui modul-standard de publicitate pentru ca publicaţia să nu fie „pe minus”. În final, sunaţi la ziar şi cereţi o ofertă de publicitate; comparaţi cele două „preţuri”. Veţi înţelege ce citiţi!…
Am salutat, în 2014, inițiativa de transparentizare a instituțiilor de presă, cu scopul creșterii încrederii publicului în mass-media, propusă de Societatea Academică din România, Centrul pentru Jurnalism Independent și ActiveWatch – Agenția de Monitorizare a Presei. Pentru că, în opinia mea, publicul suveran trebuie să ştie cine plăteşte conţinutul presei, iar Coaliția pentru o presă curată solicita instituțiilor de presă să publice pe site-urile lor acționarii companiilor, sursele de finanțare, clienții de publicitate și datoriile istorice la bugetul de stat. Salutată cu sute de declaraţii… sforăitoare, iniţiativa a murit şi a fost îngropată (am impresia că, înainte de a se termina banii europeni destinaţi ei, dacă a fost cazul…)
(Dovada, aici: http://www.romaniacurata.ro/s-au-alaturat-initiativei-presa-curata/; nu trebuie decât să… urmăriţi link-urile „curaţilor”.)
Departe de a (mai) fi a 4-a putere în stat sau câine de pază a democraţiei, presa din România are, deci, mai mulţi duşmani decât prieteni; adică, cei care o folosesc sunt (mult) mai mulţi decât cei care îi oferă libertate. Aceştia din urmă sunt, însă, viitorii abonaţi, cei dispuşi să plătească pentru munca pe care jurnaliştii o fac în numele „serviciului public”. Oare câţi o vor face?…
P.S. Tot în 2014, se preciza că următorul pas al Coaliţiei pentru o presă curată urma să fie publicarea de către patronii de presă a unor declarații de interese. Să ştie publicul suveran dacă sunt într-un partid politic, dacă finanțează un partid politic, dacă celelalte firme ale lor lucrează cu statul etc.. Haios, nu?…
