Accesul justițiabililor, procurorilor și avocaților în sediile Înaltei Curți de Casație și Justiție se va face, începând din 1 octombrie, după reguli relaxate față de cele în vigoare până acum. Astfel, avocații și procurorii nu mai trebuie să prezinte declarația de triaj, document pe care toate celelalte categorii de persoane se recomandă să îl arate în format electronic la punctele de acces în clădirile Curții Supreme. În plus, cei care vor să participe la o ședință publică nu mai trebuie să prezinte un certificat medical.
Noile reguli sunt cuprinse într-un ordin al președintelui Înaltei Curți de Casație și Justiție, emis marți.
Potrivit acestuia, declarațiile de triaj pot fi (și se recomandă să fie prezentate) exclusiv în format electronic de către toate persoanele care solicită accesul în sediile ÎCCJ. Nu mai este necesară transmiterea în prealabil a declarației prin e-mail.
De la obligația prezentării declarației de triaj sunt exceptați avocații și procurorii de ședință, în baza probării acestei calități prin card de avocat/împuternicire avocațială, respectiv prin legitimația de serviciu.
”Se introduce în ordin procedura care există deja (instituită printr-o adresă a președintelui ÎCCJ transmisă dispozitivelor de jandarmi), privind repetarea măsurătorii temperaturii corporale dacă aceasta este superioară celei maxim admise însă în interiorul marjei de eroare de +/-0,5 grade celsius”, se arată într-un comunicat al Înaltei Curți.
Alte reguli vizează modalitatea de acces a jurnaliștilor în sediile ÎCCJ, iar în cazul persoanelor care vor să asiste la o ședință publică fără să fie părți în procese (altele decât ziariștii) a fost eliminată obligativitatea depunerii unui certificat medical.
Din 1 octombrie, membrii personalului ÎCCJ pot participa la acțiuni de formare (față în față), însă acestea trebuie aprobate în prealabil de conducerea Curții Supreme.
DOCUMENT – Ordinul 204 privind modificarea și completarea Ordinului nr.138/2020 al președintelui Înaltei Curți de Casație și Justiție, cu modificările și completările ulterioare: