Comitetul Național pentru Situații de Urgență (CNSU) a adoptat, joi dimineață, noile măsuri de relaxare care se vor aplica din 1 iulie 2021. Printre acestea se numără posibilitatea de organizare a nunților cu până la 300 de persoane în spații interioare (dacă toți participanții sunt imunizați anti-COVID) și a concertelor cu maximum 2500 de spectatori. De asemenea, sălile de fitness și sport pot funcționa la capacitate maximă, fără să fie obligatorie purtarea măștii, iar localurile pot fi deschise până la ora 2:00.
Măsurile prevăzute în hotărârea 41 din 24 iunie a CNSU:
- activitățile culturale, artistice și de divertisment să poată fi organizate și desfășurate în spații deschise cu participarea a cel mult 2.500 de persoane, în condițiile asigurării unei suprafețe minime de 2 mp pentru fiecare persoană, cu obligativitatea purtării măștii de protecție și doar dacă incidența cumulată la 14 zile a cazurilor din județ/localitate este mai mică sau egală cu 3/1.000 de locuitori;
- creșterea numărului de persoane care nu aparțin aceleiași familii ce pot circula în grupuri pietonale de la 8 persoane la 10 persoane;
- organizarea de evenimente private (nunți, botezuri, mese festive, parastase etc.) să fie permisă începând cu data de 01.07.2021, cu participarea a maxim 150 de persoane în spații deschise, sau cu participarea a maxim 100 de persoane în spații închise, dacă incidența cumulată la 14 zile a cazurilor din județ/localitate este mai mică sau egală cu 3/1.000 de locuitoriși sunt respectate măsurile de protecție sanitară.
- organizarea de evenimente private (nunți, botezuri), cum ar fi, fără a se limita la acestea, în saloane, cămine culturale, restaurante, baruri, cafenele, săli/corturi de evenimente, cu un număr de maximum 300 de persoane în interior și cu asigurarea unei suprafețe de 2 mp pentru fiecare persoană în județele/localitățile unde incidența cumulată la 14 zile este mai mică sau egală cu 3/1.000 de locuitori. Participarea este permisă doar pentru persoanele care sunt vaccinate împotriva virusului SARS-CoV-2 pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare, persoanele care prezintă rezultatul negativ al unui test RT-PCR nu mai vechi de 72 de ore sau rezultatul negativ certificat al unui test antigen rapid nu mai vechi de 24 de ore, respectiv persoanele care se află în perioada cuprinsă între a 15-a zi și a 90-a zi ulterioară confirmării infectării cu virusul SARS-CoV-2;
- organizarea de cursuri de instruire și workshop-uri pentru adulți, inclusiv cele pentru implementarea proiectelor finanțate din fonduri europene, să fie permisă cu participarea unui număr de maximum 150 de persoane în interior și 200 în exterior;
- desfășurarea activității operatorilor economici care gestionează locurile de joacă în spații închise, începând cu data de 01.07.2021, să fie permisă cu participarea publicului până la 70%din capacitatea maximă a spațiului și sub condiția ca însoțitorii copiilor să facă dovada vaccinării împotriva virusului SARS-CoV-2 și pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare, ori se află în perioada cuprinsă între a 15-a zi și a 90-a zi ulterioară confirmării infectării cu SARS-CoV-2, fapt dovedit prin documente medicale;
- organizarea și desfășurarea competițiilor sportive în spații închise sau deschise să fie permisă cu participarea spectatorilor până la 50% din capacitatea maximă a spațiului;
- activitatea operatorilor economici desfășurată în spații închise, în domeniul sălilor de sport/fitness, să fie permisă începând cu data de 01.07.2021cu participarea publicului până la capacitatea maximă a spațiului, dacă incidența cumulată la 14 zile a cazurilor din județ/localitate este mai mică sau egală cu 3/1.000 de locuitori, fără purtarea măștii de protecție și cu asigurarea unei suprafețe de 7 mp/persoană.
- creșterea gradului de ocupare la 70% din capacitatea maximă a spațiilor închise din baruri, cluburi, discoteci și săli de jocuri, în intervalul orar 5,00-02,00, dacă incidența cumulată la 14 zile a cazurilor din județ/localitate este mai mică sau egală cu 3/1.000 de locuitori;
DOCUMENT – Hotărârea nr. 41 din 24.06.2021 privind propunerea adoptării unor măsuri de relaxare în contextul evoluției pandemiei de COVID-19: